Decizia civilă nr. 2157/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA C. NR. 2157
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTORI : F. T.
M. H.
G.: M. ȚÂR
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. PRIN A. F. P. B. M. împotriva Sentinței civile nr.3360 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata SC X. S. B. M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de
ședință din data de (...) , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin Sentința civilă nr. 3360 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosarul nr. (...) s-a respins excepția invocată de pârâte.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC X. S. împotriva pârâtelor: D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și, în consecință:
S-a dispus anularea adreselor nr. 1178/(...) și nr. 1180/(...), ambele emise de pârâta A. F. P. B. M.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.261 lei și a sumei de 5728 lei, pentru ambele sume cu dobânda legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă precum și la plata sumei de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe.
Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului.
Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i- au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în R. a autoturismului.
Î.ucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a J. M. prin A. F. P. a municipiului B. M., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare s-a arătat că:
Instanța de fond în mod greșit a respins excepția de inadmisibilitate si de lipsa a calității procesuale active a reclamantului, retinand pe de o parte ca sumele ce fac obiectul contractelor de cesiune de creanta reprezinta la data cesionarii drepturi de restituire in sensul art. 21 alin. 4 Cod P. F., pe de alta parte cesiunea de creanță, odată îndeplinite conditiile de opozabilitate - notificarea organului fiscal - este legala si permite cesionarului subrogarea in drepturile cedentului.
Instanta nu a apreciat efectele cesiunii de creanta si prin prisma dispozitiilor art, 30 alin. (1) Cod P. F., potrivit carora "Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii. Orice cesionare facuta inainte de a se stabili dreptul la restituirea sumei achitate este prematura si lipsita de efecte juridice. N. organului fiscal presupune indeplinirea conditiilor pentru cesiunea creantelor fiscale. Dreptul la restituirea taxei pe poluare nu se circumscrie situat dor prevazuta de art. 117 Cod P. F., dreptul la restituirea taxei pe poluare trebuie rnai intai constatat de instanta de judecata, si ulterior poate face obiectul unei cesiuni de creanta.
Din aceasta perspectiva, titularul actiunii este lipsit de legitimitate procesuala, cesiunea fiind prematura și lipsita de efecte juridice, nu exista o identitate intre persoana reclamantului ( cesionar ) si persoana care este titularul obligației in raportul juridic dedus judecății ( cedent ).
Pentru aceste motive, solicită instanței să admită excepția lipsei calitatii procesuale active si excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Instanta de fond a respins in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiune reglementat prin D. nr. 1. privitor la prescriptia extinctiva, fara sa motiveze. P. prealabila realizata cu organul fiscal nu este intreruptiva de prescriptie, dispozițiile legale in baza carora reclamantul a achitat taxa de primăinmatriculare nu mal sunt in vigoare pentru a retine o eventuala imprescriptibilitate a dreptului la actiune raportat la nelegalitatea actului normativ in baza caruia s-a achitat taxe de primă înmatriculare.
Instanta de fond a acordat in mod gresit dobanda legală, fara a arata temeiul legal.
Luand in considerare criticile opiniei publice, recomandarile Comisiei
Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei speciale de inmatriculare redefinind-o ca o taxa pe poluare prin O. nr. 50/(...) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, la data judecarii cauzei de catre instanta de rond nu mal erau in vigoare dispozitiile art. 214"1-
214"3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscai referitoare la taxa speciala de inmatriculare.
La data solutionarii cauzei sunt in vigoare prevederile O. nr. 5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule iar reclamantul are dreptul la restituirea diferentei dintre taxa de inmatriculare si taxa pe poluare, acest drept putând sa si-l exercite printr-o procedura necontencioasa prevazute de N. metodologice emise in aplicarea OUG nr. 5..
Problema juridica care a aparut cu ocazia aplicarii noului act normativ a fost reglementarea situatie: anterioare datei de 1 iulie 2008 si deci in ce masura efectul retroactiv ai noului act normativ încalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii.
Cu privire la efectul retroactiv al O. nr. 5. Curtea Constitutionala prin deciziile nr. 499/(...) publicata in Monitorul Oficial nr. 341 / (...) si nr. 802 din 19 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din 23 iunie 2009 retine că "redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu restituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică";.
Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale (decizii de impunere), care, la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plată voluntară, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat.
Natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O. nr. 50 / 2008 dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare În raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită În plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă.
In drept invoca Codul de P. C., OUG nr. 50 / 2008, L. nr. 554 / 2004 a contenciosului administrativ.
Reclamanta intimată SC X. S. B.-M. a formulat întâmpinare prin intermediulcăreia solicită respingerea recursului ca nefondat și plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea constată următoarele:
În cursul anului 2007, partea reclamantă a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autoturism marca Opel Combo și unul marca Audi A4, pentru înmatricularea cărora a fost obligată să plătească în R. taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2. - 2. din Codul fiscal.
Aceste taxe, au fost achitate conform chitanței seria TS4A nr. 1128403 din
(...) și OP nr. 14 din (...).
Solicitând restituirea acestora, a fost refuzată, conform celor două adrese emise de pârâta AFP B. M., a căror anulare s-a dispus prin sentința pronunțată de tribunal.
Considerând nejustificat acest refuz, s-a adresat instanței, solicitând restituirea sumelor astfel achitate, prima instanță admițând acțiunea.
Prin recursul declarat de către pârâte, se invocă, în primul rând, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și de lipsă a calității procesuale active a reclamantei, pe considerentul că suma de 5728 lei, achitată la data de (...), nu a fost plătită de către intimată, ci de către o altă societate, cu care s-a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 2/(...), depus la dosarul de fond la fila 12, cesiunea fiind notificată organului fiscal (f. 15,16).
Pârâtele relevă că instanta de fond nu a apreciat efectele cesiunii de creanta si prin prisma dispozitiilor art, 30 alin. (1) Cod P. F., potrivit carora "Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor, potrivit legii."; În acest context, se relevă că orice cesionare facuta inainte de a se stabili dreptul la restituirea sumei achitate este prematura si lipsita de efecte juridice. N. organului fiscal presupune indeplinirea conditiilor pentru cesiunea creantelor fiscale. Dreptul la restituirea taxei pe poluare nu se circumscrie situat doar situațiilor prevazute de art. 117 Cod P. F., dreptul la restituirea taxei pe poluare trebuie rnai intai constatat de instanta de judecata, si ulterior poate face obiectul unei cesiuni de creanță.
Curtea urmează a invalida aceste apărări, iar pentru a dispune astfel, s-a
ținut cont de viciile textului art. 2.-2. Cod fiscal, care, în opinia instanței, nu îndeplineau cerințele de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența C.
Astfel, în conținutul acestora, nu se face nicio referire la natura juridică a înscrisului care atestă perceperea sumei, nefiind indicată nici calea de atac ce poate fi urmată, pentru a atenționa contribuabilii asupra efectelor produse de pasivitatea de care se prevalează, la acest moment, pârâta.
Așa fiind, datorită carențelor legislative, orice raportare a pârâtei la necesitatea obțineri unei hotărâri judecătorești, anterior cesiunii de creanță, este neavenită, cu atât mai mult cu cât ceea ce este în discuție în prezentul proces este refuzul nejustificat de restituire a unei taxe considerată neconformă cu dreptul comunitar.
Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al instituirii posibilității de a se proceda la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu transformă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamantă, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale, încă de la data achitării ei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se impune și respingerea acesteia, deoarece termenul de prescripție este de 5 ani, raportat la caracterul fiscal al raportului juridic, în speță neaflându-ne în prezența unei datorii civile/.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit nefondată și, deci, trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea prioritară
și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din TFUE.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și caatare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 parag. 1, în numerotarea anterioară, din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.
Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de
Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul
1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor art. 11 din OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., curespectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5..
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, sub acest aspect.
În ceea ce privește însă dobânda acordată de către instanța de fond, susținerile reclamantei, conform cărora acordarea dobânzilor nu se poate realiza decât din perspectiva prevederilor incidente în materie fiscală, nu sunt pertinente, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9..
Așa fiind, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în materie fiscală, în temeiul dispozițiilor art. 124 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, norme care nu sunt aplicabile în cauză.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea expresă formulată de către reclamantă, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată, în considerarea disp. art. 304 pct. 6 C.pr.civ.
Așa fiind, sentința fondului, urmare a admiterii recursului declarat de pârâtă, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004, va fi modificată în parte, în sensul în care se va respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, calculate începând cu data plății sumelor a căror restituire s-a dispus și până la restituirea efectivă.
Se vor menține restul dispozițiilor, iar în baza prev. art. 274 alin. 1 și 3
C.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatei SC X. S. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, având în vedere că suma solicitată, de
500 lei, este apreciată ca fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și de complexitatea ei.
Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a I.C.C.J., instanța supremă admite că prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici dinpunct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr. 3.944 din 04 decembrie 2007).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M., prin A. F. P. A M. B.-M. împotriva Sentinței civile nr. 3360 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, calculate începând cu data plății sumelor a căror restituire s-a dispus și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC X. S. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
M. B. F. T.
M. H.
G.,
M. ȚÂR R ed.M.B./dact.L.C.C.
3 ex./(...) Jud.fond: C. E.
| ← Decizia civilă nr. 2/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2922/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
