Sentința civilă nr. 1611/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

DOSAR NR._ /a1

ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1611/2013

Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de către reclamantul C.I.I. R. A. D., în calitate de lichidator judiciar al S.C. PH F. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta H. R. M., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. PH F. S.R.L., C.I.I. R. A., d- na practician în insolvență R. A. D., lipsind pârâta H. R. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, pârâta H. R. M. fiind citată prin afișare ușa instanței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență și printr-un ziar de largă răspândire.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada citării pârâtei H. R. M. printr-un ziar de largă răspândire (România Liberă,_ ) f. 30 și dovezile de notificare a pârâtei la domiciliul actual.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de antrenare a răspunderii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 și obligarea pârâtei H. R.

M. la achitarea sumei de 7.842 lei. Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 27 februarie 2013 reclamanta C.I.I R. A.

D. în calitate de lichidator judiciar al S.C PH F. S.R.L a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta H. R. M. prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei pana la concurența sumei de 7.842 lei care reprezintă pasivul societății debitoare S.C PH F. S.R.L.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin încheierea Civilă nr. 3965/C/ 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. in dosarul nr._, s-a deschis procedura insolvenței in forma simplificată prevăzuta de legea 85/2006, impotriva societății S.C PH F. S.R.L.

Ca urmare a deschiderii procedurii, conform art. 35 din legea 85/2006, lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la adresa sediului social de la Registrul Comerțului prin administratorul statutar, în vederea depunerii documentelor menționate de art. 28 din Legea 85/2006, cât și la adresa de domiciliu a administratorului social H. R. M., adresă la care numitul nu a înțeles să dea curs.

Vis-a-vis de acest aspect, lichidatorul judiciar a înțeles să consulte site-ul MFP unde se găsește afișat ca ultima raportare financiar-contabila a debitoarei, Bilanțul contabil aferent anului fiscal 2004.

Prin refuzul nejustificat al administratorului statutar de a preda actele contabile ale debitoarei lichidatorului judiciar se prezumă că aceasta nu a ținut contabilitatea debitoarei în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În ceea ce privește existenta faptei ilicite, lichidatorul judiciar arată că în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 «societățile comerciale... au obligația sa organizeze și sa conducă contabilitatea proprie... » și in conformitate cu art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea în partida dubla și sa întocmească situații financiare anuale ».

Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c și art. 73 alin. 2 « administratorul este solidar răspunzător fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege și corecta lor tinere., rezulta fără echivoc ca în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea având in vedere ca sensul de corectă tinere a registrelor contabile include atât modul în care sunt întocmite, dar și înregistrarea la organele abilitate de lege. Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității în partida dubla și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestriala la organele fiscale de resort tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile.

In considerarea acestor aspecte, este evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, existând o legătură cauzală între faptele ilicite, culpabile a administratorului și prejudiciul adus creditorilor, prin neplata datoriilor către aceștia.

În speță, indiferent de faptul ca pârâta H. R. M. în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, a încălcat dispozițiile legale imperative prevăzute de Legea nr. 85/1991 și Legea nr. 31/1990 privitor la obligația ținerii contabilității debitoarei.

Astfel, indiferent de faptul că pârâta a încălcat din culpa(neglijenta) sau cu intenție normele de drept care impuneau gestionarea cu mai multă diligență a patrimoniului societății comerciale S.C PH F. S.R.L decât interesele personale, este autorul unor fapte expres și limitativ invocate de legiuitor la art. 138 alin. 1 lit d) a legii 85/2006, fapte care constituie o premisă legală de a fii angajată răspunderea patrimonială a acestuia în recuperarea prejudiciului în suma de 7.842 lei, creat față de creditorii înscriși în tabelul de obligații al debitoarei.

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la

dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele

:

Prin încheierea civilă nr. 3965/_ s-a dispus deschiderea procedurii

simplificate a insolvenței debitoarei S.C. PH F. S.R.L. la solicitarea lichidatorului C.

R. A. D. .

Astfel, societatea PH F. S.R.L. fusese dizolvată anterior deschiderii procedurii insolvenței în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a societăților, iar la data de_ a fost desemnat lichidator C. R. A. D. . Până la momentul dizolvării societății, calitatea de administrator statutar al societății debitoare a deținut-o pârâta H. R. M. .

Potrivit art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le -ar f i impu ta b ilă ap ar iț ia s tăr ii de

insolvență a deb ito ar ei

, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului

debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă

persoană c are a c au zat s tarea de insolvență a deb itorulu i , prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea

.

Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru apariția stării de insolvență a debitoarei, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.

Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâta H. R. M., în calitate de administrator al societății PH F. S.R.L., faptă care rezultă din evidențele ORC C., respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝ nedepus bilanțul contabil pe anii 2008-2010˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.

Judecătorul sindic apreciază că pârâtuluei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea

nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

Însă între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care să fi cauzat starea de insolvență.

Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.

Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.

Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală, ci trebuie dovedită ajungerea societății în stare de insolvență ( și) prin săvârșirea acestor fapte.

Pe de altă parte, din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.

Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.

În plus, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat cât timp în tabelul definitiv de creanțe figurează un singur creditor, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.

Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.

Față de considerentele expuse în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței judecătorul sindic urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C.I.I. R. A. D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. PH F. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta H. R. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta C.I.I. R. A. D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. PH F. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta H. R. M. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. D.H., tehnored. LU 4 ex/08 iulie 2013

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1611/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței