Decizia civilă nr. 1124/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL

Dosar nr. (...)

DECZIA CIVILĂ NR. 1124/2011

Ședința publică din data de (...)

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. H. JUDECĂTOR : M. B.

JUDECĂTOR : F. T. GREFIER : D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4241 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta S. M. M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din C., art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 4241 pronunțată la data de (...) în dosar nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă acțiunea reclamantei S. M. M. și obligată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., să înmatriculeze autoturismul marca

FORD, nr. identificare WFOAXXGBBATB34440, fără plata taxei de poluare.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform art. 90 par. 1 din T. Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform hotărârii C.J.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în

România.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:

1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al

Uniunii E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2) , iar Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin.4).

De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare.

2. Jurisprudența C. de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964),

C.J.E. a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), C.J.E. a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Reclamanta nu datorează vreo sumă potrivit legislației comunitare, astfel că refuzul pârâtei de a-i înmatricula mașina fără plata taxei apare nelegal din punctul de vedere al legislației comunitare.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a OUG 5. și întrucât nu se încalcă normele comunitare.

Astfel se arată că potrivit dispozițiilor OUG nr.5. cu toate modificările și completările ulterioare, România stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre, impozitelor interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Or, taxa pe poluare instituită prin OUG nr.5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E. măsuri adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, opozabile tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului.

Mai mult măsurile stabilite prin OUG nr.5. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art.85 și 90 din T. UE- taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din hotărârile C. E. de Justiție, după cum urmează: cauza nr.112/84 Humblot - Hotărârea din (...), cauza nr.C47/88 C. UE în contradictoriu cu Danemarca - Hotărârea din (...), cauza nrC-345/1993 Nunes Tadeu- Hotărârea din (...) cauza nr.C-375/95 C. în contradictoriu cu Grecia - Hotărârea din (...), cauza nr.C-393/1998 Gomes Valente - Hotărârea din (...), cauza nr.C-313/2005 Brzezinsk - Hotărârea din (...); cauza nr.C-74/2006 C. în contradictoriu cu Grecia - Hotărârea din (...).

Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din statele membre ale U.E. ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei, instituit de OUG nr.5. ca fiind unul pe poluare, rezultă din dispozițiile aret.1 alin.2 (2) în care sunt enumerate categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit formula mai potrivită,prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare,cum era cea prevăzută de dispozițiile art.214/1 C.fiscal și apreciată ca nelegală de practica judiciară.

Analizând recursul declarat în raport de actele dosarului, normele juridice incidente art.304 C.proc.civ. Curtea reține că este fondat pentru următoarele:

Intimata la data de (...) a solicitat Instituției P. înmatricularea autoturismului fără taxa de poluare, dată la care era în vigoare ultima formă a

O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7..

La data de 13 iulie 2010 (f. 8 din dosarul de fond) recurenta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 din O. nr. 5..

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. nr. 5., constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism în absența dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc după data intrării în vigoare a OUG nr. 1..

Dispozițiile legale consacrate de OUG nr. 1. pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule nu au fost corect interpretate și aplicate în speță de instanța de fond.

Astfel, conform art. unic din OUG nr. 1., autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum șiautovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr.

2. privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Pentru a-și fundamenta intervenția legislativă pe calea delegării legislative autorizate de C., G. a arătat în nota de fundamentare următoarele argumente:

Pentru punerea de acord a O. de urgență nr. 2. privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cuprevederile art. 110 din T. privind funcționarea Uniunii E., intrat în vigoare în decembrie 2009 (T. de la L.), luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația R. cu U. E., pentru a asigura un timp rezonabil de 45 de zile pentru înmatricularea autovehiculelor care provin din statele membre ale Uniunii E. intrate în România până la 31 decembrie 2009, ținând cont de faptul că aceste elemente constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și vizează interesul public.

Curtea constată că punerea de acord a actului normativ de drept intern cu art. 110 din T. privind funcționarea Uniunii E., intrat în vigoare în decembrie 2009 (T. de la L.) este doar o ocazie pentru ca asana și a elimina în cele din urmă de fapt regimul protectiv și discriminator în materia plății taxei de poluare introdus în OUG nr. 50/2003 prin art. III din OUG nr. 2. găsit incompatibil cu norma consacrată de art. 90 din T. de instituire a C. E. (art.

110 din T. privind funcționarea Uniunii E. intrat în vigoare la 1 decembrie

2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul

2007).

Așa fiind, se poate constata că începând cu data expirării termenului de

45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 1., regimul de stabilire și plată a taxei de poluare revine practic la forma inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în perioada (...) - (...) regim conform cu normele instituite de tratatele europene în materie așa cum constant a arătat Curtea de A. C. în practica sa judiciară.

Se poate spune așadar că începând cu data de 16 februarie 2010 toate cererile de înmatriculare a autovehiculelor care intră sub incidența OUG nr. 5. sunt condiționate de plata taxei de poluare desigur cu corectivul că cuantumul acesteia este instituit de prevederile modificatoare ale OUG nr. 7..

Așadar în speță refuzul autorității publice de a da curs solicitării reclamantului de înscriere în circulație a autoturismului fără plata taxelor legale, respectiv plata taxei de poluare este justificat din următoarele considerente:

Noul act normativ, respectiv O. 5. (în forma sa inițială cu observarea modificărilor survenite prin OUG nr. 1.) nu este contrară legislației comunitare.

Nu se poate omite că în urma notificărilor emise de C. E. către Guvernul

României au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare, astfel încât noua taxă să nu fie contrară acesteia, o primă chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului, Comunitatea E. exercită doar competențe de coordonare, statele membreputând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar.

Totodată, în nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

Cu toate acestea, art. 90 din T. (art. 110 din T. privind funcționarea

Uniunii E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007) prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din O. nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate.

De altfel, Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr.

112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88

Con. Comisiei E. c. Republicii Elene parag. 17).

De asemenea, Curtea E. de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.

Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus.

Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național.

Sub acest aspect este relevantă decizia C.E.J. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar.

Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.

Tot în privința comparației cu autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea E. de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T. C. E. (art. 110 din T. privind funcționarea Uniunii E. intrat în vigoare la 1 decembrie

2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007) nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente, (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49).

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Se poate așadar concluziona că O. nr. 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamantă) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T. C. E.(art. 110 din T. privind funcționarea Uniunii E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007).

Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului.

Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8:

„(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";.

Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituirii ei.

În cauza de față, reclamantei-intimate i s-a adus la cunoștință că refuzul operațiunii de înmatriculare se datorează împrejurării că nu a îndeplinit condiția prealabilă de a plăti taxa de poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, cerință care este apreciată de Curte în conformitate cuexigențele legislației naționale și comunitare, așa încât refuzul pârâtului are un temei legal și deci este justificat.

Față de cele menționate anterior, în baza art. 20 alin. 3 și 28 din L. nr.

554/2004, raportat la art. 312 alin. 1-3 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâtă și se va modifica în întregime hotărârea atacată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanta S. M. M.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4241 din (...) pronunțată în dosarul nr.

5133/2010 al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S. M. M. în contradictoriu cu I. P. - R. P. C.

și Î. a V..

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI G REFIER M . H. M. B.

F. T.

D. C.

Red.FT Dact.SMD/3ex. (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1124/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal