Decizia civilă nr. 1436/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 1436/2011

Ședința publică de la 07 A. 2011

PREȘEDINTE D. M.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții D. G. A F. P. A J. M.

ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. T. L. și A. F. PENTRU M., împotriva D. G. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de (...), reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4284 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul D. G. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. în reprezentarea A. F. P. T. și A. F. pentru M. B. și în consecință:

Au fost anulate Deciziile de calcul nr.4453/(...) și a Deciziei nr.16007 din data de (...) emise de către A. F. P. T., respectiv D. G. a F. P. a J. M..

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 8226 lei, sumă ce reprezintă taxa de poluare, cu dobânda legală, de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 543,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. T., prin D. nr. 4453 din (...) a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 8226 lei.

Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de I. al C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

OUG NR. 5. modificată, este contrară art. 90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită înmatricularea fără plata taxei de poluare.

După aderarea R. la U. E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea la (...) a unei proceduri de „. de către C. E., în temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.

C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii infrigement pe următoarele argumente, respectiv criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

Din perspectiva celor arătate, tribunalul a considerat că decizia pârâtei privind obligarea reclamantei la plata sumei de taxei de poluare este nelegală, împrejurare ce determină admiterea acțiunii cu consecința anulării actului administrativ, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. A F. P. M. înnume propriu și pentru A. F. P. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM).

În recursul declarat de D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P.

T., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensulrespingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, menținerea deciziilor de stabilire a taxei de poluare nr. 4453/(...) ca fiind legală și temeinică.

În motivarea recursului său, pârâta susținut că organele fiscale au procedat conform prevederilor legale, respectiv prin aplicarea formulei de calcul prev. de art. 6 alin. 1 lit. a din O. nr. 5. și pe baza documentelor depuse de reclamant.

A., în privința legalității O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare, pârâta a arătat că prin decizia nr. 802/(...) Curtea Constituțională a statuat că prin prevederile ordonanței Statul Român își îndeplinește obligația pozitivă de a asigura un cadrul legislativ adecvat exercitării dreptului la un mediu sănătos, taxând în funcție de anumite criterii autovehiculele pentru poluarea pe care o produc, iar sub acest aspect fiscal, taxa este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35.

A mai menționat pârâta că art. 1 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. prevede că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

În susținerea legalității O. nr. 5. pârâta a invocat și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 157/2005 precum și jurisprudența constantă a C. de Justiție a C. E. din care rezultă că, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul său fiscal, taxa intră în regimul intern de impozite, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. De asemenea, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește"; principiu unanim acceptat la nivelul U.

Drept urmare, pârâta a susținut că instituirea taxelor, fie de înmatriculare, fie de poluare nu a avut ca scop atingerea libertății circulației produselor din U., ci este vorba de realizarea unei politici de mediu specifice fiecărui stat, astfel că simpla existență a taxei nu duce la reținerea autonomă ca fiind aplicabile dispozițiile art. 90 din Tratat.

În ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, pârâta a menționat, pe de o parte faptul că taxa de poluare achitată de reclamant nu a rămas la bugetul de stat, ci a fost virată în contul A., iar pe de altă parte, că o eventuală culpă procesuală poate fi reținută în sarcina organului fiscal doar dacă prin modul de calcul sa taxei pe poluare, reclamantul a suferit un prejudiciu, or, criticile aduse de reclamant vizează însăși actul normativ în baza căruia a fost calculată taxa pe poluare.

În ce privește solicitarea dobânzii legale, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere că taxa pe poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situațiilor limitativ prev. de art. 117 C., iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, O. nr. 5., ale O. nr. 92/2003 privind C. și Tratatul CE.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F.

PENTRU M. (AFM) prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din Tratatul C.E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. A., în analiza taxei prin prisma art. 90 din Tratatul C.E., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din Tratat în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară.

A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.

De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă.

În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei.

Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale

CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul C.E.

O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea, cu majoritate de voturi a membrilor completuluide judecată, reține următoarele:

1. Personal ca judecător, membru al completului care a pronunțat această decizie și ca redactor al deciziei de față am constatat că, în practica judiciară conturată în materia ce formează obiectul prezentei cauze, celelalte completuri ale C. de A. C., cu ocazia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești de admitere a cererilor de restituire a taxei pe poluare pentru argumentele de fapt și de drept identice cu cele prezentate și invocate în prezenta cauză, au declarat cererea de restituire admisibilă , fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzută la art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală la care trimite norma consacrată la art. 7 din OUG nr. 5.. În acest sens, ținând seama și de practica instanțelor de fond în mare măsură în consonanță cu practica majoritară împărtășită de secția de profil a C., se poate ca unii justițiabili din raza de jurisdicție a C. să fi fost influențați în conduita lor de această practică judiciară și, drept urmare, conformându-se acestui imperativ nu pot fi ulterior sancționați prin îndepărtarea de la justiție prin mecanismul de interpretare al dreptului intern pe care, personal l-am propus, afirmat și acceptat, deopotrivă ca fiind singurul posibil și legal în regimul contenciosului administrativ fiscal.

A. fiind și în special pentru a asigura unitatea practicii judiciare la nivelul C. ca instanță de ultimă instanță ( a se vedea in acest sens C., cauza Tudor Tudor împotriva R.) și pentru a răspunde caracterului previzibil alactului de justiție (art. 6 parag. 1 din Convenție precum și efectele produse de cauza B. împotriva R.), apreciez că se impune schimbarea propriei mele jurisprudențe în sensul opiniei exprimate de majoritatea completurilor de judecată, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

2. Având în vedere cele mai sus reținute, trecând la soluționarea recursurilor, rețin următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, excepție invocată de pârâta A. F. P. a municipiului T. L., Curtea a reținut următoarele:

Taxa de poluare în sumă de 8226 lei a fost stabilită de către A. F. P. a municipiului T. L. prin decizia de calcul nr.4453/(...), decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ.

Afirmativ reclamantul a învederat în fața instanței de fond că a parcurs procedura prealabilă a contestării pe cale administrativă iar instanța de fond a reținut aceasta ca atare fără să existe vreo probă materială la dosar.

Curtea reține că recurentele nu au invocat în memoriul de recurs neparcurgerea procedurii prealabile ceea ce face de prisos analiza lipsei procedurii prealabile a contestației pe cale administrativă.

Pe fond raportat la motivele de ansamblu evidențiate în cele două recursuri, Curtea reține că taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.

Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.

Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1..

Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și

proiecte pentru îmb unătățirea calității a erului și pentru înc adrarea în valorile l imită prevăzute de legislația comunitară în acest domeni u, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5..

În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a

crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere i mportantă a piețel or auto și a produ cției industriei furn izoare, precum și m ăsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară i nternațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilorcare să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la

un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 loc uri de muncă în industria furnizoare,, A., de la necesitatea susținerii unor programe deprotecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/

2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.

În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica

C.

Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.

Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.

Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.

În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. Drept urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C..

Reclamantul a achiziționat un autoturism tip M1, norma de poluare E., iar pentru înmatricularea in România a achitat la (...), în temeiul OUG 5., o taxă de poluare în cuantum de 2572 lei la AFP T. L.. La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. si OUG 7.. In consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.

Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambulului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a p roducției industriei f urnizoare, precum

și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară i nternațională;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea lo curilor de muncă în economia româneas că , iar la un loc de

muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

E. lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, asi gurarea protecției

mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea c alității aerului și p entru încadrarea în valorile limită prev ăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuripentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R.ia, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de I. a C. E.

A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de

Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele internefavorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

In urma modificărilor aduse prin O. 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din

Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule, insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la taxa de poluare în forma reglementată de OUG 7..

C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată de dispozițiile OUG 7., sunt incompatibile cu dreptul comunitar. Așa fiind, tribunalul a dispus în mod corect restituirea sumei achitate de către reclamant, nici sub acest aspect, criticile formulate prin cele două recursuri nefiind întemeiate.

Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însășieficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar. E. vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art.205 și urm.din Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri. Totuși, Curtea nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar. S. că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art.205 și urm.din OG

92/2003. Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă. Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalență unei cerințe formale. Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.

Pentru toate aceste considerente, întemeiate pe dispozițiile art.20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. Curtea, cu majoritatea voturilor, va respinge recursurile exercitate de către pârâta A. F. P. T. L. și chemata în garanție A. F. pentru M. împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o va menține în întregime.

În temeiul art.274 și art. 277 C.pr.civ. recurentele vor fi obligate în solidar să plătească intimatului D. G.-M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial (f. 15).

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Cu majoritate de voturi:

Respinge recursul declarat de pârâtele D. G. a F. P. M. în nume propriu

și pentru A. F. P. T. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr. 4284 din

(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Obligă recurentele în solidar să plătească intimatului D. G.-M. suma de

500 lei cheltuieli de judecată.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. D. M. R.-R. D. L. U. M. T.cu opinie separată,

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...). Jud.fond. S. O.

Cu opinie separată in sensul admiterii recursului, modificării sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Reclamantului i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în România a unui autoturism .

D. de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală.

Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent.

Reclamantul nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată.

Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.

Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal.

Aceste aspecte de procedură fac acțiunea reclamantului ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din Tratatul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată.

JUDECĂTOR R. R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1436/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal