Sentința civilă nr. 2572/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2572/2013
Ședința publică din data de 9 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii de antrenare a răspunderii formulată de
D. I. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R. S. în contradictoriu cu pârâtul B. A. O., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică participanții la procedura insolvenței debitoarei au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru termenul din data de 2 octombrie 2013, respectiv pentru termenul din data de azi, 9 octombrie 2013, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 10 septembrie 2012 sub nr._ /a1, D. I. S., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R. S. a solicitat obligarea pârâtului B. A. O., administratorul statutar al debitoarei, la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei, în cuantum de 54.368,59 lei.
În motivarea cererii, a arătat că în urma analizei detaliate efectuate cu ocazia întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC R. S., realizat în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2006, a apreciat că pârâtul administrator statutar se face vinovat de ajungerea societății în starea de insolvență.
A arătat că acesta a încălcat prevederile exprese ale art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, întrucât a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, motive pentru care a considerat că în speță există premisele necesare atragerii răspunderii personale patrimoniale a persoanei care a cauzat starea de insolvență.
Referitor la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, a arătat că în conformitate cu documentele contabile predate de către administratorul pârât B. A. O., activul societății la data de 1 ianuarie 2011 era în valoare de 333.911,00 lei. Componența acestuia în proporție de 52,09% (respectiv suma de 173.927,00 lei) era reprezentat de creanțele debitoarei, sumă cu care se puteau achita 84% din totalul datoriilor pe termen scurt ale debitoarei, ceea ce înseamnă că SC R. S. nu era în imposibilitate de plată. Împrejurarea că pârâtul nu a achitat datoriile scadente din disponibilul existent a format convingerea lichidatorului judiciar că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În același sens, a arătat că stocurile debitoarei la data de 1 ianuarie 2011 erau în cuantum de 84.184,00 lei. Acestea nu s-au mai regăsit în activul debitoarei la data deschiderii procedurii insolvenței, iar singura înregistrare privind aceste stocuri se regăsește în contul 671
"cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare";. Cu alte cuvinte, acestea au fost trecute pe cheltuială, însă fără ca pârâtul să dețină documente justificative în acest sens, ori dacă acestea există, nu au fost oferite explicații cu privire la ele și nici nu au fost predate lichidatorului judiciar.
Referitor la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, a arătat că până la momentul formulării cererii, lichidatorul judiciar a procedat la analiza documentelor finaciar contabile puse la dipoziție de către reprezentantul debitoarei. Pe lângă stocurile de marfă anterior menționate, a apreciat că nu este lipsit de importanță faptul că deschiderea procedurii insolvenței s-a făcut la cererea creditoarei BRD-GSG SA, instituție bancară cu care debitoarea are încheiat un contract de credit. În evidențele contabile ale acesteia însă, la data de 30 septembrie 2011, nu există înregistrată nicio datorie față de un eventual creditor bancar, ceea ce
a duce la concluzia că administratorul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d.
A învederat că răspunderea administratorului în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală (atipică), fiind, așadar, necesară verificarea existenței condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, a arătat că prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, din averea debitoarei. Ca atare, prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor, care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. A apreciat că în speță prejudiciul există, este cert, real și efectiv, iar răspunzător pentru acesta este pârâtul B. A.
O., în calitatea sa de unic asociat și administrator. A mai arătat că fapta administratorului există, este prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 și constă în folosirea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv în ținerea unei contabilități fictive, în a face să dispară unele documente contabile sau în a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul de față, a apreciat că fapta administratorului statutar se prezumă, întrucât, deși din documentele contabile reieșea existența unor stocuri considerabile de marfă, acesta a declarat că societatea nu mai deține bunuri în patrimoniu, fapt care conturează prezumția că aceste stocuri au fost înstrăinate în folosul său sau însușite de acesta. A apreciat că fapta este una comisivă, constând în încălcarea unei obligații legale și că are un evident caracter ilicit, fiind sancționată de Legea nr. 85/2006. Referitor la legătura de cauzalitate între folosirea bunurilor și a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și prejudiciul creditorilor, a apreciat-o evidentă, deoarece prin valorificarea creanțelor existente în patrimoniul societății se puteau achita 84% din totalul datoriilor pe termen scurt ale debitoarei, evitându-se astfel ajungerea în stare de insolvență. Mai mult decât atât, valoarea stocurilor, a căror lipsă nu a fost justificată de către administratorul statutar, era, de asemenea, în măsură să acopere o parte din datoriile societății. În condițiile în care aceste stocuri nu se mai regăsesc faptic, a apreciat că acoperirea pasivului societății a devenit imposibilă. Cu privire la vinovăția administratorului, a arătat că aceasta este o condiție a atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului îndeplinită în speță, deoarece acesta, cu intenție, a ascuns activele din patrimoniul societății sau contravaloarea acestora, fapt ce a împiedicat valorificarea acestor în vederea stingerii datoriilor. Pe cale de consecință, a concluzionat că instalarea stării de insolvență a societății îi este imputabilă administratorului statutar.
A mai arătat că aceste informații, coroborate cu atitudinea refractară a pârâtului, respectiv cu lipsa unei colaborări reale cu lichidatorul judiciar, i-au format convingerea că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea 85/2006.
În drept, a invocat art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 77 din Legea nr.
85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la 27 noiembrie 2012, pârâtul B. A. O. a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la cazul reglementat la art. 138, alin. 1, lit a din Legea nr. 85/2006, a arătat că această faptă nu există și nici nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
A arătat că este adevărat că societatea debitoarea suferit o pagubă datorită motivelor cuprinse în procesul-verbal de constatare nr. 5/9 februarie 2011, încheiat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenta din cadrul Primăriei Cîțcău, în care se menționează că "Anexa gospodărească care era folosită ca și depozit al SC R. S. care are sediul social în com. Câțcău nr. 110, din cauza căderilor masive de zăpadă s-a produs surparea clădirii. Ca urmare a distrugerii magaziei, marfa ce se afla în interior s-a degradat."; și din procesul verbal de distrugere a mărfii degradate nr. 1/28 februarie 2011, din care reiese ce marfă a fost deteriorată, cantitatea și valoarea acesteia.
Prin urmare, a apreciat că nu este îndeplinită o primă condiție care să justifice admiterea cererii, fiindcă nu există fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în interes propriu sau în cel al unei alte persoane.
A apreciat evident că nu este îndeplinită nici condiția existenței vinovăției, cu referire expresă la fapta prevăzută la art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006.
A afirmat că nu este întrunită nici cea de a treia condiție, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs. A menționat faptul că prejudiciul cauzat în condițiile menționate în procesul-verbal nr. 5 din 9 februarie 2011 a afectat un fond de marfă în valoare de
75.951 lei, adică mai mult decât suma pentru care s-a formulat cerere de antrenare a răspunderii. A mai arătat că mențiuni cu privire la stocul de marfă degradat calitativ sunt și în finalul pag. 3 și la începutul pag. 4 din raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ598/19 iunie 2012 întocmit de DGFP a jud. C. .
Cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor cuprinse la art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, a arătat că lichidatorul susține că SC R. S., societate în care pârâtul a avut calitatea de asociat unic și administrator, nu ar fi avut la data de 30 septembrie 2011 nicio datorie înregistrată față de un eventual creditor bancar; cu toate acestea, deschiderea procedurii insolvenței firmei mai sus menționate s-a făcut la cererea creditoarei BRD-GSG, iar pe baza acestor constatări ajunge la concluzia că administratorul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit d.
Contrar celor reținute de lichidatorul judiciar, a arătat că în balanța de verificare din luna septembrie 2011, la simbol cont 5191, există mențiunea "credite bancare pe term. scurt";, în sumă de 44.504,21 lei și la sold final suma de 43.210,05 lei.
A învederat că netemeinicia cererii este probată și cu următoarele înscrisuri: procesul- verbal nr. 746/9 mai 2012 al DGFP a jud. C., în care, la pagina nr. 1, pct. nr. 2 se menționează
"Prevederi legale încălcate: Nu este cazul.";, respectiv procesul-verbal nr. 231/12 iunie 2012 al DGFP a jud. C., în care, la pagina nr. 1, pct. nr. 2 se menționează "Prevederi legale încălcate: Nu este cazul.";, respectiv raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 19 iunie 2012, edificatoare fiind mențiunile cuprinse la pct. 6 din raportul de inspecție fiscală, precum și cele cuprinse în pag. 3 ("Nu s-au constatat deficiențe în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale mai sus menționate și implicit în stabilirea TVA colectat."; A invocat, în același sens, mențiunile cuprinse în pag. 4 din raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ598/19 iunie 2012 ("În urma verificării efectuate nu s-au constatat deficiente în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA înscris în deconturile de TVA.";).
A învederat că împrejurarea că actele contabile au fost ținute în conformitate cu dispozițiile legale rezultă și din procesul-verbal de predare-primire documente contabile nr. 315/3 mai 2012, încheiat între D. I. S. și d-na Tîrnovan M., consilier superior la serviciul de inspecție fiscală 3, în calitate de reprezentant al DGFP a jud. C. . Pe baza actelor predate s-a făcut inspecția fiscală iar apoi s-a întocmit raportul de inspecție fiscală.
În consecință, a concluzionat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;";.
A mai arătat că motivele invocate în cerere sunt contrazise de probele pe care chiar lichidatorul le deține ca urmare predării actelor către el.
În drept, a invocat art. 115 și art. 274 C.proc.civ., art. 998 și art. 999 din vechiul Cod
civil.
Pentru dovedirea apărărilor sale, a depus la dosar: procesul verbal de constatare nr. 5/9
februarie 2011, procesul verbal de distrugere marfă degradată nr. 1/28 februarie 2011, procesul-verbal nr. 746 din 9 mai 2012 al DGFP a jud. C., procesul-verbal nr. 315/3 mai 2012, raportul de inspecție fiscala nr. F-CJ598/19 iunie 2012, procesul-verbal nr. 231/12 iunie 2012 al DGFP a jud. C., balanța de verificare din septembrie 2011.
Prin notele de ședință depuse la 3 decembrie 2012, a arătat că SC R. S. a avut calitatea de creditoare față de SC TRANSMARDU S. pentru suma de 17800 lei, care nu a putut fi recuperată de la aceasta din urmă, depunând în acest sens notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței acestei debitoare și convocarea la adunarea creditorilor.
Prin precizarea de acțiune depusă la 4 decembrie 2012, lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. S., D. I. S. a completat motivele expuse în cererea inițială.
Astfel, a reiterat motivele pentru care a considerat că pârâtul B. A. O. se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, fiind incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Pe lângă argumentele deja invocate, a arătat că din analiza actelor contabile predate de către administratorul pârât, d-l B. A. O., a rezultat și faptul că, în mod voit, în cursul anului 2011, administratorul pârât a condus societatea către un rezultat financiar negativ.
A arătat că principalele cauze care au generat acest rezultat au fost, pe de o parte, lipsa veniturilor din activitatea de transport, deoarece autoutilitara cu care s-au generat în anii anteriori aceste venituri a fost subînchiriată către SC R. EXPRESS S., societate al cărei asociat este și pârâtul, iar pe de altă parte a fost incidentă lipsa veniturilor din comerțul cu mărfuri. Activitatea de subînchiriere a autoutilitarei s-a realizat pentru o sumă mult mai mică decât cheltuielile efectiv realizate cu aceasta. Astfel, a fost facturată în cursul anului 2011 suma de 28.700 lei cu titlu de chirie auto, sumă ce nu acoperă decât o parte a cheltuielilor cu contractul de leasing (22.531,17 lei), rămânând neacoperite cheltuielile legate de piese de schimb și alte reparații survenite la acesta mașină (13.910,87 lei). Această tranzacție de subînchiriere a
condus la starea de insolvență a societății din două motive: pe de o parte veniturile din subînchiriere nu au acoperit nici măcar cheltuielile directe ale autoutilitarei, iar pe de altă parte a determinat o mutare a centrului de profit (profit realizat din activitatea de transport rutier intern și internațional) către o altă societate, respectiv SC R. EXPRESS S. . A menționat și faptul că, în anii anteriori, SC R. S. a realizat venituri din acest tip de activitate după cum urmează: în anul 2008 venituri din prestări servicii/transport de 53.034,92 lei: în anul 2009 venituri din prestări servicii/transport de 26.304,74 lei, în anul 2010 venituri din prestări servicii/transport de 52.260,13 lei, în timp ce în anul 2011, ca urmare a subînchirierii autoutilitarei, veniturile din prestări servicii/transport au fost doar de 5.750 lei, ceea ce a condus în mod evident la o incapacitate a societății de a face față datoriilor curente.
Referitor la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 - a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, pe lângă motivele deja invocate în cererea de antrenare a răspunderii, a arătat că susținerea lichidatorului judiciar conform căreia administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea poate fi verificată printr-o simplă analiză comparativă a fișei client aferentă contului 4111 pentru luna decembrie 2011 cu balanța contabilă aferentă aceleaiași perioade (anul 2011). Astfel, în timp ce conform fișei client aferente contului 4111 pentru luna decembrie 2011 puse la dispoziție de către administratorul statutar, societatea ar fi avut de recuperat de la clienți un debit în cuantum de 51.537,15 lei, conform balanței contabile care a stat la baza întocmirii bilanțului prescurtat depus la AFP a mun. Dej aferent anului 2011, debitul de recuperat de la clienți era de 165.857,32 lei. Și din analiza comparativă a fișei client aferente lunii septembrie 2011 cu balanța contabilă aferentă aceleiași perioade a observat neconcordanțe. Astfel, în timp ce conform fișei client aferente contului 4111 pentru luna septembrie 2011 puse la dispoziție de către administratorul statutar, societatea ar fi avut de recuperat de la clienți un debit în cuantum de 64.224,15 lei, conform balanței contabile aferente lunii septembrie 2011, debitul de recuperat de la clienți era de 178.545,32 lei.
A apreciat că toate acestea îl îndreptățesc să susțină că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însușindu-și probabil încasările. Mai mult, a arătat că lipsa informațiilor detaliate cu privire la componența reală a soldului contului 4111 a făcut imposibilă recuperarea unei mari părți din sumelor evidențiate în acest cont.
Având în vedere motivele invocate în cererea de antrenare a răspunderii în forma sa inițială și motivele invocate prin precizare, coroborate cu atitudinea refractară a pârâtului, cu lipsa unei colaborări reale cu lichidatorul judiciar, a considerat că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea 85/2006. Pentru dovedirea aspectelor de fapt din precizarea de acțiune, a anexat: copia balanței aferente lunii decembrie 2008, copia balanței aferente lunii decembrie 2009, copia balanței aferente lunii decembrie 2010, copia balanței aferente lunii decembrie 2011, copia fișei client decembrie 2011, copia balanței aferente lunii septembrie 2011, copia fișei client septembrie
2011, facturile de subînchiriere emise către SC R. Expres S. .
Prin întâmpinarea față de precizarea de acțiune depusă la 14 ianuarie 2013, pârâtul B.
A. O. a solicitat respingerea cererii precizate.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a SC R. S. nu sunt indicate motivele cuprinse în precizarea cererii de antrenare a răspunderii administratorului societății. Astfel, a arătat că deși în raportul sus menționat s-a făcut referire la incidența dispozițiilor art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006, nu s-au indicat motivele cuprinse în precizare, ci alte motive cu privire la care a formulat apărări prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
A apreciat neîntemeiate și tendențios formulate motivele cuprinse în pagina 2 din precizarea cererii de chemare în judecată. Astfel, a arătat că lichidatorul judiciar a afirmat că în anul 2011 administratorul pârât a condus societatea către un rezultat financiar negativ și că principala cauză a acestei situații a fost scăderea veniturilor din activitatea de transport. Lichidatorul judiciar a mai susținut că autoutilitara utilizată de către SC R. S. pentru transport a fost subînchiriată unei alte societăți și că prețul obținut nu acoperea toate cheltuielile cu contractul de leasing. Pentru a crea impresia că acest fapt a condus la apariția stării de insolvență, lichidatorul judiciar a prezentat și evoluția veniturilor din prestări de servicii de transport.
A apreciat că aspectele reținute de către lichidatorul judiciar nu relevă existența faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, deoarece: subînchirierea autoutilitarei s-a făcut la un preț mai mare cu 6.168,83 lei față de cheltuielile cu contractul de leasing, fapt care rezultă chiar din mențiunile cuprinse în pagina 2 a precizării cererii de chemare în judecată; scăderea veniturilor din activitatea de transport nu poate determina producerea stării de insolvență, pentru că au scăzut și cheltuielile aferente activității de transport, pentru că prin subînchiriere aceste cheltuieli au fost suportate de către subchiriaș; scăderea veniturilor din activitatea de transport a fost compensată prin creșterea veniturilor din activitatea de
subînchiriere, edificator fiind faptul că în anul 2010 nu existau venituri din închiriere, în timp ce în anul 2011 s-au realizat venituri în sumă totală de 28.700 lei; veniturile din subînchiriere reprezintă venituri nete, în timp ce veniturilor din activitatea de transport le sunt asociate cheltuielile aferente, astfel că venitul net din activitatea de transport poate fi mai mic decât venitul din activitatea de închiriere.
A mai arătat că din pagina 3 a raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC R. S. rezultă că la finalul anului 2008 societatea a avut o pierdere din exploatare de 3.068 lei, la finalul anului 2009 pierderea din exploatare a fost de 9.874 lei, iar la 30 septembrie 2011 pierderea din activitatea de exploatare a fost de 2.022 lei. Această evoluție, descrisă chiar de către lichidatorul judiciar, dovedește că în anul 2011 pierderea din exploatare a fost mai mică cu 7.852 lei decât pierderea de la data de 30 decembrie 2009 și mai mică cu 1.046 lei decât pierderea înregistrată la finalul anului 2008. Prin urmare, a concluzionat pârâtul, apariția stării de insolvență nu a fost cauzată de aspectele invocate de către lichidatorul judiciar, iar scăderea veniturilor din activitatea de transport nu a determinat scăderea veniturilor nete din activitatea de exploatare.
A mai arătat că situația financiară din anul 2011 a fost influențată decisiv de pierderile cauzate prin distrugerea mărfurilor în valoare totală de 75.951 lei, prejudiciu care nu îi este imputabil. A învederat că, așa cum a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și a probat cu procesul verbal de constatare nr. 5/9 februarie 2011, încheiat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Câțcău, "anexa gospodărească care era folosită ca și depozit al SC R. S., care are sediul social în comuna Câțcău nr. 110, din cauza căderilor masive de zăpadă, s-a produs surparea clădirii. Ca urmare a distrugerii magaziei, marfa ce se afla în interior s-a degradat.";. A mai arătat că din procesul-verbal de distrugere a mărfii degradate nr. 1/28 februarie 2011 reiese că marfa distrusă ca urmare a degradării a fost de 75.951 lei.
A învederat că mențiuni cu privire la stocul de marfă degradat calitativ sunt și în finalul pag. 3 și la începutul pag. 4 din raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ598/19 iunie 2012 întocmit de DGFP a jud. C. .
A apreciat că aspectele expuse mai sus îl îndreptățesc să afirme că, cu privire la acest aspect, nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
A arătat că nu sunt întemeiate nici motivele cuprinse la punctul nr. 2 din precizarea cererii de chemare în judecată. Aici, lichidatorul judiciar a susținut că ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, însă aspectele reținute de lichidator nu corespund realității.
A arătat că contabilitatea societății a fost ținută și condusă cu respectarea dispozițiilor legislației în vigoare, dovada în acest sens fiind mențiunile cuprinse în rapoartele de inspecție fiscală, în care nu se menționează vreo eventuală încălcare a dispozițiilor legale. Din moment ce lichidatorul a putut determina cuantumul creanțelor pe care debitoarea le avea de recuperat de la fiecare debitor al acesteia, înseamnă că evidența primară și contabilă a furnizat informațiile necesare în acest sens.
A concluzionat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 998 și 999 din vechiul C.civ. pentru antrenarea răspunderii sale.
În acest sens, a arătat că pentru a fi admisibilă cererea formulată de lichidatorul judiciar ar trebui întrunite cumulativ cerințele prevăzute la art. 998 și urm. din vechiul C.civ., respectiv: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul. În acest context, a arătat că argumentele prezentate în întâmpinarea inițială își păstrează valabilitatea și față de motivele cuprinse în precizarea cererii de chemare în judecată.
În drept, a invocat art. 115 și art. 274 C.proc.civ.
În speță au fost administrate probe scrise și proba cu interogatoriul pârâtului, precum și probele cu declarațiile martorilor B. I. și V. C. .
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratoriul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului - lista de control a debitoarei.
