Sentința civilă nr. 2301/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2301/2013

Ședința publică din 06 decembrie 2013

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul V. C. I., împotriva pârâților M. M. ,F. U D. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.

Cauza s-a judecat în fond la data de 22 noiembrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 29 noiembrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat din nou pronunțarea hotărârii pentru data de azi.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin acțiunea în răspundere patrimonială înregistrată în dosarul de insolvență nr.l_ privind pe debitorul SC TOPAZ-KEVIN SRL, lichidatorul judiciar SCPI

  1. C. I. a solicitat ca pârâții M. M. și F. U D. I., în calitate de administratori statutari ai societății în faliment, să fie obligați, în solidar, să suporte cu averea personală o parte din pasivul societății, în sumă de 507.898 lei, ce reprezintă contravaloarea bunurilor ascunse.

    In motivarea cererii s-a invocat faptul că pe baza documentelor și a evidenței contabile au fost identificate scriptic o serie de bunuri și cu toate că pârâții au fost notificat cu privire la obligațiile ce decurg din intrarea în procedura de faliment și li s- a pus în vedere să predea aceste bunuri în vederea evaluării și valorificării lor în interesul creditorilor, pârâții nu au predat bunurile respective până la data formulării cererii în răspundere.

    Sub acest aspect, s-a arătat că din bilanțul întocmit la 3l.l2.2009, în patrimoniul debitoarei figurează următoarele bunuri ce nu au fost predate administratorului judiciar pentru inventariere și evaluare:

    • terenuri în val.de 4.090 lei;

    • construcții în val.de 500.000 lei;

    • instalații tehnice și mașini în val.de 2.329 lei;

    • alte instalații, utilaje și mobilier în val.de l.479 lei;

In tabelul prezentat de lichidator se face mențiunea că doar bunul "imobile terenuri"; este înscris și la finele anului 2009, celelalte bunuri apărând doar la rubrica pentru anul 2008.

In aceste condiții, s-a apreciat că pârâții, în calitate de administratori statutari, se fac vinovați de ascunderea unei părți din activul societății falite, fiind aplicabile dispozițiile art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006 privind procedura insolvenței, fiind evidentă legătura de cauzalitate între prejudiciul produs și intrarea în insolvență prin restrângerea capacității de plată ca urmare a luării bunurilor.

La acțiune s-au anexat înscrisuri (f.3-l8).

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art.77 din L.nr.

85/2006 privind procedura insolvenței.

In cauză a formulat întâmpinare, pârâtul M. M. (f.25-28), care a invocat prescrierea dreptului la acțiune în temeiul disp.art.l39 din L.85/2006, cu motivarea că acțiunea a fost promovată după expirarea termenului de 2 ani de la data deschiderii procedurii.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât în Balanța analitică la 3l.l2.2009 și Bilanțul la 3l.l2.2009 nu s-a evidențiate bunurile menționate lșa poz. 2, 3 și 4, astfel că acestea nici nu existau în gestiunea debitoarei, motiv pentru care nu putea fi ascunse, iar în ce privește suma de 4.090 lei la poz.l, aceasta reprezintă o "diferență din reevaluarea terenurilor";, așa cum reiese din balanța analitică, contul 2111 și 2111.01.

De altfel, chiar administratorul special a depus la dosar o copie a facturii 84l3377/l6.l0.2009, din care reiese că spațiul (construcțiile) în val.de 500.000 lei au fost refacturate către proprietarul tabular SC Topaz Transport SA. In concret, în anul 2008 s-a convenit cumpărarea acestui imobil și proprietarul a emis factura l2l05 din_, urmând ca după achitarea ei de către Topaz-Kevin SA să se întocmească contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică și întabularea pe numele cumpărătoarei, însă plata prețului nu s-a mai făcut din lipsă de fonduri și s-a convenit ca spațiul să fie refacturat către proprietarul acesteia.

Lichidatorul judiciar a formulat un răspuns la întâmpinare (f.3l), prin care a solicitat respingerea prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată, cu precizarea că termenul de prescripție de 3 ani, prev.de art.l39 din lege, începe să curgă, cel mai târziu după 2 ani de la deschiderea procedurii, respectiv de la data la care a fost cunoscut sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență.

In ce privește apărările pe fond, s-a susținut că acestea nu au suport probator și că toate bunurile menționate în acțiune se aflau în proprietatea debitoarei la data deschiderii procedurii.

La acest răspuns au fost anexate și alte acte (f.32-39).

Pârâta F. D. I. nu a formulat întâmpinare, însă a fost prezentă la termenul din data de 0l.02.20l3 și a răspuns personal la un interogator propus de către reclamant (f.50). De asemenea și pârâtul M. M. a răspuns personal la interogator la data de l5.03.20l3 (f.57-58) și tot la această dată a fost aprobată și o expertiză contabilă la solicitarea pârâților - expertiză ce a fost depus la dosar la data de l6.09.20l3 (f.68-85).

După efectuarea expertizei, lichidatorul judiciar a declarat că renunță la judecată față de pârâta F. D. I. și a făcut precizarea ca acțiunea să fie admisă în parte față de pârâtul M. M., doar pentru suma de 7.898 lei, reprezentând valoarea bunurilor de la pozițiile 2-4 din acțiune.

Examinând cu prioritate, în baza art.l37 C.pr.civ., excepția prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârâtul M. M. prin întâmpinare, tribunalul reține

că această excepție este neîntemeiată și urmează să fie respinsă ca atare pentru următoarele argumente:

Potrivit art.139 din lege,"Acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";(subl.n.)

In cauză, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Topaz- Kevin SRL s-a dispus prin sentința civilă nr.553 din l_ .

In această situație se reține că înregistrarea acțiunii în răspundere, la data de 02.03.20l2 (f.1) s-a făcut în termen întrucât legea prevede că termenul de 2 ani

"începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";,

deci termenul de 2 ani nu este termenul de prescripție a acțiunii, acesta fiind de 3 ani și poate începe să curgă la cel mult 2 ani de la data deschiderii procedurii (în total, s-ar putea ca acțiunea să fie introdusă în cel mult 5 ani de la data deschiderii procedurii).

In speță, nu este împlinit termenul de prescripție pentru formularea acțiunii, astfel că se va respinge ca neîntemeiată această excepție .

Examinând actele și lucrările dosarului

, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 553 din 1_ pronunțată de judecătorul - sindic în dosar nr.l75/ll2/2009 al Tribunalului B. -Năsăud, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC TOPAZ - KEVIN SRL

B.,

fiind desemnat administrator judiciar V. C. I. B. .

Constatând că administratorul judiciar desemnat a propus prin raportul său, în condițiile art. 54 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, intrarea în faliment în procedura simplificată și că această propunere a fost notificată potrivit dispozițiilor art. 54 alin.2 din lege, prin sentința civilă nr.l3ll din l5.l2.2009 a fost deschisă procedura simplificată a falimentului față de debitoare, ai cărei administratori statutari sunt pârâții M. M. și F. D. I. .

In rapoartele întocmite, lichidatorul judiciar a consemnat că din balanța de verificare întocmită la 3l.l2.2009, s-a constatat că în patrimoniul debitoarei figurează bunuri pe care administratorii statutari nu le-au predat lichidatorului judiciar pentru inventariere și evaluare, în sumă totală de 507.898 lei, și anume: terenuri în val.de

    1. lei; construcții în val.de 500.000 lei; instalații tehnice și mașini în val.de 2.329 lei; alte instalații, utilaje și mobilier în val.de l.479 lei.

      Prin precizarea acțiunii, așa cum s-a arătat, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului M. M. la plata sumei de 7.898 lei, reprezentând c/v bunurilor menționate în acțiune, mai puțin suma de 500.000 lei, însă prin expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a confirmat refacturarea construcției către proprietarul tabular și s-a concluzionat că bunurile de natura obiectelor de inventar au fost scăzute din contabilitate prin înregistrarea unei operațiuni de casare, datorită duratei normale de funcționare și amortizărilor integrale, iar cu privire la terenul cu preț de achiziție de 556 lei, fiind un bun imobil, ar fi trebuit ca acesta să fie identificat prin obținerea unui extras de carte funciară și evaluat la prețul zilei, deoarece un imobil teren nu poate fi ascuns.

      In această situație, nu poate fi reținut în sarcina pârâtului M. M. fapta prevăzută de art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006, și ca atare se va respinge ca neîntemeiată acțiunea

      față de acest pârât, și se va lua act de renunțarea la judecată, în condițiile art.246 C.pr.civ, față de pârâta F. u D. I. .

      Deși pârâtul M. M., prin concluziile scrise depuse prin avocat la data de 29.ll.20l3 (f.93), a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, nu se vor acorda aceste cheltuieli, întrucât nu au fost solicitate până la judecarea cauzei în fond din data de 22 noiembrie 20l3, nici prin întâmpinare și nici la judecata în fond când pârâtul nu s-a prezentat în instanță personal ori prin mandatar.

      Văzând și disp.art. ll alin.l lit.g din L.85/2006,

      PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

      H O T Ă R Ă Ș T E

      Respinge ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. M. .

      Respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată, formulată de lichidatorul judiciar SCPI V. C. I., cu sediul în B., V. G. nr.44, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâtului M. M., domiciliat în B., str.Ion V., nr. 22, jud. B. - Năsăud.

      Ia act de renunțarea la judecată față de pârâta F. D. I., domiciliată în B.

      , str.C. nr.9, jud.B. -Năsăud.

      Fără cheltuieli de judecată.

      Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 20l3.

      PREȘEDINTE,

      Judecător - sindic GREFIER,

      1. U. K. F.

Red/dact UI/CR/4 ex. 5.02.20l4

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2301/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței