Sentința civilă nr. 3565/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3565

Ședința publică din 04 septermbrie 2013

Completul compus din: Judecător-sindic: L. M.

Grefier: C. A.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul C. L., cu sediul în C., str. P., nr. 17, jud. S., în calitate de lichidator judiciar desemnat la debitoarea SC C. CO & LN B. SRL, cu sediul în Z., str. T., nr. 22, ap. 1, jud. S., împotriva pârâților G. I., domiciliat în com. Crasna, sat H., nr. 15, jud. S., P. W., domiciliat în A. M., str. Wechsel, nr. 11, 2870, Austria, H. U., domiciliat în V., str. S., nr. 36, bl. B, ap. 3, Austria, având ca obiect angajarea răspunderii administratorilor de la debitoarea SC C. CO

& LN B. SRL Z. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul C. L.

, în calitate de lichidator judiciar la debitoarea SC C. CO & LN B. SRL Z., lipsă fiind pârâții G. I., P. W., H. U. și intimatul O.R.C. de pe lână Tribunalul Sălaj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reclamantul C. L. susține cererea așa cum a fost formulată și în scris.

La cererea judecătorului-sindic, reclamantul susține că pentru suma de 2199 lei nu s-au predat documentele justificative pentru înregistrarea în contabilitate a documentelor primare, astfel că nu există documente din care să rezulte cine a folosit această sumă de bani.

Nefiind cereri în probațiune sau excepții de invocat, judecătorul-sindic închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul C. L. susține cererea așa cum a fost formulată și în scris, solicitând admiterea cererii și obligarea pârâților G. I., P. W. și H. U. să suporte integral pasivul debitoarei SC C. CO & LN B. SRL, respectiv suma de 8.695 lei, reprezentând datorii ale debitoarei față de creditorul D.G.F.P. S., așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor. Temeiul legal al cererii este art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv lit. a) pentru pasivitatea administratorului statutar pentru recuperarea creanței în sumă de 9.254 lei, care la data deschiderii procedurii era deja prescrisă și lit. d) pentru nepredarea documentelor contabile.

JUDECĂTORUL-SINDIC,

Prin cererea înregistrata la instanță sub dosar nr. de mai sus, lichidatorul judiciar al SC "C. CO & LN B. "; SRL, Z. - C. L. a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pe pârâții G. I., P.

W. și H. U., în solidar, la plata pasivului debitoarei în sumă de 8.695 lei.

În motivarea cererii lichidatorul judiciar arată că după deschiderea procedurii insolvenței, i-a notificat pe pârâți - în calitatea de foști administratori, potrivit informațiilor primite de la ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj, să predea actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu art. 35 din Lege, dar aceștia nu au înțeles să pună la dispoziția lichidatorului documentele și bunurile societății.

Precizează că o parte din documentele contabile și actele constitutive le-a ridicat de la firma de contabilitate a debitoarei.

Din analiza bilanțului contabil pentru anul 2008 rezultă un disponibil în contul casa în sumă de 2199 lei care nu a fost predat lichidatorului judiciar.

Consideră că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138, lit. (a) și

(d) din Legea nr. 85/2006, pentru angajarea răspunderii materiale a pârâților, aceștia săvârșind următoarele fapte ilicite: nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și au folosit bunurile firmei în interes propriu sau cel al unei alte persoane. În drept, invocă dispozițiile art. 138, alin. 1, lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006. Cererea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 77 din Legea

nr. 85/2006.

Prin întâmpinare pârâtul G. I. solicită respingerea cererii privind angajarea răspunderii sale materiale nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 138 din L.85/2006.

Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: tabel al creanțelor, raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la intrarea în insolvență, extras ORC.

Din examinarea cererii formulate, a înscrisurilor depuse în scop probator instanța reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 143/C/_ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva SC "C. CO & LN B. "; SRL, Z., fiind numit lichidatorul judiciar C. L. (f. 7).

In procedură a depus declarație de creanță un singur creditor: DGFP S. pentru suma de 8.695 lei sumă cu care acest creditor a fost înscris în tabelul creanțelor debitoarei (f.17).

Concluziile raportului privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei au fost în sensul că, starea de insolvență este imputabilă administratorilor statutari, care nu s-au îngrijit de ținerea documentelor contabile conform prevederilor legale. (f.14-16).

Pârâții nu au contestat acest raport, iar în cauza de față nu s-au prezentat în instanță deși au fost citați cu mențiunea "personal la interogator"; .

Potrivit art. 138, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

"la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile

sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Instanța reține că nu au fost dovedite săvârșirea de către pârâte a faptelor prev. de art. 138 lit. "a";, lichidatorul judiciar nedepunând la dosarul cauzei bilanțul contabil aferent anului 2008 în care afirmativ societatea debitoare figurează în contul casa cu suma de 2199 lei.

Există însă indicii obiective care pot fundamenta prezumția că pârâții nu și- au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.

Nefurnizarea de către administratorii statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă are caracter fictiv.

Existența unei contabilități fictive (neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.

Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.

Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.

Constatând că, în privința pârâților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11, lit. g) din Legea nr. 85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic va admite în parte cererea formulată și dispune în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței ca pasivul debitoarei, în valoare de 8.695 lei, să fie suportată în solidar de pârâții G.

I., P. W. și H. U. . Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite în parte acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C. L., cu sediul în C., str. P., nr. 17, jud. S., reprezentantul debitoarei SC C. CO &

LN B. SRL, cu sediul în Z., str. T., nr. 22, ap. 1, jud. S., societate în insolvență și dispune în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței ca pasivul debitoarei, în valoare de 8.695 lei, să fie suportată în solidar de pârâții G.

I., domiciliat în com. Crasna, sat H., nr. 15, jud. S., P. W., domiciliat în A. M., str. Wechsel, nr. 11, 2870, Austria, H. U., domiciliat în

V., str. S., nr. 36, bl. B, ap. 3, Austria. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2013 la sediul instanței.

Judecător-sindic,

Grefier,

L. M.

C.

A.

Red. L.M./_

Dact.C.A./_ / 8 ex.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3565/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței