Încheierea civilă nr. 2898/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 2898/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei S. RO A. P. S., prin lichidator P. O. I., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului desemnat de către ORC C., P. O.

I., d-na practician în insolvență Amalia Mărginean Amalia - Silvia, cu împuternicire depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 48.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, la solicitarea debitoarei, se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea debitoarei, potrivit art. 66 din OUG nr. 91/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic, verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.pr.civ. raportat la art. 41 din OUG nr. 91/2013, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

La interpelarea instanței de a preciza dacă mai există cereri prealabile de formulat, anterior acordării cuvântului asupra cererii, reprezentanta lichidatorului arată că nu are cereri de formulat

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului cuvântul în susținerea cererii.

Reprezentanta lichidatorului susține cererea astfel cum a fost întocmită, solicitând deschiderea procedurii și desemnarea în calitate de lichidator judiciar a P. O. I. .

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC RO A. P. SRL, prin lichidator P. O. I., a solicitat judecătorului sindic să dispună deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unor debite datorate și neachitate la bugetul consolidat de stat.

Lichidatorul judiciar a arătat că, prin rezoluția directorului ORC, nr. 7967 din data de _

, P. O. I. a fost desemnat lichidator al SC RO A. P. SRL, în procedura prevăzută de art. 260 din Legea 31/1990. Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea cu privire la acest aspect și obligațiile care îi revin, DAR PLICUL S-A ÎNTORS CU MENȚIUNEA "Destinatar mutat de la adresă";. De asemenea au fost notificate și instituțiile bugetare care au trimis cereri de creanță

În conformitate cu prevederile art. 260, alin 4 din Legea 31/1990, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea raportului privind situația economică a societății, acesta fiind înregistrat la ORC

C. la data de_ . Conform concluziilor acestui raport, SC RO A. P. SRL îndeplinește condițiile deschiderii procedurii simplificate de insolvență reglementate de art. 1, alin.2, lit.c și e din Legea nr. 85/2006, respectiv există creanțe certe, lichide și exigibile asupra societății mai vechi de 90 de zile, actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din Registrul Comerțului, iar societatea a fost dizolvată anterior formulării prezentei cereri.

S-a menționat faptul că, legea nu condiționează admisibilitatea cererilor de deschidere a procedurii insolvenței formulate de către debitor de existența unor valori-prag, fiind suficient ca debitorul să se afle în imposibilitate de plată.

Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că, la data formulării cererii, debitoarea avea datorii în sumă totală de 158.502 lei, așa cu a reieșit din bilanțul aferent anului 2008, publicat pe site-ul M. ului Finanțelor Publice. Structural, aceste datorii au fost formate din datorii către: Administrația

Finanțelor Publice C. -6770 lei; ITM C. -87 lei, precum și din datorii față de alți creditori neidentificați până în momentul de față deoarece, administratorul statutar nu a predat documentele contabile conform prevederilor Legii nr.85/2006.

Astfel, Administrația Finanțelor Publice, prin adresa nr. 3623/_, a declarat că deține o creanță bugetară în cuantum de 6.770 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, structura sumei rezultând din fișa sintetică totală.

ITM C. a comunicat, cu adresa nr. 3522 din_, că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și nici cu debite.

Prin urmare, lichidatorul judiciar a arătat că societatea se află în cazul unei insolvențe vădite, întrucât aceasta nu a achitat în termen de 30 de zile, din cauza insuficienței fondurilor bănești disponibile, datoriile exigibile către creditorii societății.

Întrucât există creanțe certe, lichide, exigibile asupra societății, mai vechi de 90 de zile, întrucât actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din Registrul Comerțului, lichidatorul judiciar a concluzionat că SC RO A. P. SRL îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență.

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține următoarele

:

În drept, judecătorul sindic va analiza cererea debitoarei din perspectiva dispozițiilor OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, ale cărei dispoziții tranzitorii prevăd că, începând cu data de 25 octombrie 2013, data intrării în vigoare a acestui act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 620 din 04 octombrie 2013, prezenta ordonanță se aplică și procedurilor de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 183-203 care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia.

per a contrario

, se aplică OUG 91/2013 inclusiv cererilor privind deschiderea procedurii insolvenței formulate anterior intrării sale în vigoare, dar soluționate începând cu data de 25 octombrie 2013.

Din această perspectivă potrivit art. 5 pct. 71 din OUG 91/2013 valoarea-prag

reprezintă, în concepția noii reglementări, cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, c â t ș ipentru debitor, inclusiv pentru procedurile deschise în baza Legii nr. 31/1990,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie pe salariat.

Din definiția legală rezultă în mod indubitabil că, pentru a putea fi solicitată și admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de o debitoare aflată în procedura de lichidare, cum este și cazul debitoarei SC RO A. P. SRL este necesar ca valoarea cumulată a creanțelor pe care acest debitor trebuie să le achite diverșilor creditori trebuie să fie cel puțin de

40.000 de lei.

Întrucât lichidatorul desemnat potrivit dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu a făcut dovada existenței împotriva debitoarei a unor creanțe de minim

40.000 de lei, fiind total lipsiți de relevanță indicatorii financiari ai debitoarei din urmă cu 5 ani față de momentul analizării stării de insolvență întrucât caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor nu poate fi analizat exclusiv în baza unui bilanț simplificat publicat pe site -ul M. ului de Finanțe, în temeiul art. 66 din OUG 91/2013 urmează a dispune respingerea cererii formulate de debitoarea SC RO A. P. SRL, prin lichidator P. O. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

:

Respinge cererea formulată de debitoarea SC RO A. P. SRL, prin lichidator P. O. I., cu sediul în C. -N., str. Emil R. nr. 38 ap. 1, jud. C. .

Cu drept de apel în termen 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red.DH/AA 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2898/2013. Procedura insolvenței