Încheierea civilă nr. 3375/2013. Concordat preventiv. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE NR. 3375/2013
Ședința camerei de consiliu din 24 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P. - Judecător sindic
G. ier: V. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii de concordat preventiv formulată de către debitoarea SC E. S., cu sediul în B. M. e, Bd. R., nr. 54/43, județul M., înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 18179945.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu de azi, se prezintă pentru practician în insolvență C. I. de I. I. D. I. - avocat Florentina Dumitraș, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Prin Rezoluția din_ s-a constatat că cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv formulată de către debitoarea îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 381/2009 s-a dispus citarea în termen de 48 de ore a debitoarei și a practicianului în insolvență în calitate de conciliator provizoriu.
Judecătorul sindic procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 381/2008 este competent general, material și teritorial în a soluționat prezenta cauză.
În condițiile în care nu mai sunt cereri de formulat și nu mai sunt incidente de soluționat vor fi deschise dezbaterile asupra fondului cauzei potrivit art. 392 din Noul Cod de procedură civilă, situație în care se va da cuvântul părților.
Reprezentanta practicianului în insolvență solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată de debitoare și pe cale de consecință să se dispună deschiderea procedurii de concordat preventiv față de societatea debitoare, numirea în calitate de conciliator provizoriu a practicianului în insolvență C.
I. de I. I. D. I. și fixarea termenelor prevăzute de lege în vederea depunerii ofertei de concordat preventiv.
Potrivit art. 394 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă apreciindu-se că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, judecătorul sindic declară închise dezbaterile în fond și reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de concordat preventiv de față,
Prin cererea formulată la data de_ și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ debitoarea SC E. S. a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, numirea în calitate de conciliator provizoriu a practicianului în insolvență C. I. de I. I. D. I. și fixarea termenelor legale în vederea depunerii ofertei de concordat preventiv.
În motivare cererii debitoarea arată că are ca obiect de activitate lucrările de instalații electrice și se află în stare de dificultate financiară din cauza datoriilor acumulate la furnizori și respectiv a întârzierilor la plată din partea clienților.
Se susține că această situație poate fi depășită prin deschiderea concordatului preventiv și omologarea concordatului de către creditorii care dețin majoritatea de 80 % din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. Societatea nu înregistrează restanțe la creditele bancare, însă se află în întârziere la plățile către furnizorii de materie primă. Situația furnizorilor neachitați și a clienților neîncasați este cea prezentată în extrasele contabile anexate. De asemenea, debitoarea arată că nu se încadrează în excepțiile prevăzute la art. 13 din Legea 381/2009.
În susținerea cererii debitoarea depune declarații administrator, extras ORC, certificat de cazier fiscal, certificate de atestare fiscală, situație credite și obligații scadente.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii 381/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin 1 din Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad - hoc, poate recurge la procedura de concordat preventiv, orice debitor, astfel cum este definit de art. 1, cu excepțiile enumerate la lit. a - f.
Din înscrisurile depuse de către debitoare se reține că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre aceste excepții.
Astfel cum reiese din situația creditelor și a obligațiilor scadente (filele 12-43), debitoarea se încadrează în definiția dată întreprinderii în dificultate prin art. 3 lit. b din Legea 381/2009.
Pentru aceste motive, în considerarea dispozițiilor art. 2 din Legea 381/2009, cererea formulată de debitoare apare ca întemeiată, sens în care va fi admisă ca atare, urmând ca în baza art. 20 alin. 3 din Legea 381/2009,
debitorul și conciliatorul să elaboreze listele creditorilor și oferta de concordat preventiv, precum și notificarea acesteia.
Potrivit art. 20 alin. 5 din legea 381/2009 oferta de concordat preventiv va fi depusă în dosarul deschis potrivit alin. 1 și, pentru opozabilitate față de terți, se va depune la grefa tribunalului, unde va fi înregistrată într-un registru special; despre depunerea și notificarea acesteia se face mențiune în registrul comerțului în care este înregistrat debitorul.
Pentru considerentele sus menționate, cererea va fi admisă potrivit dispzitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea
formulată de debitoarea SC E. S.,
cu sediul în B.
M. e, Bd. R., nr. 54/43, județul M., înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 18179945, și, în consecință:
Deschide procedura concordatului preventiv față de debitoare
și numește conciliator provizoriu pe practicianul în insolvență C. I. DE I. I. D.
I. cu sediul în B. M., B-dul U., nr. 16, et. VII, ap. 26, județul M. .
Dispune ca în termen de 30 zile de la numirea sa, conciliatorul să elaboreze împreună cu debitorul lista creditorilor și oferta de concordat preventiv, notificarea acesteia și depunerea ofertei la dosar și la grefa tribunalului pentru a se înscrie într-un registru special și menționarea depunerii ofertei de concordat preventiv la Registrul C. erțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Irevocabilă în ceea ce privește numirea conciliatorului provizoriu.
Cu apel în 10 zile de la comunicare în ceea ce privește deschiderea procedurii.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, de azi, _
.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
M. P. | V. | B. |
Red. M.P./_
Tehnored. V.B./_ 4 ex.-
← Încheierea civilă nr. 4526/2013. Concordat preventiv.... | Încheierea civilă nr. 4847/2013. Concordat preventiv.... → |
---|