Decizia civilă nr. 4629/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4629/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător DP

Judecător A. M. C. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de debitoarea SC LA F. S. și SC LA F. S. prin lichidator judiciar R. &P. I. împotriva sentinței comerciale nr. 264 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. în contradictoriu cu intimata, A. F. P. A M.

C. N. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată rec împ Sent 264/2013 dep de SC LA F. S. .

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. I. Alexandrescu în reprezentarea intereselor recurentei cu împuternicire avocațială aflată la fila 23 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentei - motivele de recurs.

La data de_ se înregistrează, la același dosar, recursul declarat de practicianul în insolvență împotriva aceleași sentințe.

La data de_ se înregistrează din partea intimatei, A. F.

P. a municipiului C. N. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursurilor.

Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurentei care depune la rândul său decizia fiscală privind soluționarea contestației, care a fost admisă în parte.Relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Reprezentanta recurentei debitoare solicită admiterea recursului declarat de debitoare, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de repunere în termen pentru motivele arătate în scris. În susținere se arată că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art.103 din C.pr. civilă calculând eronat termenul de 15 zile în care creditorul avea posibilitatea de a-și declara creanța. Creditoarea a participat la procedură fiind înscrisă în tabelul de creanțe astfel că nu se justifică admiterea cererii sale suplimentare, la 3 ani de la deschiderea procedurii.

În ceea ce privește recursul declarat de practicianul în insolvență solicită admiterea acestuia.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A ,

Prin sentința comercială nr. 264 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen de către creditoarea A.F.P. C. -N. . A fost admisă cererea creditoarei A.F.P. C. -N. și dispune repunerea acestei creditoare în termenul de a formula cerere de admitere a

creanței pentru creanța bugetară în cuantum de 474.879 lei.

A fost admisă în parte declarația de creanță formulată de creditoarea

A.F.P. C. -N. .

S-a dispus înscrierea creditoarei A.F.P. C. -N. la masa credală a debitoarei SC LA F. S. cu o creanță bugetară născută anterior deschiderii procedurii în cuantum de 256.587 lei, precum și cu accesoriile acestei creanțe calculate de la data scadenței și până la data deschiderii procedurii insolvenței.

În considerente se reține că A. F. P. A M. C. -N. prin DIRECȚIA G. Ă A F. P. A JUDEȚULUI C. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanțelor și înscrierea sa în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC LA F. S. și cu suma de 474.879 lei.

Prin decizia de impunere nr.F-CJ1437/_ emisă de D.G.F.P. C. - Activitatea de inspecție fiscală și comunicată la data de_ s-au stabilit sume suplimentare în sarcina debitoarei în cuantum de 474.879 lei. Titlul de creanță menționat a fost emis ca urmare a verificării efectuate la societatea debitoare, verificare cuprinsă în raportul de inspecție fiscală, perioada verificată fiind cuprinsă între_ -_ .

Sumele stabilite suplimentar prin decizia de impunere nr.1437/_ se compun din impozit pe profit - 108.391 lei, dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit - 90.550 lei, penalități impozit pe profit - 16.259 lei, TVA -

148.196 lei, dobânzi/majorări de întârziere TVA - 89.189 lei, penalități TVA

- 22.294 lei.

Cu privire la TVA s-a constatat că în lunile august, septembrie și noiembrie 2008 debitoarea a dedus eronat TVA de 11 facturi emise pe numele SC CARLUCAS S. BAIA MARE, societate care, conform adresei

D.G.F.P. MARAMUREȘ nr.7810/_, nu a depus declarații fiscale de la înființare, iar ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș a comunicat faptul că societatea se află în dizolvare judiciară conform art.237 din Legea nr.31/1990 din data de_, fiind astfel încălcate prevederile art.146 alin.1 lit.a Cod fiscal.

În aceste condiții, documentele eliberate în numele SC CARLUCAS S. BAIA MARE nu pot avea calitatea de documente justificative, iar cheltuielile efectuate nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal, rezultând faptul că sumele cuprinse în cele 11 facturi în valoare de 779.984 lei sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit, conform art.21 alin.4 lit.f din Lege anr.571/2003.

Creditoarea a arătat că cererea de repunere în termen este întemeiată pe disp. art.103 C.pr.civ. întrucât este evident că o împrejurare mai presus de voința acesteia a împiedicat-o să formuleze cerere de admitere a creanței pentru suma de 474.879 lei.

Prin încheierea comercială nr. 185/C/_ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC LA F. S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, fiind numit în calitate de administrator

judiciar R. &PARTENRS I., stabilindu-se termenul limită pentru formularea cererilor d eadmiter a creanțelor pentru data de_ .

Prin sentința comercială nr. 1072/_ a fost respinsă exceptia nelegalei timbrari a cererii de admitere a creantei formulata de creditoarea S.

R. DE RADIODIFUZIUNE și a fost încuviințat tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei SC LA F. S. .

Prin sentința comercială nr. 2708/_ judecătorul sindic a admis planul de reorganizare a debitoarei SC LA F. S., a dispus în sarcina administratorului judiciar convocarea adunării generale a creditorilor și a debitoarei conform art. 99 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar prin sentința comercială nr.3284/_ a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC LA F. S. .

Prin sentința civilă nr.1589/_ a fost confirmată modificarea planului de reorganizare al debitoarei SC LA F. S. care a fost aprobată de adunarea creditorilor în ședința din_ .

La data de_ creditoarea A.F.P. C. -N. formulezaă cerere de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță pentru suma de 474.879 lei.

În conformitate cu prev. art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei. În acest caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în același termen vor fi indicate și motivele împiedicării.

Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de_ de către ANAF s-a stabilit că SC LA F. S. datorează bugetului de stat suma de 474.879 lei, iar în temeiul acestui act a fost emisă decizia de impunere nr. 1437/_ de către A. C., decizia fiind comunicată creditoarei la data de_ . Judecătorul sindic a reținut că aceasta este data de la care creditoarea a luat cunoștință de existența creanței în cuantum de 474.879 lei, până la această dată creditoarea fiind în imposibilitatea formulării unei cereri de admitere a creanței deoarece nu a fost emis actul constatator al creanței. Data la care a fost finalizat raportul de inspecție fiscală nu poate fi luată în calcul ca dată de la care a încetat împiedicarea creditoarei în a

formula cerere de admitere a creanței deoarece prin actul de inspecție se constatată obligațiile fiscale care au fost încălcate de către contribuabil, ulterior întocmindu-se actul constatator al obligației de plată, respectiv decizia de impunere nr. 1437/_ . Data de la care începe să curgă termenul de 15 zile pentru formularea cererii de repunere în termen este _

, data la care decizia de impunere a fost comunicată creditoarei, astfel încât formularea cererii de repunere în termen la data de_ se încadrează în termenul prevăzut de art. 103 alin. 2 c.pr.civ.

Față de cele reținute, judecătorul sindic a respins excepția tardivității formulării cererii de repunere în termen de către creditoarea A.F.P. C. -N. invocată de lichidatorul judiciar R. & Partners SPRL.

Creditoarea D. C. a avut cunoștință de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC LA F. S. și a solicitat înscrierea sa la masa credală cu creanțele existente la data deschiderii procedurii

insolvenței, însă creanța cu privire la care a solicitat repunerea în termen nu a fost cunoscută de creditoare, existența și cuantumul acesteia fiind stabilite prin actul de inspecție fiscală întocmit după data deschiderii procedurii insolvenței. Conform constatărilor actului de inspecție fiscală, debitoarea nu și-a îndeplinit cu respectarea dispozițiilor legale obligațiile fiscale, respectiv a dedus în mod eronat TVA aferent unui număr de 11

facturi emise în numele SC CARLUCAS S. în perioada august-noiembrie 2008 și nu a calculat și plătit impozitul pe profit cu respectarea legii, iar necunoașterea acestor fapte generatoare de obligații fiscale a reprezentat o împrejurare mai presus de voința creditoarei care a împiedicat-o să formuleze declarație de creanță și pentru suma de 474.879 lei, a fost admisă cererea creditoarei A.F.P. C. -N. și s-a dispus repunerea acestei creditoare în termenul de a formula cerere de admitere a creanței pentru creanța bugetară în cuantum de 474.879 lei.

Conform deciziei de impunere nr. 1437/_ debitoarea datorează bugetului de stat un debit principal în cuantum de 256.587 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 218.292 lei. Din raportul de inspecție fiscală rezultă că TVA datorat de către debitoare în perioada _

-_ este în cuantum de 148.196 lei, iar în urma recalculării impozitului pe profit datorat de debitoare pentru anul fiscal 2008, s-a constatat că debitoarea datorează cu acest titlu suma de 108.391 lei. Pentru aceste obligații fiscale au fost calculate și dobânzi și penalități de întârziere de la data scadenței obligațiilor și până la data de_ .

Creanțele pretinse de creditoare s-au născut anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, iar faptul că existența acestor creanțe a fost constată ulterior nu înseamnă că aceste creanțe s-au născut în cursul procedurii insolvenței. De altfel, chiar din cuprinsul raportului de inspecție fiscală rezultă data la care erau scadente aceste obligații, respectiv pentru TVA-_

,_ și_, iar pentru impozitul pe profit-_, de la aceste date fiind calculate și accesoriile acestor creanțe.

Conform art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006 în tabelul preliminar de creanțe sunt cuprinse toate creanțele născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenței, scadente, sub condiție sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. Fiind în prezenta unor creanțe bugetare, acestea nu pot face obiectul verificărilor dacă sunt constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar a invocat faptul că a fost contestat titlul emis de creditoare pentru creanțele fiscale, însă nu a dovedit prin înscrisuri formularea unei contestații, iar pe de altă parte în lipsa unei suspendări a executării actului fiscal nu se poate pune în discuție incertitudinea creanței pretinse.

În aceste condiții, judecătorul sindic a reținut ca fiind creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței creanțele constând în debit principal aferent TVA și impozit pe profit, precum și accesoriile aferente calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței, motiv pentru care se va dispune înscrierea creditoarei A.F.P. C. -N. prin D. C. la masa credală a debitoarei SC LA F. S. cu o creanță bugetară născută anterior deschiderii procedurii în cuantum de 256.587 lei, precum și cu accesoriile acestei creanțe calculate de la data scadenței și până la data deschiderii procedurii insolvenței.

Conform dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 nu au putut fi calculate accesorii pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii, astfel încât dobânzile și penalitățile stabilite prin decizia de impunere nr. 1437/_ pentru intervalul de timp scurs după deschiderea procedurii insolvenței nu vor fi înscrise la masa credală. Judecătorul sindic reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 deoarece creanțele fiscale pretinse de creditoare nu s-au născut după data deschiderii procedurii.

Împotriva sentinței a declarat recurs SC La F. S.,

solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de repunere în termen formulată de creditoarea Direcția G. ă a F. P.

.

În motivarea recursului recurenta arată că prin încheierea din 17 noiembrie 2009, instanța a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de SC La F. S. .

Referitor la cererea de repunere în termen, așa cum reiese in poziția administratorului judiciar depusă la dosarul cauzei, "În conformitate cu prevederile art. 103 Cod Procedură Civilă, cererea de repunere în termen se formulează în 15 zile de la momentul la care a încetat cauza care a Împiedicat partea să actioneze în termen. În speță, creditorul a invocat faptul că această creanță a rezultat în urma unui control fiscal, care analiza perioada_ -_ și care a fost finalizat prin Raportul de inspecție

fiscală atașat cererii de repunere în termen. Acest Raport a fost încheiat în data de_, iar decizie de impunere aferentă acestuia este din data de_, la fel și Adresa emisă de către D. C., comunicată D. C. - Compartimentul Proceduro Insolvenței și Lichidare. Înregistrarea cererii de repunere în termen s-a realizat În data de_, Însă asa cum reiese din cele anterior mentionate, Raportul de inspectie fiscală prin care se constată existenta creantei este datat cu_ .

Consideră că eventualele comunicări interne între departamentele aceleași instituții nu pot reprezenta împrejurări mai presus de voința părților, așa cum sunt acestea avute în vedere de legiuitor în redactarea textului art. 103 Cod Procedură Civilă. În consecință, cererea de repunere în termen este tardiv formulată, de la data la care organul de inspecție fiscală a descoperit pretinsa existență a creanței (_ ) și până la data la care a decis să acționeze (_ ), fiind expirat termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 Cod Procedură Civilă".

Instanța a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 103 Cod Procedură Civilă, calculând eronat termenul de 15 zile în care creditorul avea posibilitatea de a-și declara creanța. Creditorul a fost înscris în Tabelul de creanțe și a participat la procedura desfășurată față de debitoare, astfel Încât, nu se justifică admiterea cererii sale de suplimentare a creanței la 3 ani de la deschiderea procedurii de insolvență, cu atât mai mult cu cât creanța a fost catalogată ca fiind de dinainte de deschiderea procedurii. Lipsa de diligență În verificarea situației societății nu justifică declarea cu Întârziere de 3 ani a debitelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și SC LA F. S. prin lichidator judiciar R. &P. I.

solicitând admiterea recursului și să se constate hotărârea atacată ca fiind nulă, iar în subsidiar în măsura în care acest motiv de recurs nu va fi retinut, solicită casarea sentintei civile nr.264/2013, în sensul respingerii cererii de repunere în termen și implicit a declaratiei de creantă formulate de A. C. -N. .

În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304, alin. 9 Cod Procedură Civilă, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - motiv de recurs prevăzut de art. 304, alin. 4 Cod Procedură Civilă, hotărârea pronunțată este nulă absolut, având în vedere că dispozitivului acesteia a fost întocmit prin folosirea unor formulări neclare de natură să creeze confuzie și să inducă dubii părților cu privire la soluția pe care instanța a adoptat-o cu privire la cererile pe care le-au formulat, ceea ce pricinuiește părților un prejudiciu de neînlăturat.

În motivarea recursului arată că prin încheierea Comercială nr.185/C/2009, pronunțată în data de 17 noiembrie 2009, instanța a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC LA F. S.

.

În data de 7 septembrie 2010, instanța a confirmat planul de reorganizare pentru debitoarea în cauză prin sentința comercială nr.3284/2010.

Ulterior, prin cererea înregistrată, A. declară că suma de 474.879 lei reprezintă sume suplimentare stabilite în sarcina debitoarei prin Decizia de impunere nr. F-CJ 1437/_, emisă în urma verificării efectuate la societatea debitoare. Conform raportului de inspecție fiscală încheiat la data de_, suma este compusă din impozit pe profit și TVA, cu accesoriile aferente. Atât cuantumul derivat din impozitul pe profit, cât și cel reprezentând TVA, survin din faptul că, în cadrul verificării, A. a constatat că în lunile august, septembrie și noiembrie 2008, debitoarea a dedus eronat TVA în baza a 11 facturi emise pe numele SC Carlucas S. Baia-Mare. A. susține faptul că această societate se află în dizolvare judiciară din_, astfel încât documentele eliberate pe numele acestei societăți nu pot avea calitatea de documente justificative.

În urma verificărilor efectuate de către administratorul judiciar, pe site-ul M. ui F. se Carlucas S. nu apare ca fiind în dizolvare judiciară (dovada acestui fapt a fost depusă în anexa 1 la Poziția scrisă formulată de administratorul judiciar prin care a fost analizată Cererea de repunere în termen și declarația de creanță formulată de A. ), această informație fiind relevată doar pe site-ul ONRC.

SC Carlucas S. este în dizolvare din data de_, conform A., iar facturile la care se face referire sunt inclusiv din luna august 2008, deci anterioare intrării în dizolvare a societătii.

În conformitate cu art. 304, alin. 9 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situația în care: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Pentru motivele invocate, consideră că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art.103, alin. (1) din Vechiul Cod de Procedură Civilă.

În plus, conform art.3041din Vechiul Cod de Procedură Civilă, "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele."

Administratorul judiciar arată și faptul că cererea formulată de A. este nefondată. Astfel, creditoarea își întemeiază cererea de repunere în termen pe art. 103 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, susținând faptul că nu a

formulat cerere de admitere a creanței pentru suma în cauză, datorită unei împrejurări mai presus de voința sa. Dat fiind faptul că debitoarea a intrat în procedura insolventei în 17 noiembrie 2009, iar A. a efectuat verificarea societătii debitoare numai în data de 26 septembrie 2012 (la o diferentă de 3

ani), consideră că ieșirea din termen se poate imputa A., neexistând nicio împrejurare obiectivă care să fi împiedicat creditorul să acționeze, cu atât mai mult cu cât a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii și a fost înscris în Tabelele de creditori, cu creanța pe care a solicitat-o.

Fată de aceste considerente, solicită instantei de recurs să constate că, judecătorul sindic a aplicat greșit textul legal invocat de creditor (motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 CPC) în motivarea cererii sale de repunere în termen, interpretând lipsa de diligentă în efectuarea controlului fiscal ca fiind o împrejurare mai presus de vointa părtii.

Solicită totodată instanței de control să constate că, judecătorul sindic, ulterior admiterii cererii de repunere în termen, a procedat la analizarea declarației de creanță formulată de creditor, deși această operațiune nu se circumscrie prevederilor art. 11 Legea 85/2006, care prevăd exact atribuțiile judecătorului sindic.

Mai mult, conform prevederilor art. 20, alin. 1, lit. k "Principalele atributii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: (. .. ) k) verificarea creantelor și, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si întocmirea tabelelor creantelor."

De asemenea, prevederile art. 67 alin. 1 dispun că "Administratorul judiciar va proceda de îndata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante."

Astfel,verificarea declaratiilor de creantă este în sarcina exclusivă a administratorului/lichidatorului judiciar, chestiune stabilită indubitabil de legiuitor prin textele mai sus indicate. În aceste condiții, verificarea efectuată de judecătorul sindic cu privire la declaratia de creantă formulată de A. C. -N., fără a fi investit cu o eventuală contestație promovată de creditor, consideră că reprezintă o încălcare gravă a limitelor competenței judecătorului sindic așa cum sunt acestea definite de Legea 85/2006.

Referitor la temeinicia creantei analizate de instanță, arată că deși a retinut că Decizia de impunere invocată de creditorul fiscal a fost contestată de către debitoare, administratorul judiciar prin poziția scrisă formulată indicând acest lucru, fără a pune în discuția părților acest aspect, a constatat că nu s-a făcut dovada înregistrării contestației, dispunând admiterea creanței la masa credală, contrar dispozițiilor art. 66, alin. 2 Legea 85/2006 "Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale." Totodată, debitoarea detine la acest moment drept de administrare, contestația împotriva deciziei de impunere fiind formulată direct de către debitoare, astfel încât o eventuală dovadă a acestui aspect ar fi putut fi adusă doar de către La F., însă debitoarea nu a fost niciodată citată pentru

discutarea declarației de creanță a creditorului A. C. -N. .

Examinând recursurile, instanța constată următoarele

:

Prin încheierea din 17 noiembrie 2009, instanța a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de SC La F. S. .

Creditorul D. a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii de insolvență atât direct prin recomandată cât și prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

D. a solicitat înscrierea în Tabelul de creanțe cu suma de 8.642 lei, cerere ce i-a fost admisă integral de către administratorul judiciar.

Ulterior, în data de 7 septembrie 2010 a fost confirmat Planul de reorganizare propus pentru debitoare, prin care s-a previzionat achitarea creanței D., astfel că la acest moment societatea se află În procedură de reorganizare.

Prin cererea de repunere în termen, D. a solicitat înscrierea în Tabelul de creanțe și a declarat că suma de 474.879 lei reprezintă sume suplimentare stabilite în sarcina debitoarei prin Decizia de impunere nr. F- CJ 1437/_, emisă în urma verificării efectuate la societatea debitoare.

Conform raportului de inspecție fiscală încheiat la data de_, suma este compusă din impozit pe profit și TVA, cu accesoriile aferente. Împrejurarea că organul fiscal, titular al creanței pretinse a efectuat controlul fiscal cu mult după data deschiderii procedurii insolvenței, nu

poate determina admiterea cererii de repunere în termen", această împrejurare denotând pasivitatea creditoarei în recuperarea creanțelor fiscale. Situația de fapt, respectiv împrejurarea invocată de creditoare nu se încadrează în prevederile art. 103, alin. (1) din Vechiul Cod de Procedură Civilă, dat fiind faptul că nedepunerea declarației de creanță în termenul stabilit nu se datorează unei împrejurări mai presus de voința creditoarei, dimpotrivă, este în totalitate imputabilă acesteia, care a stat în pasivitate.

Nedepunerea declarației de creanță, în termenul stabilit, nu se datorează unor împrejurări mai presus de voința contestatoarei, dimpotrivă depunerea peste termen a cererii s-a datorat culpei recurentei care a efectuat controlul fiscal la mai multe luni de la data la care a luat cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare", deși creanța este indubitabil anterioară deschiderii procedurii.

Debitoarea a intrat în procedura insolventei în 17 noiembrie 2009, iar

A. a efectuat verificarea societătii debitoare numai în data de 26 septembrie 2012 (la o diferentă de 3 ani), astfel că ieșirea din termen se poate imputa A.

, neexistând nicio împrejurare obiectivă care să fi împiedicat creditorul să acționeze, cu atât mai mult cu cât a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii și a fost înscris în Tabelul de creditori, cu creanța pe care a solicitat-o inițial.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 304 (9), art. 312(3) Cpr.civ, va admite recursurile declarate de SC LA F. S. și SC LA F.

S. prin lichidator judiciar R. &P. I. împotriva sentinței civile nr.264 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Specializat C. pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de repunere în termen și cererea de admitere a creanței în tabelul de creanțe al SC LA F. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de SC LA F. S. și SC LA F. S. prin lichidator judiciar R. &P. I. împotriva sentinței civile nr.264 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Specializat C. pe care o modifică în sensul că respinge cererea de repunere în termen și cererea de admitere a creanței în tabelul de creanțe al SC LA F. S. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

I. A. DP

A. M. C. M. N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 3 ex/_

Jud.primă instanță: S. Ivănescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4629/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)