Sentința civilă nr. 679/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 679/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului R. M. M., formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC MG C. S., P. O. I., în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, d-na practician în insolvență Mălăescu M., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar întrebările adresate pârâtului prin intermediul unui interogatoriu, instanța urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 225 din codul de procedură civilă cu privire la refuzul prezumat al pârâtului de a răspunde la întrebările din interogatoriu.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că înțelege să susțină cererea de antrenare a răspunderii administratorului societății astfel cum a fost formulată și nu are alte cereri în probațiune de formulat și nici excepții de invocat.
Judecătorul sindic nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra dezbaterii pe fond a cererii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii și pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei în sumă de 60.047,83 lei, în conformitate cu prevederile art. 138, alin. 1 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006. Arată că nu se opune conexării prezentei cauze la dosarul de insolvență.
Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii de antrenare a răspunderii, precum și asupra unei eventuale conexări a prezentului dosar la dosarul nr._ .
JUDECĂTORUL SINDIC :
Deliberând asupra cererii de antrenare a răspunderii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 25 septembrie 2012, lichidatorul judiciar al debitoarei SC MG C. S., P. O. I., a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului R.
M. M., administratorul statutar al debitoarei, pentru întregul pasiv al debitoarei SC MG C. S., 60.047,83 lei.
În motivarea cererii, a arătat că din documentele și informațiile pe care le deținea la momentul formulării cererii, în urma analizării cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC MG C. S., a apreciat că de apariția acestei stări se face vinovat administratorul societății, d-l R. M. M. . A arătat că deși a fost notificat de către lichidatorul judiciar, pârâtul nu a depus situațiile financiar-contabile pentru a se putea verifica modul în care s- a efectuat activitatea economică și înregistrările contabile, fapt ce poate duce la concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, sau chiar că a ținut o contabilitate fictivă.
A arătat că potrivit art. 138, alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006, fapta membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, prin ținerea unei contabilități fictive, prin dispariția unor documente contabile sau prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, atrage răspunderea acestora, în sensul suportării unei părți din pasivul debitorului.
A mai arătat că, de altfel, refuzul pârâtului de a pune la dispoziția judecătorului sindic/lichidatorului, a documentelor prevăzute de art. 28 alin, 1 lit. a - f din Legea nr. 85/2006 constituie și infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006, ceea ce demonstrează intenția legiuitorului de a sancționa aspru atitudinea culpabilă a persoanelor care nu-și îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege. Având în vedere faptul că administratorul statutar, pârâtul R. M. M., nu a predat documentele contabile ale societății debitoare, în pofida notificării de deschidere a procedurii insolvenței, a considerat că se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute art. 138, alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006.
A învederat că neținerea contabilității este o faptă negativă ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. Lichidatorul a făcut dovada că a notificat administratorul social pârât în legătură cu obligația depunerii documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolventei, acesta semnând pentru primirea notificării, luând deci cunoștință efectiv de obligația ce îi incumba. În condițiile în care administratorul social nu a predat documentele în termenul fixat, a arătat că se poate trage prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea; or, această prezumție putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către lichidator, însă în cauza pârâtul nu a făcut dovada predării, cu consecința nerăsturnării prezumției simple de neținere a contabilității.
A mai arătat că prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei. Lipsa documentației contabile, ce ar fi trebuit pusă la dispoziția lichidatorului judiciar numit în cauză, în vederea analizării cauzelor și persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în
1
imposibilitate de plată, conduc spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a falitei. Imposibilitatea verificare a modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca, de altfel, a verificării întregii activități a debitoarei, conturează fără echivoc vinovăția administratorului statutar și legătură directă între acțiunile acestuia și falimentarea persoanei juridice.
A concluzionat în sensul că administratorul societății se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Prin neefectuarea de către pârât a niciunui demers pentru depunerea documentelor contabile ale societății comerciale, s-a contribuit la agravarea stării de incertitudine privind situația juridică a societății. Acest lucru a determinat imposibilitatea identificării activului și pasivului societății, a tuturor creditorilor și debitorilor acesteia, pârâtul contribuind prin neținerea contabilității, în mod direct la creșterea stării de insolvență a societății.
Astfel, a arătat că din analiza bilanțului contabil aflat pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că la data de_, patrimoniul debitoarei MG C. T. S. era în valoare totală de 513.999 lei, acesta fiind format din stocuri în valoare de 34.800 lei, disponibilități în casă și conturi la bănci de 32.038 lei, creanțe în valoare de 114.031 lei, precum și active imobilizate în valoare de 513.999 lei.
A mai arătat că pasivul societății, așa cum reiese din tabelul definitiv al creanțelor, este în cuantum de 60.047,83 lei. Din ultimul bilanț contabil disponibil reiese că datoriile acumulate sunt în valoare de 747.152 lei. Din aceste datorii, lichidatorul a identificat doar 60.047,83 lei, restul creanțelor rămânând necunoscute până la formularea cererii de față.
În drept, a invocat art. 138, alin. 1, lit. d) și e).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Pentru dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului și a depus la dosar: copia tabelului definitiv al creanțelor, copia dovezii de notificare administratorului statutar pârât, copia bilanțului contabil de pe site-ul MFP, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat pentru administrarea probei cu interogatoriul.
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului - lista de control a debitoarei.
Din confirmarea de primire de la f. 8-9 judecătorul sindic reține că pârâtul administrator statutar a aflat despre starea de insolvență a debitoarei și a putut lua cunoștință despre notificarea referitoare la deschiderea procedurii, cuprinzând și obligațiile care îi reveneau în această calitate. Coroborând acest fapt cu nepredarea de către pârât către lichidatorul judiciar a actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic concluzionează în condițiile art. 1203 C.civ. în sensul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege, în caz contrar neexistând vreun impediment pentru predarea lor lichidatorului judiciar.
Astfel cum rezultă din ultimii indicatorii financiari cunoscuți ai debitoarei, la finalul exercițiului financiar 2007 debitoarea a înregistrat active circulante în valoare de 1. lei, din care: stocuri 34800 lei, respectiv disponibilități în casă și conturi bancare în valoare de 33038 lei și creanțe în valoare de 1. lei și active imobilizate în valoare de 5. lei, însă pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar nici activele imobilizate, nici stocurile și nici disponibilitățile bănești, respectiv nu a predat lichidatorului judiciar nici actele necesare urmăririi creanțelor. În calitatea sa de administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri și înscrisuri, dar nu a făcut nici dovada faptului că sumele de bani, stocurile sau activele imobilizate s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că ar fi fost valorificate în interesul debitoarei, respectiv nu a făcut nici dovada urmăririi sau încasării creanțelor mai sus arătate. În consecință, judecătorul sindic prezumă, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâtul și-a însușit bunurile și sumele de bani respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 138, art. 1, lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că din probatoriul administrat în cauză nu reiese efectuarea de către pârât a vreunui demers de a ascunde activele debitoarei sau de a îi mări în mod fictiv pasivul, motive pentru care nu se poate reține incidența acestui caz de răspundere.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin aceste fapte, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC MG C. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 60.047,83 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității și a Legii nr. 85/2006 a insolvenței). Fiind vorba despre obligații legale și despre faptele omisive ale pârâtului de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, respectiv de a nu preda către lichidatorul judiciar activele debitoarei, deși a fost notificat în acest
2
sens, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma culpei pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și a dolului pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC MG C. T. S., P. O. I., în contradictoriu cu pârâtul R. M. M., și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul R. M. M., administratorul statutar al debitoarei SC MG C. T. S., CUI 18057874, să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC MG C. T. S., în cuantum de 60.047,83 lei.
În temeiul art. 164 C.proc.civ. va dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr. _
, pentru a asigura păstrarea în același cadru a tuturor cererilor formulate în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC MG C. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC MG C. T. S., P. O. I., în contradictoriu cu pârâtul R. M. M., domiciliat în com. M. V., nr. 1100, jud. C., și, în consecință:
Obligă pârâtul R. M. M., administratorul statutar al debitoarei SC MG C. T. S., CUI 18057874, să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC MG C. T. S., în cuantum de 60.047,83 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 6 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
În CO, semnează prim-grefier
Thred./FIM/4 ex./02.08.13
3
← Sentința civilă nr. 2680/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 2432/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|