Sentința civilă nr. 3531/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3531/2013
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii formulate de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA C. S., C.I.I. M. E., în contradictoriu cu pârâtul S. G. -R., având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică, părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 4 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 18 decembrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC :
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 29 octombrie 2013 sub nr._ /a1, lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA C. S., C.I.I. M. E. a solicitat obligarea pârâtului S. G. -R., administratorul statutar al debitoarei, la plata întregului pasiv rămas neacoperit al debitoarei SC SA C. S., în cuantum de 52.812,00 lei.
În motivarea cererii, a arătat că după data pronunțării sentinței civile nr. 1890/C/26 iunie 2013, prin care s-a deschis procedura insolvenței în forma simplificată a falimentului debitoarei SC SA C. S., a notificat atât administratorul statutar, în persoana d-lui S. G.
-R., la domiciliul acestuia, cât și debitoarea, la sediul declarat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru punerea la dispoziție a listei creditorilor și a celorlalte acte contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Totodată, a publicat în BPI nr. 11460/2 iulie 2013 notificarea privind deschiderea procedurii, precum și anunțul în ziarul "Monitorul de C. "; la data de 3 iulie 2013.
A arătat că corespondența trimisă la sediul social al debitorului și la domiciliul administratorului statutar a fost preluată la data de 3 iulie 2013, calitatea primitorului fiind menționată drept " destinatar";, respectiv "delegat";. Având în vedere că corespondența a fost preluată, lichidatorul judiciar a considerat că domiciliul declarat este cel real. Drept dovadă, la data de 24 septembrie 2013, administratorul statutar s-a prezentat la cabinetul lichidatorului judiciar. La data de 28 octombrie 2013, d-l S. G. -R. s-a prezentat din nou la cabinetul lichidatorului, declarând că domiciliul său actual se află în municipiul Dej, str. Crângului, nr. 88, județul C., prezentând cartea de identitate în original și în copie.
A mai arătat că, având în vedere că administratorul statutar sau vreun reprezentant al debitoarei nu a luat legătura în timp util cu lichidatorul judiciar în vederea predării documentelor societății, raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 a fost întocmit doar pe baza informațiilor preluate de pe site-ul M. ului Finanțelor Publice. Informațiile publicate pe site-ul M. ului Finanțelor Publice sunt generale, fără ca activele imobilizate, veniturile, cheltuielile sau datoriile să fie defalcate pe categorii, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu a putut stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei.
A mai arătat că după multe apeluri telefonice efectuate către administratorul statutar, pentru identificarea locului unde se găseau actele contabile și bunurile aflate în patrimoniul debitoarei și în vederea prezentării acestor acte și bunuri, la data de 24 septembrie 2013, administratorul statutar s-a prezentat la cabinetul lichidatorului judiciar, declarând că nu mai dispune de documentele contabile. Din declarația sa scrisă a rezultat că, "în urma unor inundații, s-au distrus majoritatea actelor, iar până la data ce mi-au fost solicitate s-au distrus total și o parte dispăruse";. Administratorul statutar a declarat că inundația a avut loc la locul de depozitare, fără însă să o probeze cu înscrisuri oficiale.
A mai arătat că pârâtul a prezentat în fotocopie bilanțul contabil întocmit la data de 31 decembrie 2001, depus la organul fiscal sub nr. 11/1330/8 februarie 2002. Prin declarația
scrisă dată la 28 octombrie 2013, administratorul statutar pârât s-a angajat să prezinte originalul documentului.
A considerat că, în mod intenționat și cu rea-credință, administratorul statutar nu a pus la dispoziția lichidatorului sau a judecătorului sindic actele societății, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nu a indicat bunurile societății debitoare.
A menționat că în ultimul bilanț contabil publicat la 31 decembriue 2000 debitoarea figura cu active circulante în sumă totala de 5595 lei (stocuri 1246 lei, creanțe 1380 lei și disponibilități bănești 2969 lei) despre care nu poate spune cu certitudine că s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei. În bilanțul contabil întocmit la 31 decembrie 2001 (prezentat lichidatorului judiciar doar în fotocopie), debitoarea figura cu active circulante în sumă totală de
5. lei, din care stocuri de mărfuri 84369 lei, clienți neîncasați 4. lei, alte creanțe neîncasate 6740 lei, resurse financiare în cont casa 1702 lei și în conturile bancare 2489 lei. Activele circulante au crescut în anul 2001 față de anul 2000 cu 5. lei, fără a se putea stabili cu certitudine componența acestora. A arătat că acesta este și motivul pentru care ar fi necesar să intre și în posesia actelor contabile, din care ar rezulta care este situația bunurilor și a clienților neîncasați.
A subliniat faptul că sarcina conducerii evidenței contabile, precum și a întocmirii registrelor prevăzute de lege, aparține administratorului statutar, potrivit art. 10 și 11 din Legea nr. 82/1991, republicată și art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată. Din informațiile preluate de pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice rezultă că ultimul bilanț declarat de către debitor este pentru anul 2000. Bilanțul contabil la 31 decembrie 2001 a fost depus cu întârziere față de termenul legal, fapt pentru care nu s-a publicat pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice, iar pentru anii 2011 - 2012 lichidatorul judiciar a întocmit și depus la organele fiscale, conform prevederilor legale în vigoare, bilanț contabil anual. Data ultimei prelucrări a declarațiilor privind obligațiile fiscale prezentate public a fost 1 iulie 2009, iar în vectorul fiscal debitorul nu mai figurează cu personal angajat. Din anexele depuse de creditorul fiscal la cererea de admitere a creanței - titlul executoriu nr. 25545/9 noiembrie 2006, rezultă că debitoarea a declarat la data de 25 octombrie 2001 o datorie privind taxa pe valoarea adăugată în sumă de 9737 lei; titlul executoriu nr. 25546/9 noiembrie 2006 cuprinde declarația privind impozitul pe profit din 23 octombrie 2001, ceea ce demonstrează că activitatea debitoarei s-a desfășurat în tot cursul anului 2001, fără a se depune în termenul legal bilanțul contabil aferent anului fiscal 2001. A concluzionat că, în acest caz, situația activelor circulante ale debitoarei a fost total modificată.
A mai arătat că masa credală a averii debitoarei a fost stabilită la suma de 52812 lei, potrivit tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, afișat la ușa instanței la data de 26 septembrie 2013.
În consecință, neputând fi găsite documentele contabile și bunurile societății debitoare SC SA C. S., a considerat că administratorul statutar pârât a făcut ca acestea să dispară, fiind întrunite condițiile prevăzute la art. 169, alin. 1, lit. d din Codul insolvenței (OUG nr. 91/2013) pentru angajarea răspunderii pentru întreg pasivul societății.
În drept, a invocat art. 169, alin. 1, lit. d din Codul insolvenței (OUG nr. 91/2013). Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea nr.
85/2006.
Pentru dovedirea cererii, a depus la dosar: dovada notificării debitoarei și a administratorului statutar pentru prezentarea actelor societății (f.7-17), tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei (f.18), indicatorii financiari conform bilanțului aferent anului 2000 - extras de pe site-ul M. ului Finanțelor Publice (f.19-20), somația și titlurile executorii emise de organele fiscale la 9 noiembrie 2006 (f.21-24), bilanțul contabil la 31 decembrie 2001, în fotocopie (f.25-28), copii ale declarațiilor pârâtului date la 24 septembrie 2013 și la 28 octombrie 2013 (f.29, f.30-31), copia cărții de identitate a pârâtului (f.32).
Prin întâmpinarea depusă la 15 noiembrie 2013, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că, contrar celor susținute de către lichidatorul judiciar, opinia sa este că nu sunt întrunite condițiile constitutive impuse prin dispozițiile art.
169 alin. 1 lit. d din OUG nr. 91/2013 pentru antrenarea răspunderii sale personale pentru datoriile debitoarei. A arătat că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d din OUG nr. 91/2013 trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv: existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. A mai arătat că, pe lângă condițiile generale, art. 169 din OUG nr. 91/2013 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat sau a contribuit la starea de insolvență a debitorului. Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-h ale art. 169 din OUG nr. 91/2013. Din formularea textului alin. 1 al art. 169 din OUG
nr. 91/2013 rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de conducere "care au contribuit la"; starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
A arătat că, în speță, cererea lichidatorului a fost întemeiata pe dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. d din OUG nr. 91/2013 fără ca din toată motivarea acțiunii să rezulte cu claritate și fără să se fi efectuat dovada că pârâtul ar fi săvârșit fapta prevăzută de lit. d. Mai mult, această dispoziție legală enumeră mai multe ipoteze și modalități concrete de săvârșire a faptei ilicite, iar lichidatorul nu menționează în mod clar la ce modalitate de comitere a faptei se referă, respectiv care dintre faptele ilicite indicate la art. 169 alin. 1 lit. d din OUG nr. 91/2013 ar fi săvârșit-o pârâtul. Or, lichidatorul este cel care trebuie să-și dovedească acțiunea, respectiv să dovedească care faptă ilicită ar fi săvârșit-o pârâtul pentru a putea fi admisă cererea acestuia.
A mai arătat că din conținutul cererii rezultă că lichidatorul se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 169 din OUG nr. 91/2013 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții. În cauză nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență a debitoarei.
A învederat că săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 169.
A apreciat că este esențial ca raportul cauzal să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 169 alin. 1 din OUG nr. 91/2013 și starea de insolvență a debitoarei, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitoarea SC SA C. S. a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
A arătat că din cererea formulată nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate că ar fi fost săvârșite de către el și starea de insolvență a debitoarei.
A mai arătat că, contrar celor susținute de către lichidator, documentele contabile ale SC
SA C. S. au fost predate de el în momentul în care lichidatorul l-a contactat telefonic.
Referitor la notificările despre care lichidatorul a susținut că i-au fost expediate pe adresa din Dej, str. B.P. Hașdeu, nr. 40B, jud. C., a învederat că nu mai locuiește la adresa respectivă din jurul anului 2000, an în care s-a mutat în Dej, str. Crângului, nr. 88, jud. C. . În acest context, a arătat că corespondența care a fost expediată pe adresa din Dej, str. B.P. Hasdeu, nr. 40B nu i-a parvenit niciodată, nu a ridicat-o el personal sau prin vreo rudă a sa, nu a cunoscut ce conțineau plicurile expediate de lichidator până în momentul în care a vizualizat conținutul acestora, astfel cum au fost atașate cererii de chemare în judecată.
A arătat că nu poate fi considerat de rea-credință în sensul că nu ar fi vrut să pună la dispoziția lichidatorului actele solicitate conform adreselor expediate pe str. B.P.Hasdeu, din Dej, atâta timp cât aceste adrese pur și simplu nu au fost ridicate niciodată de către el și nu i-au parvenit niciodată.
A reiterat că a luat cunoștință pentru prima dată de faptul că ar trebui să predea anumite acte contabile referitoare la SC SA C. S. lichidatorului abia la sfârșitul lunii septembrie 2013 în urma unor discuții telefonice cu acesta.
În acest context, a arătat că a dat declarații pentru aceasta chestiune pentru prima dată la 24 septembrie 2013. Ulterior, în data de 28 septembrie 2013, a indicat câteva dintre creditoarele debitoarei SC SA C. S., însă a și relevat faptul că majoritatea acestora, la ora actuală, sunt societăți lichidate și radiate din evidențele registrului comerțului.
A mai arătat că la data de 30 octombrie 2013, la aproximativ o săptămână de la data la care a aflat pentru prima dată că ar trebui să predea anumite acte lichidatorui, s-a prezentat la cabinetul acestuia, și a predat toate actele solicitate, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire încheiat cu ace ocazie.
Prin urmare, a susținut că în niciun moment nu a ascuns documentele contabile, în niciun moment nu a refuzat să predea documentele contabile solicitate de către lichidator, având în vedere că, în momentul în care a aflat de necesitatea predării acestora, a făcut tot posibilul ca în cel mai scurt timp să predea cele solicitate de lichidator.
În acest context, a opinat că cererea formulată de către lichidator este nefondată.
A mai precizat faptul că SC SA C. S. nu mai desfășoară vreo activitate specifică obiectului pentru care a fost constituită din perioada 2000-2001, astfel că i-a fost un pic dificil să găsească actele contabile și toate documentele pe care lichidatorul i le-a solicitat. Mai mult, a arătat că nu mai avea obligația de a păstra aceste documente financiar contabile decât până cel târziu în anul 2012, astfel cum rezultă din prevederile pct. 51 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin OMEF 3512/2008 ("51. Termenul de păstrare a statelor de salarii este de 50 de ani, iar termenul de păstrare a registrelor și a documentelor justificative și contabile este de 10 ani cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția celor prevăzute la pct. 52, 53 și 54.";), însă, până la urmă, în data de 30 octombrie 2013, a depus actele solicitate de către lichidator.
A mai arătat că după încetarea activității societății, în anii 2000-2001 a continuat să achite datoriile acestei societăți, lichidând astfel o linie de credit a societății, context în care nu a considerat că ar putea fi catalogat de rea-credință ori că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 169 alin. 1 din OUG nr. 91/2013 pentru admiterea acțiunii.
În drept, a invocat art. 201, art. 205 și art. 453 C.proc.civ.
Pentru dovedirea apărărilor sale, a depus procesul verbal de predare primire din data de 30 octombrie 2013.
La data de 2 decembrie 2013, lichidatorul judiciar a depus un răspuns la întâmpinare, arătând, în ceea ce privește temeiul de drept invocat în cuprinsul cererii de antrenare a răspunderii, art. 169, alin. 1, lit. d din OUG nr. 91/2013, în vigoare la data formulării și înregistrarii pe rolul Tribunalului Specializat C. a cererii introductive de instanță, că în urma publicării în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 674/1 noiembrie 2013, a Deciziei Curții Constituționale nr. 447/29 octombrie 2013 prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor OUG nr.91/2013, actele normative abrogate conform art. 349 din OUG nr. 91/2013, inclusiv, dar fără a se limita la Legea nr. 85/2006, au reintrat în fondul activ al legislației, cu consecința repunerii în vigoare a normelor abrogate ale Legii nr. 85/2006, acesta fiind efectul specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituționale ale art. 142 alin. 1, care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și ale art. 147 alin. 4, potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii.
În consecință, a apreciat că pentru judecarea cererii introductive de instanță privind angajarea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei SA C. S., precum și pentru soluția ce urma a fi pronunțată asupra acestei cereri, instanța urma să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței - art. 138 lit. d.
Din perspectiva acestor dispoziții, a apreciat că sunt pe deplin întrunite în speță condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei, pârâtul S. G. R., respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.
A arătat că în conformitate cu art. 138 alin. 1 Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";.
A apreciat că condiția faptei ilicite este în mod neîndoielnic îndeplinită în speță.
A reiterat faptul că după numeroase apeluri telefonice în vederea predării de către administratorul statutar a actele contabile și a furnizării informațiilor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și a identificării și predării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în data de 24 septembrie 2013 administratorul statutar s-a prezentat la cabinetul său, declarând că nu mai dispune de documentele contabile. Justificarea adusă de pârât pentru nepredarea documentelor contabile se regăsește în cuprinsul declarației olografe potrivit căreia "în urma unor inundații s-au distrus majoritatea actelor, iar până la data ce mi-au fost solicitate s-au distrus total și o parte dispăruse";. Pârâtul a prezentat lichidatorului judiciar exclusiv o copie a bilanțului contabil la data de 31 decembrie 2001, înregistrat la organul fiscal sub nr. 11/1330/8 februarie 2002.
A învederat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 35 coroborat cu art. 33 și art. 20 alin. 1 lit. a si b din Legea nr. 85/2006, administratorul statutar al debitoarei era îndatorat a preda lichidatorului judiciar și a depune la dosarul instanței, în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii prin sentința civilă nr. 1890/C/26 iunie 2013, actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. În sens contrar dispozițiilor susmenționate, administratorul statutar nu a procedat la predarea către lichidatorul judiciar a actelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în ciuda numeroaselor demersuri efectuate de lichidatorul judiciar în acest sens. Mai mult decât atât, pârâtul a încercat inducerea în eroare a lichidatorului judiciar, arătând, în data de 24 septembrie 2013, că nu mai dispune de documentele contabile întrucât, afirmativ, în urma unor inundații, s-ar fi distrus majoritatea actelor "iar până la data ce mi-au fost solicitate s-au distrus total și o parte dispăruse";. Or, această conduită a pârâtului care, în mod intenționat, nu a pus la dispoziția lichidatorului sau a judecătorului sindic, în termenul prevăzut de lege, actele societății, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nu a indicat bunurile debitoarei, evidențiază fără echivoc reaua-credință a acestuia.
A apreciat că reaua-credință a pârâtului este evidentă raportat și la conduita ulterioară a acestuia. Astfel, ulterior întocmirii, în data de 1 august 2013, în conformitate cu art. 59 alin. 1 coroborat cu art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, a raportului privind cauzele și
împrejurările care au condus la intrarea în insolvență a debitoarei SC SA C. S. și a formulării și înregistrării de către lichidatorul judiciar, în data de 29 octombrie 2013, a cererii de antrenare a răspunderii personale, pârâtul s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar predând doar o parte a documentelor contabile solicitate, conform celor menționate în cuprinsul procesului verbal încheiat în data de 30 octombrie 2013, respectiv bilanțuri contabile aferente anilor 2000-2001, balanțe de verificare lunare aferente perioadei decembrie 2000-iunie 2001, august 2001 și noiembrie 2001-ianuarie 2002 .
A învederat că din actele depuse la dosarul cauzei se observă faptul că, începând cu anul 2002 și până la data deschiderii procedurii insolvenței, administratorul statuar al societății debitoare nu a depus bilanțurile contabile, fapt din care rezultă că acesta a făcut să dispară unele documente contabile și nu a mai ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea.
A mai arătat că predarea actelor contabile este o obligație stabilită prin lege în sarcina administratorului statutar, lichidatorul judiciar neavând nicio obligație în acest sens, alta decât aceea să le primească pe bază de proces-verbal. După cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății, pârâtul fiind notificat în acest sens atât la domiciliul său, cât și la sediul societății declarat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, notificările expediate fiind recepționate sub semnătură, la data de 3 iulie 2013, calitatea primitorului fiind "destinatar";, respectiv
"delegat";.
În ceea ce privește ipotezele de săvârșire a faptei ilicite prevăzute de art. 138. lit. d din Legea nr. 85/2006, a apreciat că în speță sunt incidente tezele vizând distrugerea/dispariția unor documente contabile în scopul denaturării stării patrimoniale a societății debitoare și neținerea unei contabilități în conformitate cu Legea nr. 82/1991, în sensul neîntocmirii și nedepunerii situațiilor financiare trimestriale, anuale, semestriale, a declarațiilor fiscale etc. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății prin Legea nr. 31/1990. Astfel, conform art. 71 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Totodată, potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
A mai arătat că din analiza bilanțului contabil la data de 31 decembrie 2001 reiese că debitoarea figurează cu active circulante în sumă totală de 566.707 lei, din care: stocuri de mărfuri - 84.369 lei, clienți neîncasați - 471.407 lei, alte creanțe neîncasate - 6740 lei, disponibilități bănești în casă în cuantum de 1702 lei și în conturile bancare în cuantum de
2.489 lei. În condițiile în care aceste active nu au fost predate lichidatorului judiciar, a tras concluzia că acestea nu se mai află în patrimoniul debitoarei, deși înstrăinarea activelor nu a fost evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce denota nerespectarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora "societățile comerciale_ au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi"; și ale art. 5 potrivit cărora "persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească bilanț contabil";.
A mai arătat că nedepunerea actelor contabile la cererea lichidatorului judiciar este echivalentă cu dispariția actelor contabile, iar lipsa acestora dă naștere prezumției administrării frauduloase a societății, ceea ce constituie o premisă suficientă a atragerii răspunderii administratorului statutar al debitoarei, aceasta întrucât neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi fost înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect, care să permită administratorilor să ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În ce privește condiția cauzării unui prejudiciu, a arătat că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 din Legea nr. 85/2006 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
A mai arătat că simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și, implicit, prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, a arătat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere și supraveghere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și, indirect, creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolventa, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
A mai arătat că falimentul debitoarei reprezintă proba existenței raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și, implicit, de către creditori,
textul art. 138 alin. 1 lit. d Legea nr. 85/2006 gasindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabila pentru realizarea efectului. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, precum este cazul în speță, se prezuma existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, prezumția având un caracter juris et de jure și operând atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A mai arătat că culpa pârâtului este neîndoielnică și se traduce în dezinteresul arătat de acesta în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și în ceea ce privește prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia. O societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. În acest context, a subliniat faptul că bilanțul contabil la data de 31 decembrie 2001 a fost depus de către pârât cu depășirea termenului legal, starea de insolvență datorându-se tocmai pentru că aceste situații financiare nu au fost depuse la timp, declanșându-se astfel procedura falimentului.
În final a reiterat solicitarea sa de admitere a cererii. În drept, a invocat art. 201 NCPC.
Pârâtul a depus note scrise după închiderea dezbaterilor, prin care a reiterat argumentele din întâmpinare și a invocat inadmisibilitatea cererii prin raportare la abrogarea Legii nr. 85/2006, care constituie noul temei de drept al cererii.
Analizând cu prioritate pretinsa inadmisibilitate a cererii, judecătorul sindic reține că în conformitate cu Decizia nr. 447/29 octombrie 2013, publicată în M.Of. nr. 674/1 noiembrie 2013, efectele deciziilor Curții sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Legea fundamentală: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."; C. ea a reținut că, în acest caz, constatarea neconstituționalității prevederilor OUG nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență nu a avut ca efect apariția unui vid legislativ, ci a determinat reintrarea în fondul activ al legislației a actelor abrogate, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum a decis C. ea și prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în M.Of. nr. 61/29 ianuarie 2013. C. ea a reținut că, în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării";, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora "Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial"; - dispoziții opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituționale ale art. 142 alin. 1, care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, și ale art. 147 alin. 4, potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii.
În consecință, judecătorul sindic reține că invocarea de către lichidatorul judiciar a incidenței în speță a art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 este admisibilă, Legea nr. 85/2006 fiind repusă în vigoare prin Decizia nr. 447/29 octombrie 2013 a Curții Constituționale.
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului - lista de control a debitoarei.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 raportate la cele ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 82/2001, societățile comerciale au obligația de a întocmi situații financiare anuale, acte care, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 sunt documente oficiale de prezentare a situației economico-financiare a societății comerciale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată. În același sens, judecătorul sindic reține că în
conformitate cu dispozițiile art. 20-22 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar și cartea mare, care se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate, iar pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate se întocmește balanța de verificare, cel puțin anual, la încheierea exercițiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.
De asemenea, în conformitate cu art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității).
Astfel cum rezultă din coroborarea indicatorii financiari conform bilanțului aferent anului 2000 - extras de pe site-ul M. ului Finanțelor Publice (f.19-20) cu somația și titlul executoriu emise de organele fiscale la 9 noiembrie 2006 (f.21-24) și cu bilanțul contabil la 31 decembrie 2001, respectiv cu poziția pârâtului exprimată prin întâmpinare și cu procesul verbal de predare-primire din 30 octombrie 2013 (f.38), ultimele documente financiar-contabile întocmite de pârât și, respectiv, ultima balanță de verificare au fost cele din luna ianuarie 2002, ulterior pârâtul nemaiasigurând ținerea contabilității, deși societatea debitoare s-a dizolvat de drept și lichidatorul acesteia a fost numit abia în 2005.
