Sentința civilă nr. 147/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 147/2013

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - V. LAURA OROS GREFIER - S. M.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvenței debitoarei SC A. S.

S. întocmit de către lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ

P. EMILA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar, d-na P. E., practician în insolvență, lipsind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită, atât potrivit Codului de procedură civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către contestatoare la data de 10 decembrie 2012, un script prin care precizează temeiul de drept al contestației formulată împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei, ca fiind art.21 alin.2 și 3 din Legea nr. 85/2006.

Reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei depune la dosar dovada achitării pasivului debitoarei în cuantum de 5.697 lei.

Judecătorul sindic, în urma deliberării, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației, având în vedere că a fost achitat întreg pasivul debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, constată că prin contestația înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de_, sub numărul de dosar de mai sus, contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. a contestat raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei S.C. A. SSR.L., întocmit de lichidatorul judiciar C. P. E., publicat în BPI nr. 10296/_, solicitând judecătorului sindic ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună lichidatorului judiciar să completeze raportul atacat, să indice autoturismul, să precizeze valoarea de contabilitate a acestuia, să precizeze dacă autoturismul în cauză se afla la

data acțiunii în patrimoniul debitoarei, iar dacă nu, să arate în ce mod a ieșit acesta din patrimoniul debitoarei.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia că insolvența debitoarei nu implică culpa unei persoane concrete din conducerea societății și că nu s-au săvârșit fapte prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Contestatoarea a mai arătat că apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât prin raportul contestat lichidatorul judiciar a menționat că a identificat în patrimoniul debitoarei un autoturism provenit din anul 2005 care a fost "amortizat integral";, precizare din care se înțelege că autoturismul în cauză nu se mai găsește în patrimoniul debitoarei.

La_, contestatoarea a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a precizat că temeiul de drept al contestației este art. 21 alin. 2 și 3 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, printre principalele atribuții ale administratorului judiciar este și cea de examinare a activității debitorului și întocmire a unui "raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar";.

În același sens sunt și prevederile art. 59 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, conform cărora "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă";.

Lichidatorul judiciar C. P. E. al debitoarei S.C. A. SSR.L. a formulat completări la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei S.C. A. SSR.L., prin care a precizat că a exprimat din eroare formularea că nu s-au identificat fapte care să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei. Astfel, a arătat că administratorul statutar s-a obligat la termenul de judecată a cererii de angajare a răspunderii patrimoniale din_, că va achita integral toate creanțele debitoarei, iar ulterior a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, astfel că nu mai sunt elemente care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar a mai învederat că i-au fost predate documentele prin care s- a identificat autoturismul, respectiv cartea de identitate a vehiculului CJ-N2-AGT, certificat de înmatriculare nr. 004072929 pentru autovehiculul marca Peugeot, an de fabricație 2000, iar valoarea de contabilitate a acestuia înregistrată în ultima balanță de verificare încheiată la_ este de 24.528,03 lei, valoarea rămasă neamortizată fiind de

905 lei. S-a mai arătat că, întrucât documentele de proprietate ale autoturismului au fost predate lichidatorului judiciar, iar administratorul debitoarei a comunicat locația unde se află autoturismul, respectiv Alba Iulia, unde își are în prezent domiciliul administratorul debitoarei, astfel că apreciază că autoturismul se află în proprietatea debitoarei.

Completările astfel formulate de lichidatorul judiciar C. P. E. al debitoarei

S.C. A. SSR.L. la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, au fost publicate în BPI nr. 13051/_ (filele 20-21).

Față de aceste completări, judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar al debitoarei a dat curs, de bună-voie, în cursul judecății, solicitărilor formulate de către contestatoare prin contestația de față, întrucât a completat raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei S.C. A. SSR.L., a individualizat autoturismul aparținând debitoarei, a precizat valoarea de contabilitate a acestuia și a precizat că autoturismul în cauză se află în patrimoniul debitoarei. Prin urmare, contestația de față a rămas fără obiect.

Mai mult, judecătorul sindic reține că la dosar s-a depus dovada că în contul unic de lichidare al debitoarei a fost depusă suma de 5691,30 lei, după care încă 3280 lei (fila 28), sume cu privire la care lichidatorul judiciar a învederat că au fost folosite în sensul că a fost achitat întreg pasivul debitoarei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 21 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C., împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei S.C. A.

SSR.L., întocmit de lichidatorul judiciar C. P. E. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C., împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei S.C. A. SSR.L., întocmit de lichidatorul judiciar C. P. E. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

V. LAURA OROS S. M.

Red./Dact/VLO/3ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 147/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței