Sentința civilă nr. 373/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.373/2013

Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.

Pe rol examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SA F. S.

., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar M. R.

I. S., d-na P. Noemi Andreea, practician în insolvență, cu delegație depusă la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul:

Prin sentința civilă nr.681/16 februarie 2012 a fost admisă cererea formulată de creditoarea A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P. C. împotriva debitoarei SC A.

F. SRL și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnată în calitate de administrator judiciar Societatea M. R. L. I. S. .

Prin sentința civilă nr. 1390/_, s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar Societatea M. R. L. I. S., s-a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC A. F. SRL și s-a confirmat în calitate de lichidator judiciar Societatea M. R.

L. I. S. .

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar procesul verbal al Adunării Creditorilor debitoarei încheiat în data de 6 februarie 2013, ședința având pe ordinea de zi: prezentarea stadiului procedurii falimentului debitoarei; având în vedere faptul că nu au fost identificate bunuri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, în situația în care adunarea creditorilor menționează alte modalități de identificare a bunurilor mobile sau imobile decât cele efectuate de lichidatorul judiciar, solicitarea adresată creditorilor privind avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006; procesului verbal i-a fost atașat un extras din Buletinul procedurilor de insolvență nr.2095/5 februarie 2013 pentru a se face dovada publicării convocării Adunării creditorilor debitoarei pentru data de 6 februarie 2013, cu ordinea de zi menționată.

Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea de închidere a procedurii așa cum a fost formulată.

Judecătorul sindic solicită lămuriri reprezentantei lichidatorului judiciar cu privire la modul de calcul al cheltuielile poștale efectuate în procedură.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că din fiecare factură a extras TVA-ul și nu a adăugat TVA suplimentar.

În plus, judecătorul sindic solicită lămuriri și cu privire la faptul că, atașat fiecărei facturi, a depus un borderou însă din borderou rezultă faptul că recomandatele respective au fost expediate către diverse societăți.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că s-a extras din fiecare factură doar suma aferentă acestei proceduri de insolvență.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii insolvenței.

JUDECĂTORUL SINDIC,

1

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2012, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că în urma notificărilor efectuate de către lichidatorul judiciar, a fost întocmit și depus la registratura T. ui Specializat C. tabelul definitiv cu un total de 142.259,24 lei.

Se mai arată faptul că în cursul procedurii de faliment nu a fost achitat nimic din cuantumul acestor creanțe, nefiind acoperite nici cheltuielile de procedură și nici onorariul lichidatorului judiciar.

A. itatea lichidatorului judiciar și modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 25 din Legea 85/2006 au fost detaliate în rapoartele întocmite și depuse la dosarul cauzei.

În urma demersurilor efectuate nu au fost identificate în mod efectiv, în patrimoniul debitoarei, bunuri mobile sau imobile, iar în vederea acoperirii pasivului fiind formulată cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale a administratorului statutar, iar la data de_, instanța a rămas în pronunțare.

Conform disp. art. 131 alin. 1 din legea 85/2006, "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

Lichidatorul judiciar mai arată că pentru data de_, ora 14.30 a fost convocată adunarea creditorilor cu următoarea ordine de zi: prezentarea stadiului procedurii falimentului debitoarei SA F. S., având în vedere faptul că nu au fost identificate bunuri pentru a acoperi cheltuielile administrative, în situatia în care adunarea creditorilor menționează alte modalități de identificare a bunurilor mobile sau imobile, decât cele efectuate de către lichidatorul judiciar, se solicită creditorilor avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.

Având în vedere că debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditori nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că se impune închiderea procedurii.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.

Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici

2

unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și

O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA precum și cheltuielile de procedură în cuantum de 410,13 lei (f.46-79) care urmează a fi achitate din fondul special de lichidare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea privind închiderea procedurii insolvenței, formulată de lichidatorul judiciar Societatea M. R. L. I. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. F. SRL, J_ și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei+TVA, precum și cheltuielile de procedură în cuantum de 410,13 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

N. K. C. P.

Red.5.ex. NK/LU/_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 373/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)