Decizia civilă nr. 1090/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECZIA CIVILĂ NR. 1090/2011
Ședința publică din data de (...)
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. H.
JUDECĂTOR : M. B.
JUDECĂTOR : F. T. GREFIER : D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 4896 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul M. D. F. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 5. și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 4896 pronunțată la data de (...) în dosar nr. (...) al Tribunalului S. a fost respinsă cererea de chemare în garanție a F. pentru mediu; admisă acțiunea reclamantului M. D. F. și în consecință a fost dispusă anularea deciziei nr.116 din (...), obligarea pârâtei A. Z. la plata către reclamant a sumei de 5620 lei încasată cu titlu de taxă specială, cu dobânda legală aferentă începând cu data plății (...) și până la plata efectivă a sumei. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art. 2141 - 214 3 din C. fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care faceînmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. C. art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. nici un statmembru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impoziteinterne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. C. hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din C. fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U niunii E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca bazalegală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind C. fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. A. dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. emițând o adresă în acest sens, aceasta a fost anulată. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. Referitor la cererea de chemare în garanție se reține că instituția nu încasează suma din litigiu și nici nu se varsă în contul acestuia. Împotriva soluției menționate a declarat recurs D. S. în nume propriu șipentru A. Z. solicitând admiterea cererii de chemare în garanție, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă și pe fond ca neîntemeiată. Soluția este criticată prin prisma art.304 pct.7,8,9 C.proc.civ. și în considerarea dispozițiilor art.304 deoarece prin demersul introductiv s-a solicitat restituirea taxei de poluare. Totodată s-a arătat că a fost ignorat atât faptul că actul invocat a fi anulat nu este un act administrativ cât și faptul că nu s-a urmat procedura de a contesta decizia precum și dispozițiile OUG nr.5. în parte de care sumele se fac venit la fondul de mediu. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că norma internă/națională este în contradicție cu norma comunitară având efect de discriminare și îngrădirea liberei circulații în comunitate și a unei concurențe loiale. Analizând recursul declarat Curtea constată că este fondat pentru următoarele: Cu chitanța TS5 nr.1959963 emisă la 0(...) intimatul M. D. F. a achitat la T. Z. suma de 5620 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de OUG 5.. Ulterior s-a adresat autorității în vederea restituirii sumei iar la acesta s- a comunicat ca nu se încadrează în sumele de restituit potrivit OG 9.. Nemulțumit intimatul formulează contestație și aceasta este respinsă prin decizia nr.116. Față de cele statute intimatul se adresează instanței solicitând anularea actului, obligarea la restituirea sumei cu dobândă, cererea fiind admisă. O primă critică din recursul pârâtei este legată de inadmisibilitatea acțiunii, relevându-se că nu se putea dispune direct restituirea sumei, fără a fi anulat actul în temeiul căreia ea a fost percepută, cu atât mai mult cu cât adresa prin care s-a răspuns cererii de restituire nu este un act administrativ. Deși Curtea achiesează acestei ultime afirmații, nu este mai puțin adevărat că această împrejurare nu este natură să ducă la respingerea demersului, ca fiind inadmisibil. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamantă organelor fiscale, aceasta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului Z. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamantă. Ulterior prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamantă. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9.. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și aprincipiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C. fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum șimăsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunatățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat, într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul Uniunii E.. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamantă se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece, în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Or, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C.. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv. Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantei că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, neurmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea prestigiului său, prin pierderea unui proces public, în care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau revocarea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. Înmateria recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din T.ul privind instituirea Uniunii E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar, în toate formele sale. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, în condițiile în care refuzul autorității publice de a da curs solicitării reclamantei de restituire a taxei de poluare este justificat, din următoarele considerente: Actul normativ, respectiv O. 5. (în forma sa inițială, aplicabilă la data efectuării plaților) nu este contrar legislației comunitare. Nu se poate omite că în urma notificărilor emise de C. E. către Guvernul României, au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare, astfel încât noua taxă să nu fie contrară acesteia, o primă chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului, Comunitatea E. exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar. Totodată, în nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, art. 90, actualul art. 110 din TFUE, prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prinraportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. C. dispozițiilor cuprinse în art. 1 din O. nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate. Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea relativ redusă a taxei de poluare, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe. Așadar, Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88 Con. Comisiei E. c. Republicii Elene parag. 17). De asemenea, Curtea E. de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare. Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus. Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia C.E.J. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar. Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Tot în privința comparație cu autovehiculele deja existent în parcul auto național, Curtea E. de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu esterelevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T.ul C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente, (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49). Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește. Se poate așadar concluziona că O. nr. 5. (varianta în vigoare la momentul achitării sumei a cărei restituire se solicită) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1, actualul art. 110 parag. 1 din TFUE. Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență. Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8: „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";. Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei. În cauza de față, reclamantului intimat i-a fost solicitată taxa de poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, taxă care este apreciată de Curte în conformitate cu exigențele legislației naționale și comunitare. T. subliniat faptul că reclamantul a achitat taxa de poluare în litigiu în (...). Prin urmare, având în vedere principiul ,, tempus regit actum ,, la data achitării taxelor, actul normativ aplicabil era OUG 5. ( dinainte de modificarea realizată prin OUG 2. ) astfel încât recursul apare ca întemeiat, urmând a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate și a respingerii cererii principale, ca nefondate, fiind menținute celelalte dispoziții, referitoare la respingerea cererii de chemare în garanței, constatându-se că, raportat la soluția dată cererii reclamantului, cea de chemare în garanței nu mai poate fi luată în discuție. PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4896 din 14 oct.2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. D. F. în contradictoriu cu D. G. a F. P. S., A. F. P. Z.. Menține dispoziția cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER D. C. Red.FT/.SMD 3ex/(...) Jud.fond P. R.a
| ← Decizia civilă nr. 5842/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1898/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
