Sentința civilă nr. 3464/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECILAIZAT C. DOSAR NR._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3464/2013

Ședința publică din data de 12 decembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.

GREFIER: C. P.

Pe rol fiind contestația formulată de contestatoarea SC E. SA împotriva măsurii administratorului judiciar S. R. LS desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC P. P. S., măsură dispusă prin notificarea nr.3333/29 noiembrie 2013 și comunicată la data de 2 decembrie 2013, contestația fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar S.

R. LS, d-l Pușcaș D., lipsind reprezentantul contestatoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită față de contestatoare potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 6 decembrie 2013 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare formulată de administratorul judiciar raportat la contestația ce face obiectul cauzei.

Reprezentantul administratorului judiciar arată că nu are alte înscrisuri de depus la dosar.

Judecătorul sindic acordă cuvântul pe fondul contestației.

Reprezentantul administratorului judiciar arată că administratorul judiciar a procedat la analizarea declarației de creanță formulată de contestatoare și a comunicat notificarea reprezentantului contestatoarei în data de 2 decembrie 2013. Contestând măsurile dispuse de către administratorul judiciar, contestatoarea arată că administratorul judiciar a refuzat analizarea creanței; administratorul judiciar consideră că această susținere care nu corespunde adevărului având în vedere că administratorul judiciar a comunicat contestatoarei, în data de 2 decembrie 2013, analiza efectuată cu privire la creața declarată, respectiv potrivit dispozițiilor art.76 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a arătat că este tardivă. În consecință, solicită respingerea contestației.

Judecătorul sindic reține contestația în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin contestația formulată de creditoarea SC E. S. s-a solicitat anularea măsurii dispuse de către administratorul judiciar S. R.

LS desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC P. P. SA prin raportul de activitate publicat în BPI nr. 206/_, măsură constand în refuzul analizării și înscrierii creanței sale la masa credală a debitoarei SC P. P. S. .

În motivarea contestației, creditoarea a arătat că nu a fost notificată de către administratorul judiciar conform art. 7 din Legea nr. 85/2006 cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. P. S., astfel că a depus declarația de creanță imediat ce a luat la cunoștință despre intrarea debitoarei în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006. în acest sens a formulat o declarație de admitere a creanței și o cerere de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță, dar administratorul judiciar a refuzat analiza creanței cu toate că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen.

În drept au fost invocate disp. art. 7 alin.3, art. 61, art. 73 și urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă administratorul judiciar S. R. LS a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată. A arătat administratorul

1

judiciar că la data de_ a transmis prin email reprezentantului legal al creditoarei SC E. SA, respectiv d-lui avocat S. N notificarea nr. 3232/2013, notificare prin care a arătat că, creanța declarată se referă la obligații de plată anterioare deschiderii procedurii și că declarația de creanță este depusă la dosarul cauzei după data limită stabilită prin sentința comercială pronunțată în data de_, respectiv după data de_ . Ținând seama de faptul că notificarea nr. 2284/_ a fost publicată în B.P.I nr. 14507/_, precum și în Monitorul de

C. din data de_, declarația de creanță este tardivă. Conform adresei administratorului judiciar nr. 2547/_, notificarea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei a fost comunicată creditoarei contestatoare pe adresa oficială de email a societății, respectiv ee@eee.ro la data de_ . Pentru aceste motive, contestația se impune a fi respinsă ca fiind nefondată.

Analizând contestația formulată de creditoarea contestatoare prin prisma dispozițiilor legale incidente și a probelor administrate, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1772/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosar nr._ a fost deschisă procedura insolvenței debitoarei SC P. P.

S., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei, societatea R.

LS .

Prin aceeași hotărâre s-a stabilit termenul maxim pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor ca fiind data de_ . Odată cu depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea SC P. P. S. a depus la dosarul cauzei și lista creditorilor societății, pe lista acesteia figurând și creditoarea contestatoare SC E. SA.

La termenul de examinare a stadiului procedurii din data de_, judecătorul sindic a constatat că la dosarul cauzei a fost înregistrată o cerere de repunere în termen și o declarație de creanță formulată de către creditoarea contestatoare SC E. SA. Întrucât această cerere nu era timbrată corespunzător, judecătorul sindic a dispus citarea creditoarei cu mențiunea achitării diferenței de taxă de timbru de 20 lei, prorogând pronunțarea asupra cererii administratorului judiciar privind definitivarea tabelului de creanțe pentru un termen ulterior. Totodată, judecătorul sindic i-a pus în vedere administratorului judiciar să analizeze cererea formulată de contestatoare la acel termen de judecată și pe fond să analizeze declarația de creanță a acesteia, cu obligația de a notificată creditoarei eventuala măsură dispusă (f.22).

Prin raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar al debitoarei pentru termenul de examinare a stadiului procedurii din_, s-a arătat că declarația de creanță formulată de către creditoarea contestatoare este tardivă, fiind depusă după data limită stabilită prin sentința comercială din_, respectiv după data de_ . Administratorul judiciar a menționat doar faptul că declarația de creanță se referă la obligații de plată anterioare deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, însă nu a specificat dacă această declarație de creanță este întemeiată sau pretențiile creditoarei sunt nefondate (f.36-37, vol.II dosar nr. _

).

Conform art. 20 alin.1 lit. k din Legea nr. 85/2006, verificarea declarațiilor de creanță depuse de creditori este atribuția exclusivă a administratorului judiciar. În cauza dedusă judecății administratorul judiciar a refuzat să-și îndeplinească atribuțiile stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate, atribuții reiterate de judecătorul sindic la termenul de examinare a stadiului procedurii din data de _

, astfel că, contestația formulată de către creditoare este fondată, măsura dispusă de administratorul judiciar respectiv refuzul analizării pe fond a declarației de creanță fiind vădit nelegală. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 21 alin.3 și 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite contestația formulată de contestatoarea SC E. SA și va anula măsura dispusă de către administratorul judiciar S. R. LS desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC

P. P. S. prin raportul de activitate publicat în BPI nr. 206/_, stabilind în sarcina administratorului judiciar S. R. LS obligația de analiza

2

pe fond, de urgență, declarația de admitere a creanței formulată de creditoarea SC E. S., J_ .

Având în vedere faptul că administratorul judiciar a nesocotit atribuțiile stabilite în sarcina sa de disp. art. 20 lit. k din Legea nr. 85/2006, atribuții învederate de judecătorul sindic la termenul de examinare a stadiului procedurii din data de_, va aplica acestuia amenda judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite contestația formulată de creditoarea SC E. S. cu sediul procesual ales în T., str. E. de S., nr. 9, et. III, int. 17-21, jud. Timiș, J_ și în consecință:

Anulează măsura dispusă de către administratorul judiciar S. R.

LS desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC P. P. S. prin raportul de activitate publicat în BPI nr. 206/_ .

Stabilește în sarcina administratorului judiciar S. R. LS obligația de analiza pe fond, de urgență, declarația de admitere a creanței formulată de creditoarea SC E. S., J_ .

Aplică administratorului judiciar S. R. LS amenda judiciară în cuantum de 1.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii amenzii judiciare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

E. B.

C.

P.

Red.3.ex. EB/LU/_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3464/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței