Decizia civilă nr. 1125/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1125/2011
Ședința ta de 16 M. 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. M. S. Z. - prin administrator G. L. împotriva sentinței civile nr. 5460 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. PENTRU C. M. S., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat C. H. M., în substituirea d-lui avocat C. C. F., care depune la dosarul cauzei delegație de substituire nr. 1. din (...), lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a necesității comunicării copiei adresei nr. 2489 din (...) întocmită de A. de I. F. și a copiilor celor trei invitații ale organelor de inspecție fiscală către administratorul SC M. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) și apoi la (...), recurenta a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită instanței admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat și pentru motivele ce însoțesc recursul declarat și arată că solicită cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
După deliberare, curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5460/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins cererea reclamantei S. M. S. Z., în contradictoriu cu A. F. P. pentru C. M. S. pentru suspendare act fiscal.
Deliberând asupra cererii de față, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.4471/(...) pârâta a stabilit în sarcina reclamantei răspunderea în solidar cu SC M. pentru suma totală de 388.097 lei, reprezentând obligații fiscale.
S-au reținut, în rezumat, următoarele:
SC M., CUI 16756435, înregistrată la O. R. C. sub numărul J(...) are același sediu social ca și SC M. SRL, respectiv str. Gh. D. nr.119 din Z., cele două având același obiect de activitate și desfășurând aceeași activitate.
La data de (...) soții G., fiecare asociat unic administrator la câte una din aceste firme fac „rocadă"; devenind fiecare administrator la cealaltă firmă, pentru ca la trei zile după înstrăinarea activelor corporale către SC M. S., respectiv în data de (...), domnul G. M. Raul cesionează părțile sociale ale societății M. SRL către domnul B. J., cetățean maghiar domiciliat în Ungaria 1084 Budapesta 08, N.fuvaros UTCA 2/B.
SC M. SRL a avut și are raporturi comerciale contractuale cu furnizorii care au avut raporturi contractuale cu SC M. SRL în proporție de cel puțin jumătate din totalul valorii tranzacțiilor, în proporție de 67,06%.
În luna septembrie 2009, SC M. SRL dobândește dreptul de proprietate asupra unor active ale debitorului SC M. SRL în valoare de 232.533,13 lei reprezentând 276,71 % din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului SC M. SRL la data de (...).
S-a concluzionat că cele două firme se află sub control comun, SC M. a dobândit active corporale ale căror activitate reprezintă peste 50% din valoarea contabilă a tuturor activelor proprii deținute la data transferului.
SC M. SRL a avut relații cu furnizorii comuni ai SC M. SRL care reprezintă peste 50% din volumul tranzacțiilor efectuate de SC M. S.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație SC M. SRL înregistrată la pârâtă sub nr. 4668/(...).
Potrivit art.14 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Raportat la dovezile prezentate de reclamantă, tribunalul a constatat că aceste condiții nu sunt îndeplinite, în cazul reclamantei.
A., cu privire la încălcarea dreptului la apărare, s-a subliniat că în decizia emisă de organele fiscale împotriva reclamantei se menționează refuzul acesteia cu privire la efectuarea de către fisc a unei cercetări la fața locului.
Decizia menționează că nu a fost posibilă efectuarea controlului, deoarece administratorul nu a dat curs celor trei invitații ale organelor de inspecție fiscală, fapt pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.
Aceste mențiuni nu sunt contestate nici prin cererea de față și nici nu fac obiectul unor critici în contestația propriu zisă, astfel că reclamanta nu poate invoca propria culpă pentru ca apoi să se plângă în legătură cu încălcarea dreptului la apărare. R. efectuarea controlului, este implicit și că nu a avut posibilitatea să ia act nemijlocit de aspectele vizate de către organele de control, nu a putut da lămuririle și explicațiile pe care le-ar fi considerat necesare, însă toate acestea nu au legătură cu vreo atitudine culpabilă din partea pârâtei ci, după cum s-a spus, cu refuzul nejustificat al reclamantei.
Din această perspectivă, refuzul administratorului SC M., consemnat ca atare în procesul verbal de audieri, de a da „. suplimentare referitoare la relațiile comerciale dintre SC M. SRL și SC M. SRL"; (f.29) și solicitarea aceluiași administrator ca audierile să aibă loc în 30 septembrie 2010 la ora 12, nu s-au constituit în impedimente legale pentru emiterea deciziei, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit o reală imposibilitate de a da explicații, dincolo de afirmația propriu zisă, după cum nu a dovedit nicio vătămare reală, concretă a drepturilor sale.
În privința motivelor de fond invocate în cererea de suspendare, tribunalul nu a găsit în cauza de față existența unui caz bine justificat, în sensul reglementat de art.14 din Legea nr. 554/2004, aprecierea instanței vizând desigur doar aparența de legalitate a deciziei.
Decizia pârâtei detaliază motivele de fapt care au condus la emiterea ei, temeiul de drept, mențiuni cu privire la audierea administratorului și cu privire la termenul de contestație.
Nu sunt dovedite așadar împrejurări legate de starea de fapt ori de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Apreciind astfel, tribunalul a constatat, chiar achiesând la susținerile reclamantei cu privire la prejudiciul creat prin curgerea dobânzilor, că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții necesare pentru suspendarea actului administrativ, reglementate ca atare de art.14 din Legea contenciosului administrativ, ca măsură excepțională.
Așa fiind, cererea de față a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M. S. Z., solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., modificarea în întregime a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 4471/(...) a Administrației F. P. C. M. S. Cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivare s-a arătat că principalul viciu care afectează raționamentul judecătorului fondului este reținerea greșită a stării de fapt. Din capul locului trebuie observat faptul că hotărârea T.ui S. este proiecția clară a unei erori judiciare, generată de o reținere greșită a stării de fapt. A., cel mai probabil datorită unei lecturi superficiale a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, judecătorul fondului a reținut faptul că societatea M. și administratorul acesteia
(doamna G. L.) au împiedicat efectuarea unei cercetări la fața locului și nu s-au prezentat la chemările organului fiscal.
După cum se poate însă observa cu ușurință doar din lectura deciziei de impunere nr. 4471 din (...), în speță se impută societății M. și administratorului acesteia, domnul B. J. cele reținute de instanța de fond în sarcina societății reclamante.
Această eroare vădită asupra stării de fapt are consecințe extrem de importante în speță, întrucât pe baza acestui argument, hotărâtor, judecătorul fondului a reținut că societatea reclamantă este ea însăși în culpă pentru o eventuală nerespectare a dreptului la apărare. Pe cale de consecință, eșafodajul fragil al motivării ulterioare se prăbușește, asemeni unui castel de cărți de joc, de la momentul stabilirii stării de fapt. În această ambianță, cu certitudine, hotărârea primei instanțe nu poate fi reținută ca legală și temeinică.
În al doilea rând, s-a susținut temeinicia cererii de suspendare formulată de societatea M.
Raportat la cele patru condiții decelate de recurentă și menționate în cererea introductivă, condițiile de natură tehnică (declanșarea procedurii administrative prealabile și consemnarea cauțiunii) sunt cu siguranță îndeplinite. De asemenea, cu privire la existența unei "pagube iminente" în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Sălaj a achiesat susținerilor societății reclamante în sensul existenței pagubei, iar pârâta nu a combătut cu niciun argument aceste susțineri.
Prin urmare, singura chestiune ce trebuie discutată este cea referitoare la
"existența unui caz justificat", de natură să zdruncine prezumția de legalitate a actului administrativ și să fundamenteze o soluție de admitere a cererii de suspendare.
Așa cum s-a indicat anterior, judecătorul fondului s-a aflat de la început în eroare cu privire la starea de fapt. Pe cale de consecință, analiza sa asupra respectării dreptului la apărare este profund viciată și nu poate fi menținută în recurs. Dimpotrivă, în aprecierea recurentei, ar trebui să se țină cont de următoarele elemente:
Conform prevederilor art. 9 Cod procedură fiscală și art. 6 par. 1 din
Convenția E. a Drepturilor Omului, înainte de luarea oricărei decizii în materie fiscală este necesară ascultarea contribuabilului. Or, după cum se poate observa,în cazul deciziei de impunere contestate nu s-a procedat la audierea societății recurente, motiv pentru care decizia de impunere este, din punct de vedere formal, nelegală.
Mai exact, se menționează faptul că la data de (...), reprezentanta societății M. a solicitat A. C. M. S. să i se comunice în scris cele imputate societății, pentru a putea analiza toate chestiunile puse în discuție și pentru a-și putea formula observațiile în scris. Reprezentantei societății recurente i s-a transmis faptul că nu va fi admisă această cerere, întrucât audierea este oricum formală și decizia a fost deja luată. Pe cale de consecință, societatea M. nu a semnat procesul-verbal de audiere, astfel încât nu există dovada audierii contribuabilului, în sensul art. 9 Cod procedură fiscală. Sub acest aspect, mențiunea de la pct. 8 din decizie reprezintă un fals, pentru care societatea recurentă a formulat deja plângere penală împotriva tuturor funcționarilor semnatari ai deciziei nr. 4471 din (...).
De asemenea, la data de (...) societatea M. a transmis prin avocat o cerere de comunicare a acuzațiilor aduse, pentru a putea răspunde în scris. Nici acestei solicitări nu i s-a dat curs de către A. C. M. S.
În context, prin decizia civilă nr. 2615/(...), Înalta Curte de Casație și
Justiție a sancționat drastic încălcarea dreptului la apărare, într-o situație similară, de către D. G. a F. P. C., procedând la anularea unei decizii de revocare a unor facilități fiscale în cuantum de 13.400.000 RON.
Pentru ca exercitarea dreptului la apărare, consacrat de art. 6 din
Convenție și art. 9 Cod procedură fiscală, să fie efectivă, era necesar ca societatea recurentă să cunoască exact faptele concrete care îi sunt imputate și să poată răspunde în scris.
În sprijinul solicitării de respectare a dreptului la apărare, s-a invocat și jurisprudența comunitară relevantă (Curtea de Justiție E., hotărârea din 18 decembrie 2008, afacerea C-349/07, Soprope - Organizacăes de C. Lda c. F. P., cu participarea Ministerio P.o). A., așa cum subliniau judecătorii comunitari în hotărâre amintită, rezultă din jurisprudența Curții că principiul respectării dreptului la apărare impune ca orice persoană împotriva căreia se intenționează să se adopte o decizie care îi cauzează prejudicii să fie în măsură să își expună în mod util punctul de vedere (a se vedea printre altele Hotărârea din (...), Comisia c. Lisrestal și alții, afacerea C-32/95 P, Culegere 1996, p. 1-5373, par. 21; Hotărârea din (...), Mediocurso c. Comisia, cauza C 462/98 P, Culegere 2000, p.
1-7183, par. 36; Hotărârea din 12 decembrie 2002, Cipriani, afacerea C-395/00, Culegere 2002, p.1-11877, par.5I).
Regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei sau a întreprinderii vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut.
În aceste condiții, pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate.
Cu privire la problematica dreptului la apărare, merită menționată și atitudinea duplicitară, de o vădită rea-credință, a organului fiscal:
A., în decizia de soluționare a contestației se menționează faptul că nerespectarea dreptului la apărare ne este imputabilă, pentru că recurenta și-arezervat dreptul de a ne formula argumentele în scris până la (...), în condițiile în care decizia de atragere a răspunderii solidare a fost emisă la (...).
Mai mult, chiar dacă s-ar trece peste problema dreptului la apărare,
Tribunalul Sălaj era dator să analizeze cealaltă chestiune importantă: îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii solidare a societății M. în solidar cu debitoarea insolventă M..
În privința acestei chestiuni, trebuie avute în vedere următoarele:
Decizia nr. 4471 din (...) este nelegală, în speță nefiind îndeplinite condițiile de fond pentru angajarea răspunderii solidare a SC M. SRL împreună cu debitoarea SC M. S. A., una din condițiile pentru angajarea răspunderii solidare, prevăzută de art. 27 alin. 3 Cod procedură fiscală, este aceea a unui control asupra ambelor persoane juridice (persoana a cărei răspundere este angajată - M. și debitorul declarat insolvabil - M.). Acest control poate avea trei ipoteze de lucru: i) M. controlează M.; ii) M. controlează M.; iii) aceleași persoane controlează atât M., cât și M..
În prezenta speță, nu sunt însă îndeplinite niciuna dintre ipotezele de lucru mai sus menționate. A., primele două situații sunt excluse, întrucât M. nu deține părți sociale la M. și invers. De asemenea, cea de-a treia ipoteză de lucru nu poate fi valorificată întrucât nu există "control comun" asupra societăților M. și M., așa cum rezultă chiar din cuprinsul deciziei nr. 4471/(...). A., la M. părțile sociale și calitatea de administrator sunt deținute de domnul B., iar la M. de doamna G.
Întrucât îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 alin. 3 Cod procedură fiscală trebuie să fie actuală - la data emiterii Deciziei nr. 4471/(...) - este evident faptul că nu se poate achiesa poziției exprimate de organul fiscal.
Sub acest aspect, merită menționat și faptul că faptul că doi soți sunt asociați la două societăți comerciale nu semnifică existența unui "control comun" asupra societăților, nici măcar la nivel teoretic. În plus, trebuie menționat faptul că în prezenta speță soții G. au divorțat în cursul anului 2009, motivul real al "rocadei" societăților comerciale fiind un partaj voluntar între aceștia.
Analizând recursul, Curtea constată următoarele:
Reclamanta S. M. SRL Z. a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr.
554/2004, suspendarea executării actului administrativ-fiscal emis de către pârâta A. F. P. PENTRU C. M. S., respectiv a deciziei de impune nr. 4471/(...), prin care au fost stabilite sume datorate bugetului general consolidat, în cuantum total de 388.097 lei, fiind angajată răspunderea solidară a acestei persoanei juridice cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent, respectiv cu SC M. SRL, în baza prev. art. 27 alin. 3 și art. 28 C. pr. fisc.
În condițiile în care acest act constituie titlu executoriu, putând fi demarată în temeiul său procedura de executare silită împotriva reclamantei, iar aceasta a contestat decizia de impunere emisă, în conformitate cu prev. Codului de procedură fiscală, văzând și dispozițiile art. 215 alin. 2 din acest act normativ, reclamanta s-a considerat îndreptățită la suspendarea executării actului contestat, relevând faptul că procedurile de executare ar duce la intrarea în incapacitate de plată, dat fiind contextul economic actual și specificul activității desfășurate de către petentă, respectiv încasarea facturilor clienților Orange.
Prima instanță a respins cererea, considerând că situația specială relevată de reclamantă și atestată prin probațiunea administrată nu justifică aplicarea prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În esență, cu privire la apărarea legată de încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, s-a constatat că aceasta s-a opus încercării fiscului de a efectua o cercetare la fața locului, iar administratorul acestei societăți a refuzat să se prezinte la cele trei chemări ale organului fiscal.
Prin urmare, societatea M. "nu poate invoca propria culpă pentru ca apoi să se plângă în legătură cu încălcarea dreptului la apărare".
În recursul declarat, se relevă de către reclamantă că sentința fondului este dată cu încălcarea prevederilor legale aplicabile speței, respectiv că nu au fost apreciate corect cele relevate în acțiunea introductivă.
Sub acest aspect, Curtea reține că articolul 14 alin. 1 din Legea nr.
554/2004 prevede că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, trebuie să existe un caz bine justificat, corelativ cu necesitatea prevenirii unei pagube iminente, suspendarea putându-se dispune pe acest temei până la pronunțarea instanței de fond.
O primă precizare trebuie făcută în legătură cu limitele în care a fost învestită și trebuie să se pronunțe Curtea, instanța de recurs achiesând alegațiilor conform cărora, cu privire la existența unei "pagube iminente" în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Sălaj a validat susținerile societății reclamante în sensul existenței pagubei, iar pârâta nu a combătut cu niciun argument aceste susțineri.
Prin urmare, singura chestiune ce trebuie discutată este cea referitoare la "existența unui caz justificat", de natură să zdruncine prezumția de legalitate a actului administrativ și să fundamenteze o soluție de admitere a cererii de suspendare.
Așa fiind, cerința cazului bine justificat, în opinia Curții, nu a fost corect apreciată în speță de către prima instanță, întrucât această ultimă condiție este reliefată prin prev. art. 2 alin. 1 lit. t din același act normativ, în sensul în care acesta este o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Este adevărat faptul că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, care nu poate face obiectul analizei instanței învestită cu soluționarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă nu este mai puțin adevărat faptul că această măsură trebuie privită ca fiind una de conservare, care se justifică în acele situații în care executarea actului, cu privire la care există o îndoială serioasă, ar fi de natură să producă o pagubă iminentă.
De asemenea, trebuie reținut că există multe situații în care, datorită specificului dreptului fiscal, "îndoiala puternică" nu poate fi evidențiată în procedura sumară reglementată prin dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr.
554/2004, dar, totuși, actul este nelegal.
În opinia Curții, absolutizarea tezei însușite de către prima instanță, conform căreia nu s-au relevat de către reclamantă premisele unei îndoieli serioase asupra legalității actului atacat, ar duce la situația în care executarea unui act administrativ fiscal ar putea fi suspendată exclusiv în cazul în care ar apărea cu evidență unul dintre motivele de nulitate absolută a unui astfel de act, derivând din prev. art. 46 Cod procedură fiscală.
Cu alte cuvinte, este necesară o abordare nuanțată a acestei chestiuni, iar din această perspectivă, se reține că prima instanță a imputat reclamantei că a refuzat efectuarea controlului, neexistând impedimente legale pentru emiterea deciziei, în condițiile în care aceasta nu a dovedit o reală imposibilitate de a da explicații, dincolo de afirmația propriu zisă, după cum nu a dovedit nicio vătămare reală, concretă a drepturilor sale.
Prin recursul declarat, sunt invocate însă chestiuni care sunt de natură să ducă la o concluzie contrară celei reținute de tribunal.
A., în decizia contestată se arată că, prin adresa nr. 4913 din (...) a pârâtei, s-a solicitat organelor de control din cadrul DGFP S., efectuarea unei cercetări la fața locului. Controlul nu a putut fi efectuat după cum reiese din adresa nr.
2489/(...), întocmită de către AIF, deoarece administratorul nu a dat curs celortrei invitații ale organelor de inspecție fiscală, fapt pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.
La solicitarea Curții, au fost depuse la dosar aceste adrese, de care s-a prevalat pârâta, la momentul emiterii actului a cărui suspendare se solicită, din conținutul acestora (f. 39 și urm.), rezultând că aceste trei invitații au fost adresate SC M. SRL Z., iar la momentul emiterii acestora, administrator al acestei societăți era numitul B. J., persoană cu privire la care nu s-a dovedit că ar avea puteri de reprezentare și în ceea ce o privește pe reclamantă.
Mai mult, în cuprinsul deciziei se menționează că a fost audiat contribuabilul, dar din conținutul procesului verbal de audiere din data de (...), rezultă că administratorul reclamantei nu a fost în măsură să ofere date concrete despre relațiile dintre cele două societăți, solicitând un nou termen în acest sens
(f. 29), care nu a mai fost însă acordat.
T. a apreciat că în mod legal s-a procedat în această manieră, în contextul în care s-a dovedit că petenta nu a înțeles să colaboreze cu organele fiscale în timpul controlului, statuare care s-a întemeiat tocmai pe conținutul deciziei de impunere.
Desigur că o analiză detaliată a semnificației procesului verbal întocmit la
(...), din punct de vedere al temeiniciei considerentelor care au determinat pârâta să refuze o nouă audiere, precum și al modului în care reclamanta a înțeles să se raporteze la această etapă prealabilă emiterii actului contestat, din perspectiva necesității exercitării drepturilor recunoscute de lege cu bună credință, nu poate fi efectuată în această procedură sumară, fiind atributul exclusiv al instanței care va fi sesizată cu acțiunea pe fond.
Nu este însă mai puțin adevărat că, până la acel moment, dat fiind contextul mai sus prezentat, apar a fi valide apărările conform cărora prima instanță a stabilit în mod eronat o anumită stare de fapt, care a fost la baza întregii argumentații invocate în sprijinul respingerii cererii de chemare în judecată.
Așa fiind, aparența este în sensul în care nu există un proces verbal de audiere, în sensul conferit aceste noțiuni de jurisprudența convențională și comunitară, la care face trimitere în mod pertinent reclamanta, în cadrul căruia contribuabilul să fi avut posibilitatea să poată răspunde punctual cu privire la faptele concrete care îi sunt imputate. Apoi, s-a subliniat necesitatea ca autoritatea competentă să cunoască aceste observații, pentru a putea ține cont de ele în mod util, acesta fiind și rostul prev. art. 9 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește restul apărărilor din recurs, Curtea constată însă că opinia divergentă între societate și organul fiscal este generată de interpretarea și aplicarea unor texte din dreptul intern, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare neputând face o analiză exhaustivă a dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește fondul litigiului. Totuși, se constată că argumentele invocate sunt serioase și documentate, nefiind niște simple apărări de circumstanță.
Desigur, nu poate fi înlăturată de plano prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, dar Curtea apreciază că instanța care judecă cererea de suspendare nu trebuie să soluționeze fondul raportului juridic litigios, ci doar să aprecieze în ce măsură considerentele de nelegalitate invocate sunt de natură să producă „îndoiala serioasă";, reținându-se, prin prisma celor mai sus expuse, că aceasta este incidentă în cauză.
În aceste circumstanțe, aducerea la îndeplinire a dispozițiilor actului administrativ înainte de exercitarea de către instanță a controlului de legalitate, este de natură să producă consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului, motive pentru care recursul declarat va fi admis, în baza prev. art. 312 C.pr.civ., cu consecința modificării sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Nu vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de recurenta, Curtea constatând că nu au fost depuse la dosar înscrisuri justificative care să ateste achitarea efectivă a unor sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S. M. S. împotriva sentinței civile nr. 5460 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în tot, în sensul că admite acțiunea și dispune suspendarea executării deciziei nr.
4471 din (...) emisă de A. S., până la soluționarea cererii având ca obiect anularea aceleiași decizii.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER M . H. M. B.
F. T.
D. C.
Red.MB/dact.LCC
3 ex./(...)
Jud.fond: D.I.
| ← Decizia civilă nr. 4297/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2407/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
