Decizia civilă nr. 112/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 112/2011

Ședința 30 N. 2011

C. compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător M. B.

Judecător F. T.

Grefier L. S.

S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de către SC B. A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 777 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. în contradictoriu cu intimatele D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B.- M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

C. de revizuire este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și

0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cerere de revizuire și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea de revizuire înregistrată în 08 iulie 2011 revizuientul SC B. A. SRL în contradictoriu cu intimatele D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B.-M. și A. F. PENTRU M. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună revizuirea Deciziei nr. 777 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C.

În motivarea cererii reclamantul arată că decizia civilă nr. 777 din (...) încalcă prevederile dreptului comunitar.

A indicat reclamantul ca temei juridic dispozițiile art. 21 alin. 2 din L. nr. 5. susținând că în soluționarea recursului s-a încălcat principiul priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. 2 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția R..

S. reclamantul că s-au încălcat dispozițiile art. 110 din T. așa cum se reține în cauza C-402/209 T. vs. România a C..

Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. 1 C.proc.civ. și art. 21 alin. 2 din L. nr. 5. o apreciază ca fiind întemeiată pentru cele ce se vor arăta în continuare în continuare:

Referitor la cererea de revizuire se reține:

Potrivit art. 21 alin. 2 din L. nr. 5., astfel cum a fost modificată prin nr. 2., constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R., republicată.

Noul motiv de revizuire introdus prin nr. 2. a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale U. E., în temeiul art. 10 din Tratat.

În cauza dedusă judecății, instanța de recurs, cu prilejul soluționării recursului, a constatat că taxa de poluare, în raport de data achitării, nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar. (art. 110 din T.).

Așa cum subliniază revizuientul, la data de 7 aprilie 2011 Curtea de

Justiție a U. E. cu ocazia soluționării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu a stabilit că deși statele membre păstrează în materie fiscală competențe extinse care le permit să adopte o varietate de măsuri acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută de art. 110 T., iar articolul 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Curtea a concluzionat că OUG nr. 5., în prima variantă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Prin urmare susținerea revizuientului potrivit căreia decizia nr.

692/(...) a C. de A. C. ar fi dată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar este reală, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire cu consecința modificării acesteia și rejudecării recursului.

Procedând la rejudecarea recursului formulat, raportat la probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3874 din (...) pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. finanțelor P.

B. M.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC B. A. SRL împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., și în consecință :

S-a constatat nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare nr.20979/(...) emisă de pârâta A. F. B. M.

Au fost obligate pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. să restituie reclamantei suma de 7.544 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu ordinul de plată nr.17/(...) cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin.3 din O.G. nr.9/2000 începând cu data de (...) și până la restituirea efectivă .

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 1.543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din L. nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim dea se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) C.pr.civ., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 5., iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 5..

În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 5., iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. B.-M. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. a municipiului B.-M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. pentru M., solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

1. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, T., atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, T. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară.

S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul

110 T. și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110

T., așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,

Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie

2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâripreliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din T., interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 T. de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a achitat la A. F. P. taxa de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 C., iar prima instanță a acordat altceva decât s-a solicitat, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.pr.civ., deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.

Este important a se avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000 dacă ar fi fost formulat un astfel de petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct.

9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din L. nr. 5., se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată și se vor obliga pârâtele A. F. P. B.-M. și A. F. PENTRU M. B. să restituie reclamantului suma de 7544 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu ordin de plată nr. 17 din data de (...).

Se vor respinge restul capetelor de cerere.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de către revizuientul SC B. A. SRL împotriva deciziei civile nr. 777 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C. pe care o schimbă în parte și în consecință:

Admite recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B.-M. și A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr.3874 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâtele A. F. P. B.-M. și A. F. PENTRU M. B. să restituie reclamantului suma de 7544 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu ordin de plată nr. 17 din data de (...).

Respinge restul capetelor de cerere.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 30 N. 2011.

Red.D.M./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: S. Antoniu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 112/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal