Decizia civilă nr. 1328/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1328/2011
Ședința publică de la 01 A. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N.
JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. sălaj în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimații B. A. M. și A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 18 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 3.506 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului B. A. M., împotriva pârâtele D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 6.698 din (...) emisă de pârâtă care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1.870 lei, reprezentând taxă de poluare. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind plata majorărilor de întârziere precum și cerea de chemare în garanție a M.UI M. - A. F. PENTRU M.. Prealabil analizei fondului pricinii, tribunalul a analizat excepție inadmisibilității, reținând că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Asupra cauzei pe fond, instanța a reținut că prin chitanța T. nr. 7409394/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 1.870 lei, reprezentând taxă poluare. Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. (...) aceasta din urmă comunicându-i refuzul său. Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, a subliniat instanța de fond, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a opinat tribunalul, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța de fond a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din C onstituția R., republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului și a admis-o în sensul în care a fost formulată pentru primul capăt de cerere. Cererea de obligare a pârâtei la penalități a fost respinsă, având în vedere că potrivit art. 10 din O. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite către M. F. precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. În speță, ,,reglementările specifice"; sunt date de O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală care statuează prin art. 70, că termenul de soluționare a cererilor contribuabililor este de 45 de zile de la înregistrare. Textul legal invocat de reclamant în petitul cererii sale, și anume art. 120 alin. (1), se referă la majorări de întârziere calculate începând cu ziua următoare termenului de scadență. A., a apreciat instanța de fond, majorările de întârziere nu pot fi calculate din ziua în care reclamantul a achitat taxa de poluare, ci din ziua următoare termenului de scadență - 45 de zile de la solicitarea adresată organelor fiscale, pentru restituirea taxei. Desigur, a precizat tribunalul, această solicitare va putea fi formulată numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii de față, iar termenul de scadență se va calcula din ziua formulării solicitării de punere în executare a hotărârii, nicidecum din ziua achitării taxei de poluare. Concluzionând, termenul de 45 de zile prevăzut în deja evocatul art. 70 din O. nr. 9. nu a fost depășit, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata unor majorări de întârziere. În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a menționat că reclamantul a achitat suma de 1.870 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F. Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O. nr. 5., constituie buget la F. de M. și se gestionează de către A. F. pentru M.. În cazul de față însă, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către F. pentru M.. Așa fiind, nu se poate susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care această cerere a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S.în nume propriu și în numele A. F. P. Z., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile O. nr. 5. a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.870 lei reprezentândtaxa de poluare, anularea adresei nr. 6.698/(...) emisă de A. Z. și de asemenea, în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție a A. De asemenea, pârâta a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității pe care a invocat-o. Referitor la anularea adresei nr. 6.698/(...), pârâta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanta a admis acest capăt de cerere deoarece adresa emisă de A. Z. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simpla operațiune tehnico-materială. În concluzie, adresa a cărei anulare o solicită reclamantul nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Având în vedere că adresa nu constituie un act administrativ, pârâta solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii pe calea contenciosului administrativ. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. De asemenea, conform art. 3 alin. 1 din același act normativ, taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea A.N.A.F. și se plătește de contribuabil într-un cont distinct deschis la T. statului pe numele A. F. pentru M.. Drept, urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Prin întâmpinarea depusă, intimatul B. A. M. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâte și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de T. S., argumentat de faptul că O. nr. 5. implică o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care Tratatul privind constituirea C.E. interzice categoric astfel de discriminări. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a acteloratașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentruurmătoarele considerente: Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 6.698/(...) este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 6.698/(...) (f. 8 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 6.698/(...) emis de pârâta A. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. Pe de altă parte, este real faptul că, în cauză, a fost formulată o cerere de chemare în garanție de către pârâta D. S. in nume propriu si in numele AFP Z. Curtea apreciază că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Potrivit art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma încasată de la reclamant este administrată de către M. F. Având în vedere aceste aspecte, prima instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. nr. 5., iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. a M. Z. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de anulare a adresei nr. 6.698 fin (...) emisă de A. Z., se va admite cererea de chemare în garanție și, în consecință, va fi obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. să achite pârâtei A. F. P. Z. suma de 1.870 lei reprezentând taxă de poluare. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3.506 din 19 august 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în sensul că: Admite cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A F. P. în contradictoriu cu A. F. PENTRU M. pe care o obligă să restituie pârâtei suma de 1.870 lei, cu titlu de taxă de poluare. Respinge cererea de anulare a adresei nr. 6.698 fin (...) emisă de A. Z. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 01 aprilie 2011.{ F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, D. M. Grefier, A. B. } Red.G.A.N . Dact.L.C.C./2 ex./(...) Jud.fond: C. N.C.;
← Sentința civilă nr. 363/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3115/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|