Decizia civilă nr. 1903/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

D. CIVILĂ NR. 1903

Ședința publică din 11 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. I.

JUDECĂTORI : C. I.

D. P.

GREFIER: M. ȚÂR

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M.

Decizia civilă N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civilă nr.

3960 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T. C. în contradictoriu cu intimații I. P. J. C. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. D. G. A F.

P. A J. C. N., SC C. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursurilor și menținerea în totalitate a sentinței recurate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 3960 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T. C. în s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtele D. C. și I. P. - S. P. C., R. P. de C. și Î. A.

S-a admis acțiunea in contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta SC C. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C.-

N., cu sediul în P. A. I. nr. 19, jud.C., si in consecință :

A fost obligată parata AFP C.-N. sa restituie reclamantei suma de

10355 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobânda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate.

A fost obligată pârâta sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

S-a admis cererea de chemare in garantie formulata de pârâta A. F. P. a

Mun C.-N. impotriva chematei in garantie A. F. pentru M..

A fost obligată chemata in garanție sa restituie pârâtei suma de 10355 lei reprezentând taxa de poluare restituita reclamantei cu dobânda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În considerente se reține că prin cererea înregistrată și precizată pe rolul acestei instanțe sub nr. (...), reclamanta SC C. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a M. C.-N., D. C. și I. P. - S. P. C., R. P. de C. și Î. A. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10355 lei, plătită cu titlu de taxa poluare cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta AFP C.-N. formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondată motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent si sunt in concordanta cu dreptul comunitar.

Pârâta A. F. P. a M. C.-N. a formulat si o cerere de chemare in garantie fata de chemata in garantie A. F. pentru M. solicitind ca in ipoteza admiterii cererii de chemare in judecata chemata in garantie sa fie obligata sa-i restituie sumele de bani care ar trebuie sa le achite reclamantului.

In motivarea cererii de chemare in garantie se arata ca taxa a carei restituire se solicita in speta se fac venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de catre chemata in garantie.

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea taxe (f.16, 29-dosar inițial) .

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 5. in forma modificata prin OUG 2. si OUG 7.. Ca atare legalitatea refuzului de restituire

și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 5. in forma sus indicata .

Analiza trebuie efectuata in primul rand prin relevarea scopului urmarit de catre G. R. prin adoptarea celor doua ordonante de urgenta. A., in preambului ordonantei de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adancire a crizei financiare si economice in luna octombrie, care releva o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internationala; faptul ca G. R. se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca in economia romaneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nicio legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial „.asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei C. de J. a C. E., avand in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale.

Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor nu lasa loc vreunei interpretari. Asifei, de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industrieiinterne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejarii industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunandu-si inlaturarea discriminarilor intre contribuabiiii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrarii in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat in preambulul ordonantei a fost inlaturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificarile OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in R. sau in alte state membre ale Uniunii E. in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a G. nr. 5.. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse OUG 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E.

A., in jurisprudenta referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.

In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.

In urma modificarilor aduse prin OUG 2. si OUG 7., norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatiblla cu art. 90 din T.ul CE. A., exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se inmatriculeaza in R. si autoturismele second hand deja inmatriculate in R. si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in R. si restul autoturismelor noi ,discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatoruluipoate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in R., fie spre cele produse in R..

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de

,,infringement,, de catre C. E., la data de 25.06J2009, in temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejand industria nationala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare.

C. a mentionat doua aspecte care ridica semne de indoiala asupra compatibilitatii taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei inmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicarii cerintei de prima inmatriculare, toate masinile noi inmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca care intra direct pe piata masinilor de ocazie din aceasta tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, masinile de o calitate asemanatoare care urmeaza sa fie inregistrate in R. in aceasi perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiate.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul a apreciat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale.

Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din L. 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate a obligat parata la restituirea taxei de poluare cu dobanda legala in materie civila calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva.

Având in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG

5. taxa de poluare achitata a fost virata de catre parata in contul administrat de chemata in garantie in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ., a admis si cererea de chemare in garantie in intregime.

În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la judecată față de pârâtele D. C. și I. P. - S. P. C., R. P. de C. și Î. A.

Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. PENTRU M., prin care asolicitat modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta critică soluția instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din tratatul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

Recurenta arată că, în privinta analizei taxei prin prisma art. 90 din T.ul C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, instanfa de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 90 din T.ul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

Art. 90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUG nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei de poluare în prima variantă, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie

2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe.

Așadar, Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot sa impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxare al cărui cauntum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-

132/88 Con. C. E. c. Republicii Elene parag. 17).

De asemenea, Curtea E. de J. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum capacitatea cilindrică. normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc de decizii arbitrare.

Principala critică adusă de instanța fondului noului sistem de taxare este aceea ca, in realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia CEJ în cauza C-3. N. T., parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import și, în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, încorporată într-un vehicul național similar. Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.

Tot în privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de J. s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T.ul C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona nemeth, parag. 49).

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Prin urmare, OUG nr. 5. (varianta în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C. E.

Împotriva sentinței a declarat recurs și A. F. P. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea in sensul respingerii acțiunii ca netemenica si nelegala.

În motivarea recursului, recurenta arată că, pentru a decide in acest sens instanta a retinut ca in forma in vigoare la data depunerii documentelor prevazute la art. 5 din O. nr. 5. este contrara art. 90 din T.ul CE.

Motivul de nelegalitate a hotararii il sustine pe urmatoarele considerente:

- instanta in mod nelegal a admis actiunea având in vedere ca nu a analizat data la care reclamantul a achitat taxa si ca raportat la aceasta data, (...), normativul in vigoare privind taxa pe poluare nu este contrar art. 90 din T.ul CE ;

- instanta în mod nelegal a retinut incidenta O. nr. 2. desi la momentul achitarii taxei acest normativ a fost modificat prin OUG nr. 7. astfel ca hotararea este nelegala.

Un alt aspect legat de nelegalitatea hotararii privind solutionarea pe fond a actiunii arată ca starea de fapt care nu a fost deloc analizata de instanta este ca reclamantul nu a contestat modul de calcul al taxei pe poluare, care sa justifice astfel formularea unei actiuni in contradictoriu cu A. F. P. C.-N., astfel ca actiunea indreptata impotriva organului fiscal este nelegala, deoarece asa cum rezulta din textele mai sus invocate sumele incasate s-au transferat in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele A. F. pentru M. la T. S. 6.

In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate a promovarii actiunii, arată că instanta nu s-a pronuntat asupra acestei exceptii, iar solicitarea de restituire a taxei pe poluare pe calea unei actiuni in contencios fiscal si prin care nu contesta in fapt un act administrativ- fiscal susceptibil de a fi supus controlului instantei de contencios fiscal actiunea in contencios administrativ este inadmisibila.

4. In ceea ce priveste discriminarea invocata si retinuta in mod nelegal de instanta de fond, arată că actiunea este nelegala si neintemeiata si ca instanta nu a constatat faptul ca reclamantul nu dovedeste discriminarea prin raportare la textele legale incidente.

Faptul ca se critica un act normativ in fata instantei de drept comun, respectiv O. nr. 5. fara a se uza de procedurile legale, respectiv cele legate de constitutionalitatea acesteia, aceasta reprezinta o actiune nelegala.

Deoarece O. nr. 5. este in vigoare, taxa instituita este una legala.

Sub aspectul legalitatii arată că: a) Asa cum rezulta din continutul actului normativ, scopul instituirii OUG

5., este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe

și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislatia comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a tinut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. b) In ceea ce priveste solutia de obligare la dobanzi, hotararea este nelegala si neintemeiata prin raportare la situatia de fapt concreta bazata pe imprejurarea ca reclamantul nu se afla in posesia unui titlu in baza caruia sa se faca restituirea si sa-i fie astfel refuzata restituirea.

Examinând recursurile, instanța constată următoarele:

1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești.

Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală .

Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate.

Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din

21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor LLNK 12003

92131 321 0 33>Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor <. 12008

50180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr.

428 din 23 iunie 2009 , a reținut că <. 12008 50180 302 1 56>Art. 1 din

Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și <.

12008 50180 302 14 67>art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5..

Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei.

De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin <. 12009

7180 301 0 4. de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe.

De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă.

Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională".

Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că

"dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege.

Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată.

Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L.

554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de

,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul

CE.

Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii.

Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și

7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu.

La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza

2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ).

Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe.

C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar .

Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,,

Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ).

Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar.

Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.

Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza R. impotriva R., Curtea E. de

J. a statuat: Conform art. 13:

"Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."

Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie.

Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei

"autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata.

Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond.

3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe șica atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie

2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5..

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par.

12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-

290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49).

S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european.

Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E.

Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R..

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei.

În consecință, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod proc.civ., instanța va obliga recurentele în solidar să plătească intimatei SC C. S. suma de

1200 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursurile declarate de pârâta A. F. P. C.-N. și A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr. 3960 din (...) pronunțată în dosarul număr (...) al T. C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurentele în solidar să plătească intimatei SC C. S. suma de

1200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. TÂR R ed. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: A.M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1903/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal