Decizia civilă nr. 897/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 897/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR :C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de M. V., împotriva sentinței civile nr. 4542 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., în contradictoriu cu intimata SC D. T. SRL P., intimat SC D. T. SRL P. PRIN LICHIDATOR J. S. P. I. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitorei, prin care s-a solicitat respingerea recursului.
În data de_, recurenta a trimis la dosarul cauzei, prin fax, dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate, cu mențiunea că, originalele au fost trimise prin poștă, înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei la finalul dezbaterilor.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4542 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a M. V. .
A fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar soc. prof. I. I. și în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea insolvenței nr. 85/2006 a fost obligat administratorul statutar M. V. să suporte pasivul social al debitoarei SC D. T. SRL în cuantum de 139.978.12 lei.
În temeiul art. 142 din Legea insolvenței executarea silită împotriva administratorului statutar s-a efectuat de către executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă, iar sumele rezultate au fost repartizate în baza tabelului definitiv consolidat de creanțe.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. V. urmează să fie respinsă ca nefondată.
Prin decizia AGA nr. 1/_ pârâta M. V. a cesionat toate părțile sociale noului asociat, numitul Osadcii Ion cetățean moldovean însă această decizia a fost atacată cu opoziție de către D.G.F.P. S., care a fost respinsă de Tribunalul Sălaj prin sentința civilă nr. 176/_ rămasă irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 15/2012 a Curții de A. C.
.
Decizia nr. 1/_ de retragere din societate a pârâtei și cooptarea unui nou asociat nu a fost operată în registrul comerțului, chiar dacă s-au depus acte în acest sens, nici ulterior pronunțării sent. civ. nr. 176/_, deci numitul Osadcii Ion nu figurează la registrul comerțului în calitate de asociat și administrator.
Decizia AGA nr. 1/_ produce efecte doar cu privire la calitatea de administrator de fapt al SC D. T. SRL.
Apoi decizia nr. 1/_ nu se referă la bunurile din patrimoniul debitoarei și nu este nici un act încheiat, fapt recunoscut de pârâtă, cu privire la acestea, dacă au existat sau nu bunuri în momentul încheierii deciziei sau dacă au fost predate noului asociat anumite bunuri patrimoniale sau documente contabile sau alte acte, în procesul verbal de predare primire nefiind individualizate bunuri.
Aceste împrejurări conduc la concluzia că aceste operațiuni au caracter formal, iar procesul verbal de predare primire nefiind un act autentic nu prezintă certitudine și veridicitate dacă la momentul respectiv au existat bunuri în patrimoniul societății și dacă au fost preluate de noul asociat.
Pe de altă parte din ultimul bilanț publicat pe site-ul M. ui Finanțelor, debitoarea figurează cu bunuri active imobilizate și circulante în valoare totală de
736.287 lei și cu o datorie de 817.822 lei.
Ulterior acestei date nu s-au mai depus acte contabile la organele financiare, astfel că, se prezumă că debitoarea nu a mai desfășurat activitate, continuând însă să înregistreze pierderi. Rezultă că administratorul statutar M. V. cunoștea starea de insolvență a debitoarei și avea obligația să ia măsurile adecvate pentru plata creanțelor inclusiv prin lichidarea patrimoniului ca urmare a solicitării deschiderii procedurii insolvenței, obligație prevăzută de art. 27 din lege.
Aceste fapte cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtei de administrator al societății debitoare, calitate pe care de drept și-a păstrat-o.
Pârâtei îi revine răspunderea pentru folosirea bunurilor în interesul său sau al altei persoane, câtă vreme acestea nu au fost predate administratorului judiciar.
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. (a) cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În ultimul bilanț publicat pe site-ul M.F. aferent anului 2009, sunt evidențiate active imobilizate în sumă de 239.540 lei, active circulante în sumă de
496.747 lei, din care stocuri în sumă de 67.386 lei, creanțe neîncasate 427.955 lei, casă și conturi în bănci 1406 lei. La aceeași dată societatea a înregistrat datorii totale de 817.822 lei.
În actele contabile nu au fost evidențiate vânzări de bunuri sau alt mod de ieșire a acestora din patrimoniul societății.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței, fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit. a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art. 28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 82/1991 ˝documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtei întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu a depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin. 1, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori
neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită astfel că cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta M. V. prin care a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței civile atacate.
În motovare se arată că concluziile primei instante sunt nereale și totodata si contradictoriu retinandu-se in acelasi timp si faptul ca dna. M. V. a depus la O. R. C. toate actele necesare cesionarii, dar si faptul ca Decizia nr. 1/_ nu a fost operata. S. prinzator este faptul ca, desi nu a fost operata cesiunea, D.G.F.P. a promovat o actiune in instanta prin care a facut opozitie la aceasta cesiune. Totusi, la ce s-a facut opozitie, daca nu exista nicio inregistrare in acest sens la ORC . Si mai surprinzator este faptul ca, desi aceasta opozitie a fost sulutionata in mod definitiv si irevocabil si a fost respinsa abia in anul 2012, cand Curtea de A. Cluia pronuntat Decizia nr. 15/2012 in dosarul nr. 5831184/2010, cesiunea fiind astfel consolidata efectele ei producându-se in mod indubitabil ele la data la care a fost semnata, ORC in continuare a ramas in pasivitate, neoperand modificari le interveni te, ceea ce a cauzat promovarea prezentului litigiu impotriva paratei, care nu avea calitatea de
administrator.
Actele de cesionare si transmitere a patrimoniului au fost considerate legale prin sentinta civila nr. 1512012 a Curtii de A. C., comunicata si la ORC S. pentru operarea mentiunilor corespunzatoare in legatura cu schimbarea administratorului si a statutului societatii. Neoperarea mențiunilor la ORC S. nu este imputabila fostului administrator M. Valcntina care a predat toate bunurile si actele contabile ale societatii noului administrator la data cesionarii, bilanturile contabile si declaratiile privind obligatiile fiscale fiind depuse la zi la organele fiscale.
Pe de alta parte, dupa cum se recunoaste si in sentinta in ultimul bilant al societatii publicat pe site-ul Ministrului Finantelor, socictatea figura cu bunuri active imobilizate si circulante in valoare totala de 736. 287 lei, bunuri cure au fost predate noului administrator. Din aceasta situatie financiara rezulta ca societatea nu se afla într-o stare de insolventa iminenta si nu rezulta sub nicio forma, dupa cum gresit se afirma, nici faptul ca s-au tinut evidente contabile
fictive pentru a ascunde bunurile societatii, si nici faptul ca acestea ar fi tost folosire de catre fostul administrator M. V. in folosul propriu.
La data cesionarii societatea mai avea si creante de incasat iar lichidatorul judiciar nu a facut nici un demers pentru a lua legatura cu noul administrator pentru a intra in posesia documentelor contabile si a bunurilor societatii si pentru a stabili daca au mai fost desfasurate activitati comerciale, astfel ca lichidatorul nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de art. 25, lit "g" din legea 8512006 in legatura cu incasarea creantelor si sustinerea actiunilor in pretentii pentru încasarea creantelor .
Fata de aceasta situatie rezulta ca fostul administrator M. V. nu a folosit si nici ascuns bunurile societatii si nu a facut inregistrari contabile eronate in perioada administrarii societatii pana la cesionarea partilor sociale, iar la data deschiderii procedurii insolventei nu administra bunurile si patrimoniul societatii.
De asemenea nu poate fi vorba de starea iminenta de insolventa a societatii si de ascundere a bunurilor societatii in conditiile in care in sentinta se recunoaste faptul ca in bilantul aferent anului 2009 avea înregistrate active circulante in suma de 496.747 lei, din care stocuri in suma de 76. 386 lei, active imobilizate in în sumă de 239. 540 lei, casa si conturi in banci in suma de 1406 lei, adica un total de 736.2871ei in timp ce datoriile inregistrate erau doar in suma de 817. 822 lei.
Situatia contabila prezentata arata ca nu exista un prejudiciu creat de fostul administrator datorat modului defectuos de adrninistraree a societatii, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 138 lit, a, d din legea 85/2006. Dupa cum se arata si in sentinta, in actele contabile nu au fost evidentiate vanzari de bunuri sau alt mod de instrainare al acestora si iesire din patrimoniului societatii si nici nu puteau fi inregistrate astfel de operatiuni intru cat au fost predate noului administrator conform procesului verbal de predare- primire care a fost depus la dosarul cauzei de care nu s-a tinut cont nefiind luat in considerare ca act incheiart intre cele doua parti.
Desi s-au depus la dosarul cauzei dovezi in acest sens, respectiv faptul ca s-a avut in vedere doar situatia contabila de pana la finalul anului 2009, depunandu-se un Tabel definitiv consolidat al creditorilor S. MICUTU 76 S., intocmit la data de_, potrivit caruia societatea a carei admnistrator fusese recurenta avea de incasat suma de 107.724,55 lei de la aceasta societate. in mod nejustificat prima instanta nici macar nu a facut referire la aceasta creanta, Facturile in baza carora s-a inregistrat aceasta creanta au fost emise la inceputul anului 2010, motiv pentru care ele nu au fost evidentiate in situatiile contabile din 2009. Prin acest inscris s-a facut dovada faptului ca, sprre sfarsitul anului 2010, S. D. T. S.R.L avea de incasat, in total, suma de 8. ,55 lei, in timp ce datoriile erau cu mult mai mici.
In sentinta se afirma de asemena ca bunurile societatii ar fi putut acoperi pasivul debitoarei daca s-ar fi depus diligentele in vederea valorificarii si depozitarii corespunzatoare, dar lichidatorul judiciar nu a intreprins nici un demers pentru a lua legatua cu noul administrator care putea sa predea bunurile si actele contabile ale societatii si putea clarifica situatia financiare ale societatii.
Noul administrator al societatii nu a fost notificat conform art. 7 din legea 86/2006 de catre Iichidator, pentru a preda actele contabile ale societatii si patrimoniul acestuia, iar fostului administrator doar telefonic, o singura data, i s- a cerut predarea actelor contabile, care, tot telefonic a prezentat situatia societatii explicand starea de fapt, respectiv cesionarea partilor sociale fiindu-i transmite totodata copii dupa actele de cesiune, acte de care lichidatorul trebuia sa tina cont si sa intreprinda toate diligentele pentru a lua legatura cu noul
administrator, dar care s-a multumit doar sa solicite atragerea raspunderii fostului administrator.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Lichidatorul soc. prof. I. I. a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar M. V. al debitorului SC D. T. SRL în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale a arătat că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nr. 85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a creanțelor și de achitare a datoriilor.
Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale.
Administratorul statutar a refuzat să coopereze, nu a predat documentele contabile.
Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 139.978,12 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu lichidatorul judiciar a arătat că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere, valoarea mărfurilor și a sumelor de bani existente la 31 decembrie 2009 în patrimoniul debitoarei fiind mai mare decât datoriile societății înscrise în tabel în care au fost cuprinse și accesoriile.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art
138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de- al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul
răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentei vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul .
Contrar celor susținute de recurenta M. V. potrivit cărora deși actele de cesionare si transmitere a patrimoniului au fost considerate legale
prin sentinta civila nr. 1512012 a Curtii de A. C., comunicata si la ORC S. pentru operarea mentiunilor corespunzatoare in legatura cu schimbarea administratorului si a statutului societatii, judecătorul sindic a înlăturat în mod corect această apărare raportat la împrejurarea că unica realitate opozabilă terților este cea reflectată de evidențele ORC
Neoperarea mențiunilor la ORC S. este imputabila tocmai recurentei unic administrator M. Valcntina care avea obligația de a evidenția în mod public împrejurarea că ar fi predat toate bunurile si actele contabile ale societatii noului administrator la data cesionarii, bilanturile contabile si declaratiile privind obligatiile fiscale fiind depuse la zi la organele fiscale.
Forța probantă a înscrisurilor prezentate a fost raportată la caracterul acestora la împrejurarea că aceste documente contabile nu au dată certă ,nu au fost predate administratorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că nu sunt de natură a înlătura statuările din acțiunea introductivă la care prima instanță a achiesat. .
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentei că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 ali1lit a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare aferent anului 2009, avea înregistrate active circulante in suma de 496.747 lei, din care stocuri in suma de 76. 386 lei, active imobilizate in în sumă de 239. 540
lei, casa si conturi in banci in suma de 1406 lei, adica un total de 736.2871ei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârâtă în interesul propriu sau al unei alte persoane.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii însă judecătorul sindic a reținut în mod corect că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Curtea reține ca fiind corecte aserțiunile administratorului judiciar potrivit cărora datoriile debitoarei provin din anii anteriori, iar judecătorul sindic a reținut în mod corect că faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtei de administrator al societății debitoare, calitate pe care de drept și-a păstrat-o.
Ultimele declarații fiscale privind activitatea societății au fost depuse pentru 2009 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Ulterior societatea nu a mai acumulat debite la bugetul de stat, ci doar accesorii născute în principal din majorări și penalități aferente acestora, reiese că societatea și-a încetat de la acel moment activitatea.
Lipsa documentelor contabile și imposibilitatea contactării actualului asociat si administrator, confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Curtea va achiesa la statuările judecătorului sindic că acest fapt atestă că legăturile dintre fostul asociat și societate au încetat doar scriptic, în temeiul unui act încheiat cu scopul relevării unei stări de fapt alterate, deși acesta a rămas administrator de fapt, continuând să facă încasări și plăți în numele societății.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși
intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta M. V. împotriva sentinței civile nr. 4542 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta M. V. împotriva sentinței civile nr. 4542 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o
menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. C. M. S. C. P.
GREFIER
V. D.
| ← Sentința civilă nr. 6101/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2194/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
