Decizia civilă nr. 771/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.771/2011
Ședința ta de 22 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : A. C. JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 4197 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul J. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 8 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului J. A.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală ,materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și art.10 din L. nr. 554/2004 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4.197 din data de 16 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantului J. A., împotriva pârâtei D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea deciziei nr. 15.600 din (...) emisă de pârâtă care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 3.470 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la achitarea integrală. În considerentele hotărârii s-a reținut că prin chitanța T. nr. 2342635/(...) reclamantul a achitat la T. mun. Z. suma de 3.335 lei, cu titlu de taxă specială de autoturisme prev. de O. nr. 9. coroborat cu O. nr. 5. (f.10,dosar fond). Prin cererea sa, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 15.600/(...) emisă de A. Z. s-a respins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta nu se încadrează la sumele de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O. nr. 9. privind C.pr.fiscală. Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a învederat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., G. șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a- l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducereaacestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma de 3.470 lei plătită de reclamant cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite folosul nerealizat potrivit art. 1084 rap.la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O. nr. 9., de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale și efective. Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia și modificarea în totalitate a hotărârii instanței de fond și, rejudecând cauza, să se admită cererea de chemare în garanție a A. F. pentru Mediu și să se mențină ca legal și temeinic actul administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de A. Sub aspectul respingerii cererii de chemare în garantie a Administratie F. pentru Mediu, pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma încasată de la reclamantă este administrată de către M. F. D., urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionata de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamantă este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că taxa de poluare a fost corect percepută în temeiul O. nr. 5., raportat la data plății taxei conform chitanței nr. 23442635 din (...). Î.ucât, această taxă nu a fost percepută și calculată conform art. 214 Cod fiscal, abrogat la data achitării taxei, ci conform O. 5., pârâta consideră că perceperea taxei de către unitatea fiscală este legală având în vedere că prin adoptarea noului act normativ s-a instituit un instrument de protecție a mediului, calcul taxei fiind determinată în funcție de emisa de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină. D. urmare, pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție avândîn vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (decizia C. C. nr. 628/2006). Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5., care este compatibilă cu prev. art. 90 din T.ul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile C. E. de Justiție . D. urmare, a apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T.. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 9., republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Din această perspectivă, pârâta menționează că taxa specială de primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar în aceste condiții, nu poate fi reținută culpa procesuală a D.G.F.P. S. pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, reclamantul J. A. a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, cu obligarea recurentelor la plata dobânzii legale în materie fiscală, iar în cazul în care instanța va considera că nu se impune această dobândă, plata dobânzii în materie comercială, până la plata efectivă a sumei solicitate precum și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. În ce privește admiterea cererii reclamantului de restituire a sumei de 3470 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantului nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență întresuma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fărăjustă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. 2. Recurenta mai susține că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în garanței formulată împotriva A. F. de M. La o simplă verificare a actelor dosarului se constată că prima instanță nu a fost investită și prin urmare nu s-a pronunțat asupra unei astfel de cereri, cauza fiind soluționată în limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilității. 3. O altă critică adusă de recurentă are în vedere modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale în materie fiscală. S-a obiectat că instanța, obligând pârâtele la plata dobânzii legale în favoarea reclamantului, a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 70, 117 și 199 din OG nr. 9.. După cum se poate observa reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală. Prima instanță, considerând că reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 120 și 124 din Codul de procedură fiscală, a acordat în schimb dobânda legală prevăzută de OG nr. 9.. După cum se poate observa, această situație se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., teza finală, respectiv instanța a acordat ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel principiul disponibilității. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 6 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul pârâtei D. S. este întemeiat în parte, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul înlăturării dispoziției instanței privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 3470 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 4.197 din 16 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. C. M. S. M. I. I. L. F. GREFIER, Red.M.I.I. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: C. N.C.
| ← Decizia civilă nr. 4755/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
