Sentința civilă nr. 1239/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1239

Ședința publică din 06 martie 2013

Completul compus din:

Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.

S-a luat în examinare contestația formulată de către A. F., domiciliat în Italia, localitatea Bozzolo, str. G. Matteotii, nr. 89, în calitate de administrator statutar al debitoarei S. M. S., cu sediul în Z., P-ța 1 D. 1918, bl. A, ap. 6, jud. S., împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S. M. S. referitor la înscrierea creanței D.G.F.P. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei S. M. S. Z., administrator judiciar C. R. D. N., lipsă fiind contestatorul A. F. și creditorul D. G. A F. P. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri în probațiune sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul debitoarei S. M. S. Z., administrator judiciar C. R.

D. N. susține întâmpinarea, solicitând admiterea contestației așa cum a fost formulată și în scris.

JUDECĂTORUL-SINDIC,

Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar cu nr. de mai sus contestatorul A. F. -administrator statutar al S. M. S. Z. a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei S. M. S. Z. a creditoarei DGFP

S. cu suma de 229.376 lei în loc de 211.591 lei cum greșit a fost înscrisă.

În motivarea contestației formulate se arată că această creditoare a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 211.591 lei sumă cu care a și fost înscrisă în tabelul creanțelor, dar această sumă-datorată bugetului de stat - reprezintă contravaloarea sumelor datorate de societate până la data de_ și nu până la data deschiderii procedurii cum ar fi fost legal.

Precizează că în acest mod creditoarea și-a declarat o creanță mai mică cu suma de 17.785 lei aferentă perioadei_ -_ .

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinare DGFP S. a solicitat respingerea contestației formulate ca nefondată și menținerea creanței sale în sumă de 211.591 lei ca temeinică și legală.

1

Precizează că este surprinzătoare cererea contestatoarei care solicită înscrierea creanțelor curente, care nu au fost cuprinse într-un titlu executoriu și care au fost scadente la data de_, după data deschiderii procedurii.

Creanța declarată în luna noiembrie 2012 este scadentă la data de_ prin urmare această creanță este o creanță curentă (f. 10-11).

Prin întâmpinare administratorul judiciar al debitoarei solicită admiterea contestației formulate, arătând că această creditoare a depus în termen o declarație de creanță de creanță pentru suma de 211.591 lei cu care a fost înscrisă în tabelul creanțelor.

Precizează că această creanță a fost contestată de administratorul statutar pe considerentul că în această creanță nu au fost incluse toate creanțele născute față de bugetul de stat până la data deschiderii procedurii respectiv până la data de_ .

Din verificările efectuate în evidențele contabile ale debitoarei a rezultat că în cursul lunii noiembrie debitoarea a calculat și declarat obligații de virat la bugetul de stat cu titlu de contribuții aferente salariilor datorate în sumă de 29.642 lei.

Declararea acestor obligații a fost realizată prin întocmirea și depunerea la organul fiscal a declarației formular tip.112, dar cu toate acestea în declarația de creanță a DGFP S. nu se regăsește cota parte a acestor obligații aferentă intervalului din luna noiembrie situat între_ și_ având în vedere că procedura de insolvență a fost deschisă la data de_ .

În probațiune depune tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, declarația 112 și declarația de creanță a creditoarei.

Examinând contestația formulată judecătorul sindic constată și reține următoarele

Prin încheierea civilă 484/C/19 noiembrie 2012 s-a admis cererea formulată de debitorul SC M. SRL Z., pentru deschiderea procedurii generale de insolvență, fiind fixat termenul limită pentru înregistrarea cererii de creanță asupra averii debitorului, însoțită de actele doveditoare la_ .

Prin declarația de creanță înregistrată la Tribunalul Sălaj la data de_ (f. 45 dosar_ ) creditoarea DGFP S. solicită înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 178.706 lei reprezentând creanțe calculate până la data deschiderii procedurii.

Prin precizarea la declarația de creanță înregistrată la data de_ aceeași creditoare arată că suma creanțelor sale împotriva averii debitoarei se ridică la valoarea de 211.591 lei (f. 18 )

Din analiza comparată a celor două cereri se constată că diferența de 32.885 lei solicitată suplimentar este dată de impozit salarii (debit și dobânzi).

Analizând cererea de creanță precizată și actele doveditoare în mod justificat administratorul judiciar a dispus înscrierea creanței în sumă de 211.591 lei în tabelul preliminar.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de a se califica drept creanță curentă doar suma de 11.857 lei din totalul de 29.642 lei reprezentând contribuții aferente salariilor datorate pentru luna noiembrie 2012 - cu consecința înscrierii în

2

tabelul preliminar, în mod suplimentar a diferenței de 17.785 lei ca și creanța născută anterior deschiderii procedurii, judecătorul sindic reține următoarele :

Declarația 112 întocmită de debitoare pentru luna noiembrie 2012 precizează totalul obligațiilor de plată ca fiind în sumă de 29.642 lei (f. 17). Acest act a fost întocmit la data de_ astfel că este evident că a fost comunicat ulterior acestei date autorității competente.

Pentru această sumă nu s-a făcut dovada că ar fi fost emis titlu executoriu.

Potrivit art. 296/18 alin. Cod fiscal "Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art. 296^3 lit. f) și g) au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii"; iar aliniatul 6 al aceluiași text dispune în sensu l: "Contribuțiile sociale individuale calculate și reținute potrivit alin. (1) se virează la bugetele și fondurile cărora le aparțin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuția angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Obligațiile de plată stabilite de debitoare ca aferente lunii noiembrie 2012 nu erau stabilite la data deschiderii procedurii astfel că mod justificat nu au fost solicitate de creditoare, iar în lipsa titlului executor nici administratorul judiciar nu era în măsură să le înscrie în tabel.

Suma de 29.642 lei, care nu poate fi fracționată așa cum solicită contestatorul, reprezintă o creanță curentă, născută după deschiderea procedurii astfel încât se va respinge ca nefondată contestația formulată.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca nefondată contestația formulată de A. F., domiciliat în Italia, localitatea Bozzolo, str. G. Matteotii, nr. 89, - administrator statutar al debitoarei S. M. S., cu sediul în Z., P-ța 1 D. 1918, bl. A, ap. 6, jud. S.

, împotriva tabelului de creanțe al debitoarei referitor la valoarea creanței înscrisă în favoarea DGFP S. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2013 la sediul instanței.

Judecător-sindic,

Grefier,

L. M.

C.

A.

Red. L.M./_

Dact.C.A./_ /6 ex.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1239/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței