Sentința civilă nr. 2304/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.2304/2013

Ședința publică din data de 18 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată formulată de către debitoarea S.C. P. T. S.R.L., prin reprezentant legal, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, J. S., practicianul în insolvență d-na V. a Todea.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 09 iulie 2013, de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C., cerere de admitere a creanțelor bugetare;

la data de 27 august 2013, din partea lichidatorului judiciar tabelul preliminar de creanțe;

la data de 29 august 2013, raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar în formă scrisă și în format electronic;

la data de 5 septembrie 2013, raportul de activitate a cuprinzând și solicitarea de închidere a procedurii conform dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, în formă scrisă și în format electronic.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune un extras din Buletinul procedurilor de insolvență nr.14456/_ pentru a face dovada publicării raportului de activitate, raport pe care-l susține astfel cum acesta fost întocmit; raportat la lipsa bunurilor și la refuzul creditorilor de a avansa sumele necesare continuării procedurii, reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele din evidențele registrului comerțului C., descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a retribuției lichidatorului judiciar din fondul de lichidare.

Judecătorul sindic reține că nu s-au formulat opoziții împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei și constatând că nu s-au formulat contestații împotriva tabelului preliminar de creanțe, în temeiul dispozițiilor art.72-74 din Legea nr.85/2006, va definitiva tabelul de creanțe în forma în care acesta a fost publicat în BPI nr.14015/_ și va reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 5 septembrie 2013, lichidatorul judiciar J. IPURL desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC P. T. S. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că prin Incheierea Civila nr. 1950/2013 pronuntata de T. Specializat C. la data de_ s-a dispus deschiderea procedurii de faliment in forma simplificata a debitoarei SC

P. T. S., la cererea acesteia.

În indeplinirea obligatiilor si atributiilor ce îi revin, lichidatorul judiciar a emis somații debitoarei prin posta electronica in vederea depunerii actelor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Cu aceeasi ocazie, lichidatorul judiciar l-a informat pe d-nul B. Vasile Emanoil, asociat si administrator al debitoarei, că în temeiul art. 3 pct. 26, coroborat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a convocat adunarea generala a asociatilor la sediul lichidatorului judiciar, având ca Ordine de Zi "desemnarea administratorului special al SC P. T. S. ";.

La data de_, dl. B. Vasile Emanoil nu a inteles sa se prezinte la sediul lichidatorului judiciar, in consecinta nedesemnandu-se un administrator special in cadrul procedurii insolventei deschise fata de SC P. T. S. . Lichidatorul judiciar a procedat si la notificarea deschiderii procedurii de insolventa in forma simplificata a debitoarei prin publicare in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 11767/_ si intr-un cotidian de larga

circulatie.

Creditorul cuprins in lista anexata cererii introductive de instanta a fost notificat de asemenea conform dispozitiilor Codului de procedura civila.

De asemenea, in scopul identificarii eventualelor bunuri din patrimoniul debitoarei s-au solicitat infomatii de la Municipiul C. -N., care prin adresa nr. 219698/496/_ a comunicat faptul ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri impozabile active si debite restante. Deasemenea, comuna G. a comunicat ca debitoarea P. T. S. nu detine bunuri in proprietate.

Ca urmare a demersurilor anterior expuse la dosarul cauzei a fost inregistrată cerere de admitere a creantelor din partea creditoarei Administratia Finantelor Publice C. -N. pentru creante in cuantum de 31.829 lei.

1

Analizand cererea de admitere a creantelor lichidatorul judiciar a constatat ca este formulata in termenul fixat de judecatorul sindic in acest sens, este scutita de plata taxei de timbru, creanta pretinsa a luat nastere anterior deschiderii procedurii de faliment a debitoarei, iar creantele au un caracter cert, lichid si exigibil.

Tabelul preliminar de creante al debitoarei a fost intocmit si depus la dosarul cauzei la data de_, a fost afisat la usa instantei la aceeasi data, a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 14015/_ si a fost comunicat debitoarei prin posta electronica. Pasivul debitoarei evidentiat in tabelul preliminar de creante se ridica la suma de 31.829 lei.

Termenul pentru formularea eventualelor contestatii la tabelul preliminar de creante a fost stabilit prin hotararea de deschidere a procedurii ca fiind de 5 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a acestuia, termen inauntrul caruia nu s-au formulat contestatii, motiv pentru care lichidatorul judiciar a intocmit, depus la dosarul cauzei si a afisat la usa instantei tabelul definitiv de creante in forma corespunzatoare tabelului preliminar.

Avand in vedere ca evidenta financiar contabila a debitoarei a fost predata, lichidatorul judiciar a procedat la analiza acesteia si la identificarea principalelor cauze care au determinat starea de insolventa a debitoarei. Concluziile raportului intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 din Legea insolventei releva faptul ca starea de insolventa a debitoarei poate fi explicata prin prisma urmatoarelor motive: scaderea volumului comenzilor de transport, ca efect nefavorabil al instalarii crizei economice; generarea unor venituri insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor cu activitatea curenta; instalarea unei stari de blocaj financiar de catre societate si implicit acumularea de datorii fata de principalii parteneri de afaceri; rezultatele slabe ale indicatorilor economico- financiari analizati, mai ales la nivelul lichiditatii, solvabilitatii, dar si din perspectiva gradului de indatorare. În cuprinsul raportului s-a arătat că nu au fost identificate elemente care sa atraga incidenta dispozitiilor art. 138, 79 si 80 din Legea insolventei in cauza.

Raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 din Legea insolventei in cauza a fost depus la dosarul cauzei la data de_ si a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 14053/_ .

Data fiind lipsa bunurilor din averea debitoarei lichidatorul judiciar a apreciat ca in speta sunt incidente dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 motiv pentru care i-a solicitat unicului creditor implicat în procedură avansarea sumelor de bani necesare continuarii procedurii de faliment a debitoarei cu precizarea ca in cazul in care nu va fi de acord cu avansarea sumei solicitate sau nu va da curs solicitarilor in sensul ca nu va formula un raspuns va fi investit judecatorul sindic cu o cerere de inchidere a procedurii de faliment a debitoarei SC P. T. S. .

Termenul limita pentru avansarea sumelor necesare continuarii procedurii de faliment a debitoarei a fost stabilit pentru data de_, data pana la care creditorul nu a inteles sa se conformeze, astfel incat investirea judecătorului sindic cu cererea de inchidere a procedurii intemeiata pe dispozitiile art. 131 din Legea insolventei este justificata si admisibila, conditiile impuse de textul legal fiind indeplinite.

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC P. T. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 227,50 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea lichidatorului judiciar S.P. "J. "; S., formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC P. T. S., J_, CUI 21249897, cu sediul în G., str. R., nr. 12, ap. 6, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC P. T. S. în condițiile art. 131 din Legea nr.

85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC P. T. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, S.P. "J. "; S., în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 227,50 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

2

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la T. Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 6 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2304/2013. Procedura insolvenței