Decizia civilă nr. 1292/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECZIA CIVILĂ NR. 1292/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. G.: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M., împotriva sentinței civile nr. 3588 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul B. M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
De la dosar lipsește dovada achitării diferenței timbrului judiciar de 0,3 lei aferent fondului cauzei.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare și dovada achitării diferenței de timbru judiciar de 0,3 lei, datorat pentru fondul cauzei.
Se constată că recursul este declarat în termen, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.3588 pronunțată la data de 4.10.201 în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul B. M. împotriva pârâșilor D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. în consecință a fost dispus anularea în parte a deciziei nr.28910/(...) emisă de A. F. P. B. M. constatată nelegalitatea încasării sumei de 3667 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS3A nr.1366273 din data de (...); obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1472 lei, cu dobânda legală de la data pronunțării prezentei și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., invocat de reclamantă, se constată că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în R. a autoturismului. Suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare. Împotriva soluției menționate a declarat recurs D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. solicitând admiterea , modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii. În susținere se arată că la data judecății cauzei nu mai erau în vigoare dispozițiile art.214 din L. nr.571/2003 ci prevederile OUG nr.5. act normativ ce conferă posibilitatea restituirii diferenței. Problema juridică ce a apărut cu ocazia aplicării noului act normativ a fost reglementat situației anterioarei datei de 1 iulie 2008 și deci în ce măsură efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Cu privire la efectul retroactiv al OUG nr.5. Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr.499/2009; nr.428/2009 reținând că redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și ulterior a fost definită drept taxă de poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ fiscale care la momentul contestării lor fuseseră aduse la îndeplinire prin plata voluntară , iar art.11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat și nu situația în care prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. Natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare - ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia și anume cuantumul ei iaraplicarea art.11 din OUG nr.5. dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată șă își recupereze suma plătită în plus, normă, care de altfel îi este și favorabilă. Referitor la dobândă se arată că nu s-a avut în vedere dobânda solicitată de reclamant și faptul că aplicarea dispozițiilor civile restituire obligație de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării. În privința cheltuielilor se arată că nu se poate reține vreo culpă din partea organului fiscal acesta nu avea posibilitatea aplicării normelor comunitare câtă vreme erau în vigoare norme de drept intern. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului în considerarea că taxa a fost percepută în baza art.214 C.fiscal norme ce contravin dispozițiilor art.90, art.28 din T., iar repararea integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii de la momentul lipsei folosinței sumelor achitate. Analizând recursul declarat Curtea reține că este nefondat cu excepțiaaspectului privind cheltuielile solicitate : Astfel, se reține că recurenta a susținut că acțiunea promovată de intimată este în mod vădit netemeinică și nelegală deci trebuia respinsă invocând principiul normelor de drept intern aplicabile speței. Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art.90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din T.ul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.ului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimata are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s- a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat. Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantei dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor T.ului C. E. nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentei cu privire la taxă sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse. Cu toate acestea în ceea ce privește cheltuielile se reține că potrivit art.274 C.pr.civ. pot fi acordate cheltuieli iar acestea pot fi micșorate sau majorate raportat la valoarea pricinii, complexitate, muncă îndeplinită. În speță se observă că acțiunea în condițiile în care sute de alte asemenea acțiuni au fost promovate reprezintă o complexitate redusă, iar soluția raportat la demersurile admise in acestea este previzibilă. Ori în aceste circumstanțe si raportat la valoarea pricinii susținerile recurentei privind incidența art.274 alin.3 sunt întemeiate și vor fi admise. Prin urmare față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. recursul va fi admis, hotărârea modificată în parte conform dispozitivului, în sensul modificării hotărârii în parte; obligării pârâtei A. F. P. la plata cheltuielilor parțiale la fond în sumă de 350 lei onorariu, 43,3 lei taxă de timbru și timbru judiciar. Totodată în considerarea complexității reduse, a previzibilității soluției față de soluțiile date în cauze similare , a admiterii în parte a recursului și aincidentei art.274 alin.3 Curtea va obliga recurenta să achite intimatului reclamant cheltuieli de judecată parțiale în recurs în sumă de 150 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.3588 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că obligă pârâta A. F. P. B. M. să plătească reclamantului B. M. 393,3 lei, cheltuieli de judecată la fond. Menține restul dispozițiilor. Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant 150 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. M. B. G. D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.S. O.
| ← Decizia civilă nr. 794/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1229/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
