Decizia civilă nr. 827/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C.
A. ȘI F.
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 827/2011
Ședința publică de la 24 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC SM C. T. S., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.
(...), în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A JUD.C., având ca obiect suspendare executare act administrativ decizie de impunere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat C. R., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este insuficient timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...), intimata a depus la dosar întâmpinare, comunicată cu reprezentanta recurentei, anterior dezbaterilor.
Acesata depune la dosar diferența la taxa judiciară de timbru. Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului.
Reprezentanta recurentei solicită respingerea excepției, precizând că a comunicat recursul prin fax, iar data faxului este (...), iar în raport de această dată, recursul este formulat în termen legal.
Curtea, după deliberare, față de împrejurarea comunicării recursului prin fax, apreciază că s-a respectat termenul de 5 zile prevăzut pentru exercitarea căii de atac, conform art. 14 din L. nr. 554/2004.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a deciziei de impunere, cu cheltuieli de judecată la fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3336 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC SM C. T. S. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A JUD.C., având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 961/(...).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că temeiul de drept al cererii îl constituie prev. art.14 alin.1 din L. nr.554/2004 din care rezultă condițiile necesare pentru suspendarea executării actului administrativ respectiv: existența unui act administrativ susceptibil de a fi pus în executare, promovarea procedurii plângerii prealabile împotriva actului administrativ,existența cazului bine justificat pentru suspendare și suspendarea să fie în scopul prevenirii unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite concomitent și cumulativ.
Atât în doctrina cât și în practica judiciară s-a subliniat că „motivele suspendării trebuie să apară de la prima vedere, ca fiind temeinice, să creeze de la început o îndoială asupra legalității actului suspendat și să fie cuprinse în considerentele hotărârii; suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate";.
Din cele expus rezultă că măsura suspendării executării actului administrativ atacat intervine doar în cazuri de excepție, în cazuri limită, iar neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice, legalitatea actului administrativ unilateral fiind prezumată.
Așa cum rezultă din actul de la fila 8-11, reclamanta a formulat în prealabil contestație împotriva deciziei de impunere cu numărul de mai sus la organul administrativ fiscal emitent.
În privința primei condiții legea nu cuprinde reglementări dar este evident că existența unui caz bine justificat impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia.
De asemenea, în mare parte, poziția procesuală formulată de reclamantă vizează fondul unei acțiuni de contencios administrativ ori prin procedura instituită de art.14 din L. nr.554/2004 nu pot fi analizate condițiile prevăzute de lege, prin prejudicierea fondului cauzei.
Întrucât motivele invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii cerinței cazului bine justificat țin de fondul cauzei, de probațiunea care se va administra, și nu sunt de natură a crea o îndoială referitoare la legalitatea actului administrativ atacat, s-a apreciat că această condiție nu a fost îndeplinită.
Referitor la a doua condiție, legea a definit paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării ori activității unei autorități publice.
În speță, instanța a apreciat că această condiție nu este îndeplinită deoarece plata impozitelor și taxelor constituie o obligație legală și nu este de natură a-i provoca vreo pagubă iar apărarea formulată în sensul contextului economic actual este irelevantă raportat la faptul că poate societățile comerciale se află în aceiași situație.
Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a celor două condiții prev. de art.14 din Lg.nr.554/2004, motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC SM C. T. S. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate cu admitereacererii formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că a solicitat instanței de fond ca de urgență și cu precădere, în temeiul articolului 14 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 961/(...) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emise de D. G. a F. P. a J. C. având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și de existența unei pagube iminente.
În temeiul art. 215 din OG 92/2003 instanța a dispus achitarea unei cauțiuni de 10% din cuantumul sumei contestate, cautiune pe care reclamanta a achitat-o în termenul legal, recipisa fiind depusă la dosarul cauzei.
De asemenea, reclamanta a formulat și o plângere prealabilă la organul emitent în temeiul art. 7 din legea nr. 554/2004, plângere pe care a depus-o în copie la dosarul cauzei.
În realitate, situația în cauză se încadrează în prevederile art. 145 al. 2 lit. a) și b) din Codul F., iar bunurile achiziționate au legătură cu obiectul de activitate al societății. Menționează că obiectul de activitate al reclamantei este transporturi rutiere de mărfuri, iar aceasta desfășoară în principal transporturi rutiere internaționale.
Atât în cadrul contestației cât și în cadrul cererii adresate instanței de fond a arătat că toate bunurile achiziționate de societate au fost utilizate în vederea realizării obiectului de activitate al societății, astfel, s-au achiziționat suporți tip bare care se montează pe mașină și se pot folosi în vederea transportării unor obiecte voluminoase (cum ar fi de exemplu o geantă pentru scule) necesare în cazul defectării autovehiculelor cu care reclamanta își desfășoară obiectul de activitate. De asemenea, s-a achiziționat o geantă pentru laptop, însă organul de control, cu rea credință a trecut în cadrul anexei numai cuvântul "geantă" lăsând să se înțeleagă că ar fi vorba probabil de o poșetă și nu de un bun destinat prezervării unui obiect necesar realizării obiectului de activitate al societătii - calculatorul tip laptop și accesoriile acestuia, dintre ale cărui multiple utilizări putem enumera comunicarea prin internet cu partenerii contractuali, directionarea autovehiculelor aflate în străinătate, găsirea de noi parteneri contractuali, gestionarea activității societății.
Cu privire la factura 7225035/(...) a arătat că în anexă se menționează că aceasta conține date de identificare eronate (în loc de str. P. V. nr. 9 s-a trecut nr. 7) - în realitate această factură a fost corectată de către emitent astfel că nu se mai justifică înlăturarea acesteia.
În ceea ce privește facturile aferente unor materiale de construcții și finisaje interioare - vopsele, faianță, podea, chit, vată, gips, tapet, obiecte sanitare (rezervor, cadă, dulap suspendat, sifon, baterie, perete cadă baie), obiecte destinate amenajării și modernizării bucătăriei de la sediul societății
(cuptor, hotă, mașină de spălat vase, tocător, tavă inox), prestării de servicii de confecționare mobilier, achiziționării unei uși care se găsește la sediul societății
- toate acestea au fost cheltuieli de investiții (amenajări și modernizări) deoarece efectuarea acestor lucrări în imobil era necesară realizării de venituri conform obiectului de activitate al societății.
Menționează că unii dintre angajatii reclamantei pe postul de șofer nu au domiciliul în localitatea unde își are sediul această societate - Dej - iar, în cazul efectuării de transporturi internaționale care prin natura lor impun deplasări foarte lungi, pe parcursul mai multor zile, acești angajați utilizează baia și bucătăria de la sediul societății pentru igiena zilnică și prepararea hranei, economisind astfel fondurile societății care ar trebui să le deconteze cheltuielile efectuate în acest sens.
De asemenea, precizează că anterior realizării acestor investiții, sediul social nu era apt de a fi utilizat în scopul descris mai sus, iar condițiile pentru desfășurarea activității de birou erau rudimentare.
Arată că potrivit art, 24 din Codul F. sunt considerate deductibile cheltuielile, implicit și taxa pe valoare adăugată aferentă investițiilor efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locație de gestiune sau altele asemenea. Este unanim acceptat în doctrină și jurisprudență că în categoria contractelor de închiriere se încadrează și contractul de comodat care este un contract de închiriere cu suma zero, fiind reglementat de art. 1560-1575 Cod C. Așa cum se reține și în cadrul raportuluide inspecție fiscală și al deciziei atacate, reclamanta folosește imobilul în cauză în baza unui contract de comodat încheiat cu două persoane fizice.
Asertiunea cuprinsă în cadrul raportului de inspectie fiscală și al deciziei atacate prin care se arată că aceste bunuri nu există ESTE FALSĂ! În realitate, organele de control nu au intrat în interiorul sediului pentru a putea constata cu propriile simturi existența sau inexistența amenajărilor și modernizărilor aduse spațiului. În fapt, toate bunurile aferente facturilor cuprinse în anexa 1 se găsesc la sediul societății și sunt folosite în mod curent de aproximativ 2 ani de zile.
Instanța de fond a respins cererea reclamantei arătând că nu ar fi întrunită condiția privitoare la existența unui caz bine justificat întrucât argumentele aduse de aceasta vizează fondul cauzei și de probațiunea ce se va administra și nu sunt de natură a crea o îndoială referitoare la legalitatea actului administrativ atacat. In ceea ce privește cea de-a doua condiție referitoare la paguba iminentă instanța de fond a apreciat că nici aceasta nu este îndeplinită întrucât paguba reprezintă plata unor impozite fapt care reprezintă o obligație legală.
Consideră că instanța de fond a apreciat greșit cazul de față întrucât nu neagă că plata impozitelor este o obligație legală, însă dacă se dovedește în fapt că aceste sume nu sunt datorate se ajunge la o situație profund inechitabilă, reclamanta fiind privată de o sumă importantă de bani - în cuantum de 9.278 lei, fapt care este de natură să perturbe grav activitatea societății reclamante, cu consecința producerii unor prejudicii de natură a o pune în imposibilitatea de a își continua activitatea care presupune încheierea de asigurări, efectuarea de reparații pentru autovehiculele din dotare și chiar achitarea salariilor personalului angajat.
Mai mult decât atât, iminența producerii pagubei este demonstrată de faptul că în prezent s-a procedat deja la poprirea conturilor reclamantei.
De asemenea, apreciază că trebuie avută în vedere și Recomandarea nr.
R/89/8/(...) a Comitetului de M. din cadrul C. E. privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și Recomandarea nr.
16/2003 a Comitetului M.lor C.E. conform cărora executarea deciziilor administrative trebuie să tină cont de drepturile și interesele justitiabililor, fiind de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie. În conformitate cu aceste recomandări, autoritățile jurisdicționale (instanțele judecătorești) ale statelor membre ale Uniunii Europene sunt chemate, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor, să ia masurile corespunzătoare - una dintre acestea fiind suspendarea executării deciziei atacate, în tot sau în parte.
Prin urmare, reclamanta apreciază că executarea actului fiscal atacat înainte de a se stabili cu putere de lucru judecat temeinicia acestuia este de natură a crea pagube serioase cu consecințe grave în patrimoniul acesteia având în vedere că un caz bine justificat poate deriva chiar din faptul că executarea actului se poate face înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acestuia.
Astfel, pentru toate aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reclamantei de suspendare a executării deciziei atacate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 februarie 2011 pârâta D. G.a F. P. C. a solicitat respingerea recursului reclamantei.
În motivare, pârâta a arătat că hotărârea judecătoreasca pronunțată de prima instanță este temeinică și legală fiind conforma cu norma juridica.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauza, nu sunt îndeplinite cele doua conditiile prevazute de art.14 din L. nr.554/2004:
- existenta unui caz bine justificat
- prevenirea unei pagube iminente.
În conformitate cu prevederile legale mai sus menționate, instanța de contencios administrativ trebuie sa aprecieze cu obiectivitate aparenta de ilegalitate a actului administrativ și să hotărască suspendarea actului cu mare atenție și numai în acele cazuri în care ea se impune cu evidenta.
În doctrina și în practica judiciara s-a subliniat faptul ca "motivele suspendarii trebuie sa apara, de la prima vedere, ca fiind temeinice, sa creeze de la inceput o îndoiala asupra legalității actului suspendat si sa fie cuprinse in considerentele hotărârii" (Dacian Cosmin Dragos, L. contenciosului administrativ - comentarii si explicatii, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2005, pag.269).
Curtea Constitutionala, prin mai multe decizii (ex. D. nr.1129/2007, D. nr.783/2008 etc.) , a reținut urmatoarele:
"Cererea de suspendare a actului administrativ poate fi introdusă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, iar instanța are obligația de a soluționa de urgență cererea, cu citarea părților. S. actelor administrative reprezintă, așadar, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate".
