Decizia civilă nr. 1143/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1143/2011
Ședința publică de la 17 M. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta-recurentă S.
M., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta-intimată S. C. DE A. S. S. S. Z., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta S. M. personal și reprezentantul intimatei, consilier juridic P. O., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...) s-a depus la dosar, de către intimată întâmpinare, cu o serie de anexe, comunicată cu recurenta anterior deschiderii dezbaterilor. Aceasta din urmă depune la dosar concluzii scrise, într-un singur exemplar. Reprezentantul intimatei arată că nu solicită comunicarea acestora. Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului. Recurenta solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, iar pe fondul recursului, admitrerea acestuia, casarea hotărîrii atacate și rejudecând, obligarea intimatei la executarea contractului, până la soluționarea pe fond a prezentului litigiu. Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică și depune la dosar un extras din doctrină. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr.218 din 20 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul (...) al T. S., s-a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâta SC C. DE A. S. SA Z. și s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu această pârâtă. Excepția necompetenței materiale a fost respinsă considerându-se că întrucât pârâtul este comerciant, acțiunea fiind de drept comercial neevaluabilă în bani, competența revine conform art.2 alin.1 lit.a C., tribunalului. De asemenea, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.581 C., arătându-se că reclamanta nu justifică urgența în raport cu producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și nu s-a dovedit că eventuala modificare a clauzelor contractuale ar produce o pagubă iminentă și ireparabilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. M. arătând că solicită casarea sentinței și rejudecând cauza, să se dispună obligarea intimatei la executarea contractului prin furnizarea în continuare a apei menajere și emiterea facturilor individuale pentru apartamentul proprietatea sa conform contractului 172/(...) până la soluționarea litigiului pe fond înregistrat pe rolul T. S. (...). Recurenta arată că cererea sa întrunește condițiile pagubei iminente pentru că în cazul sistării abuzive a furnizării apei menajere, intimata o va obliga să procure această apă din alte surse, deși prin semnarea contractului în calitate de utilizator a dobândit dreptul de a beneficia de serviciile publice de alimentare cu apă. Fiind de strictă necesitate apa menajeră în orice locuință, paguba pe care ar produce-o intimata prin sistarea furnizării apei este evidentă. Totodată, se arată că notificarea invocată de instanța de fond nu are nici o relevanță, iar prevederile art.30 alin.1 din Legea 241/2006 arată că contractul de furnizare poate să fie și individual, astfel că noul regulament nu îi poate fi opus din moment ce acesta a fost adoptat la 3 ani de la data încheierii contractului. Sc C. de A. S. SA S. Z. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului pe motiv că prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta urmărește să înlăture aplicarea unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ. Pe de altă parte, reclamante nu a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.581 C., astfel că urmărind o obligație de a face, cererea reclamantei este inadmisibilă. Urgența nu a fost justificată de reclamantă pentru că serviciul public nu a fost sistat, reclamanta nu are branșament propriu, astfel că nu se poate produce nicio pagubă iminentă și ireparabilă. Oricum, limitarea furnizării sau sistarea acesteia este prevăzută de către art.36 alin.3 lit.c din Legea 51/2006, astfel că nici în această ipoteză cererea reclamantei nu este justificată. Asupra recursului, Curtea va reține următoarele: Obiectul cererii de ordonanță președințială este obligarea pârâtei la menținerea și respectarea contractului încheiat și la continuarea furnizării apei menajere și emiterea facturilor individuale pe apartament. Reclamanta pe lângă ordonanța președințială a introdus și o acțiune pe fond în dosarul (...) având ca obiect constatarea nelegalității rezilierii unilaterale a contractului încheiat între părți în vederea furnizării serviciuluid e alimentare cu apă și obligarea pârâtei la menținerea și respectarea contractului încheiat cu reclamanta în ceea ce privește emiterea facturii individuale pe apartament. Cu toate că există această acțiune pe fond, ordonanță președințială pe care o solicită reclamanta, nu a fost circumscrisă în timp până la momentul soluționării acțiunii din dosarul (...), astfel fiind încălcate condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului impuse de art.581 C. cazul în care ar fi admis cererea reclamantei, ordonanța ar fi putut constitui autoritate de lucru judecat în dosarul (...) ca urmare a nelimitării în timp a efectelorordonanței președințiale. Aceste condiții nu au fost analizate de tribunal prin hotărârea atacată analizându-se doar condiția urgenței și a prevenirii pagubei iminente. Potrivit actelor dosarului, reclamanta a fost somată alături de ceilalți beneficiari ai serviciilor de apă și canalizare de către pârâta SC C. de A. S. SA S. Z., că în termen de 90 de zile începând cu data de (...) deci de la data de (...), termen care a fost prelungit până la (...), contractele cu acele apartamente din blocuri care nu au branșamente la limita de proprietate, sunt reziliate de drept prin efectul legii. Totodată, au fost invitați ca în cazul imobilului condominial cum este cazul și al reclamantei care este proprietara unui apartament situat într-un bloc fără branșament propriu la apă și canalizare, respectiv la limita de proprietate, să se trimită un reprezentant din partea asociațiilor de proprietari pentru a se încheia contractul cu acesta. Pârâta a adus la cunoștință faptul că va putea să aplice prev.art.62 din noul regulament potrivit cu care are dreptul să întrerupă furnizarea, prestarea serviciului de alimentare cu apă în condițiile legii de notificare prealabilă la utilizatorii care nu și-au achitat facturile la termenele înscrise pe factură. Aceste dispoziții din notificare nu au fost aduse la îndeplinire în sensul că reclamantei nu i s-a adus la cunoștință că urmează a se întrerupe furnizarea cu apă. Mai mult, această întrerupere alimentării era posibilă doar în cazurile prevăzute de art.228 lit.d din Ordinul 88/2007, situație în care pârâta avea această posibilitate prevăzută de un act normativ. În ceea ce privește aparența dreptului, aceasta se află la pârâtă raportat la dispoz.art.3 lit.i din Legea 241/2006 precum și la prev.art.70 lit.g din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare precum și de cele ale art.27 din Legea 241/2006. Totuși, analiza acestor aspecte ar duce la prejudecarea fondului dreptului, situație care nu este admisibilă în cazul ordonanței președințiale. În consecință, în conformitate cu prev.art.312 C.va respinge recursul ca nefondat, apreciind că nu există criterii de casare sau de modificare a sentinței conform art.304 și 304/1 C.și va menține în totalitate sentința civilă atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE R espinge recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr.218 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 17 M. 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. M. R. R. D. L. U. M. T. Red.RRD/AC 2 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 2922/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 438/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|