Sentința civilă nr. 1398/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1398/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea cererii de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar C. DE I.
T. împotriva pârâților D. A., C. M. și T. N. F., în cadrul procedurii de insolvență deschisă față de debitoarea SC A. P. S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, practician în insolvență G. Bănuț și reprezentanta pârâtului A. D., d-na avocat E. Presecan, lipsind restul pârâților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar, la data de 9 mai 2013, întâmpinare din partea pârâtului A. D., cu anexe, înscrisuri care se comunică și reprezentantei lichidatorului judiciar.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu înțelege să solicite termen pentru studierea întâmpinării.
Reprezentanta pârâtului A. D. arată că nu solicită cheltuieli de judecată, aceasta solicitare fiind menționată din eroare în cuprinsul întâmpinării. Solicită în probațiune interogatoriul pârâților și audierea a doi martori, pentru a demonstra că pârâtul nu a contribuit la apariția stării de insolvență a debitoarei, nu semnat acte și nu a participat la conducerea și administrarea societății, precizând că există o declarație din partea celorlalți pârâți, prin care se arată că actele și ștampila societății au fost tot timpul în posesia acestora.
Reprezentanta lichidatorului judiciar nu se opune cererilor în probațiune formulate de către reprezentanta pârâtului A. D. .
Judecătorul sindic, deliberând asupra cererii în probațiune formulată de către reprezentanta pârâtului A.
D., raportat la teza probatorie invocată, o respinge, apreciind-o ca nefiind utilă pentru soluționarea cauzei.
Reprezentantele părților prezente arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune, împrejurare față de care, judecătorul sindic, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părților prezente.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea acțiunii precizate și obligarea pârâților, în solidar, la plata pasivului debitoarei, în temeiul art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Reprezentanta pârâtului A. D. solicită respingerea acțiunii precizate, pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 9 noiembrie 2012, lichidatorul judiciar C. DE I. T. SPRL a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâților
A. D., C. M. și T. N. F. și obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 765.156,34 lei reprezentând pasivul debitoarei SC A. P. S. rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acestora se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că prin încheierea pronunțată în data de_ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva S.C. A. P. S.R.L. Prin sentința pronunțată instanța a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, sub sancțiunea prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006. Totodată a fost stabilită în sarcina debitoarei și obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Prin raportul de activitate întocmit pentru termenul din data de_, administratorul judiciar a solicitat intrarea debitoarei în faliment în formă simplificată, în considerarea faptului că debitoarea se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. c pct. 2 și 3 și lit. d din Legea 85/2006, respectiv actele constitutive sau documentele contabile ale debitoarei nu pot fi găsite, administratorul statutar al debitoarei nu poate fi găsit și nu au fost predate documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 în termenul legal. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 1985/2012 pronunțată în data de_ de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr. _
, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment în formă simplificată împotriva S.C. A. P. S.R.L.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de legea insolvenței, ca urmare a demersurilor făcute de lichidatorul judiciar, au fost găsiți reprezentanții debitoarei care au predate o parte dintre documentele contabile, bilanțuri contabile, balanțe sintetice de verificare, situații întocmite de departamentul de contabilitate al debitoarei. Pe baza acestor documente lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la
apariția stării de insolvență a debitoarei, însă la capitolul privind persoanele cărora le este imputabilă apariția stării de insolvență dat fiind faptul că nu au fost predate toate documentele contabile lichidatorului judiciar, nu a putut fi stabilită o legătură de cauzalitate directă între faptele administratorului statutar și apariția stării de insolvență.
Pentru data de_ a fost convocată adunarea creditorilor în vederea discutării oportunității formulării unei cereri de antrenare a răspunderii foștilor administratori statutari. Cu 100% din voturile exprimate asupra ordinii de zi s-a hotărât antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 85/2006 administratorii statutari ai societății S.C. A.
P. S.R.L. aveau obligația ca până în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei documentele expres prevăzute de art. 28 lit. a-f al aceluiași act normativ.
Conform art. 138 din această lege judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele limitativ enumerate. Unul dintre cazurile în care se poate antrena răspunderea patrimonială a persoanelor prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 este atunci când aceștia "d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Astfel una dintre modalitățile de săvârșire a faptei este neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale.
După cum s-a arătat, în prezenta cauză foștii administratori statutari nu au predat toate documentele contabile, ceea ce creează prezumția relativă că evidența contabilă nu s-a ținut în conformitate cu legea. Revine astfel foștilor administratori statutari obligația de a răsturna această prezumție și de a face dovada prin prezentarea tuturor documentelor contabile că au ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea. în ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre neținerea contabilității și starea de încetare de plăți se naște o nouă prezumție. Astfel se prezumă că atâta timp cât un comerciant nu-și cunoaște situația economică și nu știe cu exactitate ce venituri și ce datorii are, această situație a cauzat insolvența sa.
S-a menționat că practica judiciară s-a arătat neunitară până în prezent cu privire la această problemă. însă în favoarea antrenării răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai unei societăți în caz de nepredare a documentelor s-a arătat C. ea de Apel Craiova care prin decizia nr. 156/4 februarie 2009 a statuat că neținerea contabilității este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident are caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr. 31/1990, cât și de Legea contabilității. Ea poate fi probată doar prin faptul pozitiv contrar. In condițiile în care administratorul social nu a predat documentele în termenul fixat, se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea, or, această prezumție putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către lichidator. Prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă, ce rezultă din tabelul definitiv de creanțe, care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor există. Este evident că lipsa evidențelor societății a cauzat starea de insolvența deoarece este logic că atât timp cât administratorul nu cunoaște care este activul, nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Numai ținerea unei contabilități corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri. Vinovăția administratorului există deoarece lui îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității și este răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art. 73 din Legea 31/1990.
Totodată, pentru aceeași soluție a optat și Tribunalul Comercial Cluj care prin Sentința nr. 2121 din 24 septembrie 2008 a statuat că absența oricărei cooperări a administratorului statutar la solicitarea de a preda actele contabile, coroborată cu actele de control încheiate de organele fiscale, prezumă faptul că administratorul social nu și-a îndeplinit obligația de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Condițiile impuse de art. 138 din Legea 85/2006 privind admisibilitatea unei cereri de antrenare a răspunderii sunt: constatarea faptei descrise de lege, prejudiciul cauzat creditorilor, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Articolul 138 din Legea 85/2006 enumera faptele a căror săvârșire atrage antrenarea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența. Enumerarea este limitativă, astfel că răspunderea nu poate fi antrenată în cazul săvârșirii altor fapte în afara celor prevăzute de lege. Litera d) al alin. 1 art. 138 din legea insolvenței prevede ca modalități de comitere a faptei ținerea unei contabilități fictive, fapta de a face dispărute unele documente contabile și ținerea unei contabilități neconforme cu legea. Prin urmare, așa cum s-a arătat nepredarea tuturor documentelor contabile și predarea cu întârziere doar a unor documente duce la prezumția relativă că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, prezumție ce poate fi răsturnată de foștii administratori doar prin predarea tuturor documentelor și dovada unui fapt pozitiv că aceasta s-a ținut conform legii.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvența, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvența constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Textul legal, respectiv dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvența, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Vinovăția poate îmbrăca forma intenției sau a culpei și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Se consideră că nepredarea actelor contabile naște prezumția simplă de neținere culpabilă a contabilității, pentru că potrivit legii administratorii au obligația de a ține contabilitatea.
Cu privire la A. D. s-a menționat că a transmis către lichidatorul judiciar o adresă prin care a arătat că acesta nu este și nu a fost administrator la A. P. S. . Acesta a arătat că a solicitat în repetate rânduri asociaților A. P. să efectueze modificările impuse la Registrul Comerțului, sens în care s-a întocmit și o declarație notarială prin care aceștia se obligau să efectueze modificările. De asemenea mai specifică că nu deține niciun fel de act al societății A. P. S. . În anexă acesta a depus o copie după declarația dată de ceilalți doi administratori, T. N. F. și C. M. prin care aceștia arată că urmează să se cesioneze de către A. D. cele șapte părți sociale deținute de A. P. și că aceștia nu au niciun fel de pretenție de la A. D., acesta urmând a fi descărcat de gestiune de la data semnării cesiunii. Insă nu a fost anexat actul de cesiune. Iar la data deschiderii procedurii în Registrul Comerțului figura și A. D. administrator al societății; prin urmare, prezenta acțiune trebuie îndreptată și împotriva acestuia.
Prin precizarea depusă la dosar lichidatorul judiciar C. de I. T. SPRL a arătat că pârâtul A.
D. s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar, în vederea clarificării calității sale de administrator în societatea A. P. S. . Astfel, acesta a comunicat că a depus mai multe diligente pentru a ieși din societate și pentru a nu mai figura ca administrator statutar al acestei societății în Registrul Comerțului având în vedere că acesta în fapt nu a mai exercitat atribuții de conducere de mulți ani în această societate. În acest sens a depus un contract de asistență judiciară care atestă că la data de_ a mandatat un avocat să facă demersurile necesare la ORC și în fața instanțelor judecătorești care se impun pentru ca acesta să renunțe în deplină legalitate la calitatea de asociat și la funcția de administrator cu care mai figura în societate și să își recupereze aportul ce i se cuvine. De asemenea a mai depus lichidatorului judiciar cererea formulată de acesta către Consiliul Baroului C. prin care a solicitat anchetarea abaterii și exercitarea unei acțiuni disciplinare a avocatului cu care a încheiat contractul de asistență judiciară pentru neîndeplinirea obiectului contractului. Contractul de cesiune de părți sociale nu a fost predat lichidatorului judiciar.
Față de acestea, după cum s-a arătat și în cererea de antrenare a răspunderii la data deschiderii procedurii în Registrul Comerțului figura și pârâtul A. D. ca administrator al societății. Prin urmare, lichidatorul judiciar nu are niciun temei juridic de a nu îndrepta acțiunea de antrenare a răspunderii și împotriva acestuia.
Lichidatorul judiciar a arătat că înțelege să se îndrepte împotriva pârâților și în temeiul art.138 alin. 1 lit.c din Legea 85/2006, conform căreia se prevede că antrenarea răspunderii se poate face dacă se constată că s-a "dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți". Când societatea s-a confruntat cu reale probleme financiare și a ajuns în categoria firmelor falimentare (conform analizei efectuate în Raportul cauzelor) reprezentanții acesteia au dispărut (motiv pentru care s-a și dispus intrarea în faliment în formă simplificată). Aceștia nu și-au respectat obligația de a cere insolvența, obligație prevăzută de art. 27 din Legea 85/2006. Astfel procedura insolvenței față de A. P. S. s-a deschis în_ la cererea unui creditor, cerere formulată în noiembrie 2011.
Totodată, s-a constatat că fondurile din vânzarea de active s-au utilizat pentru plata datoriilor față de asociați, în detrimentul achitării datoriilor scadente ale societății. Astfel, art. 138 alin. 1 lit c) din Legea nr. 85/2006 este aplicabil în primul rând deoarece managementul defectuos al pârâților a condus la un exercițiu financiar nerentabil din punct de vedere al raportului de echilibru dintre venituri și cheltuieli, dispunând în interes personal continuarea activității, care ducea, în mod vădit la încetare de plăți pentru debitoarea SC A. P. S. .
Faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de un creditor, deși debitoarea se afla în stare de insolvența, denotă lipsa diligentelor necesare în vederea redresării activității, încetării acumulării de noi datorii și lipsa de preocupare pentru plata acestora, impunându-se atragerea răspunderii potrivit art. 138 alin. 1 lit. c). Această obligație legală de a sista continuarea activității debitorului persoană juridică și de a formula o cerere de deschidere a procedurii, își găsește rațiunea în aceea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar fi putut fi reabilitat, iar neîndeplinirea unei astfel de obligații duce la săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.l lit. c) din legea insolvenței. Mai mult, continuarea activității în condițiile enunțate are în vedere și mărirea în mod nejustificat a pasivului debitoarei în dauna creditorilor.
În aceste condiții, Legea 85/2006, prin art. 138 alin.l lit. c) sancționează acele persoane ce au încălcat aceste dispoziții imperative care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență1. Așa cum s-a arătat, debitoarea nu numai că nu a procedat la formularea unei cereri de deschidere a procedurii, dar și după ce un creditor a introdus cererea și ulterior s-a deschis procedura aceștia nu și-au respectat nici obligațiile impuse de lege după deschiderea procedurii de a preda documentele decât parțial și cu întârziere.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat". Fiind vorba deci despre un contract (contractul de mandat) culpa este prezumată, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracta, cu mai multă rigurozitate. În privința existenței interesului personal în continuarea activității, membrii organelor de conducere nu pot avea decât un interes personal deoarece, aflându-ne pe tărâm comercial, mandatul acestora este unul remunerat, fiind prezumat a fi cu titlu oneros, așa cum prevedea art. 374 Codul Comercial.
Se consideră că, în aceste condiții în care declinul societății era evident, este greu de admis că foștii administratori, ar mai fi continuat activitatea cât timp interesul nu ar fi fost personal. Iar în practica judiciară referitor la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit c) s-a decis că în cazul administratorilor societății, interesul personal este prezumat în continuarea activității debitoarei aflate în încetare de plăți datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea este unul comercial, care este prezumat a fi cu titlu oneros.
Această prezumție comercială este dublată de faptul că fondurile obținute din vânzarea de mărfuri nu era utilizată pentru achitarea măcar în parte a datoriilor pe care le înregistra societatea, ci pentru distribuiri către asociați. Astfel în situația în care societatea înregistra datorii scadente pe care nu avea capacitatea de a le acoperi se făceau distribuiri către asociați, aceștia deținând și calitatea de administratori statutari, toate dovedind un management defectuos, dăunător societății și celorlalți creditori ai săi. Se consideră că asociații care au creanțe de recuperat de la societate, constând în creditări au abuzat de funcția lor de administratori statutari și au evitat să deschidă procedura insolvenței, procedură colectivă în care ar fi intrat în concurs cu ceilalți creditori în vederea recuperării creanțelor.
Astfel, din balanțele predate s-au constatat următoarele, la începutul anului 2011, în contul 4551 (sume datorate asociaților) asociații debitoarei aveau de recuperat suma de 483.531,57 lei. în noiembrie 2011 când s-a deschis procedura insolvenței în contul 4551 figura suma de 9.808,47 lei. În luna anterioară deschiderii procedurii, nu se poate verifica întrucât acea balanță nu a fost predată lichidatorului judiciar. Prin urmare, se constată că asociații și-au recuperat cu prioritate creanțele lor față de societate în detrimentul altor creditori ai societății.
Raportat la condițiile legii pentru antrenarea răspunderii, și anume fapta ilicită poate să constea și în omisiunea (inacțiune ilicită) îndeplinirii unei activități ori neluarea unei măsuri când aceasta trebuia, potrivit legii, întreprinsă de o anumită persoană. Această teorie este deplin aplicabilă și în cazul pasivității pârâților, dl.
A. D., dl. C. M., dl. T. N. F., care, în calitate de administratori erau obligați să observe încetarea de plăți a societății debitoarei și să procedeze conform dispozițiilor legale. Prejudiciul, este actual, cert - rezultă din faptul că societatea a ajuns în insolvență, și din împrejurarea că obligațiile față de creditori nu vor putea fi plătite integral din averea debitorului; direct - cauzarea stării de insolvență a debitoarei. Raportul de cauzalitate este evident deoarece o societate nu poate funcționa în mod viabil în condițiile în care administratorii manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Iar culpa și interesul personal, după cum am arătat sunt prezumate, prezumție dublată de dovada efectuării de distribuiri către asociați în situația existenței unui dezechilibru financiar.
S-a arătat că reprezentanții debitoarei au predat lichidatorului judiciar următoarele documente dintre cele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006: b) listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; c) o listă a numelor creditorilor fără a fi indicate adresele acestora, sau felul creanțelor: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, si fără a se arăta cauza și drepturile de preferință ale acestora. Conform art. 35 coroborat cu art. 28 din Legea 85/2006 debitoarea ar fi trebuit să mai predea următoarele documente relevante, având în vederea stadiul procedurii de faliment în formă simplificată, documente pe care însă nu le-a predat: a) bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii. Având în vedere că cererea a fost depusă în noiembrie 2011, debitoarea avea obligația de a preda balanța aferentă lunii octombrie 2011; b) pentru bunurile grevate - datele din registrele de publicitate; c) adresele creditorilor, modalitatea creanțelor, temeiul creanțelor și drepturile de preferință deținute împotriva debitoarei. în cazul de față această lipsă de colaborare a debitoarei a cauzat prejudicii efective creditorilor, de exemplu Direcția Finanțelor Publice; d) o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație; e) o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație; f) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii; (doar până la iunie 2011); g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită; h) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate; i) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității; j) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
k) o declarație pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996 și că administratorii, directorii și/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; 1) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
S-a arătat că predarea acelor documente arătate de lichidatorului judiciar s-a făcut cu întârziere, nu în termenul legal prevăzut de lege. De altfel, instanța a dispus intrarea în faliment în formă simplificată a debitoarei și pe acest considerent, art. 1 alin. 2 lit. c pct. 2 și 3 și lit. d din Legea 85/2006, respectiv actele constitutive sau documentele contabile ale debitoarei nu pot fi găsite, administratorul statutar al debitoarei nu poate fi găsit și nu au fost predate documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 în termenul legal.
Prin întâmpinare, pârâtul A. D. a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind netemeinica si nefondata, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea poziției procesuale pârâtul a arătat că, asa cum rezulta si din dispoz.art. 138 din Legea nr.85/2006 si este susținut de întreaga doctrina si jurisprudenta în materie, pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ 4 condiții, respectiv, prejudiciu, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si culpa, asa cum sunt prevăzute de art. 998 - 999 din vechiul Codul civil (respectiv prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si respectiv culpa personala a celui fata de care se antrenează răspunderea). Prejudiciul creditorilor consta în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în in solventa, definita de art.
3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolventa constituie o condiție suficienta pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul ca are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente fata de către creditori si implicit prejudicierea acestora.
În ceea ce privește fapta ilicita, acestea sunt limitativ prevăzute în art.138, iar în sarcina paratului A. D. s-a reținut într-un mod total netemeinic fapta prevăzuta la litera c) si d), datorita managementului defectuos care a condus la un exercițiu financiar nerentabil din punct de vedere al raportului de echilibru dintre venituri si cheltuieli, dispunând in interes personal continuarea activității, care ducea, in mod vădit la încetarea de plați pentru debitoare.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere si conducere ori fapta oricărei alte persoane sa fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorii sai. Fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv încetarea plaților sau sa fi constituit numai o condiție favorabila producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbracă forma culpei sau a intenției si trebuie sa fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului ca prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea si creditorii, prin producerea sau numai condiționarea starii de insolventa este suficienta pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenata pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masa â creditorilor.
Culpa este o condiție indispensabila a răspunderii civile. In consecința, membrii organelor de conducere răspund numai daca săvârșirea faptelor care au adus in insolventa debitorul a fost culpabila. Culpa persoanei in cauza trebuie dovedita.
În acest sens s-a reținut si în doctrina, aratându-se ca instanțele au respins cererile pentru angajarea răspunderii organelor de conducere în situațiile în care s-a dovedit ca insolventa a avut ca si cauza "ne șansa de a desfășura o activitate profitabila".
Mai mult, pentru a putea fi reținuta fapta prevăzuta la lit. c) de la alin. (1) al art. 138, trebuie îndeplinita o condiție suplimentara si esențiala prevăzuta de acest text de lege, si anume interesul personal.
Astfel cum s-a susținut si în doctrina, "interesul personal este o condiție esențiala pentru angajarea răspunderii. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care ducea vădit si inevitabil la insolventa nu este suficient pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta si dovada interesului personal.
În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoana care s cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați; au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau1 nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plați; in luna precedenta încetării plaților, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferința unui creditor, in dauna celorlalți creditori.
In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiția ca apariția stării de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolventa.
Persoanele in cauza se pot apară de solidaritate daca, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolventa si au făcut sa se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Natura juridica a răspunderii membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, nu este identica pentru toate persoanele indicate în textul de lege menționat.
Natura juridica a răspunderii administratorilor societății se circumscrie raporturilor legale pe care aceștia le au cu societatea si obligațiilor instituite în sarcina acestora de către dispozițiile art.72 din Legea nr.31/ 1990, potrivit cărora obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege.
Așadar, răspunderea administratorilor are o componenta contractuala si una legala. Administratorii sunt răspunzători fata de societate pentru: realitatea varsamintelor efectuate de asociați; existenta reala a dividendelor plătite; existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Potrivit prevederilor art.138 alin.l lit.c antrenarea răspunderii poate fi dispusa pentru ipoteza în care vreuna din persoanele enumerate a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridica la încetarea de plați.
Interpretarea textului legal apreciat ca fiind incident releva ca pentru aceasta ipoteza este necesara îndeplinirea a doua condiții, respectiv aceea a continuării activității societății chiar si în ipoteza în care aceasta duce în mod vădit la încetarea de plați si cea de-a doua condiție a existentei unui interes personal.
Antrenarea răspunderii speciale instituite de legiuitor prin disp. art.138 din Legea nr.85/2006 presupune așadar în mod primordial săvârșirea uneia din faptele enumerate de textul legal.
Simpla continuare a activității societății chiar si în ipoteza în care se evidențiază ca aceasta va determina intrarea în insolventa nu poate fi de natura a fi interpretata ca fiind suficienta pentru aplicarea prevederilor art.138 alin.l lit.c din Legea nr.85/2006.
Aceasta aplicare a prevederilor art.138 alin.l lit.c din Legea nr.85/2006 nu este în conformitate cu conținutul textului legal enunțat care a stabilit ca fapta devine culpabila doar în ipoteza în care aceasta se realizează în interes personal, care ar fi presupus obținerea de venituri în favoarea celor doi administratori ai societății, fapt care nu a fost nici afirmat si nici probat în prezenta procedura.
In speța, pârâtul considera ca nu sunt întrunite toate condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii speciale a administratorilor, lichidatorul judiciar neputand face proba in nici un fel a culpei pârâtului, respectiv intenția de a frauda, întrucât simpla supoziție a acestuia nu este suficienta pentru antrenarea răspunderii, deși conform art. 1169 vechiul Cod Civil, sarcina probei incumba celui care face o afirmație in fata judecații. Aspectele invocate de către lichidatorul judiciar sunt irelevante din punct de vedere juridic in ceea ce privește tragerea la răspundere materiala a pârâtului, practicianul în insolvență neputându-se mărgini doar la a enumera în abstract faptele de care s-ar putea face vinovat administratorul de fapt al societății.
Mai mult, concluziile lichidatorului judiciar creează doar premise acțiunii in vederea angajării răspunderii pârâtului, fara a constitui o dovada certa, ca in speța ar fi vorba de una din faptele prevăzute de art. 138 din lege.In același context, pe lângă faptă au rămas nedovedite, cu excepția prejudiciului, și celelalte condiții legale, la care se referă în mod specific și cumulativ dispozițiile art. 138, referitoare la vinovăția administratorului, (cunoscut fiind că în principiu buna-credință se prezumă în timp ce reaua-credință trebuie dovedită) și la raportul de cauzalitate între pretinsa faptă săvârșită și prejudiciul produs.
Pentru a se antrena răspunderea administratorului este imperios necesară dovedirea culpei lui în producerea prejudiciului, deoarece simpla existență a unor datorii ale societății sau proasta ei administrare nu poate duce automat la instituirea unei astfel de răspunderi.
Conducerea unei societăți comerciale în pierdere fără a se dovedi intenția administratorului în sensul "obținerii" acelor pierderi nu ii poate fi imputata lui personal.
Asa cum arata si practica judiciara, numai starea de insolvență nu justifică obligarea administratorului la plata unei părți din pasivul societății, câtă vreme aceasta nu este consecința unei fapte culpabile.
itățile comerciale sunt activități care implică un anumit grad de risc și nu întotdeauna pasivul societății poate fi ocazionat de activitatea delictuală a conducătorilor societății.
Fara a se face dovada săvârșirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta răspundere, in speța a legăturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere.
Raportat la aceasta situație, pârâtul a arătat că nu există motive temeinice pentru a fi atrasă răspunderea materiala a administratorului, nefăcând acte ori manopere de a prejudicia societatea, dimpotrivă pârâtul a incercat sa ia cele mai bune decizii in ceea ce privește desfășurarea eficienta a activității economice.
Referitor la al doilea aspect invocat de către lichidatorul judiciar in cererea de chemare in judecata, pârâtul a arătat că nici acesta nu subzista in cauza contrazis fiind atât de realitatea faptica, cat si de actele contabile.
Susținerile lichidatorului judiciar au un caracter pur formal si nu au fost dovedite pe parcursul procedurii, simpla invocare a dispozițiilor art. 138 din lege nu conduce automat la atragerea răspunderii patrimoniale, in situația in care nu s-a făcut dovada intrunirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
In concluzie, in privința faptei prevăzute de art. 138 alin.l lit.c) din lege, lichidatorul judiciar nu a făcut proba principalei condiții de existență a faptei ilicite imputate pârâtului.
Lichidatorul judiciar nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de parați în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestora de a-și procura foloase sub acoperirea societăți și în dauna creditorilor.
Fapta paraților de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâți în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.
138 alin.l din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea acestora la suportarea pasivului debitorului.
Sub aspectul faptelor prevăzute de art. 138 alin.l lit. lit.d) tezele I și II, respectiv ținerea unei contabilități fictive și fapta de a face să dispară contabilitatea societății, pârâtul a arătat că lichidatorul nu și-a îndeplinit obligația procesuală, în calitate de reclamant, de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de către parat și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care paratul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința omisiunii ilicite constând în neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (art. 138 alin.l lit.d) teza III), lichidatorul judiciar nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Lichidatorul judiciar se limitează la afirmații fără suport probatoriu și la prezumții nejustificate, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.
Simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplineau funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art. 138 alin.l din lege.
Sub aspectul faptei care a dus la întârzieri, încetări de plăți, lichidatorul judiciar nu a propus nicio probă privind folosirea de către pârât a unor astfel de mijloace (precum contractarea unor împrumuturi prea oneroase pentru societate etc.) care să conducă la creșterea gradului de îndatorare al societății și în final la insolvență acesteia.
De asemenea, lichidatorul judiciar nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori.
În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de către pârât a faptelor în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia și obligarea lui in solidar cu ceilalți pârâți la suportarea pasivului societății.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic o va respinge ,fata de toti paratii, în temeiul art.138 lit. d și c din Legea nr.85/2006 și în baza considerentelor expuse în continuare.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, printre care și aceea constând în aceea că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți (lit.c) și a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d).
Temeiul juridic al cererii formulate de lichidatorul judiciar se fundamentează pe dispozițiile legale anterior citate.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
În speță, administratori statutari al debitoarei au fost pârâții A. D., C. M. și T. N. F., care în calitate de administratori aveau obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații ar putea determina prejudicierea creditorilor și ar putea atrage răspunderea acestora.
In primul rand judecatorul sindic va inlatura apararile invocate de catre paratul A. D., in sensul ca ar prezenta vreo relevanta faptul ca a facut demersuri pentru a cesiona partile sale sociale si ca nu ar fi desfasurat acte de administrare . In acest context, judecatorul sindic considera ca ceea ce prezinta relevanta sunt mentiunile din Registrul Comertului, privind calitatea acestuia de administrator al debitoarei, faptul ca ,in baza legii ,acesta avea in aceasta calitate obligatii pe care trebuia sa si le indeplineasca si pentru care raspunde, neputand sa se apere cu aceea ca nu si le-a exercitat, precum si faptul ca nu a fost incheiat nici un contract de cesiune cu privire la partile sociale detinute de catre acest parat.
Lichidatorul judiciar invoca faptul ca foștii administratori statutari nu au predat toate documentele contabile, ceea ce ar genera prezumția relativă că evidența contabilă nu s-a ținut în conformitate cu legea.
