Sentința civilă nr. 1197/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.1197
Ședința publică din 4 martie 2013 Instanța constituită din:
Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.
S-a luat în examinare contestația formulată C. C. - în calitate de administrator special al SA S. Ș. S., societate în procedura falimentului - împotriva procesului verbal de licitație din_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea, lichidatorul judiciar prin practician în insolvență Căcăină V. și reprezentantul creditoarei BCR, consilier juridic Chirilă Ovidiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este îndeplinită, iar lichidatorul judiciar a depus prin registratura instanței completare la întâmpinare .
Instanța constată că prezenta cauză se află în stare de soluționare, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea susține contestația formulată arătând în esență că vânzarea imobilului în cadrul ședinței de licitație din_ s-a făcut cu nerespectarea prevederilor din regulamentul de vânzare, licitația ținându-se într-o zi de joi și nu într-o zi de mați cum s-a publicat .
Reprezentantul BCR SA consideră că adjudecarea bunului s-a făcut în cadrul unei licitații publice și nu prin vânzare directă iar faptul că licitația s-a ținut într-o zi de joi și nu într-o zi de marți nu prezintă nici o vătămare pentru debitoare..
Lichidatorul judiciar susține întâmpinarea formulată arătând în esență că la Adunarea creditorilor a fost prezentă contestatoarea care a fost de acord cu regulamentul de vânzare propus de lichidator .Arată că în publicare s-a omis a se trece și ziua de joi fiind trecută doar ziua de marți însă acest lucru nu produce o vătămare debitoarei . În concluzie solicită respingerea contestației ca nelegală și netemeinică.
Contestatoarea recunoaște că nu s-a produs o vătămare debitoarei însă dorește să fie respectați pașii prevăzuți de lege.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul - sindic,
Administratorul special C. C. a formulat contestație împotriva procesului - verbal de licitație încheiat la data de 22 noiembrie 2012 prin care lichidatorul judiciar a vândut la licitație publică Platforma de producție a
1
debitoarei la prețul de 330.600 lei cumpărătoarei SC Hilda Trans SRL, arătând în motivare următoarele :
Deși s-a stabilit că licitațiile se vor organiza în fiecare zi de marți ora 10, lichidatorul judiciar a vândut bunul la licitația organizată în zi de joi, De asemenea, conform regulamentului de organizare a licitației, vânzarea putea avea loc numai după 30 zile de ultim anunț publicat în ziar.
Banca Comercială Romania SA a solicitat prin întâmpinare respingerea ca nefondată a contestației cu motivarea că nu s-a dovedit vreun interes în cauză, iar prin vânzarea bunului nu s-a produs vreun prejudiciu.
Asupra cauzei de față :
SC A. SRL se află în faliment prin sentința civilă nr. 6388/_, lichidatorul judiciar procedând la editarea Regulamentului de vânzare, unde s-a prevăzut că licitațiile se vor organiza în zile de marți și joi, ora 10,00 sens în care a fost aprobat de adunarea creditorilor.
Deosebit de ceea ce se susține prin contestație, se constată existența concordanței dintre regulament și vânzarea bunurilor la licitația din ziua de joi _
, la prețul de pornire de 330.600 lei, după 30 licitații, așa încât nu s-a creat vreo vătămare a intereselor părților, fapt recunoscut și de contestatoare.
Fiind respectate dispozițiile art.116 și 117 din Legea insolvenței nr.85/2006, instanța urmează să respingă ca nefondată contestația.
Pentru aceste motive,
În numele Legii Hotărăște:
Respinge ca nefondată contestația formulată de administratorul special C.
C. împotriva procesului verbal de licitație din data de 22 noiembrie 2012, anularea licitației.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2013.
Judecător - sindic, | Grefier, | |
DP | B. | E. |
Red.D.P./_ .
Tehnored.B.E./_ Ex.5
2
← Sentința civilă nr. 1204/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1418/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|