Sentința civilă nr. 432/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 432/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC P. G. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, J.

I., d-na practician în insolvență Todea V. a și administratorul special al debitoarei, d-l M.

C., lipsind creditorii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la data de 11 februarie 2013, un raport de activitate din partea practicianului în insolvență, întrucât la termenul anterior s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de reconvoca Adunarea creditorilor pentru a pune în discuție raportul final.

De asemenea, se constată că s-a înregistrat la data de 11 februarie 2013, din partea administratorului special, obiecțiuni la raportul final.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că obiecțiunile formulate de către administratorul special au fost depuse după ce a înregistrat la dosar raportului de activitate, astfel că nu a studiat conținut acestora și nu a formulat o poziție scrisă.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea practicianului în insolvență să studieze obiecțiunile formulate de către administratorul special.

La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, J. I., d-na practician în insolvență Todea V. a și administratorul special al debitoarei, d-l M. C., lipsind creditorii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că a studiat conținutul obiecțiunilor, considerând că aceste obiecțiuni nu au fost formulate în termenul de 5 zile, prin raportare la dispozițiile art.129 alin. 1 teza finală din Legea 85/2006, acele 5 zile înainte de data convocării însemnând data de 8 februarie 2013, astfel că invocă excepția tardivității.

Administratorul special susține că a calculat 5 zile și apreciază că se impune a fi respinsă excepția tardivității.

Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității obiecțiunilor, raportat la dispozițiile art.129 alin.2 din Legea 85/2006, referitor la faptul că împotriva raportului final se pot formula obiecțiuni de către creditori.

Administratorul special solicită respingerea excepției invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentanta administratorului special solicită admiterea excepției inadmisibilității.

Susține raportul final astfel cum a fost întocmit, cu toate solicitările expuse la ultimul punct.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității invocate, apreciind că această excepție este prioritară a fi soluționată, față de excepția tardivității invocate de către practicianul în insolvență cu privire la obiecțiunile formulate de către administratorul special, iar în ceea ce privește raportul final, urmează să rețină cauza în pronunțare asupra cererilor formulate de practicianul în insolvență.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul final depus la dosar la data de 10 decembrie 2012, lichidatorul judiciar J.

I. a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC P. G. SA, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că prin sentința civila nr. 3130/_ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului fata de debitoare, iar prin încheierea civila nr. 4498/_ s-a confirmat planul de reorganizare propus in cauza dispunându-se totodată convertirea falimentului in reorganizare. Ulterior, C. ea de Apel C. a dispus casarea încheierii anterior menționate, prin încheierea din_ dispunându-se continuarea procedurii falimentului.

Prin încheierea Comerciala nr. 495/_, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul cu numărul de mai sus, J. I. a fost desemnata in calitate de lichidator judiciar al debitoarei.

Drept urmare, în îndeplinirea obligatiilor si atributiilor ce-i reveneau lichidatorul judiciar l-a contactat pe administratorul statutar al debitoarei M. C. N. in vederea predarii documentelor contabile ale acesteia si identificarii creditorilor cu creante suplimentare.

În urma predarii de către administratorul statutar a documentelor financiar-contabile si a listei cu creditorii titulari de creante suplimentare, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea acestora in vederea intocmirii tabelului suplimentar de creante.

Ca rezultat al analizarii cererilor de admitere a creantelor suplimentare si a probatoriului depus in sustinerea acestora s-a intocmit tabelul suplimentar de creante care a fost comunicat creditorilor si care reflecta un pasiv suplimentar de 1.038.178.577 ROL.

Ulterior, a fost intocmit tabelul definitiv consolidat de creante al debitoarei cu un pasiv total de 6.417.674.252 ROL, tabel pe care administratorul debitoarei a inteles sa-l conteste.

Concomitent, lichidatorul judiciar a initiat demersuri pentru identificarea debitorilor falitei si recuperarea creantelor acesteia, in special cele datorate de Consiliul Local pentru investitiile realizate de catre debitoare in imobilul situat in C. -N., str. Horea, nr. 2, judet C.

, investitii acordate de instanta de Judecata, C. ea de Apel C., prin Decizia Civila nr. 160/2007 (irevocabila ca urmare a respingerii recursului de catre Inalta C. e de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 1408/_, pronuntata in dosar nr._ ) in cuantum de 439.129,06 lei si realizata efectiv prin executare silita la valoarea actualizata cu indicele inflatiei (62.225 lei) dupa solutionarea tuturor contestatiilor la executare formulate de Consiliul Local C. .

De asemenea, s-au identificat doua transferuri patrimoniale, respectiv autovehicule, pentru care lichidatorul judiciar a formulat actiune in anularea acestora si repunerea partilor in situatia anterioara. Cererea a fost admisa de judecatorul sindic prin Incheierea Comerciala nr. 241/_, irevocabila prin respingerea recursului formulat impotriva acesteia.

