Decizia civilă nr. 1644/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1644/2011
Ședința publică din 19 aprilie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC M. S., împotriva sentinței civile nr. 3525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații A. F. P. A M. C. N. și D. G. A F. P. A JUD.C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de (...) s-au înregistrat la dosar din partea recurentei SC M. S. o cerere de renunțare la judecată.
Azi, (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax, din partea intimatei A. C., prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004. Reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată. C U R T E A Prin sentința civilă nr.3525 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr.(...), s-a admis excepția nelegalei timbrări și a fost anulată cererea formulată de reclamanta SC M. S. F. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C.-N. și D. G. a F. P. C., având ca obiect anulare act administrativ. Impotriva acestei sentințe SC M. S. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. In motivarea recursului, a arătat că taxa judiciară de timbru a fost achitată în cuantumul corect și deși aceasta nu a fost virată în contul bugetului local al mun. F., unde își are sediul social societate, ci în contul bugetului local al mun. C.-N. unde își au sediu pârâtele, consideră că beneficiar al acestei taxe este tot bugetul de stat. La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2011, instanța a constatat că la data de 7 ianuarie 2011 recurenta a formulat cerere de renunțare la judecată, întemeiat pe dispozițiile art.82 și art.246 C.proc.civ. Potrivit art.246 alin.1 C.pr.civ., partea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Având în vedere cererea scrisă prin care recurenta a invederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea recursului, Curtea în temeiul art.246 alin.1 C.pr.civ., va constata că recurenta a renunțat la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C.. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta SC M. S. împotriva sentinței civile nr. 3525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică azi 19 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. P. D. A. I. A. GREFIER D. V. Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
← Decizia civilă nr. 486/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3514/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|