Cu privire la existenta faptei prevazute de art. 138 lit. d), precum si la culpa, ca si conditie a raspunderii civile, judecatorul sindic retine in sarcina tuturor paratilor savarsirea culpabila a acestei fapte, deoarece omisiunea de a indeplini o obligatie legala, nu poate fi decat culpabila, iar in speta nu s-au predat toate documentele contabile, sens in care opereaza prezumtia invocata de catre lichidatorul judiciar.
Cercetand insa daca exista dovedit raportul de cauzalitate cu ajungerea in stare de insolventa, in opinia judecatorului sindic aceasta conditie nu este indeplinita . Lichidatorul judiciar a enumerat ce acte contabile i-au fost predate, fara a preciza care sunt documentele contabile care nu i s-au predat si datorita lipsei carora debitoarea ar fi ajuns in stare de insolventa.
In acest context, judecatorul sindic retine ca intemeiate apararile paratului A. D., in sensul ca in privința omisiunii ilicite constând în neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (art. 138 alin.l lit.d) teza III), lichidatorul judiciar nu a precizat și nici nu a dovedit care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
In consecinta, judecatorul sindic apreciaza ca, in lipsa indeplinirii tuturor conditiilor cumulative, in sarcina paratilor nu poate fi angajata raspunderea civila delictuala si materiala in temeiul art. 138 lit. d).
In ceea ce priveste incidenta art.138 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 judecatorul sindic retine ca lichidatorul judiciar opereaza cu o prezumtie pe care o intituleaza ,,comerciala";, dar care nu este prevazuta de lege, aceea ca foștii administratori nu ar mai fi continuat activitatea debitoarei daca nu arr fi fost in interesul lor personal. Doar faptul ca debitoarea nu si-a indeplinit obligatia prev. de art. 27 alin. 1 din lege si nu a solicitat deschiderea procedurii de insolventa, nu permite in opinia judecatorului sindic o prezumtie simpla de felul celei invocate de lichidatorul judiciar (fapta prev. de art. 27 alin. este a persoanei juridice, iar interesul trebuie dovedit ca personal pentru administratorii debitoarei).
Judecatorul sindic mai retine, in acest context ,ca dovedirea unui interes personal este o condiție esențiala pentru angajarea răspunderii, respectiv pentru a putea retine savarsirea faptei prevazute la lit. c), iar in speta acesta nu a fost dovedit .
De asemenea, judecatorul sindic apreciaza ca acest interes personal nu este probat doar prin faptul ca asociații au recuperat de la societate sume care reprezentau creditări . In opinia judecatorului sindic acest aspect nu dovedeste prin el insusi un abuz, asa cum sustine lichidatorul judiciar, ci doar exercitarea unui drept subiectiv justificat de calitatea de creditor. In acest sens judecatorul sindic apreciaza ca nu este probat astfel in speta un interes culpabil in sensul art. 138 lit.c), iar daca s-au facut plati calificate ca fiind preferentiale, lichidatorul judiciar are posibilitatea de a aplica prevederile legii si, eventual de a solicita anularea acestora, acesta fiind sanctiunea legala.
In concluzie in ceea ce priveste incidenta prevederilor art. 138 alin. 1 lit.c) judecatorul sindic concluzioneaza ca nu este probata savarsirea faptei, de catre nici unul dintre parati, nefiind probata existenta vreunui interes personal .
In baza tuturor considerentelor deja expuse, judecatorul sindic apreciaza ca actiunea precizata nu este in speta dovedita si o va respinge ca nefondata, retinand si faptul ca paratul A. D. a precizat ca nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar C. DE INSOVLENȚĂ T. SPRL în contradictoriu cu pârâții A. D., dom. în Dej, A. P. nr.9, ap.18, jud.C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.Iuliu M. iu nr.28, ap.4, jud.C., C. M., dom. în Dej, aleea T. nr.13, bl.B.60, sc.A, ap.8,
jud.C. și T. N. F., dom. în Dej, str.P. nr.9, bl.G.1, sc.A, jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 6 ex./2014
| ← Sentința civilă nr. 4949/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1457/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