În ceea ce privește incidența în cauză a art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că, așa cum rezultă din situațiile financiare ale debitoarei, analizate de lichidatorul judiciar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei, întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, la 30 septembrie 2011 (insolvența debitoarei a fost deschisă la 5 octombrie 2011), debitoarea înregistra active în valoare totală de 2. lei, din care 61650 lei active imobilizate, 0 lei stocuri, 1. lei creanțe și 48 lei disponibil bănesc. Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar nici activele imobilizate și nici documentele necesare recuperării creanțelor.
Pârâtul a justificat nepredarea activelor imobilizate, care erau reprezentate de autoutilitara deținută în leasing, preluată în reposesie de către finanțator. De asemenea, pârâtul a justificat diminuarea stocurilor prin prezentarea procesului verbal de constatare încheiat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Câțcău (f.45), care, coroborat cu procesul verbal de distrugere a mărfii degradate (f.48) și cu declarația martorei V. C. (f.112) probează degradarea mărfurilor ulterior distruse (cămăși în valoare de 75951 lei) ca urmare a unor evenimente meteo imprevizibile.
Pârâtul nu a justificat, însă, neefectuarea de către el a vreunui demers de recuperare a creanțelor în valoare de 1. lei și nici nepredarea documentelor primare aferente acestor creanțe către lichidatorul judiciar, în vederea recuperării lor. Această conduită a pârâtului a permis folosirea de către clienții neîncasați ai debitoarei a bunurilor și creditelor debitoarei (în sens larg creanțele sunt bunuri ale societății), în detrimentul intereselor societății debitoarei, faptă care întrunește condițiile de incidență a art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. O eventuală recuperare a creanțelor cifrate la 180.732 lei, chiar și parțială, în limita sumei de 54.368,59 lei + cheltuielile de procedură și onorariul lichidatorului judiciar, ar fi asigurat stingerea completă a cheltuielilor din dosarul nr._ și îndestularea tuturor creditorilor, cu respectarea scopului procedurii insolvenței.
Cât privește decizia pârâtului de a nu continua desfășurarea activităților de transport cu autoutilitara deținută în leasing și de a o închiria SC R. EXPRESS S., judecătorul sindic nu poate reține incidența art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, deoarece această operațiune nu a fost una cu titlu gratuit, ci cu titlu oneros. (Ne)încasarea chiriei reprezintă o altă operațiune comercială, analizată în aliniatul anterior.
Cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că pârâtul nu a ținut contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea.
Astfel cum rezultă din coroborarea mențiunilor din balanța de verificare de la f. 39-40, respectiv f.68-69, aferentă lunii septembrie 2011, referitoare la soldul contului 4111, cu mențiunile din soldul clienților din luna septembrie 2011 (f.67), respectiv decembrie 2011 (f.64), între valoarea creanțelor înscrise în balanța de verificare și cea a creanțelor înscrise în soldul clienților există discrepanțe majore (180.732 lei sau 1. ,32 lei față de 64225,15 lei, respectiv 51536,15 lei). Mai mult, din aceleași balanțe de verificare rezultă că pârâtul nu a înscris în contabilitate creditul acordat de BRD-GSG SA cu respectarea dispozițiilor legale, aspect confirmat și de pârât la interogatoriu - răspunsul la întrebarea 14 (f.111), când acesta a recunoscut că a ținut "două seturi de acte"; însă doar într-unul dintre acestea a evidențiat linia de credit de la BRD-GSG SA. La același interogatoriu, pârâtul a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 16 că serviciile în cuantum de 49.000 lei pe care SC R. EXPRESS S. le-ar fi prestat în favoarea debitoarei nu au existat în realitate și că cele două societăți comerciale în care pârâtul este asociat, SC R. S. și, respectiv SC R. EXPRESS S. au emis 4 facturi: două facturi, de înscriere a contravalorii unor servicii reciproce în valoare de 49.000 lei, respectiv două facturi ulterioare, de stornare a primelor facturi emise, în scopul de a crea aparența unor rulaje inexistente.
La aceste fapte se adaugă și înscrierile diferite ca valoare (20.960 lei) din conturile contabile 371 - mărfuri (54.991 lei) și 6711 - calamități (75.951 lei) ale celor 1000 de cămăși. Acestea au fost achiziționate la prețul global de 49.991,90 lei de la SC ROY & CO IMPEX S. (factura fiscală nr. 1651/20 iunie 2009, f.115), au intrat în gestiunea debitoarei conform notei de recepție nr. 2/26 iunie 2009 cu un adaos comercial de 4999,10 lei (f.116), la valoarea de 54.991 lei, însă în procesul verbal de distrugere nr. 1/28 februarie 2011 aceleași cămăși sunt menționate ca având un preț unitar de 75,951 lei, cu o valoare globală de 75.951 lei (f.48). Prin răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu pârâtul nu a lămurit această diferență de valoare.
Având în vedere nerecunoașterea de către pârât a semnăturii sale de pe factura nr. 8/30 iunie 2009 (f.117) și faptul că lichidatorul judiciar nu a declanșat procedura verificării de scripte, judecătorul sindic nu va lua în considerare ca probă acest înscris prezentat de lichidatorul judiciar.
Cât privește raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ598/19 iunie 2012, cu anexele sale (f.26-38), judecătorul sindic reține că acest act nu prezintă relevanță în prezenta cauză. Controlul efectuat asupra debitoarei a vizat un singur aspect: corecta stabilire și colectare a TVA în perioada 1 iulie 2009 - 31 martie 2012. Cu ocazia acestui control s-a stabilit TVA
suplimentară în cuantum de 5113 lei plus accesorii în cuantum de 1445 lei față de TVA negativă calculată de debitoare în cuantum de 18125 lei, reținându-se totodată că debitoarea a realizat în această perioadă venituri din activitatea de transport și că a înscris în mod eronat în contul 6711 mărfuri degradate calitativ în sumă de 70452,26 lei. Echipa de control a concluzionat în sensul că nu a constatat deficiențe în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA înscrise în deconturile de TVA. Din coroborarea concluziilor acestui raport de inspecție fiscală cu cele analizate în aliniatele anterioare, judecătorul sindic concluzionează în sensul că echipa de control nu a analizat modul în care pârâtul a condus contabilitatea debitoarei, astfel încât concluziile raportului de inspecție fiscală nu prezintă nicio relevanță în contextul verificării incidenței art. 138 alin. 1 lit. d în prezenta cauză. (De altfel, o atare verificare ar fi excedat limitelor controlului).
Concluzionând, pârâtul nu a condus contabilitatea debitoarei în conformitate cu dispozițiile legale, evidențele contabile ale debitoarei fiind duble (cu înscrierea liniei de credit acordate de creditoarea BRD-GSG SA doar într-una dintre ele) și nereflectând realitatea. O atare conducere a contabilității fie nu a permis pârâtului să sesizeze starea de insolvență și să solicite la momentul instalării acestei stări declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, fie i- a creat pârâtului convingerea că poate masca instalarea stării de insolvență, cu consecința formulării acestei solicitări de către creditoarea BRD-GSG SA, a cărei creanță era superioară valorii prag, respectiv era certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Fapta pârâtului de a nu conduce contabilitatea debitoarei conform dispozițiilor legale atrage incidența în cauză a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC R. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 54.368,59 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta comisivă a pârâtului de a întocmi acte contabile fictive și/sau de a ascunde acte justificative, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În același sens, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul a ignorat în mod voit întinderea reală a debitului și a încercat să îl ascundă prin întocmirea actelor contabile fictive mai sus arătate, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor putea fi diminuat cel puțin cu valoarea activelor nepredate sau pentru recuperarea cărora pârâtul nu a predat actele necesare lichidatorului judiciar și își are originea în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv rămas nerecuperat.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. S., D. I. S., în contradictoriu cu pârâtul B. A. O., administratorul statutar anterior al debitoarei SC R. S., și în consecință, îl va obliga pe pârâtul B. A. O. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC R. S., CUI 17136733, în cuantum de 54.368,59 lei.
În temeiul art. 164 C.proc.civ. va dispune dispune conexarea prezentului dosar nr. _
/a1 la dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. S., D. I.
S., în contradictoriu cu pârâtul B. A. O., domiciliat în Dej, p-ța 16 F., nr. 2, ap. 4, jud. C., administratorul statutar anterior al debitoarei SC R. S., și în consecință:
Obligă pârâtul B. A. O. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC R. S., CUI 17136733, în cuantum de 54.368,59 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
Thred./FIM/4 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 9389/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 6975/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
