Decizia civilă nr. 1206/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1206/2011
Ședința din data de 23 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. P. împotriva sentinței civile nr. 3016 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N., având ca obiect
- contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul prin avocat M. E. B., cu împuternicire avocațială nr. 132 din (...) la fila 17 din dosar și intimata-pârâtă prin consilier juridic B. L., cu delegație de reprezentare nr. 41603 din (...) la fila 18 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată și că recursul nu este legal timbrat, deși la termenul de judecată din data de (...) i s-a pus în vedere de către instanță obligația depunerii dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei note scrise și înscrisuri, respectiv filele 30- 78 din dosar.
Instanța comunică recurentului-reclamant un exemplar al notelor scrise depuse de intimată.
Reprezentanta recurentului depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei - fila 79 din dosar, sens în care Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 din Constituția României, ale art. 10 alin. 2 și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale art. 3 pct. 3 C. proc. civ. precum și ale OG nr. 9., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. La interpelarea instanței, reprezentanta intimatei precizează că în anul 2008 au fost emise acte fiscale pentru debitele datorate, iar cele comunicate în anul 2009 sunt accesorii, sume recalculate în urma cererii prin care recurentul a arătat că nu a desfășurat activitate. Din suma comunicată de 5806 lei, debitul este de 1812 lei, aferent anului 2003 și diferența pentru anul 2004. Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare. Reprezentanta reclamantului învederează instanței că la data de (...) a înregistrat contestație, depunând ulterior, față de solicitarea intimatei, și înscrisurile aferente celor afirmate prin contestație. S-a comunicat de către intimată actul cu terminația 250/(...) și extrasul fiscal cu suma de 5806 lei, iar acesta a fost considerat răspuns la contestația făcută. În aceste condiții și a faptului că intimata nu a soluționat contestația printr-o decizie s-a adresat instanței. Prin urmare, reținerea instanței că ar fi inadmisibilă acțiunea pentru că nu s-a urmat procedura prevăzută de OG nr. 9. este greșită. Reprezentanta intimatei pârâte arată că, întrucât prin cererea depusă de recurentă, s-a precizat că nu sunt debite deoarece nu a mai desfășurat activitate, s-a considerat că de aceea au fost solicitate acte. Nota de constatare depusă din data de (...) a stat la baza emiterii titlului de impunere și ține seama de faptul că nu a fost desfășurată în parte activitate, astfel regăsindu-se suma corespunzătoare nedesfășurării activității, s-a ajuns la debitele menționate anterior. Arată, de asemenea, că decizia de calcul a accesoriilor se emit periodic pentru toate debitele neachitate din ziua următoare celei în care s-a calculat decizia anterioară. Apărătorul reclamantului, față de cele susținute, mai arată că demersul în fața autorităților fiscale este o contestație la care nu s-a răspuns printr-o decizie potrivit normelor fiscale, astfel că recursul este întemeiat. Pe fond, arată că așa cum a susținut în fața instanței de fond obligațiile sunt prescrise raportat la primul moment al comunicării în 2009. Termenul în fiscal este de 5 ani iar debitele sunt din 2001- 2003, astfel că acesta era împlinit. Consideră că soluția ar fi de trimitere a cauzei spre rejudecare pe aspectele de fond. Reprezentanta intimatei susține că recursul este neîntemeiat, deoarece nu a fost exercitată calea de atac - contestația prevăzută de art. 205 C. proc. fiscală. Prin actele depuse nu a fost invocată excepția prescripției și solicită respingerea recursului. Curtea rămâne în pronunțare. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.3016 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul D. P. în contradictoriu cu A. F. P. C.-N. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că nu a fost exercitată calea administrativă de atac prevăzută de art.205 și urm din OUG nr.9. împotriva deciziei de impunere nr. 12301064210250/03 iunie 2009 emisă de A. C.-N. A., în conformitate cu art. 218 alin.2 din OG 9., actul sus menționat ar fi trebuit atacat la D. a J. C. iar împotriva deciziei de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei de impunere sus menționate, reclamantul ar fi avut deschisă acțiunea în contencios administrativ la instanța competentă. Mai reține instanta că apărarea reclamantului cum că adresa nr. 17182 prin care i s-a comunicat suma de plată ca urmare a aprobării celor două cereri de reducere a normei de venit proporțional cu perioada lucrată și că i-a fost aprobată și cererea de sistare a impunerii, ar reprezenta în fapt răspunsul la demersurile sale administrative și în concluzie ar fi de fapt echivalentă cu calea administrativă de atac prevăzută de art. 218 alin.2 din OG. 9., nu are suport legislativ atâta timp cât dispozițiile anterior menționate sunt de strictăinterpretare și arată în mod extrem de precis care este actul care trebuie atacat în fața instanței de judecată în acțiunea în contencios administrativ. Totodată reține instanța că nici împotriva adresei nr.17182/(...) și nici împotriva avizului de plată reclamantul nu a exercitat calea administrativă de atac a contravenției prev. de art.205 și urm. din OG nr.9.. Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitândadmiterea acestuia modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea celor solicitate se arată că în mod greșit a considerat instanța că nu a parcurs procedura prevăzută de art.205 C.. In acest sens a susținut și în fața primei instanțe că la începutul anului 2009 a primit de la A. F. P. o decizie referitoare la obligații de plată accesorii din care a aflat că exista obligații de plată a unor sume reprezentând impozit pentru activități liberale pentru perioada cuprinsă între 2004 și 2009. Intrucât a apreciat că aceste obligații au fost ilegal stabilite s-a adresat organului administrativ în termenul prevăzut de art.207 C. solicitând anularea deoarece reprezintă sume nedatorate iar contestația a fost înregistrată sub nr.13034/(...). Ulterior la solicitarea A. F. P. a depus înscrisuri doveditoare și cu toate acestea autoritatea admițând în parte susținerile a procedat la recalcularea obligațiilor și emiterea deciziei contestate prin acțiune. A. rezultă clar faptul că decizia atacată nu reprezintă o decizie nouă în sens fiscal, nu stabilește alte obligații ci este modul în care organul administrativ fiscal a înțeles să soluționeze contestația, astfel că în mod corect s-a adresat instanței aceasta fiind următoarea etapă stabilită de lege. Prin urmare arată recurentul trebuie observat faptul că deși nu respectă condițiile de formă impuse de normele în vigoare răspunsul A. F. P. constituie o soluționare a contestației sale iar față de acest răspuns este îndreptățit să promoveze acțiune în fața instanței de contencios. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata A. F. P. C. a solicitatinstanței respingerea recursului în considerarea că reținerile instanței cu privire la inadmisibilitatea acțiunii sunt concrete și dat fiind că reclamantul nu a exercitat calea administrativă de atac instituită de OG nr.9. împotriva deciziei de impunere iar în conformitate cu art.218 alin.2 din OG nr.9. actul care ar fi putut fi atacat la instanță ar fi fost decizia Direcția Generală a F. P. emisă în soluționarea contestației. De asemenea arată intimata ca nici împotriva avizului emis și comunicarea către reclamant a faptului că i-a fost aprobată cererea sistare a impunerii nu s-a exercitat calea de atac instituită de actul normativ menționat. În ceea ce privește fondul arată intimata că nu poate fi analizat deoarece acțiunea a fost respinsă ca efect al admiterii excepției inadmisibilității. În plus se arată că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate și nelegale deoarece la dosar nr.(...) instituția a depus o serie de decizii de impunere ,calcul accesoriu și acte de executare comunicate în conformitate cu prevederile legale și care au întrerupt termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: În condițiile executării unei activități liberale recurentului i s-a comunicat faptul că nu a achitat obligațiile constând în impozit respectiv obligații de plată accesorii. Față de cele comunicate recurentul în considerarea că nu a mai desfășurat, nu a beneficiat de venituri din activitatea desfășurată -taximetrie din anul 2004 și ca atare nu datorează sume cu titlu de impozit din activitățiindependente s-a adresat A. F. P. În această situație autoritatea fiscală solicita recurentului să depună înscrisuri doveditoare (f.26). Ulterior recurentul depune acte în susținerea celor afirmate (f.25) iar la (...) autoritatea prin adresa nr.17182 comunică recurentului că cererea de reducere a fost aprobată suma de achitat fiind de 5806 lei (f.23). Nemulțumit recurentul se adresează instanței în vederea soluționării aspectelor vizând stabilirea obligației de platăiar demersul său este respins ca inadmisibil prin hotărârea recurată în considerarea că nu s-a exercitat calea instituită de art.205 și următoarele din OG nr.9. și această cale nu a fost exercitată nici împotriva adresei nr.17182/(...) și nici împotriva avizului plată - extras din evidența fiscală. Actul normativ invocat în contextul OG nr.9. prin art.205 prevede că „împotriva titlului executoriu precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii…";. Același articol alin.2 prevede că este îndreptățit la contestație numai cel care se consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Tot astfel prin art.210 al aceluiași act normativ se prevede că în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz. Totodată prin art.218 se mai prevede că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului iar deciziile pot fi contestate la instanța judecătorească de contencios administrativ competent. Din normele enunțate reiese că se poate contesta actul administrativ fiscal sau lipsa acestuia iar în soluționarea contestației organele fiscale emite decizii ce se comunică și care pot fi apoi contestate în instanță. Cercetand înscrisurile depuse la dosar se observă că recurentul în urma comunicării actului - decizie plăți accesorii a ales calea de atac a contestației potrivit normei mai sus enunțate (art.205) - prin depunerea înscrisului ce precizează că „înțelege să conteste decizia referitoare la plata accesorii. Tot astfel se observă și faptul că organul administrativ nu a dat o corectă calificare actului considerându-l drept o simplă cerere, fără a-și îndeplini obligația de a emite o decizie în măsură să fie contestată în instanță. Într-o atare situație a existenței contestației actului comunicat - decizie plății accesorii, a greșitei calificări și a neemiterii deciziei cerute de OG nr.9. nu se poate imputa recurentului că nu ar fi urmat procedura prevăzută de normele enunțate. Ca atare față de actele dosarului, de cele rezultate din acesta, de normele mai sus enunțate și în considerarea reținerii că recurentul a contestat în instanță inclusiv neemiterea unei decizii în soluționarea contestației excepția inadmisibilității este nefondată iar din această perspectivă reținerile instanței sunt greșite. Se susține însă că recurentul nu ar fi contestat avizul, adresa înștiințare plată. Împrejurările evocate nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii promovate întrucât avizul/adresa nu întrunesc cerințele specifice actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de legea fiscală și nici de legea contenciosului administrativ fiscal. Prin urmare constatând că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității Curtea în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2005 va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu prilejul rejudecării instanța va avea în vedere toate susținerile părților punând în discuție dacă eventual se impune și suplimentarea probațiunii cu expertiza. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de D. P. împotriva sentinței civile nr. 3016 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. F. T. M. H. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.A. M. B.
| ← Decizia civilă nr. 1005/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5842/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
