Sentința civilă nr. 497/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R.

TRIBUNALUL S. IZAT C. DOSAR NR._ /a5

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 497/CC/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 19 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - S. I. GREFIER - DP

S-a luat spre examinare cererea formulată de petentul R. D. I. având ca obiect reexaminarea sancțiunii amenzii judiciare aplicată prin sentința civilă nr.3204/2012 pronunțată de Tribunalul S. izat C. .

La apelul nominal se constată lipsa petentului. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, asupra cererii de reexaminare, pe baza actelor de la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea de reexaminare înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 30 ianuarie 2013, petentul R. D. I. a solicitat, în principal, revocarea amenzii judiciare în cuantum de 700 lei aplicată prin sentința civilă nr.3204/2012 pronunțată la data de 12 septembrie 2012 în dosarul cu nr. de mai sus, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii judiciare.

În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 30 mai 2012 în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 a formulat în contradictoriu cu debitoarea SC M. I. S. prin lichidator judiciar SP H & B I. S. o contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar prin raportul nr.1108/_ publicat în BPI nr._ . Prin Sentința civilă nr. 3204/2012, pronunțată în ședința publică din data de 12 septembrie 2012 și comunicată petentului în data de 15 ianuarie 2013, instanța a respins contestația formulată, dispunând totodată, în baza. art. 1081alin. (1) pct. 1 lit.

a) Cod proc.civ., aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 700 lei, în sarcina petentului. Astfel, potrivit art. 1081alin. (1) pct. 1 lit, a) Cod proc.civ., instanța va putea sancționa cu amenda, judiciară de la 50 lei la 700 lei, introducerea cu rea credință, a unor cereri vădit netemeinice.

Petentul a apreciat că, contestația formulată nu se încadrează în limitele prevăzute de acest articol, astfel încât nu se justifică aplicarea unei amenzi și cu atât mai mult în cuantumul maxim prevăzut de lege. Sub un prim aspect, s- a menționat faptul că, în calitate de creditor al debitoarei SC M. I. S. prin

introducerea cererii, petentul și-am exercitat dreptul legal prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea 85/2006, de a contesta măsurile luate de administratorul/lichidatorul judiciar. Având în vedere pertinența argumentelor prezentate în motivarea contestației, apreciez că nu se poate reține o rea- credință în formularea cererii. Astfel, în calitate de creditor cedent petentul a urmărit îndeaproape și cu mare interes desfășurarea procedurii insolventei privind pe debitoarea SC M. I. S. . Pe toată această perioadă, a observat anumite neregularități în respectarea prevederilor impuse de lege, aspecte pe care le-a învederat instanței pe calea contestației formulate. Petentul a apreciat că societatea debitoare, prin lichidatorul judiciar, a acționat de o manieră dolosivă, motiv pentru care, a înțeles ca, pe calea acestei contestații,

1

să-i fie lămurite anumite aspecte privind efectuarea tranzacțiilor sau modul în care s-au evidențiat contabil anumite venituri. Astfel, petentul a observat că în cadrul procedurii, multe dintre bunurile societății au dispărut. Explicația oferită a fost cea a casării acestora, în condițiile in care se referă la bunuri neperisabile, cum sunt echipamentele de bucătărie sau vesela. Toate aceste bunuri au trecut în patrimoniul asociatei unice a debitoarei, fără a fi supuse impozitării conform normelor fiscale. Mai mult, în patrimoniul societății exista o clădire situată în centrul municipiul C. -N. și în care a funcționat restaurantul "Hubertus";. Această clădire, în suprafață totală de 772 de metri pătrați, împreună cu toate obiectele de inventar necesare continuării afaceri este scoasă la vânzare pentru suma de 650.000 euro plus TVA, deși în cadrul procedurii a fost evaluată la o valoare mult mai mică. În aceste condiții, petentul a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la buna desfășurare a procedurii insolvenței și că prin această modalitate au fost fraudate interesele statului român, fiind eludate dispozițiile codului fiscal cu privire la impozitarea bunurilor atribuite asociatului unic al debitoarei.

Având în vedere faptul că codul de procedură civilă nu definește reaua- credință și, mai mult decât atât, buna-credință este prezumată, petentul a apreciat că nu se poate reține că, prin formularea acestei contestații a acționat în spirit abuziv sau șicanatoriu. Așadar, prin contestația redactată sub forma unor întrebări petentul nu a încercat decât să solicite lichidatorului judiciar să elucideze anumite aspecte privind desfășurarea procedurii insolvenței, aspecte care îl vizează în mod direct, în calitate de creditor.

În ceea ce privește netemeinicia cererii, petentul a apreciat că argumentele prezentate în motivarea contestației sunt concludente și au cel puțin o aparență de pertinență. Cererea a fost formulată astfel cum petentul a înțeles să-i apere interesele iar stabilirea unei sancțiuni pecuniare se apreciază

că îi îngrădește liberul acces la justiție. Mai mult, obligarea la plata unei amenzi judiciare poate fi de natură să inducă o stare de autocenzurare și temere în a se adresa în viitor justiției.

Totodată, s-a subliniat faptul că petentul nu deține cunoștințe de specialitate, iar la data redactării acțiunii nu a beneficiat de asistență juridică. Pe de altă parte, pentru a răspunde la contestația formulată de către petent, lichidatorul judiciar a procedat la angajarea unui avocat în vederea asistării/reprezentării/redactării concluziilor scrise. Într-adevăr, potrivit art. 23 din Legea 85/2006, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul/lichidatorul va putea desemna persoane de specialitate. Astfel, în situația în care lichidatorul judiciar se confruntă cu probleme de complexitate deosebită, ce necesită cunoștințe de specialitate pe care nu le posedă, pentru a le soluționa corect, el poate consulta specialiști. Ori, în cazul în care, contestația formulată de petent ar fi fost vădit neîntemeiată, lichidatorul nu ar avea nevoie de cunoștințe de specialitate.

Analizând cererea de reexaminare, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3204/_ pronunțată de Tribunalul S. izat

C. în dosarul nr._ /a5 s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi formulată de contestatorul R. D. I., s-a respins ca lipsită de interes contestația la planul de distribuire formulată de contestatorul R. D. I. și s-a dispus amendarea contestatorului cu suma de 700 lei în conformitate cu dispozițiile art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a c.pr.civ.

Conform art. 1085c.pr.civ. împotriva încheierii prin care s-a dispus amendarea practicianului în insolvență, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii

2

sau să se dispună reducerea acesteia. Cererea de face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii prin care a fost aplicată amenda, iar cererea de soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în cameră de consiliu, de către instanța de judecată care a aplicat amenda.

În conformitate cu dispozițiile art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a c.pr.civ. introducerea, cu rea credință, a unor cereri vădit neîntemeiate se sancționează cu amendă de la 50 lei la 700 lei.

În cuprinsul cererii de reexaminare petentul a invocat aspecte care vizează fondul contestației formulate, însă acestea nu pot fi analizate în cadrul reexaminării amenzii judiciare, ci numai în cadrul căilor de atac. Singurele motive care au legătură cu amenda aplicată sunt cele referitoare la faptul că petentul nu a acționat în spirit abuziv sau șicanator, că argumentele prezentate în motivarea contestației sunt concludente și au o aparență de pertinență și că stabilirea unei sancțiuni pecuniare îngrădește liberul acces la justiție al contestatorului.

Motivele invocate sunt însă neîntemeiate deoarece, după cum s-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 3204/2012, care beneficiază de putere de lucru judecat ca urmare a neexercitării căii de atac, prin planul de distribuire contestat este prevăzută acoperirea în proporție de 100% a creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, acoperire care vizează inclusiv creanța contestatorului, astfel încât contestarea raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire este în mod vădit neîntemeiată și făcută cu scopul de a tergiversa derularea procedurii insolvenței. Faptul că petentul nu are cunoștințe juridice nu îi permite acestuia să formuleze cereri vădit neîntemeiate, acesta având posibilitatea de a consulta un avocat pentru suportarea cheltuielilor necesare putând beneficia, în condițiile legii, și de ajutor public judiciar. Prin aplicarea unei amenzi judiciare nu se îngrădește liberul acces la justiție al unei persoane. Toate drepturile persoanelor, inclusiv dreptul de a avea liber acces la justiție, trebuie să fie exercitate cu bună credință, iar cererile vădit neîntemeiate și formulate cu rea credință trebuie sancționate pentru a nu fi încurajată o exercitare abuzivă a acestor drepturi.

Față de considerentele reținute și raportat șa dispozițiile art. 1085c.pr.civ., se va respinge cererea formulată petentul R. D. I. având ca obiect reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin sentința civilă nr. 3204/_ pronunțată de Tribunalul S. izat C. în dosarul nr._ /a5.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea formulată petentul R. D. I. având ca obiect reexaminarea amenzii judiciare aplicate contestatorului R. D. I. prin sentința civilă nr. 3204/_ pronunțată de Tribunalul S. izat C. în dosarul nr._ /a5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

S. I. DP

Red./dact. S.I. _

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 497/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței