Sentința civilă nr. 2139/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2139

Ședința publică din 28 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la raportul final formulat în derularea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SS, cu sediul în B. str.

I., nr.95, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_

, având Cod fiscal 18466888, județul M., în calitate de lichidator judiciar de

I. S.,

cu sediul în B., str. Moinești, nr.8, bl.202, sc. B, ap.66, sector 6, cu adresa de corespondență în Câmpulung, Șoseaua Națională nr.179, jud. A.

.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin raportul final nr. 1903/_ lichidatorul judiciar A. I. S. , desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SS a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii de faliment, descărcarea lichidatorului și a tuturor persoanelor care l-au asistat, de îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura conform art. 136 din același act normativ, plata în favoarea lichidatorului a onorariului și a cheltuielilor aferente procedurii.

În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat următoarele:

I. S. în calitate de lichidator judiciar al SC SS conform sentinței civile nr. 6537 pronunțată în ședința publică din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul_ /a1, în îndeplinirea atribuțiilor conferite de legea insolvenței, s-au întreprins următoarele demersuri:

În perioada de referință s-a procedat la întocmirea tabelului suplimentar care a fost întocmit la data de_ precum și publicat în BPI. Întrucât nu au

fost depuse contestații s-a putut întocmi și afișa tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei SC SS la data de_ .

În această perioadă s-a procedat la întocmirea tuturor actelor stipulate în Legea nr. 85/2006, cât și a verificărilor privind identificarea administratorului debitoarei. Cu această ocazie s-a stabilit conform adresei Primăriei Orașului B. cu nr. 6175/2012 că aceasta deținea un autoturism Ford Focus care aparținea societății de leasing și care a fost predat acestora, sediul declarat nu mai există iar administratorul societății nu poate fi identificat, acesta fiind plat din țară.

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 131 alin. 1 din Legea

I. enței s-a propus închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul Comerțului, precum și descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități a lichidatorului conf. art. 136 din Legea 85/2006.

Deoarece societatea nu dispune de lichidități în contul său, nu are bunuri sau alte valori, s-a propus acordarea onorariului de 3.000 lei + TVA.

Creditoarea D. G. A F. P. M. a formulat obiecțiuni la raportul final

, arătând că nu este de acord cu propunerea lichidatorului, întrucât propune valorificarea bunurilor debitoarei, urmând ca în continuare lichidatorul judiciar să specifice dacă sunt întrunite condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, identificarea cauzelor de atragere a răspunderii administratorilor debitoarei în vederea îndestulării creditorilor astfel cum au fost înscriși la masa credală.

Având a se pronunța asupra obiecțiunilor la raportul final, form ulate de creditoarea D. G. A F. P. M., judecătorul sindic le va

respinge pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 348 din_ pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._ s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC SS .

Potrivit raportului nr. 999/_ întocmit de administratorul judiciar, privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei, nu s-au identificat persoane concrete sau fapte concrete ale unor persoane care să poată fi acuzate de aducerea debitoarei în stare de insolvență.

Prin sentința nr. 6537 din_ pronunțată de judecătorul sindic în cadrul dosarului_ /a1 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

Potrivit tabelului consolidat rectificat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 781.901,12 lei, creditori fiind: SC BancPost SA, D. R. pentru

A. și O. V. le C., Agenția Națională de Administrare Fiscală─ Autoritatea Națională a Vămilor, DGFP M. ,; Primăria Orașului B., SC T.

L., SC V. I. R. și Rompetrol (f.64 dosar nr._ /a1).

În speță, suntem în ipoteza alin. 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, administratorul judiciar ─ iar ulterior lichidatorul ─ nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitoarei și a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea de atragere a răspunderii organelor de conducere a acesteia.

În această situație, persoanele abilitate de lege puteau, în cadrul adunării generale a creditorilor, să hotărască introducerea acțiunii în răspundere.

Cum acțiunea în răspundere nu a fost formulată de nicio persoană abilitată de lege, obiecțiunile invocate de creditoare la raportul final de închidere a procedurii sunt pur formale, cu atât mai mult cu cât creditoarea nu a indicat bunuri concrete din patrimoniul debitoarei care să fie valorificate.

Judecătorul sindic va aproba raportul final pentru urm ătoarele considerente:

Lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în averea debitoarei deși a făcut demersuri în acest scop, iar niciun creditor nu s-a oferit să acopere cheltuielile administrative.

Așa fiind, judecătorul sindic va închide procedura, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

În baza art. 4 din Legea 85/2006 va dispune plata cheltuielilor cu procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge obiecțiunile la raportul final formulate de creditoarea D.

G.

A F.

P. M. , cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M.

.

Aprobă raportul final nr. 1903/_ depus de lichidatorul A. I.

S. ,

cu sediul în B., str. Moinești, nr.8, bl.202, sc. B, ap.66, sector 6, cu adresa de corespondență în Câmpulung, Șoseaua Națională nr.179, jud. A. :

Dispune închiderea procedurii de insolvență privind pe debitoarea SC S.

S., cu sediul în B. str. I., nr.95, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod fiscal 18466888, și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Aprobă decontarea de către lichidator din fondul de lichidare a sumei de

lei reprezentând onorariu lichidator și cheltuieli de lichidare.

Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. ență . Cu lichidatorul se comunică separat.

Pronunțată în ședința publică de azi 28 Martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

SA Ana C.

Red. AS/ _

Tred. A.C./_ - 7 ex

cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

HOTĂRĂȘTE:

Respinge obiecțiunile la raportul final formulate de creditoarea D. G. A F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. .

Aprobă raportul final nr. 1903/_ depus de lichidatorul A. I. S., cu sediul în B., str. Moinești, nr.8, bl.202, sc. B, ap.66, sector 6, cu adresa de corespondență în Câmpulung, Șoseaua Națională nr.179, jud. A. :

Dispune închiderea procedurii de insolvență privind pe debitoarea SC S.

S., cu sediul în B. str. I., nr.95, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având cod fiscal 18466888, și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Aprobă decontarea de către lichidator din fondul de lichidare a sumei de

lei reprezentând onorariu lichidator și cheltuieli de lichidare.

Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. ență . Cu lichidatorul se comunică separat.

Pronunțată în ședința publică de azi 28 Martie 2013.

PREȘEDINTE,

S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2139/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)