Sentința civilă nr. 2932/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a14204
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2932
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta SC R.
S. - în faliment, cu sediul in B., str. Eroilor, nr. 16, jud. M., J_, CUI 18836387, reprezentată legal de lichidatorul judiciar C. I. de I.
B. L. cu sediul în B. M., Bd.București nr.5/1, jud.M., împotriva pârâtului C. F. cu domiciliul în B., str. Rodnei, nr. 15A, jud. M.
, având ca obiect atragerea răspunderii prev. de art.138 din Legea nr.85/2006- modificată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă - practician în insolvență M. Kiss, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta lichidatorului, arată că acțiunea având ca de obiect antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei, este în stare de judecată, nu are alte cereri și solicită cuvântul pe fond asupra acțiunii în răspundere.
Judecătorul sindic constatând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de propus acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului C. F., la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 1.000 lei.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului precum și susținerile reprezentantei lichidatorului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra acțiunii în răspundere
:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /a1 din_, C. I. de I. B. L. cu sediul în B. M., Bd.București nr.5/1, jud.M., desemnat pentru falimentul debitoarei SC R. S., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006- modificată, obligarea pârâtului C. F. cu domiciliul în B., str. Rodnei, nr. 15A, jud. M.
, la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 5890/_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, a fost dispusă deschiderea procedurii simplificate si intrarea in faliment a debitoarei SC
R. S. . Prin aceeasi sentință civilă nr 5890/_ a fost numit în calitate de lichidator judiciar C. I. de I. B. L., cu sediul în
B. M., str. Bd. București, nr. 5/1, jud. M. .
Având în vedere dispozițiile legale în materie de faliment lichidatorul judiciar numit în cauză a realizat demersurile necesare pentru preluarea bunurilor, a actelor și documentelor contabile ale debitoarei. În acest sens lichidatorul judiciar a notificat atît societatea cât și administratorul statutar al societății debitoare să-i predea toată evidența contabilă și toate bunurile societății.
Desi administratorul societăți a fost notificaț să depună actele contabile, însă nici până la această dată acesta nu au dat curs solicitării noastre.
Prin nepredarea actelor contabile se presupune că acesta nu a ținut contabilitate în conformitate cu legea, faptă de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență nr. 3962/_, s-a menționat faptul că prin nepredarea documentelor contabile a societăți prev. de art. 28 din legea insolventei, administratorii au incalcat normele de drept care impuneau tinerea corecta a contabilitatii si gestionarea cu atentie a patrimoniului si actvitatii, fiind vinovati astfel de incalcarea legii contabilitatii.
Potrivit prevederilor legii nr. 31/1990 coroborate cu prevederile legii nr. 82/1991, administratorii au obligatia tinerii si organizarii unei contabilitati financiare si de gestiune, in conformitate cu prevederile legale. De asemenea acestia raspund pentru integritate si integralitatea patrimoniului societatii.
Incalcarea acestor prevederi conduce la concluzia ca fapta prevazuta de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 s-a comis cu vinovatie.
Pârâtul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță pentru a-și formula o eventuală apărare.
Examinând cererea în raport de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și actele dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 modificată, "În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin.
(1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
În speță, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezultă că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei, nu a depus actele prevăzute de art.28 alin.1 din lege.
Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de Legea 31/1990, care în art.73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din lege și că pârâtul prin aceste fapte a cauzat starea de insolvență, astfel încât răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 1.000 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC R. S. - în faliment, cu sediul in B., str. Eroilor, nr. 16, jud. M., J_, CUI 18836387, reprezentată legal de lichidatorul judiciar C. I. de I.
B. L. cu sediul în B. M., Bd.București nr.5/1, jud.M., împotriva
pârâtului C. F. cu domiciliul în B., str. Rodnei, nr. 15A, jud. M.
, și în consecință:
Obligă pe pârâtul C. F. să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC R. S. ., în cuantum de 1.000 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./ Tehnored.J.R. _
4 ex.-
← Sentința civilă nr. 1062/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 430/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|