Sentința civilă nr. 3476/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3476/2013
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC I. SS la solicitarea creditoarei A. J. A F.
P. CLUj, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal,la ambele strigări ale cauzei, nu se prezintă nici una dintre
părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat
următoarele înscrisuri:
- de către C. I. de I. Borșa D. Cristina, la data de 1 octombrie 2013, de către C. I. de I. S. D., la aceiași dată, de către C. I. de
I. Nicorici Silviu Pavel, la data de 2 octombrie 2013, de către RVA MUREȘ INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, la aceiași dată, de către INSOLVROM IPURL, la data de 2 octombrie 2013, de către JUDICIAR SPRL, la data de 3 octombrie 2013, de către DM INSOLV CONSULT IPURL, la aceiași dată și de către VOICU & VOICU LIQUIDATORS IPURL, la data de 7 octombrie 2013, oferte de servicii;
- de către creditoare, la data de 13 noiembrie 2013, o cerere prin care se solicită, în ipoteza admiterii cererii de deschidere a procedurii, desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvență C. I. de I. R. A.
D. ;
- de către C. I. de I. R. A. D., la data de 18 noiembrie 2013, de către BERCEAN RADU IPURL, la data de 27 noiembrie 2013, de către H & B INSOLV SPRL, la data de 6 decembrie 2013 și de către C. I. de I. Marincaș Ludovica, la data de 9 decembrie 2013, oferte de servicii.
Totodată se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către creditoare.
Judecătorul sindic, din oficiu, în baza prevederilor art. 529 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, constată că T. Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, față de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 întrucât debitoarea își are sediul în circumscripția acestei instanțe. De asemenea judecătorul sindic în baza art. 258, 255 și 265 din Noul cod de procedură civilă, încuviințează creditoarei proba cu înscrisurile deja depuse a dosar și ia act că debitoarea nu a formulat cereri în probațiune. Totodată, întrucât cauza se află în stare de judecată, o reține în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, creditoarea D. GENERALĂ REGIONALĂ A F. P. C. prin A. J. A F. P. C. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței
împotriva debitoarei S.C. I. SSR.L., apreciind că aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și împotriva acesteia deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 975.705 lei.
În susținerea cererii, creditoarea a arătat că în conformitate cu nota de fundamentare debitoarea figurează cu creanțe fiscale neachitate în cuantum de 975.705 lei, iar debitoarea a efectuat ultima plată către bugetul de stat la_ .
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al. 1 din Legea nr. 85/2006, dar debitoarea nu a depus contestație.
Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că aceasta întrunește cerințele formale prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, precum și cele de fond prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 și pct. 12 din același act normativ.
Creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Astfel, raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv titlurile executorii, precum și la împrejurarea că deși legal citată debitoarea nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada că nu se află în stare de insolvență, judecătorul sindic constată că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din titlurile executorii aflate la dosarul cauzei, scadența acestora fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.
Ca atare, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei S.C. I.
SSR.L.
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din același act normativ, va desemna în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CII R. A. D., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, având în vedere cererea creditoarei în acest sens.
În temeiul art. 35 din lege, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.
În temeiul art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație din procedura generală, conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de
maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006, va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din același act normativ, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.
În temeiul art. 48 alin. 1 din lege, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prevăzute de art. 61 din aceeași lege.
În baza prevederilor art. 62 lit. b, c și d coroborat cu art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 28 ianuarie 2014, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 13 februarie 2014 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 28 februarie 2014.
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii data de 28 februarie 2014, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea D. GENERALĂ REGIONALĂ A
P. C. prin A. J. A F. P. C., cu sediul în mun. C. -N., P- ța A. I. nr. 19, jud. C., împotriva debitoarei S.C. I. SSR.L., cu sediul în com.
, str. P. nr. 1310, jud. C. .
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. I. SSR.L., J_, CUI 6359144.
Numește administrator judiciar provizoriu pe CII R. A. D., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea
persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 28 ianuarie 2014, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 13 februarie 2014 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 28 februarie 2014.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune lunar rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii data de 28 februarie 2014, sala 249, ora 8,00.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
V. LAURA G. A. Z.
Red./Dact./G.V.L./7ex./_
← Sentința civilă nr. 4889/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1271/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|