La data de_ administratorul special al debitoarei a formulat contestatie impotriva tabelului consolidat de creante, vizata fiind creanta creditoarei A. F. P. a municipiului C. -N. . Dezlegarea pricinii a necesitat administrarea probei cu expertiza contabila si un supliment la expertiza. Conform concluziilor suplimentului la raportul de expertiza contabila, depus la dosar la termenul anterior, rezulta ca datoria SC P. G. SA fata de bugetul de stat se reduce cu 103.991 ron, la care se adauga 479 ron reprezentand TVA generata de instrainarea, respectiv readucerea autovehiculelor in patrimoniul debitoarei, in total 104.470 ron.

Astfel, tinandu-se cont de valorile stabilite prin expertiza s-a impus diminuarea creantei AFP inregistrata in tabelul definitiv consolidat la valoarea de 306.467,75 RON cu suma de

104.470 RON, context in care lichidatorul judiciar a solicitat admiterea in parte a contestatiei cu consecinta diminuarii creantei AFP C. pana la concurenta sumei de 201.997,75 lei.

Litigiul a fost solutionat la data de_, judecătorul sindic admitand contestația formulată de M. C. împotriva tabelului definitiv consolidat al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC P. G. SA și în consecință a dispus reducerea cuantumului creanței înscrise în favoarea creditoarei A. F. P. A M. UI C. -N. prin D.

C. cu suma de 104.470 lei.

Tabelul definitiv consolidat de creante al debitoarei a fost incuviintat prin Incheierea Comerciala nr. 1668/2005, tabel in care AFP C. a fost inscrisa cu o creanta in cuantum de 306.467,75 lei.

Cu luarea in considerare a dispozitiilor incheierii comerciale din data de_, executorie, lichidatorul judiciar a procedat la diminuarea creantei AFP C. cu suma de

104.470 lei, astfel incat creditorul fiscal a ramas inscris in tabelul definitiv consolidat cu suma de 201.997,75 lei.

Tabelul definitiv consolidat, refacut in conformitate cu dispozitiile incheierii comerciale din_ a fost afisat la usa instantei la data de_ .

Tabelul definitiv de creante al debitoarei a fost contestat de catre actionarul M. C.

N. si in ceea ce priveste creanta SC N. C. S. aratand ca admiterea acesteia in cuantum de 293.546 lei a fost consecinta unui dol.

Contestatia a facut obiectul dosarului nr._ pe rolul T. ui Comercial C. si s- a solutionat prin Sentinta Comerciala nr. 4068/_ prin respingerea acesteia, astfel incat tabelul de creante nu a suferit modificari sub acest aspect.

La data de_ lichidatorului judiciar i s-a comunicat somatia emisa in dosarul executional nr. 215/2011 a Biroului Executorului Judecatoresc Sortan Ioan-Calin prin care debitoarea era somata sa evacueze imobilul situat in C. -N., str. Horea, nr. 2, judet C.

precum si sa plateasca suma de 6.628,52 lei reprezentand cheltuieli de executare pe considerentul ca debitoarea nu si-a indeplinit obligatia de evacuare a imobilului in discutie. Actul de executare emis de BEJ Sortan Ioan Calin a fost atacat cu contestatie la executare care a format obiectul dosarului nr.14._ pe rolul Judecatoriei C. -N. . La fond contestatia la executare a fost respinsa insa lichidatorul judiciar a uzat de calea de atac a recursului ce a fost admis de catre instanta de control judiciar, actele de executare emise de BEJ Sortan Ioan Calin fiind anulate.

La randul sau, BEJ Sortan Ioan Calin a formulat contestatie impotriva raportului de activitate intocmit de lichidatorul judiciar in cuprinsul caruia a aratat ca nu va da curs solicitarii acestuia de plata a cheltuielilor de executare, contestatie care a fost solutionata la data de_ in sensul respingerii acesteia ca fiind tardiv formulata, solutie mentinuta in recurs de C. ea de Apel.

De asemenea, debitoarea SC P. G. S. a fost improcesuata in calitate de parata in cauza ce a format obiectul dosarului nr. 14._ pe rolul Judecatoriei C. -N. cu termen de judecata la_ prin care reclamantul M. C. N. in calitate de administrator special al debitoarei SC P. G. S. a solicitat instantei sa constate ca fiind false urmatoarele facturi fiscale: FF seria CJ ACA nr. 2505720/_, FF nr. CJ ACA nr. 2505723/_ si FF CJ ACA nr. 2505725/_ . Cauza s-a solutionat in fond la data de_ in sensul respingerii cererii ca fiind inadmisibila.

Lichidatorul judiciar a arătat că pe parcursul derularii procedurii s-a reusit valorificarea autoturismulului Ford Aspire la pretul de 3.000 lei, s-au recuperat creante de la Consiliul Local C. in cuantum de 508.570,56 lei, iar de la SC Napocenter S. s-a recuperat suma de 3.758,47 lei. Ca rezultat al constituirii unor depozite bancare cu sumele incasate, s-a reusit obtinerea unor venituri constand in dobanzi in cuantum de 83.514 lei.

Astfel, masa credală rezultata in urma valorificarii bunurilor debitoarei, a recuperarii de creante si a veniturilor realizate din dobanzi a fost in cuantum de 598.843,03 lei din care suma de 64.400 lei reprezentand cheltuieli de procedura, iar suma de 533.235,40 lei a facut obiectul planului de distribuire intre creditori, indestulati integral.

Planul de distribuire intre creditori, împreună cu raportul privind fondurile obtinute din lichidare au fost afișate la ușa T. ui Specializat C., așa cum prevede art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, la data de_, fiind comunicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență, creditorii fiind notificați cu privire la posibilitatea depunerii contestațiilor în termen de 15 zile de la afișare .

Lichidatorul judiciar in exercitarea atributiilor care ii revin a procedat la convocarea adunarii generale a creditorilor pentru data de_, ora 10, avand urmatoarea ordine de zi: aprobarea cheltuielilor ocazionate cu prezenta procedură și a raportului privind fondurile obținute din lichidare, discutarea si aprobarea planului de distribuire a masei credale. Ordinea de zi a fost aprobata de Adunarea Generala a Creditorilor, aspecte consemnate in procesul- verbal incheiat la data de_ si depus la dosarul cauzei la data de_ .

Avand in vedere ca raportul privind fondurile obtinute din lichidare si planul de distribuire intre creditori nu au fost contestate in termenul legal prevazut de Legea insolventei lichidatorul judiciar a procedat la punerea in executare a planului de distribuire, in sensul efectuării plății sumelor datorate creditorilor astfel cum figurau în tabel.

Lichidatorul judiciar a arătat că au fost parcurse toate etapele procedurale, iar în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care ar putea fi valorificate în condițiile îndestulării tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Astfel, consideră că nu mai există nici un temei pentru continuarea prezentei proceduri de faliment în formă simplificata, motiv pentru care solicită închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Raportul final de activitate a fost comunicat creditorilor (f.15-22 vol. VII), afișat la ușa instanței la data de_ (f.14 vol. VII), publicat în BPI nr.18071/_ (f.32-36 vol. VII), convocatorul adunării creditorilor fiind publicat în BPI nr.2145/_ (f.37-39 vol. VII).

La data de 11 februarie 2013 administratorul special al debitoarei SC P. G. SA M.

C. N. a formulat obiecțiuni împotriva raportului final, solicitând continuarea procedurii falimentului debitoarei până la lămurirea aspectelor invocate în cuprinsul obiecțiunilor.

Astfel, s-a arătat că din raportul final nu reiese ce s-a întâmplat cu situația celor două conturi deschise la Alpha Bank pe numele debitoarei, conturi prin care s-au derulat importante sume de bani. De asemenea, lichidatorul judiciar nu a arătat dacă a preluat contabilitatea de la practicienii în insolvență care au fost desemnați anterior și care era situația financiară la data preluării.

În ceea ce privește contestația formulată de administratorul debitoarei împotriva tabelului definitiv consolidat al creanțelor lichidatorul judiciar nu a arătat în cuprinsul raportului final care a fost motivul contestației și în ce mod a fost soluționată aceasta.

Referitor la cele două transferuri patrimoniale indicate de lichidatorul judiciar și anulate de judecătorul sindic, s-a arătat că în urma plângerii formulate de SC N. C. S. împotriva administratorului special M. C. N. cu privire la dreptul de a vinde cele două vechiule în perioada de reorganizare, Înalta Curte de Casație și Justiție a retras toate acuzațiile, stabilind că acțiunea administratorului a fost legitimă.

Administratorul special a mai arătat că lichidatorul judiciar nu a explicat cum s-a ajuns la diminuarea creanței A.F.P. C. -N. cu suma de 103.991 lei, în cuprinsul expertizei invocate această sumă nefiind individualizată, fiind oferite doar calcule pe tipuri de datorii. De asemenea, în cauză au fost întocmite două expertize care au stabilit cu exactitate care era cuantumul datoriei SC P. G. SA către bugetul de stat la data intrării în faliment. Cu toate acestea, lichidatorul judiciar nu a verificat atent rezultatul expertizelor precum și data certă până la carte au fost calculate dobânzile și majorările aferente noii baze de calcul care a rezultat după corectarea fișelor contabile prin scoaterea din calcul a celor trei facturi declarate false, dată la care ar fi trebuit să se oprească calculul majorărilor și dobânzilor, întrucât societatea a intrat în faliment. Totodată, acest cuantum trebuie diminuat cu sumele care au fost plătite la bugetul de stat în perioada_ -_ când administratorul special a avut drept de administrare a societății și a efectuat plăți către bugetul de stat în valoare de 227.871.832 lei vechi.

S-a mai susținut că lichidatorul judiciar a afirmat în cuprinsul raportului final că pe parcursul derulării procedurii s-a reușit valorificarea autoturismului Ford Aspire, fără a arăta ce s-a întâmplat cu autovehiculul Jeep Cherokee.

Totodată, s-a arătat că planul de distribuire a fost întocmit de lichidatorul judiciar fără ca acesta să verifice valabilitatea creanțelor la data întocmirii acestuia, fiind efectuate plăți către societăți care nu mai există și către societăți cărora debitoarea nu le mai datora nici o sumă de bani. de altfel, lichidatorul judiciar a procedat la distribuirea masei credale înainte ca toate litigiile care ar putea afectat această masă credală să fie declarate definitive și irevocabile și anterior prezentării și aprobării raportului final, fiind încălcate astfel disp. art.130 din Legea nr.85/2006.

În ceea ce privește rectificarea tabelului definitiv consolidat, s-a arătat că acesta a fost încuviințat în anul 2005, iar după 6 ani a fost rectificat cu o sumă importantă, rectificare prin care acest tabel își pierde caracterul de definitiv consolidat, fiind necesar ca acesta să fie din nou încuviințat de judecătorul sindic în forma refăcută și supus unor posibile verificări și contestații.

Analizând obiecțiunile formulate de administratorul special al debitoarei SC P. G. SA, judecătorul sindic le va respinge ca fiind inadmisibile.

Conform prev. art.129 din legea nr.85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

Astfel, legea conferă calitate procesuală activă în vederea formulării obiecțiunilor împotriva raportului final întocmit de practicianul în insolvență doar creditorilor implicați în procedură.

Întrucât obiecțiunile împotriva raportului final au fost formulate de administratorul special al debitoarei M. C. N., care nu are calitatea de creditor în procedură, judecătorul sindic va dispune respingerea obiecțiunilor formulate ca fiind inadmisibile.

Dispozițiile legale invocate nu conferă, de altfel, calitate procesuală activă nici unei alte persoane care ar fi fost în măsură să justifice un interes în derularea procedurii singurii îndreptățiți să formuleze obiecțiuni împotriva raportului final de activitate fiind creditorii.

Rațiunea avută în vedere de legiuitor o constituie, de altfel, însăși scopul derulării procedurii, recuperarea pasivului în cadrul unei proceduri colective, concursuale, procedură care se derulează în interesul creditorilor care dobândesc odată cu înscrierea în tabelul creanțelor, dreptul de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței.

Analiza obiecțiunilor formulate împotriva raportului final de activitate din prisma dispozițiilor art. 75 ale Legii nr. 85/2006 indicate de oponent în cuprinsul cererii impune, de asemenea, respingerea acestora ca inadmisibile din perspectiva faptului că norma legală invocată reglementează dreptul oricărei persoane interesate de a contesta până la data închiderii procedurii, trecere unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv al creanțelor, în situații limitativ prevăzute de legiuitor. Or, în cazul, în speță, contestarea raportul final de activitate în temeiul prevederilor art. 75 din lege este inadmisibilă, legiuitorul reglementând în mod clar și neechivoc modalitatea de contestare a acestuia conform prevederilor art. 129 alin. 3 din legea insolvenței.

În urma respingerii obiecțiunilor formulate împotriva raportului final de activitate, prin raportare la dispozițiile art. 129 alin. 2 judecătorul sindic îl va aproba constatând că a fost întocmită și situația financiară finală, atât raportul final cât și situația financiară finală fiind publicate în BPI nr. 18071/_ (f. 36).

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic, ținând cont de faptul că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri a căror valorificare să se impună, având în vedere că procedura falimentului debitoarei astfel cum este reglementată de dispozițiile legale s-a derulat cu respectarea legii și că toți creditorii implicați în procedură și-au recuperat integral creanțele, în baza prev. art.132 alin.2 din legea insolvenței va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC P. G. SA.

În baza acelorași dispoziții legale, teza finală, se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul va fi descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați, constatând că au fost acoperite din averea debitoarei cheltuielile de procedură și remunerația practicianului în insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge obiecțiunile formulate de M. C. N., administrator special al debitoarei SC P. G. SA împotriva raportului final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei, ca fiind inadmisibile.

Aprobă raportul final de activitate și situațiile financiare finale întocmite de lichidatorul judiciar J. I. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC P. G. SA, J_, CUI 9118973 și în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A JUDEȚULUI C. și OFICIULUI REGISTRULUI

COMERȚULUI DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 432/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)