Decizia civilă nr. 209/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 209/2011
Ședința publică de la 21 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 2782 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul M. E., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. Curtea, din oficiu, având în vedere data comunicării hotărârii recurate către pârâtă și data formulării de către aceasta a recursului care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 301, raportat la art. 101, alin. 1 C. Pr. Civ. invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2782 din data de 10 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj s-a admis în parte acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul M. E. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. T. și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 491 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. S-a respins cererea de acordare dobânzi fiscale. Cheltuieli de judecata nu s-au solicitat . Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. T., recursul fiind înregistrat la data de 19 octombrie 2010. (f.2) După cum rezultă din dovada de la fila 25 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data 30 septembrie 2010, iar termenul de recurs prev. de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de (...) Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, curtea va admite excepția tardivității recursului invocata din oficiu de instanta de judecata iar recursul reclamantului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite excepția tardivității recursului invocata din oficiu de instanta de judecata. Respinge recursul declarat de A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 2782 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, D. M. Judecător, M.-I. I. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A.-M. B.
← Decizia civilă nr. 1954/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 263/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|