Sentința civilă nr. 430/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 430
Ședința publică din_ Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. L. - Președinte tribunal
- Judecător sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată reclamanta SC C. S.
- în faliment - prin lichidator judiciar C. I. S., cu sediul în B. M., str. 1 Mai nr. 31, împotriva pârâtei S. C. R., cu domiciliul în B. M., str.
M. B., nr. 8, ap. 4, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru C. I. S. lichidatorul desemnat pentru administrarea falimentului debitoarei se prezintă consilier juridic N. Aurelia, lipsă fiind pârâta S. C. R. .
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează judecătorului sindic și părții prezente la dezbateri faptul că prezenta cauză este la al treilea termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta reclamantei, consilier juridic N. Aurelia arată că are de formulat alte cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, constatând că părțile nu mai au de formulat cereri în probațiune și având în vedere actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă părții prezente la dezbateri cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei, consilier juridic N. Aurelia, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, și pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 138, alin. 1, lit. a, d, și e, din Legea nr. 85/2006, modificată, obligarea pârâtei la plata pasivului societății debitoare în cuantum de 14.947,85 lei, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.
Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus la data de_ și precizată ulterior la data de_, lichidatorul judiciar C. I. S. al debitoarei SC C. S. - în faliment a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei S. C. R., de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de14.947,85 lei, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.
În motivarea acțiunii se arată că prin Sentința civilă nr. 3630 din_ , pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus intrarea debitoarei SC C. S. în faliment în procedură simplificată.
Se susține că administratorul debitoarei nu a predat lichidatorului judiciar toate actele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nici bunuri din patrimoniul debitoarei, prin aceasta dovedindu-se faptul că administratorul nu a organizat și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991 actualizată, și a făcut să dispară documentele contabile ale debitoarei, fapte prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Prin neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea și prin dispariția documentelor contabile, administratorul debitoarei nu a urmărit situația datoriilor debitoarei față de bugetul de stat și față de terți, nu a efectuat plăți ale acestor datorii, fapt ce a generat dobânzi, penalități și majorări de întârziere. Astfel, administratorul a cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Se arată că potrivit ultimului bilanț contabil aferent anului 2007 debitoarea are înregistrate în evidența contabilă active imobilizante în valoare de 18.729 lei și active circulante în valoare de 13.889 lei.
Se menționează că deschiderea procedurii de faliment, conform sentinței civile nr. 3630 din_ , obligația predării actelor contabile și a bunurilor debitoarei a fost notificată de lichidator atât prin adresă cu confirmare de primire, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență a fost dispusă prin sentința de deschidere a procedurii de faliment.
Se precizează faptul că prin nepredarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, administratorul acesteia a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, faptă prevăzută la art. 138, alin. 1, lit. e, din Legea nr. 85/2006.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d, e, din Legea nr.
85/2006.
Întrucât pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei, nu a răspuns la notificările și rapoartele lichidatorului și nu a justificat modul de utilizare a activelor bilanțiere, răspunderea
personală a acestuia poate fi antrenată în temeiul dispozițiilor art. 138 al. 1 lit. d, din Legea 85/2006.
Pârâta, deși a fost legal citată pentru termenul de judecată din_, nu s-a prezentat în instanță, și nici pentru termenule de judecată din data de_ și_, când a fost citată cu mențiunea "personal la interogator";.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a încuviințat interogatoriul pârâtei, dar acesta nu a fost administrat.
Examinând cererea care este scutită de taxă de timbru prin prisma probelor și actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor incidente în materie, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3630 din_ , pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C. S. , a fost numit lichidatorul judiciar în persoana practicianului în insolvență C. I. S. .
În dosarul de faliment s-au înregistrat două declarații de creanță din partea creditorilor Administrația Finanțelor Publice B. M. pentru suma de 3.897 lei și SC RA DO Transilvania S. cu suma de 11.050,85 lei, suma totală a creanțelor înscrisă în tabelul de creanțe fiind de 14.947,85 lei.
În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorul statutar al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar reiese că debitoarea SC C. S., prin reprezentantul său - administratorul statutar S.
C. R., nu și-a condus contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. d.
Din probele administrate în cauză reiese că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și situația bunurilor ce constituie patrimoniul debitoarei în vederea valorificării lor în procedură, pentru acoperirea creanțelor. Totodată, lipsa nejustificată pentru a răspunde la interogatoriu a fost apreciată de către judecătorul sindic în conformitate cu art. 225 Cod procedură civilă ca un început de dovadă împotriva pârâtei care permite prezumarea săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e, din Legea nr. 85/2006 materializată în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv că a ținut o contabilitate fictivă sau a făcut să dispară unele documente contabile și a legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență în care a intrat societatea pe care a administrat-o.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d și e, din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar va fi admisă potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către reclamanta SC C. S. - în faliment
- prin lichidator judiciar C. I. S., cu sediul în B. M., str. 1 Mai nr. 31, împotriva pârâtei S. C. R., cu domiciliul în B. M., str. M. B., nr. 8, ap. 4 și, în consecință :
Obligă pe pârâta S. C. R., să suporte cu averea personală pasivul debitoarei, în cuantum de 14.947,85 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte | G. ier | |
C. L. | D. | H. |
Red. C.L. / Tehnoredact. D.H _
Ex. 4
← Sentința civilă nr. 2932/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 9654/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|