Decizia civilă nr. 1005/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1005/2011

Ședința publică din 08 martie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3515 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., cauza privind și pe intimații L. C. și A. F. PENTRU M. M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 159^{1 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 pct. 1 C.pr.civ. și 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.}

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3515 din (...) a T. S. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

S-a admis acțiunea reclamantei L. C., împotriva A. F. P. Z. și a

DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J. S..

S-a dispus anularea adresei nr. 20130/(...) și 50444/(...) a pârâtei și a fost obligată pe aceasta să restituie reclamantei suma de 1155 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală.

S-a respins cererea de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M.. În motivare se arată că prin cererea sa, reclamanta L. C. a chemat în judecată pârâtele A. F. P. Z., D. G. a F. P. a J. S. și chemata în garanție

Agenția F. pentru M., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea adresei nr. 20130/2010 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1155 lei reprezentând taxa de poluare achitată, cu dobânda legală.

Reclamanta arată în motivarea cererii sale că s-a adresat pârâtei cu o plângere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, plângere care însă a fost respinsă.

Referindu-se la nelegalitatea perceperii acestei taxe, reclamanta invocă și dezvoltă pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminatoriu al taxei speciale de poluare.

Prin întâmpinare pârâta invocă excepția inadmisibilității acțiunii, cu argumente care în esență, se circumscriu următoarelor:

Dispozițiile art. 7 din L. nr. 554/2004 prevăd expres parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, printr-un act administrativ.

De asemenea, la alin. (2) al textului mai sus invocat se arată că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

Așa cum rezultă și din contestația formulată, reclamanta L. C. a formulat o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, înregistrată la organul fiscal competent respectiv A. F. P. Z.

Urmare cererii s-a emis o Decizie de restituire, decizie ce nu reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 88 din O. nr. 92/2003 republicată și modificată, și care trebuia contestată conform dispozițiilor art. 205.

Pe fond, pârâta se apără cu aceea că O. nr. 5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create.

Această taxă este aplicabilă în statele membre ale Uniunii E., s-a aliniat la regulile liberei concurențe „Noua formă a taxei, care se referă la gradul de poluare, este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va înmatricula în altele";.

Măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt compatibile cu prevederile art. 90 din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din Hotărârea C. E. de J.

Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul reține următoarele:

Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004.

Asupra cauzei pe fond, instanța a reținut următoarele:

Prin chitanța TS5 nr.1980495 la data de (...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma 1155 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 20130/(...) aceasta din urmă comunicând refuzul său.

Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].

Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R..

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată.

În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă.

Aceasta deoarece prin intermediul unei asemenea cereri nu se poate obține introducerea în cauză a unui alt pârât ci, potrivit art. 57 Cod procedură civilă, trebuie să fie vorba de un terț care ar putea să formuleze aceleași pretenții ca și reclamant.

În speță, chemata în garanție nu ar avea o asemenea posibilitate, adică nu ar putea cere obligarea pârâtelor la restituirea unei taxe de poluare achitată de reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. a județului S. solicitând admiterea recursului, desființarea Sentinței Civile nr. 3515 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, admiterea cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. - M. M.; respingerea acțiuniiformulată de reclamantă in principal ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată.

În motivarea recursului, recurenta arată că, considerăm criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct. 6 și 9 Cod Procedură Civilă si in considerarea dispozițiilor art. 3041¹, deoarece interpretând greșit dispozițiile O. nr.5. instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea adresei nr. 2130/(...) și a Deciziei nr. 50444/(...), obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1155 lei, sumă ce reprezintă taxa de poluare impreuna cu dobânda legală aferentă calculată de la data achitării taxei până la data plății efective, și de asemenea în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. - M. M. și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul T. S., reclamanta a solicitat anularea adresei nr. 20130/(...) și a Deciziei nr. 50444/(...) emise de AFP Z. și obligarea acesteia la restituirea sumei de 1155 lei reprezentând taxa pe poluare achitată cu acest titlu, precum și la plata dobânzii fiscale calculate de la data achitarii și până la data restituirii.

Consideră nelegală hotărârea atacată deoarece Tribunalul Sălaj a acordat ceea ce nu s-a cerut in sensul că reclamanta a solicitat dobânda fiscală în temeiul art. 117, 120 și 124 din Codul de procedură fiscală, așa cum rezultă din motivarea în drept a actiunii formulate, iar instanta de fond a obligat recurenta la plata dobânzii legale aferente, fără însă a motiva sentinta pronunțată.

Reclamanta nu atacă un act administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ ,art. 2.

Semnificația unor termeni c) act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere public, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; d) act administrativ-jurisdictional - actul emis de o autoritate administrativa investita, prin lege organica, cu atributii de jurisdictie administrativa speciala.

În concluzie adresa a cărei anulare o solicită reclamanta nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, potrivit art 8 alin,1 din L. nr.554/2004.

(1) Persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumit de raspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vătămata într-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumiteoperatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat. Simplele adrese cum este cea emisă de AFP, sau notificări, puncte de vedere, etc., sunt exceptate controlului judecătoresc în procedura de contencios administrativ iar acțiunile îndreptate împotriva unei adrese sunt fără echivoc inadmisibile, instanța de judecată trebuind să le respingă ca atare.

Având în vedere faptul că, adresa nu constituie act administrativ, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pe cale contenciosului administrativ.

Critică sentinta instantei de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garantie a A. F. pentru M. având în vedere următoarele considerente: taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Totodata, alineatul 2 al aceluiasi articol prevede programele si proiectele pentru protectia mediului finantate din plata taxei pe poluare.

Art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M..

Conform art . 3 alin. 1 din OUG nr. 5. (1) Taxa se calculeaza de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de A. F., .....

Avind in vedere continutul textelor legale invocate rezulta ca organul fiscal din subordinea ANAF in speta DGFP S. - AFP are doar atributii de calculare a taxei, iar banii incasati constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M..

ART.5

(4) Taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Potrivit HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 5..

ART. 3 Textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectarea speciala a sumelor de bani rezultate din plata taxei pe poluare. A., art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie

(6) În ultima zi lucratoare a lunii, unitatile T. S. transfera în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele A. F. pentru M. la T. S. 6, sumele colectate în contul prevazut la alin. (4).

(7) Transferul sumelor se efectueaza din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscal atribuit T. S. (8609468), la nivelul soldului creditor al contului.

(8) Concomitent cu efectuarea operatiunilor de transfer prevazute la alin. (6), unitatile T. S. transmit în sistem electronic A. F. pentru M. un fisier continând toate operatiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule". Aceeasi este situatia si in cazul restiturii sumelor reprezentând diferentele de taxa pe poluare rezultate în urma contestarii taxei.

A. la art. 8 se prevede: (1) În cazul contestarii taxei platite, contribuabilul poate solicita restituirea diferentei de taxa față de cea platita cu ocazia înmatricularii autovehiculului în R..

(5) Cererea de restituire se solutioneaza de organul fiscal competent în termenul prevazut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferenta de taxa se face din bugetul F. pentru M..

Consideră că instanta de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. nr. 5., această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M..

In concluzie, nu organul fiscal obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al platii, si prin urmare nu are obligatia legala de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantul- intimat.

Solicităm instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei.

Referitor la admiterea de catre instanta a capatului de cerere privind acordarea dobinzii legale de la data achitării taxei până la data restituirii efective, solicită de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost incasata in temeiul OUG nr. 5., act normativ care este in vigoare si pe care Curtea C., in numeroasele D. emise cu ocazia solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constitutional.

In ipoteza in care instanta de recurs va considera ca reclamanta - intimata este indrepatatita la plata dobanzii legale, acesta are dreptul la plata dobanzii de la data inregistrarii cererii si pana la data platii efective a debitului.

Asa fiind, fata de toate considerentele de fapt si de drept expuse rezulta ca incasarea taxei pe poluare este legala si temeinica si nu este in contradictie cu normele europene, neputând fi retinuta discriminarea invocata de catre reclamanta.

În concluzie, admiterea recursului, desfiintarea Sentintei Civile nr.

3515 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în garantie a A. F. pentru M. - M. M. și respingerea acțiunii formulată de L. C. in principal ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată.

Analizând recursul, instanța constată următoarele:

1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești.

Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală .

Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate .

Legiuitorul a statuat prin art. 7 din O. DE U. nr. 50 din 21 aprilie

2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilorprivind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a O. de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009, a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5..

Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei.

De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin O. de urgență a

G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe.

De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă.

Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională".

Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justițieipentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și

"nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că

"dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantei, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege.

Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamanta o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată.

Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de

,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul

CE.

Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii.

Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și

7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de laplata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu.

La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza

2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ).

Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe.

C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar .

Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de Justiție E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,,

Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ).

Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar.

Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.

Prin Hotărârea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru împotriva R., Curtea E. de Justiție a statuat:

Conform art. 13:

"Oricare persoana ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Interpretând art. 13 in lumina propriei jurisprudențe, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.

Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei

"autorități naționale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atât din punct de vedere al reglementării, cât și al rezultatului practic

(Hotărârea Wille împotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75,

CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanța de judecată.

Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP J. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă.

Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantei, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond.

3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie

2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5..

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxăriiautovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de Justiție a C. E.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea D.le C. de Justiție a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de Justiție a C. E. în C. conexate C-

290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de Justiție a C. E.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de Justiție a C. E. în C. C-

3. N. T., par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90

TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de Justiție a C. E. în C. conexate C-290/05 și 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49).

S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european.

Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de Justiție a C. E.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și segestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acestdomeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E.

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamanta susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei.

În consecință, cu majoritate de voturi Curtea va aprecia că recursul pârâtei D. S. este neîntemeiat așa încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Cu majoritate de voturi

Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3515 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER C. I. D. P. V. D.

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: N.C. C.

Cu opinia separată a domnului judecător A. A. I. în sensul admiterii recursului, modificării sentinței, respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Motivarea opiniei separate:

Prin recursul formulat recurenta reiterează excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamantă, excepție invocată și în fața primei instanțe. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție deși este pe deplin întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

A., recurenta pârâtă a învederat că reclamanta nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C.

Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu a aceleia sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune de legi materiale și procesuale.

Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal.

Raportul de drept administrativ fiscal s-a născut sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei de 1155 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr. 1980495 din 19 iunie 2009 (f. 9 dosar fond).

Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite printr-o decizie de impunere emisă în baza dispozițiilor art. 7 din OUG 5., act administrativ fiscal pe care reclamantul l-a cunoscut cel mai târziu la momentul achitării taxei, (...) (f.8). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Curtea observă că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de 18 martie 2010 sub nr. 15516, demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare, însă cu depășirea celor 30 de zile, termen în care se putea formula contestație împotriva actului administrativ fiscal. Chiar dacă am da acestei ,,cereri,, calificarea juridică corectă de contestație împotriva deciziei de impunere prin care a fost stabilită și calculată taxa de poluare, termenul de 30 de zile în care trebuia realizat acest demers a fost depășit la momentul ieșirii din pasivitate a reclamantului.

La această cerere autoritatea fiscală prin actul nr. 20130 din 25 martie 2010 răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că taxa este legal achitată și nu poate face obiectul unei restituiri conform art. 117 din O. nr.

92/2003 (f. 7 dosar fond).

Curtea observă în opinie separată că la cererea de restituire înregistrată de reclamantă în faza administrativă practic autoritatea fiscală era pusă în situația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege.

În fapt, Curtea constată că reclamanta a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva R.).

Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamanta și pe care pare a o împărtăși și instanța de fond, respectiv aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei pertinente interne cu cea comunitară europeană incidentă în această materie.

Dimpotrivă, Curtea observă că reclamanta a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii, însă cu respectarea termenelor și a căilor procedurale reglementate pentru această ipoteză.

Prin urmare, calea aleasă de reclamantă ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca în speță, validând demersul reclamantei, să o repunem pe aceasta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C., ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Nu poate fi acceptată nici ideea conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu ar întruni exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedurăfiscală.

Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitor în conținutul art.

7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de C. E. cu privire la taxa de primă înmatriculare în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa inițială nu estestabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil.

În concluzie, independent de compatibilitatea taxei cu dreptul comunitar, ca principiu de drept procesual fisca l, o ta xă treb u ie a p reciată ca fiind le g a l d a to rată a tâ t t imp câ t a ctu l a d ministrat iv fisca l în b a za că ruia a fo st stab ilită , imp u să și a c h ita tă nu a fo st ata cat și anulat. Restituirea unei taxe nu se poate dispune independent de anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată. Atât timp cât actul a d ministrat iv fisca l e ste î n vig o a re, ta xa e ste co n side rată d a to rată .

Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei în opinie separată, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelalte motive invocate pe calea recursului. A. fiind, examinând în ansamblu actele și lucrările dosarului, Curtea reține că demersul reclamantei nu poate fi validat din punct de vedere procedural, încât motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă se vădește a fi fondat, instanța de fond pronunțând o sentință supusă modificării date fiind dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 304 pct.

7 și 9 C.pr.civ.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în opinie separată va fi admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. a M. Z. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Va fi menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție, în condițiile în care pârâta nu a căzut în pretenții.

Judecător cu opinie separată,

A. A. I.

← Decizia civilă nr. 3773/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Decizia civilă nr. 1206/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Decizia civilă nr. 1005/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1005/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal