Sentința civilă nr. 209/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.209

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N. B. -judecător sindic

G. ier R. J.

Pe rol este soluționarea cererii formulate de către petentul C. ul individual de insolvență S. Z. cu sediul în B. M., str.T. nr.22/3, jud.M. - în calitate de lichidator al debitoarei SC T. S. , cu sediul social în B., str.R. nr.2, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI 7612619, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă practician în insolvență S. Z., lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Reprezentantul petentului, practician în insolvență S. Z. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și a se dispune deschiderea procedurii de faliment în formă simplificată.

Judecătorul sindic verificând actele și lucrările de la dosar reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus, petentul C. ul individual de insolvență S. Z. în calitate de lichidator al debitoarei SC T. S. , cu sediul social în B., str.R. nr.2, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI 7612619, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 260 alin. 4, din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 1(2) lit.c, alin.2 lit.e indice 1 și art.3 alin.1 indice 1 lit.a, indice 2, din Legea nr.85/2006,

formulând totodată și ofertă de servicii în calitate de lichidator judiciar în cazul soluționării favorabile a cererii.

În susținerea cererii se arată că debitoarea a fost dizolvată de drept în temeiul prevederilor art.30 din Legea nr.359/2004 prin Încheierea nr.2184/_ pronunțată de judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș iar prin Încheierea judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr.2686 din_, la cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice M., petentul a fost desemnat în calitate de lichidator al SC T. S. .

În această calitate, petentul a făcut demersurile necesare în vederea stabilirii obligațiilor de plată, sens în care a transmis notificări instituțiilor bugetare și celor care asigură serviciile publice. Urmare a acestor demersuri organele fiscale, inițial, au comunicat existența de datorii fiscale mai reduse, respectiv suma de 199 lei, ceea ce a condus la solicitarea de către lichidator a radierii SC T. S. B. din Registrul Comerțului. Prin sentința civilă nr.5571 din_, pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea de radiere.

În paralel, s-au efectuat noi intervenții, după notificările din 2006-2012, și în temeiul prevederilor Ordinului Președintelui ANAF 3392/2011, pentru clarificarea creanțelor fiscale.

Prin comunicarea nr.24758/_, D.G.F.P.M., urmare a unor noi acțiuni de verificare fiscală, confirmă că debitoarea are datorii actualizate către bugetul de stat în valoare de 1.065 lei, provenite din perioada_ -_

.

În conformitate cu prevederile art.3 al.1 indice 1, lit.a indice 2 din Legea nr.85/2006 - insolvența debitoarei este prezumată ca fiind vădită, când debitorul după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria, insolvența fiind iminentă când se dovedește că debitoarea nu va putea plăți datoriile exigibile.

Creditorul bugetar D.G.F.P. M. - A.F.P. B., pe baza fișei de rol fiscală confirmă că societatea are datorii fiscale de 1.065 lei.

Deși a fost notificată și debitoarea în vederea prezentării evidențelor fiscale și a bunurilor acesteia, petentul susține că nu i s-au predat înscrisuri sau bunuri.

În acest context societatea se află de fapt în stare de insolvență și sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 2 lit. e, art. 27 din Legea nr. 85/2006 și art. 260 alin. 4 Legea nr. 31/1990 pentru deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată, lichidatorul îndeplinindu-și o obligație legală.

În probațiune s-au depus în copie următoarele înscrisuri: Încheierea judecătorului delegat la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș, lista administratorilor și a asociaților, adresa D.G.F.P. M., sentința civilă nr.55571/_, notificări și rapoarte ale lichidatorului.

Verificând cererea prin prisma motivelor pe care se întemeiază, a probelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:

Societatea debitoare SC T. S. a fost dizolvată în temeiul prevederilor art.30 din Legea nr.359/2004, prin Încheierea nr.2184/_ pronunțată de judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Prin Încheierea judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr.2686 din_, la cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice M., petentul a fost desemnat în calitate de lichidator al SC T. S. .

Cererea petentului pentru deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății se întemeiază, potrivit motivelor invocate în cuprinsul cererii, pe starea de insolvență justificată de neplata creanțelor la bugetul de stat în cuantum de 3.816 lei.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din Legea nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii de insolvență, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care a intervenit dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006 și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în Legea nr. 85/2006.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Conform fișei sintetice totale a contribuabilului de la AFP B. societatea figurează cu obligații de plată la bugetul de stat în cuantum de

1.065 lei.

Existența unor obligații de plată în cuantum total de 1.065 lei cu o scadență cu mult peste termenul de 90 de zile prevăzut de lege pentru care nu s-a făcut dovada stingerii prin plată, atrage incidența prezumției relative instituite de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, prezumție care nu a fost înlăturată, nefăcându-se dovada plății.

Având în vedere cele expuse în cerere și cele constatate din actele dosarului, judecătorul sindic reține că debitoarea este în stare de insolvență, motiv pentru care se va admite cererea debitoarei și se va dispune intrarea în faliment în procedura simplificată de insolvență conform art. 107 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic îl va numi pe petent lichidator pentru procedura falimentului, având în vedere că a fost numit lichidator în procedura dizolvării și cunoaște mai bine situația debitoarei. Lichidatorul va dispune notificarea falimentului conform art. 107 alin. 2 lit. f. din Legea nr. 85/2006 și va stabili termenele prevăzute de art. 109 raportat la art. 62 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de

formulată de petentul C. individual de insolvență S. Z. cu sediul în B. M., str. T., nr. 22/3, județul M.

- în calitate de lichidator al SC T. S. având ca obiect cerere de deschidere a

procedurii de insolvență în formă simplificată.

În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006

Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC T. S.

, cu sediul social în B., str.R. nr.2, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI 7612619 și intrarea în faliment

.

În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 d

ispune ridicarea

dreptului de administrare al debitoarei.

În temeiul art. 34/art. 107 din Legea nr. 85/2006,

Numește lichidator judiciar

C. I. de I. S. Z. cu sediul în B. M., str. T., nr. 22/3, județul M. - C.I.F. 20541124, număr matricol 1B 1455, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

În temeiul art. 61/art. 107 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii

debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Registrul societăților agricole / Registrul asociațiilor și fundațiilor / alte registre, prin Buletinul Procedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.

61/art. 109 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor

băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la _ . Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea,

afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de _ .

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _ ora 12,00 la sediul lichidatorului judiciar și convoacă creditorii debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de

către lichidatorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Fixează termen pentru continuarea procedurii

la data de _ ,

Complet specializat falimente nr.7, sala 76, ora 8,30.

DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

G.

IER,

N. B.

R.

J.

Red.B.N./Tehnored.J.R._ /4 ex

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

B. M. ,B-dul Republicii nr.2A

Dosar nr._ 4204

COMUNICARE

Sentința civilă nr. 209

emisă la: ziua 15, luna 01, anul 2013

C ă t r e ,

- C. I. de I. S. Z. cu sediul în B. M., str. T.

, nr. 22/3, județul M.

Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 209 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC T. S. , cu sediul social în B., str.R. nr.2, jud.M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI 7612619.

Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 209/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)