Sentința civilă nr. 143/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 143/2013
Ședința publică de la 30 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de lichidatorul judiciar L. E. S. împotriva pârâtului F. T. în calitate de administrator al debitoarei S. P. - LS , având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar L. E. S. prin Csiki Francisc, lipsă fiind pârâtul.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Lichidatorul judiciar arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris și susținute oral și a se dispune ca pasivul debitoarei în sumă de 13.463,28 lei să fie suportat de către pârâtul F. T. în calitate de administrator al debitoarei S. P. - LS .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, L. E. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S. P. - LS a solicitat obligarea pârâtului F. T. la plata sumei de l3.463,28 lei, reprezentând pasivul societății debitoare al cărui administrator statutar este pârâtul .
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este administratorul statutar al societății debitoare în faliment, că acesta nu a depus actele contabile ale societății conform prevederilor art.28 alin.l din L.85/2006, deși a fost legal notificat în acest sens, și așa cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus societatea debitoare în stare de insolvență, pârâtul se face vinovat de săvârșirea mai multor fapte din cele prevăzute de disp.art.l38 din L.85/2006, ce atrag răspunderea materială a acestuia.
l) faptă prev.la art.l38 alin.l lit.d, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut o contabilitate conformă cu legea, în condițiile în care, legal notificat, pârâtul nu a predat actele și informațiile prev.la art.28 din lege, și potrivit informațiilor de care dispune, după data de 20.06.20l0, nu a mai condus contabilitatea debitoarei.
2) fapta prev.la art.l38 alin.l lit.a, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane în condițiile în care, administratorul statutar
Din informațiile lichidatorului reiese că pârâtul deține active în sumă de l7.357,70 lei, compuse din active imobilizate în sumă de l0 lei și active circulante totale în sumă de l7.347,70 lei, din care: stocuri materiale în sumă de l6.228,40 lei, creanțe în sumă de 999,60 lei și numerar în casă în sumă de ll9,70 lei, evidențiate în bilanțul contabil la 3l.l2.2003.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru conf.art.77 din L.85/2006.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări în scris. Examinând actele și lucrările dosarului, s-au reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.574 din 28.03.20l2 pronunțată în dosar nr._ /a1 al Tribunalului B. -Năsăud, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei, al cărei asociat unic și administrator statutar este pârâtul F. T. .
2
Lichidatorul judiciar desemnat în cauză, l-a notificat pe administratorul statutar ca să depună la dosar actele contabile ale societății debitoare, prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, privind procedura insolvenței, însă acesta nu și-a îndeplinit această obligație prevăzută expres de art.35 din lege.
In această situație, lichidatorul judiciar a făcut investigații și a constatat că debitoarea are înscrise în evidențele contabile active în sumă de l7.357,70 lei, compuse din active imobilizate în sumă de l0 lei și active circulante totale în sumă de l7.347,70 lei, din care: stocuri materiale în sumă de l6.228,40 lei, creanțe în sumă de 999,60 lei și numerar în casă în sumă de ll9,70 lei, evidențiate în bilanțul contabil la 3l.l2.2003.
Tribunalul constată că în cauză sunt incidente și disp.art.l38 alin.l lit.d din L.85/2006, întrucât pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, prin aceea că, deși a fost notificat, nu a predat lichidatorului judiciar evidența contabilă a debitoarei .
In practica judiciară s-a statuat că neținerea contabilității în conf.cu legea are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă care se apreciază în funcție de art.l0 din L.82/l99l a contabilității, care prevăd că"; răspunderea pentru organizarea contabilității revine administratorului, iar persoanele care au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile, or, dimpotrivă, nu au ținut contabilitatea în conf.cu legea, pot fi obligate la plata pasivului debitorului, prezumându-se existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, prejudiciu ce constată în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
De asemenea, pârâtul se face vinovat de săvârșirea unor fapte din cele prev.de disp.art.l38 alin.l lit.a, respectiv a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul său sau în cel al unor alte persoane și și-a însușit aceste bunuri în folosul său sau a unor terțe persoane, în condițiile în care, debitoarea are înscrise în evidențele contabile active în sumă de l7.357,70 lei, compuse din active imobilizate în sumă de l0 lei și active circulante totale în sumă de l7.347,70 lei, din care: stocuri materiale în sumă de l6.228,40 lei, creanțe în sumă de 999,60 lei și numerar în casă în sumă de ll9,70 lei, evidențiate în bilanțul contabil la 3l.l2.2003, bunuri și valori ce nu au fost predate lichidatorului judiciar.
In această situație, pârâtul va fi obligat la plata sumei de l3.463,28 lei reprezentând pasivul debitoarei în faliment, apreciindu-se că sunt îndeplinite disp.art.l38 alin.l lit.a și d din L.85/2006.
Văzând și disp.art.ll alin.l lit. g din L.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamant L. E. SPRL, cu sediul în localitatea B., str.C. M. nr.l7 A, jud. B. Năsăud, lichidator judiciar al debitorului SC P. - LS - in faliment, împotriva pârâtului F. T., domiciliat în Braniștea, str. P. nr.l02,bl l, sc A, et.2, ap.4, jud.B. -Năsăud, și în consecință:
- obligă pe pârâtul F. T. să plătească în favoarea debitorului SC P. - LS - in faliment, suma de l3.463,28 lei reprezentând pasivul societății comerciale.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
judecător-sindic GREFIER,
P. I. G. A. -G.
Red/dact PI/CR/4 ex. 2 _
3
← Sentința civilă nr. 363/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 565/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|