Decizia civilă nr. 3313/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 3313
Ședința publică din 19 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTORI: A. C.
C. P.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile declarate de A. F. P. A M. G. și A. F. PENTRU M. și reclamantul Ș. I. împotriva sentinței civile nr. 2486 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare OUG nr. 5..
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de către reclamant este timbrat cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar recursurile declarate de către pârâtă și chemata în garanție sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea reclamantului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursurilor pârâtei și chematei în garanție.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, pe care o reține în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2486 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.G.. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 18586 lei, reprezentând taxa de poluare. A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.. A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a mun.G. suma de 18586 lei, reprezentând taxa de poluare. A fost respinsă cererea reclamantului privind dobânda. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată dereclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. pentru M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată pârâta A. F. P. a mun.G. să plătească reclamantului suma de 39,3 cheltuieli de judecată. A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a mun.G. suma de 39,3 cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Iveco Tip Daily 35C12 înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 18586 lei cu chitanța seria TS6 nr.8025478/(...). Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.5. în forma modificată prin OUG nr.117.. La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe,însă cererea i-a fost respinsă. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de (...). Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 T. a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 5. în forma în vigoare la data de (...), instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțăriihotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 T.. Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din T., motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, în parte, pârâta A. F. P. a mun.G. fiind obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit. Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 18586 lei reprezentând taxă de poluare. În ce privește cererea de acordare a dobânzii pe tem.art.124 din OG nr.92/2003, a fost respinsă, întrucât taxa de poluare este nedatorată și a fost încasată fără temei legal. Urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. pentru M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În tem.art.274 cod pr.civ., instanța a obligat-o pe pârâta A. F. P. a mun.G. să plătească reclamantului suma de 39,3 cheltuieli de judecată. S-a obligat chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a mun.G. suma de 39,3 cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. a M. G., solicitândadmitere recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal ca inadmisibilă, în subsidiar pentru netemeinicie. În motivarea recursului se arată că asa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, D.zia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.1 din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin.1 din acelasi act normativ. Reclamantul nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr.92/2003, republicata si modificata, impotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. In conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamant. D., actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie titlu de creanta si in baza careia reclamantul a achitat taxa pe poluare in suma de 18586 lei. In ce priveste fondul cererii reclamantului considera ca nu este intemeiata solutia de admitere a actiunii, neputandu-se retine incalcarea normelor comunitare. Considera ca in mod gresit s-a considerat ca taxa de poluare a fost perceputa cu incalcarea art. 110 T.. De altfel, reclamantul nu a facut dovada ca s-ar afla intr-un dezavantaj concurential sau ca taxa pe poluare pe care a achitat-o ar fi contrara art. 110 T.. Solutia de obligare a recurentei la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata este gresita si lipsita de temei legal, deoarece incasarea taxei s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare. Recurenta a făcut aplicarea in mod corect a textelor legale nationale in vigoare, nefiind indrituita a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a actiona in consecinta. Împotriva acestei sentințe a mai declarat recurs S. I., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, obligarea intimatei la suportarea dobânzii legale pentru suma achitată cu titlu de taxă de poluare de la data achitării ei și până la data plății efective, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată cu privire la onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei. În motivarea recursului arată că instanța a respins cererea de acordare a dobânzii legale. Această soluție este nelegală, deoarece pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin imposibilitatea folosirii sumelor achitate, care cuprinde și folosul nerealizat, pârâta trebuia obligată la suportarea dobânzii aferente, aceasta fiind în culpă prin refuzul de soluționare a cererii recurentului de restituire a taxei. Dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei a fost depusă la dosarul cauzei la data de (...) prin scrisoare recomandată. Prin recursul declarat, A. F. pentru M. a arătat că acțiunea esteinadmisibilă deoarece reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 dinLg 554/2004 privind contenciosul administrativ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C.proc.civ., Curtea reține următoarele: Contenciosul administrativ fiscal a fost definit drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii, pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal, definit de art.41 C.. Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate. Legiuitorul a statuat prin art.7 din OUG 5. că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG 92/2003 privind C. de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art.7 din OUG 5. apare doar ca o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile, iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. Potrivit art.205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Conform art.6 alin.2 din Legea 554/2004, actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art.7 alin.1, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională. În speță, însă, nu sunt aplicabile prevederile art.7 alin.1 din Legea 544/2004 întrucât obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin.1 teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe pe care reclamantul o consideră nedatorată îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii. Art.8 alin.1 din Legea 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se i se opune refuzul explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atâta timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale are deschisă calea prevăzută de art.1 alin.1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar a fost pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din Tratatul CE, iar la data de (...), C. a comunicat autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second hand în România cu art. 90 din Tratatul Comunității E.). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere inclusiv soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organeleadministrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală pentru următoarele considerente: În speță, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare. Instanța de fond a apreciat legal și temeinic asupra incidenței hotărârii preliminare pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român. Deși această cauză privește incompatibilitatea cu art.110 T. a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare prevăzute de OUG 5. în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7., instanța constată că aceasta este similară formei inițiale a OUG 5., deci incompatibilă cu același art.110 T.. Cât privește cererea privind acordarea dobânzii, instanța constată că aceasta s-ar fi datorat de la data plății sumei a cărei restituire s-a dispus și până la restituirea integrală, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9. și art.1084 raportat la art.1082 C., deci doar sub forma dobânzii legale prevăzute de OG 9., însă solicitarea reclamantului a fost de acordare a dobânzii prevăzute de C. de procedură fiscală, astfel că în mod corect a fost respinsă. Recursul reclamantului este însă întemeiat în ceea ce privește acordarea, în conformitate cu art.274 alin.1 C.proc.civ., a cheltuielilor de judecată constând în suma de 1000 lei - onorariul avocațial achitat și, potrivit aceluiași text legal, îi va acorda și cheltuielile de judecată aferente recursului promovat. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 și 3C.proc.civ., instanța va respinge recursurile formulate de A. F. P. G. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr.2486 din (...) a Tribunalului C., va admite recursul formulat de reclamantul Ș. I. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâtele și la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Vor fi obligate pârâtele la plata sumei de 19,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursurile formulate de A. F. P. G. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr.2486 din (...) a Tribunalului C.. Admite recursul formulat de reclamantul Ș. I. împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o va modifica în sensul că obligă pârâtele și la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Obligă pârâtele la plata sumei de 19,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. D.zia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M . S. A. C. C. P. GREFIER M . ȚÂR R ed.C.P./Dact.GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: C. C.
| ← Decizia civilă nr. 4058/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1436/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