Neținerea contabilității ulterior lunii ianuarie 2002 a avut ca efect neînscrierea în contabilitatea debitoarei a debitului constatat prin titlurile executorii emise de organele fiscale la 9 noiembrie 2006 (f.22-24), a cărui neachitare a condus la acumularea de accesorii, până la concurența întregului pasiv de 52812 lei, creditorul fiscal fiind singurul creditor înscris în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei.
Această conduită omisivă a pârâtului probează fără echivoc faptul că pârâtul nu a condus contabilitatea debitoarei în conformitate cu dispozițiile legale, încălcând dispozițiile Legii nr. 82/1991, mai sus citate, faptă ce atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin fapta pârâtului, mai sus descrisă, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC SA C. S., pasivul neacoperit având valoarea globală de 52812 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu cunoștea sau a ignorat existența și întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită fapta ilicită a pârâtului, vinovăția sa sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea exclusiv în fapta ilicită ale pârâtului, mai sus descrisă, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv rămas neacoperit.
Cât privește toate celelalte apărări ale pârâtului, judecătorul sindic nu le poate primi, pentru motivele mai sus arătate. Contrar susținerilor pârâtului, acesta avea obligația de a conduce contabilitatea debitoarei și după ce aceasta și-a încetat activitatea, societatea nefiind radiată din registrul comerțului.
Cât privește obligația pârâtului de a păstra actele contabile, judecătorul sindic reține că apărarea pârâtului este lipsită de pertinență. În condițiile în care față de debitoare a fost deschisă procedura simplificată a falimentului, pârâtul, în calitatea sa de administrator statutar, avea obligația de a preda lichidatorului toate actele contabile ale debitoarei, cu precădere cele mai apropiate ca dată a întocmirii de data deschiderii procedurii simplificate a falimentului. Faptul că pârâtul nu a ținut contabilitatea după luna ianuarie 2002 nu poate fi suplinit prin predarea actelor din perioada 2001-2002, pârâtul având obligația de a întocmi situațiile financiare ale debitoarei pe toată perioada anterioară deschiderii procedurii falimentului.
În fine, fapta pârâtului a fost corect individualizată de lichidatorul judiciar - neținerea contabilității în conformitate cu legea, iar raportul de cauzalitate dintre neținerea contabilității și
falimentul debitoarei apare evident, în condițiile în care pârâtul nu a întocmit nicio situație financiară pentru debitoare după luna ianuarie 2002, iar debitul care a condus la falimentul debitoarei a fost constatat prin titlurile executorii emise de organele fiscale în anul 2005.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va respinge, ca neîntemeiată, inadmisibilitatea cererii invocată de pârâtul S. G. -R., va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA C. S., CUI 5059912, J_, C.I.I. M. E. în contradictoriu cu pârâtul S. G. -R. și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul S. G. -R. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC SA C. S., în cuantum de 52.812,00 lei.
În temeiul art. 139 NCPC va dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Respinge, ca neîntemeiată, inadmisibilitatea cererii invocată de pârâtul S. G. -R. . Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA C. S., CUI
5059912, J_, cu sediul în Dej, str. B. P. Hașdeu, nr. 40B, jud. C., C.I.I. M. E., cu sediul profesional în Dej, str. O. G., nr. 6, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul S. G. -
R., cu domiciliul procesual ales la sediul Cab. Ind. Av. LECZFALVI KINGA, în Dej, str. Ș. C.
P., nr. 2, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâtul S. G. -R., CNP 1., să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC SA C. S., în cuantum de 52.812,00 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
Thred./FIM/4 ex./30.05.14
| ← Sentința civilă nr. 689/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2986/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
