Sentința civilă nr. 2162/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 2162/2013
Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de către creditoarea A. F. P. a municipiului T., reprezentanta prin D.G.F.P. a județului C. în calitatea de creditor majoritar al debitoarei SC Don & Nico S.R.L., împotriva pârâților I. D. I. și I. V., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar Phoenix Omega IPURL, practicianul în insolvență Amalia Mărginean și în reprezentarea intereselor pârâților, avocatul D. Cristian David.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat în data de 4 septembrie 2013, din partea pârâților, o întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantei lichidatorului judiciar al debitoarei.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Judecătorul sindic, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului judiciar nu susține cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de către creditoarea A. F.
P. a municipiului T., reprezentanta prin D.G.F.P. a județului C. în calitatea de creditor majoritar al debitoarei SC Don & Nico S.R.L.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea cererii conform motivelor invocate prin întâmpinare. Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a societății întocmit de către lichidatorul judiciar, reiese faptul că din analiza documentelor existente și puse la dispoziție, nu rezultă elemente care să indice culpa vreunei persoane în procedura insolvenței. Procedura insolvenței față de SC Don & Nico S.R.L. s-a deschis în data de 9 aprilie 2012 prin sentința nr. 1809/2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat C., iar prin notificarea comunicată de către lichidatorul judiciar în data de 2 mai 2012, pârâții au fost înștiințați de faptul că a fost deschisă procedura generală, neștiind însă că le-ar fi fost ridicat dreptul de administrare al societății. Pârâții au luat la cunoștință de faptul că dreptul de administrare al societății a fost ridicat în data de 27 iunie 2013, data comunicării sentinței civile nr. 1809/2012, dată de la care SC Don & Nyco SRL nu a mai desfășurat activitate. Având în vedere faptul că pârâții nu au fost legal notificați cu privire la ridicarea dreptului de administrare, consideră că aceștia au avut competența de a ține contabilitatea societății, contabilitate care a fost predată lichidatorului judiciar. Refuzul de a pune la dispoziția judecătorului sindic sau lichidatorului
judiciar documentele și informațiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, se sancționează, potrivit art. 147 din Lege și nu potrivit art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006. În consecință, susține toate argumentele indicate în întâmpinare și solicită respingerea cererii formulate de către A. F. P. a municipiului T. reprezentanta prin D.G.F.P. a județului C. . Nu solicită cheltuieli de judecată.
Judecătporul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată în data de 10 aprilie 2013 la Tribunalul Specializat C., reclamanta A. F. P. A M. T. reprezentata prin D. G. A F. P. A J. C., în calitate de creditor bugetar al debitoarei SC DON & NICO SRL, cu sediul în T., județul C., a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților I. D. I. și I. V., în calitate de administratori statutari ai debitoarei și obligarea acestora la plata, în solidar, a unei părți din pasivul societății în sumă de 21.987 lei + 5.547 lei, în temeiul prevederilor art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei SC DON & NICO SRL întocmit de lichidatorul judiciar în dosarul de insolvență nr._ al Tribunalului Specializat C., administratorii statutari ai debitoarei se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138, al. 1, lit. a și d din Legea nr. 85/2006. În cuprinsul raportului se arată că în data de_ (deci cu doar patru zile înainte de data deschiderii procedurii insolvenței -_ ), debitoarea figura cu stocuri în valoare de 19.005 lei, creanțe în cuantum de
2.248 lei și disponibilități bănești în cuantum de 734 lei, însumând o valoare totală de 21.987 lei. În ceea ce privește stocurile și banii cu care debitoarea figura la data de_, din desfășurarea procedurii de insolvență și din rapoartele depuse la dosarul de insolvență rezultă că acestea nu au fost predate lichidatorului judiciar. Astfel, în cursul procedurii nu au fost valorificate niciun fel de bunuri și nu au fost distribuite sume rezultate din alte surse. Rezultă că în data de_, data deschiderii procedurii de insolvență, în patrimoniul debitoarei nu mai existau banii cu care debitoarea figura în patrimoniu la data de_ . În ceea ce privește creanțele în cuantum de 2.248 lei, acestea nu au fost recuperate de la creditorii debitoarei. Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa credală, deoarece în speță nu au fost predate bunurile identificate în patrimoniul debitoarei și nu au fost găsite alte active care să poată duce la stingerea masei pasive. Ca atare, prejudiciul creditorilor reprezintă suma de 21.987 lei care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Pentru stocurile în cuantum de 734 lei, fapta administratorilor există, fiind prevăzută de art. 138 al. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 și constă în folosirea bunurilor debitoarei în interes propriu. Legătura de cauzalitate între nepredarea stocurilor și banilor și prejudiciul creditorilor este evidentă. Prin valorificarea bunurilor și predarea banilor în cadrul procedurii s- ar fi stins 19.739 lei din masa credală, vinovăția administratorilor există
deoarece acestora le incumbă obligația legală de a preda bunurile din patrimoniul debitoarei, fapta fiind imputabilă acestora. În ceea ce privește creanțele în cuantum, de 2.248 lei, culpa administratorilor statutari există din perspectiva obligației acestora prevăzută la art. 11, al. 4 din Legea nr. 82/1991, care instituie în sarcina administratorilor obligația gestionării patrimoniului. Însumând valoarea banilor cu care debitoarea figura în casă cu valoarea stocurilor și cu cea a creanțelor nerecuperate rezultă că prejudiciul adus creditorilor prin faptele culpabile ale administratorilor statutari este de 1.978 lei. În ceea ce privește suma de 5.547 lei reprezentând creanțe fiscale suplimentare, s-a arătat că faptele imputabile administratorilor statutari sunt cele prevăzute de art. 138 al. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006 în sensul de a fi făcut să dispară documentele contabile pentru perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței și data deschiderii procedurii de faliment și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Prin sentința civilă nr. 1809/_ a fost ridicat dreptul debitoarei de a-și conduce activitatea. Cu toate acestea, au fost depuse de către aceasta la A.F.P. T. declarații fiscale, respectiv declarația privind obligațiile de plată ale contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferente lunilor aprilie și mai 2012, declarația 300 - decontul privind taxa pe valoarea adăugată aferentă lunii iunie 2012. La solicitarea lichidatorului de a prezenta documentele contabile din perioada de observație, pârâții au declarat în scris că nu au desfășurat activitate în perioada de observație, motiv pentru care nu mai dețin documente contabile, altele decât cele predate inițial. Aceasta rezultă din raportul lichidatorului judiciar nr. 5346/_ publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17835/_ . Prin continuarea activității după ce debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare și lipsa documentelor contabile aferente o fost mărit prejudiciul creditorului fiscal cu suma de 5.547 lei. Chiar dacă administratorii statutari ar fi predat documentele contabile, deci ar fi ținut contabilitatea în perioada de observație, aceasta nu ar fi fost ținută de persoane cu competențe în acest sens, deci nu ar fi fost ținută în conformitate cu legea, faptă ce se încadrează la lit. d a art. 138 din Legea nr. 85/2006. Potrivit art. 73, al. 1, lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și potrivit dispozițiilor art. 73, al. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății. Potrivit dispozițiilor art. 11, al. 4 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 40-43), pârâții I. D. I. și I.
V. au solicitat respingerea cererii de antrenare a răspunderii formulată de creditoare ca fiind netemeinică și nefondată și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, pârâții au arătat că pentru a se putea reține în culpa administratorilor dispozițiile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006 legea impune necesitatea ca bunurile/creditele societății să fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolvență în folosul propriu sau în cel al altei persoane, simpla indicare a faptei prevăzute de textul de lege nefiind suficientă
în lipsa unor probe din care să rezulte care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite și cum au fost acestea folosite în fapt, pentru a se putea determina scopul utilizării lor. Doar constatarea faptului că debitorul avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate, stocuri sau creanțe, nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost însușite de către administrator, în lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar să se probeze în concret care active imobilizate/stocuri/creanțe au fost folosite, cum au fost folosite acestea în fapt și cine a folosit aceste bunuri. Majoritatea produselor aflate în stocul societății erau produse perisabile, debitoarea având ca obiect de activitatea comerțul cu amănuntul al produselor alimentare și nealimentare. Prin urmare, bunurile aflate în stoc au fost valorificare de îndată pentru a preîntâmpina pierderile pe care le-ar fi avut societatea prin nevalorificarea bunurilor într-un timp util. Astfel, din banii obținuți din valorificarea stocurilor, societatea a achitat către AFP T., în data de_, respectiv_ suma totală 18.109,00 lei. Folosirea bunurilor presupune scoaterea acestora din patrimoniul debitorului și trecerea lor în stăpânirea pârâților. Or, această faptă nu a fost probată de către creditoare, iar precizarea în sensul că bunurile nu au fost valorificate de către lichidatorul judiciar în timpul procedurii insolvenței nu conduce automat la concluzia că pârâții au folosit în interes personal bunurile aflate în stoc. Așadar, nu se poate reține faptul că au fost folosite bunurile debitoare în interes propriu atât timp cât în urma valorificării acestor bunuri s-a achitat o parte din pasivul pe care debitoarea îl avea față de creditoarea reclamantă, respectiv față de AFP T.
. Cu privire la culpa administratorilor constând în nerecuperarea unor creanțe în cuantum de 2.248 lei, pârâții au arătat că acestea reprezintă un împrumut către asociați în sumă de 1.999,30 lei, iar diferența de 249 lei reprezintă o plată efectuată în plus către bugetul de stat, conform contului 4315. Împrumutul a fost restituit societății în decursul lunii aprilie 2013. Totodată, AFP T., în mod eronat a susținut că prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a societății lichidatorul judiciar a considerat că administratorii societății se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138, al. 1, lit. a și d din Legea 85/2006. Din raportul anterior amintit reiese faptul că din analiza documentelor existente și puse la dispoziție nu reies elemente care să indice culpa vreunei persoane în procedura insolvenței (în special prin săvârșirea uneia sau a mai multor fapte enumerate de prevederile art. 138 din Legea 85/2006). Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a societății a fost supus atenției adunării generale a creditorilor de către lichidatorul judiciar în data de_, iar AFP T. a luat act de acest raport, fără a avea obiecțiuni. Pârâții au mai arătat că creditoarea susține faptul că au fost încălcate prevederile art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în sensul continuării, activității după ce debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare, considerând că fost mărit pasivul societății cu suma de 5.547 lei. Cu privire la aceste aspecte s-a arătat că procedura insolvenței față de SC DON & NYCO SRL s-a deschis la data de 9 aprilie 2013 prin sentința civilă nr. 1809/2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat C. . Prin notificarea comunicată de către lichidatorul judiciar în data de_ pârâții au fost înștiințați de faptul că a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de SC DON & NYCO SRL și nu a fost ridicat dreptul de
administrare al societății. Pârâții au luat la cunoștință de faptul că dreptul de administrare al societății a fost ridicat doar în data de_, data comunicării sentinței civile nr. 1809/2012, dată de la care SC DON & NYCO SRL nu a mai desfășurat activitate. Așadar, pârâții au oprit activitatea societății de îndată ce a fost comunicată sentința civilă amintită, neputând fi acuzați de faptul că au continuat activitatea mărind prejudiciul creditorului fiscal, atât timp cât nu au primit o notificare din care să reiasă faptul că dreptul de a conduce afacerile le-a fost ridicat. Având în vedere faptul că pârâții nu au fost legal notificați cu privire la ridicare dreptului de administrare, aceștia consideră că au avut competența de a ține contabilitatea societății, contabilitate care a fost predată lichidatorului judiciar. Totodată, refuzul de a pune la dispoziția judecătorului sindic sau lichidatorului a documentelor și informațiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 se sancționează potrivit art. 147 din Lege și nu potrivit art. 138, lit. d. Prin urmare, pârâții au susținut că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 138, al. 1, lit. a și d din Legea 85/2006.
Analizând cererea formulată de către creditoare, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv
încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâților de a nu preda bunurile ce trebuia să existe, precum și sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în casieria societății, conform ultimilor documente contabile identificate, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, presupunându-se că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Astfel, așa cum a arătat lichidatorul judiciar în raportul său,la data deschiderii procedurii existau, în averea societății, stocuri, în valoare de 19.005 lei și disponibilități bănești, în valoare de 734 lei. Nu are nicio importanță faptul că acele stocuri se referă de fapt la mărfuri perisabile, în condițiile în care ele au fost valorificate de către pârâți, după data deschiderii procedurii și nu au fost predate administratorului judiciar numit în cauză. Dacă bunurile ar fi fost valorificate de către administratorul judiciar, culpa pârâților nu ar fi existat, întreaga răspundere cu privire la această operațiune revenind acestuia.
Pe de altă parte însă, pârâții au făcut dovada că din banii obținuți au plătit o parte din datorie, în sumă de 5.000 lei, în data de 27 aprilie 2012 și 13.109 lei, în data de 10 mai 2012, după data deschiderii procedurii.
Astfel, potrivit art. 138, al. 1, lit a, pârâții vor fi obligați doar la plata sumei de 1.630 lei, pasiv al debitoarei, constând în diferența dintre valoarea bunurilor cu care debitoarea figura în contabilitate și banii din casă, înainte de deschiderea procedurii și valoarea obținută ca urmare a valorificării acelor bunuri, după data deschiderii procedurii, fără aprobarea administratorului judiciar.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, aceasta nu poate fi reținută în sarcina pârâților. Lichidatorului judiciar i-au fost puse la dispoziție toate acele societății, pentru ca acesta să poată întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus societate în starea de insolvență. Faptul că după data deschiderii procedurii, pârâții au depus declarații ce s-au dovedit ca fiind neadevărate la orgenele fiscale, ca urmare a descoperirii acestui fapt, prejudiciul debitoarei fiind de fapt mai mare decât cel declarat inițial, nu este un motiv pentru aplicarea în cauză a prevederilor art. 138, al. d din Legea nr. 85/2006. Cu sau fără acele declarații, prejudiciul ar fi trebuit să fi fost același, adică cel suplimentar, din moment ce actele depuse nu au putut produce niciun efect. Alte activități în afară de valorificarea bunurilor respective, așa cum s-a menționat și depunerea unor declarații la organele fiscale, nici măcar debitoarea nu a învederat că s-ar fi săvârșit, pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâților, pentru întreg pasivul societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite, în parte, cererea creditoarei A. | F. | P. A M. T. | |
, reprezentată prin D. G. A F. P. | A J. | C., cu sediul în C. -N. |
, Piața A. I., nr. 19.
Îi obligă, în solidar, pe pârâții I. D. I. și I. V., ambii domiciliați în
, Strada N. B., nr. 8, județul C., la plata sumei de 1.630 lei, pasiv al debitoarei SC DON & NICO SRL.
Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 1087/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 363/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
