Sentința civilă nr. 363/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 363/2013
Ședința publică din 26 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitoarei SC I. C. S., cu sediul în B., str. P.
M., bl. 6 ap. 54, județul B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 5., număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul I. S. împotriva pârâților
V.
și Hadnagy I.
.
Cauza s-a judecat în fond la data de 12 februarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată succesiv la data de 19 februarie 2013 și 26 februarie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus lichidatorul judiciar I. S. în contradictoriu cu pârâții T. V. și Hadnagy I., a formulat cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților pentru suma de 12271 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC I. C. S. .
În motivare s-a arătat că fapta administratorii statutari de a acumula datorii în cadrul exercitării funcției de administrare și respectiv de conducere a debitoarei și de a nu achita aceste datorii poate fi considerată ca o folosire a bunurilor și banilor societății în interesul personal sau al altei persoane.
Astfel faptele administratorului statutar cad sub incidența prevederilor art. 138 al.l lit.a) si d) din Legea 85/2006.
Simpla nedepunere a documentelor la dosarul cauzei si nepredarea acestor documente către administratorul/lichidatorul judiciar in conformitate cu prevederile art.28, art.33 si art.44 din legea 85/2006 privind procedura insolventei, constituie un motiv de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari prin însăși această inacțiune nefiind necesară o altă motivare a cererii atâta timp cât pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.
Într-o asemenea situație, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei "judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvența, să fie suportată
de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvența a debitorului.
Astfel, conform prevederilor art. 998 din Codul Civil,, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-1 repara,,. De asemenea, conform prevederilor art. 999 din Codul Civil "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost acuzat prin fapta sa, dar și de acela care a fost cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".
Temeiul legal al acțiunii îl constituie prevederile art. 138, alin.l, lit. a și c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei completate cu prevederile art. 998 și 999 din Codul Civil care se referă la răspunderea civilă, răspunderea administratorului statutar fiind o răspundere civilă delictuală.
In drept s-au invocat disp. art. 138 alin. 1, lit. a si d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul T. V. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat că este real că prin actele constitutive ale societății a fost desemnat alături de pârâtul Hadnagy I. administrator al societății, ambii având puteri depline. In realitate, pârâtul nu a exercitat niciodată aceasta funcție, neluând decizii de administrare și activitate curentă în mod individual și nici nu a participat alături de celalalt administrator în adunarea generală a asociaților la adoptarea unor hotărâri de administrare cu consecințe negative asupra patrimoniului societății.
Această situație s-a datorat și împrejurării că celalalt administrator - numitul Hadnagy I. era asociat majoritar, deținând 95 % din capitalul social al societății.
De aceea, toată activitatea curentă a societății a fost condusă de administratorul Hadnagy I., care lua singur toate deciziile, dispunea singur efectuarea unor operațiuni comerciale și semna în exclusivitate toate actele comerciale și contabile ale societății, inclusiv raportările statistice către organele legale ale statului. De asemenea, sediul societății a fost fixat la domiciliul său, unde era deținută și arhiva de acte a societății.
In aceste condiții, foarte curând de la înființarea societății debitoare, administratorul Hadnagy I. și-a înființat în anul 2005 o nouă societate comercială, respectiv SC Hamicom S., unde era asociat unic si administrator, societate cu care desfășura activitate comerciala, iar societatea debitoare a rămas în neutilizare.
În legătura cu condițiile atragerii răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, în practica judiciară s-a statuat în mod constant următoarele:
toate cele patru condiții generale trebuie dovedite: săvârșirea faptei/faptelor ilicite reglem. de art. 138; existența prejudiciului; existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția persoanei care răspunde;
este necesară existența raportului de cauzalitate între vreuna dintre faptele ilicite expres enumerate de art. 138 și starea de insolvență a debitorului.
În legătură cu prejudiciul se face mențiunea că acesta trebuie diminuat cu valoarea de circulație a bunurilor mobile (autoturisme) care fac parte din capitalul social al societății debitoare.
In acest sens, administratorul Hadnagy I. trebuie sa precizeze următoarele: unde sunt bunurile mobile reprezentând un autoturism Dacia, achiziționat in anul
2000 si un autoturism Renault, achiziționat în anul 2001; dacă autoturismele nu mai sunt în patrimoniul societății, să se indice regimul lor juridic actual; dacă s-au înstrăinat, unde sunt/la ce s-au folosit valorile bănești echivalente.
In legătură cu presupusa sa fapta culpabilă, așa cum a arătat la pct. 2, nu se pune problema răspunderii solidare a administratorilor, pe de o parte, pentru că fiecare administrator avea puteri depline și deci și răspundere exclusivă iar, pe de altă parte, nu a contribuit prin acțiune sau omisiune la producerea vreunui prejudiciu societății debitoare; singurul administrator al societății care a exercitat acte de conducere curentă a fost administratorul Hadnagy I., el fiind administratorul de fapt al societății; nu a beneficiat in niciun fel de bunurile și banii societății debitoare și nici nu a dispus ca o altă persoană să beneficieze de acestea;
Notificarea nr. 286/_ a administratorului judiciar a fost comunicată societății debitoare pe adresa sediului său, iar în data de_ corespondența a fost primită de administratorul Hadnagy I., care a semnat la rubrica destinatar, in calitate de "adm" (administrator), de aceea, in virtutea calității sale recunoscute direct si expres, administratorul Hadnagy I. trebuia să comunice toate actele și documentele contabile solicitate de către administratorul social, întrucât prin și după semnătura sa, el s-a încărcat cu obligațiile generale ale funcției de administrator, precum și cu obligațiile speciale, derivând din disp. art. 44 ale Legii nr. 85/2006.
În drept s-au invocat disp. art. 115-118 C. proc. civ.
Pârâtul Hadnagy I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că valoarea pasivului indicată de lichidator este de
12.271 lei și reprezintă creanța datorată către Administrația Finanțelor Publice a mun.
B. si Primăria Bistrița.
In ceea ce privește această creanță, arată faptul că, așa cum susține de altfel si lichidatorul judiciar, în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, societatea datorează bugetului de stat suma de 12.271 lei.
De asemenea, se învederează că pârâtul in calitate de administrator al SC I. C.
S. nu s-a sustras de la plata acestei sume însă societatea a fost în imposibilitate de plată, aceasta fiind ulterior dizolvata (acest pasiv reprezintă în mare parte penalități pentru neachitarea la timp a impozitelor).
Mai mult decât atât, pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.l din Legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv: existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Din formularea textului alin.l al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere "care au cauzat" stare de insolvență prin una din faptele enumerate, ori el nu consideră că a fost cel care a cauzat sau a contribuit la această situație, această susținere fiind doar prezumată nu și dovedită. Se consideră că
nu poate fi tras la răspundere pentru neșansa de a desfășura o activitate profitabilă. De altfel, antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorului se dispune doar în condițiile în care se stabilește legătura de cauzalitate între această faptă și starea de insolvență a debitoarei.
In ceea ce privește faptul că nu a predat documentele contabile ale societății arată faptul că notificarea prin care ar fi trebuit să fie înștiințat de predarea acestor documente nu a ajuns la cunoștința sa, deoarece atât sediul societății cât și domiciliul său au fost înstrăinate pe calea executării silite, astfel că a fost informat de aceasta situație doar după ce a fost chemat la politie pentru că i s-a făcut plângere penală în acest sens. Semnătura de pe confirmarea de primire a notificării nu îi aparține nici lui și nici soției sale.
Se arată faptul că nu se sustrage depunerii acestor documente însă până la acest moment a fost în imposibilitate de a contacta contabila societății, care nu mai locuiește in B., însă va face toate demersurile pentru a obține aceste documente și a le preda administratorului judiciar.
In ceea ce privește cele două mijloace de transport care reieșeau din evidențele Primăriei mun. B. arată faptul că autoturismul marca Renault a fost predat firmei SC REDIVIVUS PRODC. S. pentru a fi casat încă din anul 2009 deoarece din cauza vechimii nu mai putea fi utilizat.
Având in vedere aspectele arătate anterior, prin simplul fapt că societatea a fost în imposibilitate de a achita aceasta suma nu consideră că poate fi interpretată ca o folosire a bunurilor societății în interesul personal al administratorilor sau al altei persoane.
În ședința publică din data de_ lichidatorul judiciar a arătat că renunță la judecată față de pârâtul T. V. .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare.
Prin sentința comercială nr. 130/2011 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de practicianul în insolvență I.
S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC Iserv C. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar I. S. .
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor debitoarea datorează creditorilor AFP
B. și Municipiul B. suma totală de 12271 lei (f. 15).
Administratorii statutari nu au contestat declarațiile de creanță înscrise în tabel potrivit disp. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Reprezentanții societății debitoare nu au predat lichidatorului judiciar documentele financiar contabile și nici bunurile societății.
Din informațiile obținute de reclamantă de la ORC de pe lângă Tribunalul B.
-Năsăud societatea a fost dizolvată de la data de_ . Ultima situație financiară a fost depusă la data de_, iar din datele afișate pe site-ul ANAF rezultă că ultimii
indicatori economico-financiari a-i debitoarei au fost declarați în_, în condițiile în care procedura insolvenței a fost deschisă în data de 8 februarie 2012.
De asemenea din informațiile comunicate de la Primăria mun. B. rezultă că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu două mijloace de transport: un autoturism Dacia și un autoturism marca Renault (f. 58).
Deși numai autoturismul marca Renault a fost predat SC Redivivus Prodcom S. pentru a fi casat, administratorii statutari nu i-au predat lichidatorului judiciar autoturismul marca Dacia (f. 33).
Pârâții din acțiunea introductivă au calitatea de administratori statutari și asociați după cum urmează: pârâtul Hadnagy I. deține 19 părți sociale reprezentând 95% din capitalul social iar pârâtul T. V. deține o parte socială respectiv o cotă de 5% din capitalul social (f. 4-5).
În virtutea calității sale de asociat majoritar pârâtul Hadnagy I. s-a ocupat de administrarea efectivă a societății debitoare fapt pe care nu îl contestă în întâmpinarea formulată motiv pentru care lichidatorul judiciar a renunțat la judecată față de pârâtul
T. V. .
Din starea de fapt expusă rezultă că pârâtul Hadnagy I. se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 comisă prin aceea că nu a predat lichidatorului judiciar autoturismul Dacia în vederea valorificării și a reducerii debitului.
De asemenea același pârât se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 al. 1 lit. d din același act normativ constând în faptul de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv cu prev. art. 6, 10 și 22 din Legea nr. 85/1991 a contabilității până în data de 8 februarie 2011 data deschiderii procedurii insolvenței.
Se mai reține că în temeiul art. 218 Cod procedură civilă lichidatorul judiciar a solicitat interogatoriul pârâtului iar instanța l-a citat cu această mențiune (f. 51-52).
Deoarece pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu deși a avut cunoștință de prezenta cauză, instanța în baza prev. art. 225 Cod procedură civilă va lua această împrejurare ca un început de dovadă în folosul lichidatorului judiciar (f. 47).
Pentru considerentele menționate, instanța în baza prev. art. 246 Cod procedură civilă și ale art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 urmează să ia act de renunțarea la judecată față de pârâtul T. V. și să admită acțiunea menținută împotriva pârâtului Hadnagy I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată renunțarea la judecată față de pârâtul T. V. , domiciliat în B., str. Î. T., bl. 57, sc.A, jud. B. -Năsăud.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamant-lichidator I. S., cu sediul în
B., str. G. C., nr. 16, jud. B. -Năsăud, pentru SC I. C. S. , cu sediul în
B., str. Piața P. M., bl. 6, ap. 54, jud. B. -Năsăud împotriva pârâtului Hadnagy I., cu domiciliul procesual ales în B., str. Alba I., nr. 8, jud. B. - Năsăud, și în consecință:
- obligă pârâtul Hadnagy I. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei în cuantum de 12.271 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /4 ex
← Sentința civilă nr. 2162/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 143/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|