Sentința civilă nr. 1456/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1456/2013

Ședința publică din 10 iulie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C. Z. T. PENTRU P. M. S.R.L., cu sediul în localitatea B., str. I., nr. 4, bl.--, sc.--, ap.--, județul B.

-N., număr de identificare fiscală 3697469, înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/30/1993.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidator judiciar R. L. D.

, lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită.

a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar solicită a se constata că au fost realizate toate operațiunile procedurale prev. de lege, solicită aprobarea raportului final și închiderea procedurii.

Judecătorul-sindic constată că raportul prin care a fost propusă închiderea procedurii falimentului a fost publicat în BPI nr. 10873 din data de_ și nu au fost înregistrate obiecțiuni. Aprobă raportul final și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva S.C. Z. T. Pentru P. M. S.R.L.în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, a se dispune radierea debitorului din registrul comerțului. Solicită aprobarea decontului privind cheltuielile ocazionate cu administrarea procedurii în cuantum de 3000 lei și a se dispune plata sumei din fondul de lichidare constituit în baza prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006. Solicită descărcarea persoanelor care au participat la procedură de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform prev. de art. 136 din legea insolvenței.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin încheierea civilă nr. 391/2013 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I Dwac M. C. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar C.I.I R. L. D. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare

1

a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în cuantum de 1948 lei;

Primăria Bistrița, cu o creanță bugetară în cuantum de 1277 lei;

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea S.C. Z. T. PENTRU P.

M. S.R.L.

și radierea acesteia din evidențele O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

De asemenea instanța va aproba și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3000 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I.

de I.

R.

L.

D., cu sediul în B., cartier V., nr. 122, județul B.

-N.

și în

consecință:

2

- dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. Z.

PENTRU P. M. S.R.L.

, cu sediul în localitatea B., str. I., nr. 4, județul B. -N., număr de identificare fiscală 3697469, înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/30/1993.

dispune radierea societății debitoare din evidențele O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. .

dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

a F. P. B. -N., O. ui R. C. de pe lângă T. B.

-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

aprobă decontul cheltuielilor în sumă de 3000 lei, exclusiv TVA, depus de lichidatorul judiciar C. I. de I. R. L. D. și dispune onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

descarcă lichidatorul judiciar C. I. de I. R. L. D. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății. Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1456/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)