Încheierea civilă nr. 2828/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2828/CC/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 24 octombrie 2013

Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I. GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC D.

H. LS TURDA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea lichidatorului judiciar P. O. I., desemnat prin Rezoluția nr.515298/_ a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

La apelul nominal se constată lipsa reprezentantului debitoarei.

Procedura este îndeplinită, soluționarea cererii s-a făcut în Camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 230 c.pr.civ. și reținând faptul că prezenta cerere trebuie soluționată în termen de 5 zile conform dispozițiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, se dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de_ pentru data de_ .

Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, judecătorul sindic o reține în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC D. H. LS, prin lichidator P. O. I., a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unor debite certe, lichide și exigibile către bugetul de stat.

Față de cele învederate, debitoarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.

27 din Legea nr. 85/2006.

Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, în considerarea disp. art. 52 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Astfel, lichidatorul judiciar, titular al cererii formulate, are calitatea de reprezentant legal a societății debitoare, fiind desemnat de către judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj prin rezoluția nr.515298/_ în procedura prevăzută de art.260 din Legea nr.31/1990. În conformitate cu prev. art.260 alin.4 din Legea nr.31/1990 lichidatorul a procedat la întocmirea raportului privind situația economică a societății, acesta fiind înregistrat la ORC C. la data de_ . Conform concluziilor acestui raport, debitoarea îndeplinește condițiile deschiderii procedurii simplificate de insolvență reglementate de art.1 alin.2 lit.c pct.2-4 și lit. e din Legea nr.85/2006, respectiv nu deține nici un bun în patrimoniu, societatea fiind dizolvată anterior formulării cererii.

S-a arătat că la data formulării cererii debitoarea avea datorii în sumă totală de 25.053 lei așa cum reiese din bilanțul aferent anului 2009 publicat pe site-ul M. ului Finanțelor Publice. Înscrierea datoriilor în bilanțul contabil al societății reprezintă din punct de vedere juridic o recunoaștere a acestora.

Prin adresa nr.19127/_ A.F.P. TURDA a declarat că deține o creanță bugetară în cuantum de 2.720 lei, iar MUNICIPIUL TURDA prin adresa nr. 4528/_ a declarat că deține o creanță bugetară în cuantum de 17.589,40 lei conform titlului executoriu nr. 178873/_ .

Prin urmare, debitoarea se află în stare de insolvență vădită, întrucât nu a achitat în termen de 30 de zile, din cauza insuficienței fondurilor bănești disponibile, datoriile exigibile către creditorii bugetari.

Analizând cererea formulată, judecătorul sindic reține următoarele:

Debitoarea SC D. H. LS a fost dizolvată ]n conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, iar prin rezoluția nr. 515298/_ pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost desemnat în calitate de lichidator PHEONIX O. I. .

Potrivit art. 27 alin.1 și 2 din Legea nr. 85/2006 debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în

1

termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.

Așadar, singura condiție necesar a fi îndeplinită pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitoarei, o constituie starea de insolvență, definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Astfel, starea de insolvență trebuie dovedită cu înscrisuri din care să rezulte existența unor creditori care pretind creanțe împotriva averii debitoarei, corelativ cu inexistența fondurilor bănești apte să acopere creanțele certe, lichide și exigibile ale creditorilor față de averea debitoarei.

În cauză însă, debitoarea prin reprezentantul său legal, nu a fost în măsură să facă dovada stării de insolvență, singurele acte depuse în acest sens fiind o adresă emisă de DGFP

C. în care sunt menționate datoriile față de bugetul de stat, fără a fi atașate și titlurile executorii, precum și o declarație de creanță emisă de Municipiul Turda, care de asemenea nu este însoțită de titlul executoriu(f.17-19), împrejurare față de care se apreciază că nu s-a făcut dovada existenței acestor datorii. Din bilanțul întocmit de debitoare pentru anul 2007(f.14) rezultă că societatea are datorii de 25.053 lei. Pentru aceste datorii nu au fost prezentate titluri. Judecătorul sindic consideră că era necesară prezentarea acestor titluri de creanță pentru a se verifica dacă nu a intervenit o eventuală prescripție a dreptului de a solicita plata acestor sume în condițiile în care aceste datorii existau în anul 2007, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată în anul 2013.

Judecătorul sindic retine ca simpla formulare a unei cereri de deschidere a procedurii insolventei de către lichidatorul desemnat in conditiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 nu este suficientă, lichidatorul fiind obligat să facă și dovada existenței datoriilor certe, lichide și exigibile, precum și a insuficientei fondurilor debitoarei, motiv pentru care, în baza art. 32 raportat la art. 27 alin. 1 și art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 se va respinge ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate de debitoarea SC D. H. LS .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge cererea formulată de debitoarea SC D. H. LS, cu sediul în Turda, str. Macilor nr. 8, et. 3, ap. 73, jud. C., J_, CUI 17435093, prin lichidator P. O. I., privind deschiderea procedurii insolvenței.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.

JUDECATOR SINDIC,

GREFIER,

S. I.

D.

P.

Red.SI/MM 3 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2828/2013. Procedura insolvenței