Sentința civilă nr. 3451/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3451/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea S. -G. C. P. R. S. -W. B. U. ( FOSTA S. G. W. R. S. )
împotriva debitoarei SC P. C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta debitoarei, d-na avocat Negrea Viorela, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
la data de 11 septembrie 2013, din partea SOLVENDI SPRL, ofertă de servicii;
la data de 17 octombrie 2013, din partea debitoarei, întâmpinare, însoțită de acte anexă;
la data de 25 octombrie 2013, din partea C.I.I. TERPE M. CRISTINA, ofertă de servicii;
la data de 27 noiembrie 2013, din partea BERCEAN RADU IPURL, ofertă de servicii;
la data de 5 decembrie 2013, din partea H&B INSOLV SPRL, ofertă de servicii;
la data de 9 decembrie 2013, din partea C.I.I. MARINCAȘ LUDOVICA, ofertă de servicii;
la data de 12 decembrie 2013, din partea creditoarei, cerere prin care solicită judecarea litigiului și în eventuala lipsă a reprezentantului ales de la dezbateri;
Instanța pune în discuția reprezentantei debitoarei competența Tribunalului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu.
Reprezentanta debitoarei consideră că Tribunalul Specializat C. este competent să soluționeze cererea dedusă judecății.
Instanța, prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr.85/2006 coroborat cu dispozițiile art.95 pct. 2 și 4 și art. 131 din N.C.proc.civ., apreciază că este competentă teritorial absolut, general și material să soluționeze cererea dedusă judecății.
În ceea ce privește estimarea duratei procesului, instanța apreciază că procedura insolvenței nu este compatibilă cu prevederile art. 238 N.C.proc.civ.
Reprezentanta debitoarei arată că susține excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în cuprinsul întâmpinării înregistrate la dosarul cauzei la data de 17 octombrie 2013, raportat la faptul că au trecut mai mult de trei ani de la data emiterii facturilor de către creditoare, precum și de la data scadenței acestora.
Nemaifiind cereri prealabile sau cereri în probațiune de formulat, prin raportare la dispozițiile art. 237 N.C.proc.civ., instanța constată închisă faza de cercetare a procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta debitoarei solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate împotriva SC P. C. S., raportat la faptul că este prescrisă creanța invocată de către creditoare. De asemenea, în subsidiar, apreciază creanța invocată ca fiind incertă, învederând faptul că facturile anexate cererii de chemare în judecată nu sunt acceptate de către debitoare, nefiind semnate sau ștampilate de către aceasta. De asemenea, arată că nu solicită obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2013 în dosarul cu nr. de mai sus, creditoarea SC S. -G. C. P. R. S. - W. B. U. (fostă S. G. W. R.
S. ) a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC P. C. S., în vederea recuperării unei creanțe în cuantum de 22.003,66 lei, reprezentând contravaloarea unor produce marca W. livrate debitoarei, precum și a unei creanțe în cuantum de 22.106,94 lei, reprezentând dobândă legală solicitată până la plata integrală a debitului.
Creditoarea a solicitat, totodată, și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a susținut că i-a livrat debitoarei marfă în baza comenzilor acesteia, conform facturilor fiscale precizate, cu avizele de însoțire corespunzătoare, marfă a cărei contravaloare nu a fost achitată, reprezentând însă o creanță certă, lichidă și exigibilă, asumată prin contractul de vânzare-cumpărare înscris și pe verso-ul documentelor constatatoare ce se susține că au fost specificate în cuprinsul cererii introductive.
S-a susținut că între părți există o convenție comercială de vânzare-cumpărare nu ca și un contract scris, însă prin raportare la disp. art. 1295 C.civ., în condițiile în care creditoarea a livrat marfă, iar debitoarea a primit-o, contractul s-a încheiat într-o formă simplificată, născându-se în mod corelativ obligația debitoarei de a achita marfa achiziționată în conformitate cu disp. art. 969 C.civ.
Creditoarea susține că livrarea mărfii este dovedită în condițiile art. 46 Cod comercial, prin avizele de expediție însușite de debitoare, primirea mărfii fără nici un fel de obiecțiuni atrăgând implicit și acceptarea prețului facturat.
Întrucât în comercial probarea actelor și faptelor comerciale nu este obligatoriu a se face prin înscrisuri autentice întrucât existența acestora nu se solicită ad validitatem, creditoarea consideră că dovedirea raporturilor juridice dintre părți poate fi efectuată prin orice mijloc de probă.
Se susține acceptarea facturilor la plată și, implicit, existența din partea debitoarei a unui acord tacit de plată a contravalorii facturilor, comenzile de livrare a mărfii aparținând debitoarei, arătându-se că potrivit disp. art. 155 Cod fiscal, semnarea și ștampilarea facturii nu este obligatorie.
Debitoarea este considerată în insolvență, întrucât încetarea plăților datorează de câțiva ani, considerându-se că debitul este în imposibilitate de a fi recuperat în altă modalitate.
La data de 6 august 2012, creditoarea a depus la dosar înscrisuri constând în facturi și avize de însoțire precum și comenzi, în justificarea cererii formulate de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în urma regularizării cererii făcând și dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru aferentă cererii cu care instanța a fost învestită.
La data de 17 octombrie 2013 debitoarea a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în urma notificării sale în conformitate cu disp. art. 33 din Legea nr. 85/2006, solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii formulată de debitoare, invocând în primul rând prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care se susține că ultimele facturi emise de către creditoare au ca termen de plată data de_, în speță fiind aplicabile disp. art. 3 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Drept urmare, consideră că una dintre condițiile principale prevăzute de legea insolvenței și anume existența unei creanțe exigibile nu este întrunită în cauză.
Pe de altă parte, debitoarea susține că creanța nu este nici certă, întrucât debitul în cuantum de 22.003,66 lei nu este acceptat la plată, facturile anexate cererii nefiind acceptate la plată întrucât nu sunt semnate și ștampilate.
În ceea ce privește dobânda, se invocă faptul că în cuprinsul facturilor nu se face nici o referire cu privire la aplicarea unor dobânzi pentru neachitarea la termen a sumelor și că, de altfel, dobânda nu este certă, atâta timp cât creditoarea nu este în posesia unui titlu de creanță cu privire la această sumă.
În plus, debitoarea apreciază că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de lege cu privire la valoarea prag pentru care se poate dispune deschiderea procedurii.
Analizând cererea formulată de creditoare, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, luând în considerare și poziția procesuală exprimată de debitoare prin întâmpinarea depusă la dosar, judecătorul sindic va analiza cu prioritate, prin raportare la prev. art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepția prescripției la acțiune astfel cum a fost invocată de către debitoare.
Pentru început se impune a se preciza faptul că între creditoare și debitoare s-au derulat raporturi comercial constând în cumpărarea de către debitoare a unor cantități de marfă specifice obiectului de activitate al creditoarei, achiziționare ce era precedată de comenzi adresate creditoarei, depuse, de altfel, în copie xerox la dosar la filele 45-109.
Comenzile adresate creditoarei aparțin debitoarei, fapt pe care aceasta nu l-a contestat de altfel, perioada în care au fost efectuate aceste comenzi fiind aferentă lunilor iunie-august 2008.
Creditoarea a depus la dosar, anexat comenzilor, facturi emise pentru plata contravalorii mărfii ce se susține că a fost livrată debitoarei.
Aceste facturi depuse în copie xerox la dosar la filele 109-248 sunt aferente perioadei octombrie-decembrie 2008, în condițiile în care cererea de chemare în judecată prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei a fost înregistrată la registratura instanței specializate la data de 15 iulie 2013, comunicată prin poștă la data de 12 iulie 2013 (f. 12).
În conformitate cu disp. art. 3 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 167/1958, act normativ aplicabil în raporturile dintre cele două părți litigante, întrucât era în vigoare la momentul nașterii acestor raporturi și derulării lor, termenul prescripției aplicabil este cel general de 3 ani, dat fiind faptul că natura raporturilor dintre părți rezultă dintr-un contract de vânzare- cumpărare, din livrarea de către creditoare în baza comenzilor emise de debitoare a unor cantități diferite de materiale de construcții.
În conformitate cu disp. art. 7 alin. 1 din același act normativ, prescripția dreptului la acțiune, a dreptului creditoarei de a solicita debitoarei îndeplinirea obligațiilor de plată a contravalorii mărfii livrate, începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Conform alineatului 2, aplicabil în speță, în condițiile în care creditoarea nu a făcut dovada faptului că prin raportare la data emiterii facturilor și livrării mărfii obligația de plată a debitoarei era afectată de un termen sau o condiție, reținând faptul că este vorba de o obligație ce incumbă debitoarei ce urmează sa se execute la cererea creditorului, al cărei termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.
Drept urmare, judecătorul sindic apreciază că obligația de plată a debitoarei viza fiecare livrare de mărfuri efectuată de către creditoare în baza comenzilor efectuate și că termenul de la care începea să curgă dreptul creditoarei de a solicita plata contravalorii mărfii livrate se impune a se calcula de la data emiterii facturii, întrucât între părți nu s-a stabilit un alt termen de plată.
Prin raportare la perioada în care creditoarea a emis în sarcina debitoarei facturi, respectiv octombrie-decembrie 2008, dreptul la acțiune al reclamantei de a solicita plata contravalorii mărfii începe să curgă pentru fiecare factură în parte, împlinindu-se cel mai târziu la data de 17 decembrie 2008, dată la care a fost emisă ultima factură de către creditoare.
Pe cale de consecință, judecătorul sindic va reține faptul că, față de data formulării cererii de către creditoare și ieșirii din pasivitate, creanța pentru care se solicită deschiderea procedurii insolvenței debitoarei în cuantum de 22.003,66 lei este prescrisă și, drept urmare, în speță nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Conform disp. art. 379 alin. 3 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el, alineatul 4 definind creanța ca fiind lichidă în condițiile în care câtimea acesteia este determinată prin însăși actul de creanță sau este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice ce emană de la debitor sau sunt recunoscute de acesta.
Deși judecătorul sindic consideră că înscrisurile depuse la dosar, respectiv comenzile, facturile și avizele de însoțire, fac dovada existenței unei creanțe certe și lichide, în cuantum de 22.003,66 lei, a cărei obligați de plată era în sarcina debitoarei, în calitate de cumpărător, prin raportare la disp. art. 1361 C.civ., în condițiile în care dreptul creditoarei de a cere realizarea creanței s-a prescris, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție, aceasta nu mai poate invoca existența creanței și, implicit, nu mai poate impune debitoarei, prin intermediul instanței sau în altă modalitate, recuperarea contravalorii mărfii neachitate.
Odată prescris dreptul la acțiune, debitoarea este singura în măsură să efectueze plăți, însă doar în condițiile în care o face benevol, nemaiputându-se utiliza forța de constrângere a statului pentru realizarea creanței, starea de pasivitate a creditorului fiind sancționată de legiuitor prin decăderea sa din dreptul de a-și mai realiza creanța.
De altfel, judecătorul sindic reține ca fiind prescris și dreptul creditoarei în ceea ce privește dobânda legală solicitată a fi achitată de către debitoare, în baza principiului accesorium sequitur principale, întrucât prin raportare la prev. art. 43 Cod comercial, în vigoare la data derulării raporturilor dintre cele două părți, obligația de plată a unei sume de bani este purtătoare de dobânzi legale de la data exigibilității acesteia, exigibilitate care în speță este identică cu data emiterii fiecărei facturi în parte.
Se impun a fi înlăturate susținerile debitoarei conform cărora creanța invocată de creditoare în ceea ce privește dobânda nu se datorează întrucât aceasta nu deține un titlu de creanță cu privire la suma solicitată cu acest titlu în cuantum de 22.106,94 lei, deoarece judecătorul sindic prin raportare la norma legală enunțată apreciază că nu este necesară deținerea unui titlu de creanță în ceea ce privește dobânda, cu atât mai mult cu cât aceasta se datorează în baza legii și dispozițiile legii insolvenței nu impun constatarea existenței creanței printr-un titlu, ci fac referire doar la necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Cu toate acestea, stingerea dreptului la acțiune ca urmare a prescripției acestuia are drept consecință și stingerea dreptului la acțiune pentru obligația accesorie, astfel încât nici în ceea ce privește solicitarea de a se deschide procedura insolvenței pentru recuperarea dobânzii
datorate de către debitoare cererea nu întrunește cerințele prev. de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Norma legală reglementează noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, definind această categorie ca fiind creditorul al cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar împlinirea termenului de prescripție de 3 ani în raporturile dintre cele două părți conduce în mod neechivoc la pierderea de către creditoare a dreptului de a solicita deschiderea procedurii ca urmare a intervenirii prescripției dreptului său.
De altfel, creanța invocată de către creditoare nu întrunește nici cerințele prev. de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, atâta timp cât legiuitorul a impus o valoare prag ce reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, această valoare fiind de 45.000 lei, ori din însumarea celor două debite invocate, respectiv cele reprezentând contravaloarea mărfii pretins livrate și neachitate și contravaloarea dobânzii, rezultă faptul că valoarea totală a creanței se situează sub limita minimă de 45.000 lei, reprezentând 44.113,6 lei. Se impune a se preciza faptul că interesează valoarea creanței deținute împotriva debitoarei la data formulării cererii de chemare în judecată, neavând relevanță faptul că ulterior acestei date s-a solicitat obligarea debitoarei la plata dobânzii legale peste cuantumul cuantificat prin cererea introductivă.
Față de considerentele mai sus reținute, cererea formulată de creditoare urmează să fie respinsă ca fiind nefondată, judecătorul sindic reținând faptul că aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 85/2006, creditoarea nedeținând împotriva debitoarei o creanță în cuantumul solicitat ca urmare a intervenirii prescripției extinctive reglementate de dispozițiile Decretului-Lege nr. 167/1958, creanța neîntrunind nici cerința pragului minim prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea formulată de creditoarea SC S. G. C. P. R. S. - W.
U., cu sediul în București str. Tipografilor nr. 11-15, corp B4, et. 3, birourile 323-338, sector 1, J40/16947/1994, CUI 6194577, cont bancar_ E130SV66904831300 deschis la
B.R.D. Agenția T., cu sediul procesual ales în T., str. 22 D. 1989 nr. 23, jud. C., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC P. C. S., cu sediul în localitatea Someșul R., nr. 11, jud. C., J_, CUI 18961142.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la registratura Tribunalului Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 3479/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1200/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
