Decizia civilă nr. 1934/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1934 /2011
Ședința data de 11 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. B. JUDECĂTOR : F. T. JUDECĂTOR : M. H.
GREFIER : D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A O. J. împotriva sentinței civile nr. 4183 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul G. D.-A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.
- M. M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare, într-un singur exemplar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.4183 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui S. a fost admisă acțiunea reclamantului G. D. A. împotriva D. G. a F. P. S. - A. F. P. J. și dispusă anularea deciziei nr.6069/(...) emisă de pârâtă, obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6330 lei reprezentând taxa de poluarecu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală; respinsă cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. . Pentru a dispune astfel instanța reține că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național și acestea rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U. E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr.157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. A. dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Suma de 6330 lei reținută de pârâtă cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Pentru repararea integrală a prejudiciului,instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile OG nr.9.. Cu privire la cererea de chemare în garanție se reține că A. F. pentru M. nu încasează suma din litigiu și nici nu se varsă în contul acesteia Împotriva soluției menționate a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. J. solicitând admiterea cererii de chemare în garanție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale. În susținere se arată că evocarea unor dispoziții ce nu sunt incidente echivalează cu nemotivarea. Tot astfel se arată că au fost omise dispozițiile fiscale cu privire la contestare și faptul că nu a fost urmată procedura de contestare și prevăzută de legea fiscală și respectiv legea contenciosului administrativ. Mai arată recurenta că au fost omise și dispozițiile OUG nr.5. conform cărora taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. . Referitor la acordarea dobânzilor se arată că aceasta este fără temei, taxa fiind încasată în baza unui act normativ respectiv OUG nr.5. reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: O primă critică adusă prin motivele de recurs se referă la faptul că acțiunea este inadmisibilă raportat la faptul că nu s-a urmat procedura urmată de lege. În circumstanțele concrete ale cauzei neexercitarea recursului după procedura reglementată de art.205 și următ. C.proc.fiscală, nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, neurmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea prestigiului său, prin pierderea unui proces public, în care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau revocarea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din T.ul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar, în toate formele sale. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Nu în ultimul rând chiar dacă s-ar trece peste cele reținute mai sus nu trebuie omis că în hotărârea din 4 mai 2000 în cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de Justiție a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP C.-N. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității nu îi poate fi aplicată reclamantului. Nici criticile aduse prin recurs constând în aceea că trebuiau avute în vedere dispozițiile OG nr.5. care nu au fost criticate de intimat că ar fi contrare și că raportat la acestea nu se putea dispune restituirea nu pot fi primite. Instanța de recurs urmând dispozițiile OUG nr.5. constată că refuzul autorității de a restitui taxa este nejustificat. Compatibilitatea OUG nr.5. cu prevederile dreptului U. în speță art.110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data achitarii. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. A. statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel instanta și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la restituire taxă,nu poate fi considerata gresita. În ceea ce privește criticile referitoare la acordarea dobânzilor această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Numai în maniera de acordare a dobânzilor de la data plății sumei este pus în practică, în mod efectiv, principiul reparării integrale a prejudiciului, astfel cum el a fost dezvoltat în jurisprudența CEJ, dobânda curgând de drept. Sunt fondate însă criticile referitoare la modul de soluționare al cererii de chemare în garanție, în cauză fiind pe deplin aplicabile prev. art. 60-63 C.pr.civ., textul OUG nr. 5. cuprinzând suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectațiunea specială a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare. Astfel, art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței. Din cele enunțate reiese că nu organul fiscal este beneficiar al plății, si, prin urmare, are posibilitatea de a fi despăgubit de către entitatea care administrează efectiv sumele cu această destinație. D. consecință, Curtea se va pronunța conform dispozitivului, admitând recursul declarat în cauză, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 din L. nr. 554/2004 Totodata retinand ca principiul instituit de art274 c.pr.civ.il constituie culpa procesuala si dovada cheltuielilor,iar o dovada a acestora nu a fost facuta de intimat Curtea va respinge cererea de obligare a recurentelor la cheltuieli. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 4183 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. B., obligă chematul în garanții la plata în favoarea A. F. P. J. a sumei de 6330 lei, taxă poluare cu dobânda legală de la (...) și până la achitarea integrală. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Respinge cererea intimatului G. D. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. F. T. M. H. D. C. GREFIER R ed.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.C. N.
| ← Decizia civilă nr. 2544/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1794/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
