Sentința civilă nr. 1117/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1117/2013

Ședința publică din 21 mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC S. LS, cu sediul în B., str. C., nr.30/A, județul B. -N., cod unic de înregistrare 23402325, număr de ordine în registrului comerțului J_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidator judiciar U. SPRL, prin practician în insolvență B. M. niciuna dintre părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar solicită a se constata că au fost realizate toate operațiunile procedurale prev. de lege, solicită aprobarea raportului final și închiderea procedurii.

Judecătorul-sindic constată că raportul prin care a fost propusă închiderea procedurii falimentului a fost publicat în BPI nr. 2309 din data de_ și nu au fost înregistrate obiecțiuni. Aprobă raportul final și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva SC S. LS, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, a se dispune radierea debitorului din registrul comerțului. Solicită aprobarea decontului privind cheltuielile ocazionate cu administrarea procedurii în cuantum de 3720 lei și a se dispune plata sumei din fondul de lichidare constituit în baza prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006. Solicită descărcarea persoanelor care au participat la procedură de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform prev. de art. 136 din legea insolvenței, urmând ca sentința nr. 1679 din 9 octombrie 2012 care vizează răspunderea patrimonială a administratorului statutar să fie pusă în executare conform prev. de art. 142 din Legea nr.85/2006.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința comercială nr.40/2010 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea AFP B. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrator judiciar SCP U. SPRL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul

cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

Administratorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, a arătat că nu există garanția că sediul social al debitorului ar mai exista la adresa indicată în evidențele ORC B. -

, iar administratorul statutar al debitorului nu a prezentat, în termenul legal, documentele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin.2 lit.c pct. 3 și lit. d din Legea nr.85/2006 și în consecință, propune deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitor.

Prin sentința comercială nr. 1613/2010 pronunțată de T. B. -N. în dosarul cu nr. de mai sus, a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar SCPI U. SPRL și s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedura simplificată, s-a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, a fost numit lichidator judiciar SCPI U. SPRL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să predea lista actelor și a operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță născute în timpul procedurii la _

, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la_ .

Lichidatorul judiciar U. SPRL a formulat o acțiune în atragerea răspunderii administratorului statutar al debitoarei, respectiv B. V. I. pentru suma de 129.526,58 lei.

Prin sentința comercială nr. 1679/2012 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ /a1 a fost admisă acțiunea formulată de creditoare și s-a dispus obligarea, pârâtului B. V. I. să suporte din averea proprie, pasivul debitoarei în cuantum de 129.526,58 lei.

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.

AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 1. lei;

Primăria Bistrița, cu o creanță bugetară în cuantum de 1648 lei;

D. M. L., cu o creanță chirografară în cuantum de 3287,76 lei;

D. Sanitar V. și pentru SA, cu o creanță bugetară în cuantum de 181 lei.

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC S. LS și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

De asemenea instanța va aproba și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3000 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

În baza art.l36 alin.6 din Cod procedură fiscală, creditorii vor fi autorizați să pună în executare titlul executor sentința comercială 1679/2012 pronunțată de T.

B. -N. în dosarul nr._ /a1.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar SCPI U. SPRL, cu sediul în B., str. S., nr. 9, jud. B. -N. și în consecință:

- dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC S. L.

,

cu sediul în B., str. C., nr.30/A, județul B. -N., cod unic de înregistrare 23402325, număr de ordine în registrului comerțului J_ .

dispune radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B. -N. .

dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G. a F. P. B. -N., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T.

-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

aprobă decontul cheltuielilor în sumă de 3000 lei, exclusiv TVA, depus de lichidatorul judiciar SCPI U. SPRL și dispune onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

descarcă lichidatorul judiciar SCPI U. SPRL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1117/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)