În acest sens s-a pronuntat și Î. Curte de C. și Justiție - Secția de C. A. si F., prin D. nr. 5191/(...) care a retinut ca "prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu se executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivaleaza cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
În ceea ce privește cuantumul sumelor care fac obiectul amanarii la plata învederează faptul ca "simpla valoare în sine a sumelor datorate de reclamanta este nerelevanta cauzei, nedovedindu-se un caz bine justificat pentru a se suspenda executarea actului administrativ fiscal (D. nr. 2320/2008 pronuntata de Î. Curte de C. și Justiție - Secția de C. A. si F. III dosarul nr. (...)).
Întrucât, pana la o eventuala anulare de catre o instanta judecatoreasca, actele administrative se bucura de prezumtia de legalitate, obligatiile stabilite în sarcina recurentei, prin actele administrative atacate sunt creante certe, lichide și exigibile.
În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, arată ca conform jurisprudenței în materie ( ... ) a stabilt ca iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata; simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea insasi o paguba.
Întrucât actul administrativ emis se bucura de prezumtia de legalitate, astfel cum a arătat mai sus, executarea acestuia nu poate fi considerata ca producătoare a unei pagube.
Mai mult, executarea obligatiilor contractuale nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii de suspendare atata vreme cat achitarea la scadenta a obligațiilor bugetare reprezintă o obligație legala a reclamantei, prevazuta de art.22 din OG nr.92/2003, republicata, act normative in baza caruia creantele fiscale se încasează cu celeritate la bugetul general consolidate.
În concluzie, raportat la motivele mai sus invocate solicită respingerea recursului formulat de SM C. T. S.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform art. 215 C.pr.fisc. contestația administrativă împotriva actului administrativ fiscal nu-i conferă caracter suspensiv de drept, recunoscându-i- se dreptul contestatorului de a cerere suspendarea pe cale judecătorească prin formularea unei cereri în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea fiind condiționată de plata unei cauțiuni până la 20% din valoarea sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Astfel fiind, corelând acest text legal cu dispozițiile art. 14 din L. nr.
554/2004, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executorii unui act administrativ fiscal trebuie îndeplinite următoarele condiții: depunerea/consemnarea unei cauțiuni; existența unui act administrativ fiscal, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Prima cerință stipulată anterior este îndeplinită în speță, având în vedere că instanța de fond a fixat cu titlu de cauțiune 15% din cuantumul sumei contestate (f. 35 dos. fond) astfel că suma de suma de 928 lei a fost consemnată la dispoziția instanței la societatea bancară CEC Bank SA Sucursala C. așa cum atestă actul (recipisa de consemnare) emis de bancă seria TA sub nr. 1629893/(...) (f. 38 dos. fond).
În ceea ce privește a doua condiție este de notat că prin D. de impunere nr. 961/(...) emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 9.278 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare cu titlu de TVA (f. 15-16 dos. fond).
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 corelat cu art. 41, art. 43 și art. 86-87 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizia de impunere emisă de organul fiscal prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții și late sume datorate bugetului general consolidat este susceptibilă de regimul prevăzut de art. 41 și art. 205 și urm. C.pr.civ.
Din această perspectivă și această condiție este îndeplinită în cauză.
Cu referire la condiția exercitării procedurii administrative prealabile
ținând seama de calificarea dată de instanța de contencios constituțional (D. nr. 409/2004) și practica judiciară a Î. C. se reține că în cauza procedura prealabilă a fost îndeplinită.
Astfel, Curtea reține că împotriva actului fiscal s-a formulat contestație întemeiată formal pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.fisc. (f. 8-11 dos. fond) astfel că și această condiție este îndeplinită.
Cât privește condiția existenței cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiție dată de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel conform art. 2 alin. 1 lit. t) din lege, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Analizând această condiție prin prisma celor susținute de reclamantă și a dovezilor invocate în sprijinul acesteia, Curtea constată că stabilirea legalității actului administrativ fiscal ține de soluționarea contenciosului de legalitate.
Din această perspectivă, Curtea în aparență și în analiza acestei condiții nu poate statua că din împrejurările de fapt ori de drept ar rezulta aparența unei încălcări a legii cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă a invocat în sprijinul cererii de suspendare aceleași împrejurări care fac obiectul contestației formulată pe cale administrativă, așa cum de altfel a reținut întemeiat și instanța de fond.
Așa cum s-a statuat constant în practica judiciară: S. susțineri făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit. t) din L. nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2537 din 13 mai 2010).
Cât privește motivarea actului fiscal, Curtea are în vedere exigențele impuse de legea internă și de acte internaționale cu valoare de soft-law, respectiv R. C. de M. al C. E. nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, în special la P. IV din Rezoluție care impune ca în situația când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.
Din această perspectivă, Curtea reține că decizia suspusă suspendării conține o anumită justificare legală și factuală a stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare mai ales dacă facem trimitere la R. de inspecție fiscală parțială - TVA control ulterior întocmit la data de 5 iulie 2010 (f. 17-21 dos. fond).
Astfel fiind, în cauză nu au putut fi decelate care sunt împrejurările de fapt și de drept care de la prima vedere și în aparență conduc la concluzia că ar exista o îndoială puternică și serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal.
Aspectele de fapt și de drept reiterate și în recurs nu pot constitui în elemente apte să conducă la reținerea ca întemeiată a acestei condiții câtă vreme analiza acestora implică o evaluare nu în aparență și sumar ci o analiză aprofundată unde sunt necesare probatorii și raționamente judiciare ce țin de controlul de legalitate în substanță a actului administrativ.
De aceea, Curtea reține că analiza făcută de instanța de fond asupra acestei condiții este pertinentă.
Cât privește ultima condiție, Curtea are în vedere circumstanțiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 554/2004 unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Sigur, actul a cărui suspendare se solicită produce efecte executorii, practic reclamanta este obligată ca de îndată, voluntar, sau ulterior, în cel mai scurt timp, silit, să plătească suma de 9.278 lei.
Cu trimitere la practica judiciară a Î. C., Curtea reține că: Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din L. nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2537 din 13 mai 2010).
Așa cum s-a arătat în jurisprudența CEDO prin aplicarea interpretării specifice acesteia și prin utilizarea noțiunilor autonome, procedurile jurisdicționale în materie fiscală sunt calificate ca acuzații în materie penală, ce intră sub incidența art. 6 din Convenție, ceea ce impune a se reține cu trimitere la art. 6 parag. 2 care conferă garanții în această materie că nu se opune, în principiu, executării silite a unor sancțiuni fiscale înainte de obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, dar într-o astfel de situație statul trebuie să-și exercite prerogativele sale în limite rezonabile și astfel să se asigure un just echilibru între interesele aflate în cauză.
Or, executarea actului administrativ de îndată, având în vedere considerentele ce preced, nu ar fi susceptibilă să destabilizeze justul echilibru prefigurat între interesul statului de a stabili și percepe sumele de bani cu titlu de creanță fiscală pe baza unor acte prezumat valabile și interesul contribuabilului - societate comercială - care are dreptul să-și păstreze patrimoniul afectat comerțului fără a fi prejudiciat prin acte de executare puse sub semnul legalității.
Or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici această condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită.
Din această perspectivă, Curtea urmează să rețină că recursul formulat în cauză nu este fondat, sens în care întemeiat pe dispozițiile art. 14 și art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 215 C.pr.fisc. se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC SM C. T. S. împotriva sentinței civile nr. 3336 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2011.
{ F. |
PREȘEDINTE,
ANA M. T.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
JUDECĂTOR,
L. U.
GREFIER, M. T.
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...). Jud.fond. G. G.
| ← Decizia civilă nr. 271/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6031/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
