Decizia civilă nr. 5001/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5001/2011
Ședința publică de la 24 N. 2011
Completul compus din:
PREȘED.TE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul C. R. C., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul M. Z. - PRIN P., având ca obiect anulare act administrativ ȘI SUSPENDARE executare ACT ADMINISTRATIV.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. Curtea, după deliberare, pune în discuție excepția tardivității recursului cu privire la suspendarea executării actului atacat, pe care urmează a o respinge. În acest sens, Curtea constată că atât cererea de suspendare cât și acțiunea principală au făcut obiectul analizei instanței de fond, în cuprinsul unei singure hotărâri, care a făcut obiectul unei singure căi de atac, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se poate disjunge termenul special de termenul general de recurs, urmând a respinge excepția tardivității. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1206 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantei M. Z. prin P., și s-a dispus anularea Notei de constatare din (...) întocmită de G. N. de M. prin C. J. S. din cadrul C. R. C.. S-a dispus suspendarea executării măsurilor dispuse prin actul atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Nota de constatare încheiată la (...) de către pârâta G. N. de M. - C. J. S., s-a consemnat cele constatate cu ocazia controlului efectuat la aceeași dată pentru valorificarea stadiului de autorizare a depozitului de deșeuri menajere din localitatea C., titularul depozitului fiind M. Z. Ca neconformități s-au constatat următoarele : Lipsa autorizației de mediu pentru activitatea de administrare a depozitului din localitatea C., unde firma S. Ave S. E. S. depozitează la data controlului deșeurile colectate de la agenții economici și populație, conform OUG nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, cu completările ulterioare, art. 9 alin. 1 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului art. 12 alin 1 care prevede că ,,desfășurarea activităților existente cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației de mediu";. Măsuri stabilite prin aceeași notă sunt: Solicitarea și obținerea de către M. Z. prin Primăria Zalău a autorizației de mediu pentru activitatea de administrare a depozitului de deșeuri, neînchiderea depozitului în anul 2017, periclitează aprobarea și punerea în aplicare a PJGD S. (implementarea prevederilor Directivei 99/31/CE privind depozitarea deșeurilor) și implicit intrarea în procedura de infrigement din parte UE, cu termen de realizare (...) și răspunde pentru măsură M. Z. prin Primăria Zalău. Respectarea termenelor impuse de APM S. în cadrul procedurii de autorizare cu același termen și permanent iar răspunderea este tot a M. Z. prin Primăria Zalău. S-a aplicat sancțiunea contravențională conform OUG nr. 195/2005 - privind protecția mediului aprobată cu modificări prin L. nr. 2. , art. 94, alin. 1, lit. a și art. 96, alin. 2, pct. 1, amenda aplicată fiind de 30.000 lei, pentru lipsa autorizației de mediu pentru activitatea de administrare a depozitului de deșeuri din aproprierea localității C. Prin adresa nr. 1757/(...) a Gărzii naționale de M. - C. J. S. (f. 12), termenul pentru a se face demersurile necesare pentru intrarea în legalitate a funcționării depozitului de deșeuri municipale a fost prelungit la 6 luni, de la data prezentei. Analizând legalitatea Notei de constatare, instanța a constatat că măsurile dispuse prin aceasta sunt nelegale pentru următoarele: Activitatea de colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere de la populație, agenți economici și instituții publice de pe raza teritorială a municipiului Z. se desfășoară în baza contractului de concesionare a serviciului public de salubrizare nr. 17146/(...), încheiat între Primăria Zalău și S. Rom Entrans Serv S. și actul adițional nr. 25523/(...) încheiat între Consiliul Local Z. și S. Ave S. E. S. pentru înlocuirea denumirii anterioare (S. Rom Trans Serv S. cu S. Ave S. E. S.) - durata contractului este de 8 ani (f. 27- 30). Prin actul adițional nr. 7 din (...) (încheiat între Consiliul Local Z. și S. Ave S. E. S.) la contractul de concesiune menționat anterior se prevede concesionarea activităților de administrare a depozitului din localitatea C. către S. Ave S. E. S. pentru anul 2010 (f. 62 - 64). Prin actul adițional nr. 5/(...) la contractul nr. 1528/(...) s-a stabilit închirierea terenului până la data de (...), încheiat între P. municipiului Z. și P. comunei C. (f. 65-67, 69). Societatea S. Ave S. E. S. a solicitat APM S. obținerea autorizației de mediu prin adresa nr. 1419/(...) dar cererea de autorizare a fost respinsă prin îndrumarul APM S. nr. 55//(...). Unul din motivele principale ale respingerii cererii de autorizare menționat și în îndrumarul APM S. nr. 55/(...) este adresa nr. 3416399/(...) unde S. Ave S. E. S. este numit doar operator al depozitului de deșeuri (cu licență separată de administrare) conform cerințele APM S. (f. 36). După respingerea solicitării de autorizare prin îndrumarul nr. 55/(...) ANRSC a trimis o adresă nouă nr. 3417144/(...) prin care S. Ave S. E. S. aredreptul de a administra depozitul de deșeuri C. în baza licenței nr. 0046/(...) (f.34). În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 al L. nr. 1. privind serviciul de salubrizare a localităților: „. public de salubrizare a localităților se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ". Serviciul public de salubrizare cuprinde pe lângă activitatea de precolectare, colectare, transport deșeuri și activitatea de depozitare controlată a deșeurilor, înființarea de depozite și administrarea acestora, art. 2 alin. 3 din același act normativ. Conform art. 6 din L. nr. 1. - "consiliile locale au competență exclusivă în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea serviciului de salubrizare a localităților", putând delega gestiunea serviciului de salubrizare (lit. e). Raporturile juridice dintre unitățile administrativ teritoriale și operatorii serviciului de salubrizare se reglementează prin hotărârea de delegare a serviciului public de salubrizare și prin contractul de delegare a gestiunii în cazul nostru (art. 12 din L. nr. 1.). În speță, depozitul de deșeuri municipale la nivelul M. Z. este utilizat de operatorul de salubrizare în baza contractului de delegare - iar punerea la dispoziția acestuia s-a făcut de către proprietara P. C. prin contract de închiriere încheiat cu P. M. Z. Prin contractul de concesiune încheiat între Consiliul Local Z. și S. Ave S. E. S. s-a stabilit conform art. 16 alin. 4 din L. nr. 1. privind serviciul de salubrizare a localităților că în sarcina exclusivă a operatorului este obținerea autorizației de mediu pentru întreg serviciul, inclusiv pentru funcționarea depozitului de deșeuri municipale. Cu privire la acest aspect este evident că în prezent obligația obținerii avizelor/autorizațiilor necesare funcționării depozitului de deșeuri municipal aparține operatorului de salubritate, obligație asumată de acest operator la momentul participării la licitație și a semnării contractului de delegare a gestiunii, cu precizarea că la data reglementării în sarcina operatorului a obligației de a obține avizele legale inclusiv autorizația de mediu s-au avut în considerare prevederile OUG nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare care stipulează la art.9 că : Persoanele fizice sau juridice care desfășoară operațiile prevăzute în anexele nr. II A și II B au obligația solicitării și obținerii autorizației/autorizației integrate de mediu de la autoritatea competentă pentru protecția mediului. În acest fel Nota de constatare atacată, de sancționare a reclamantului pentru neobținerea autorizației de mediu este nelegală urmând a fi anulată. De altfel, în baza Hotărârii Consiliului Local C. nr. 1/(...) și a Protocolului semnat între Județul S. și Comuna C., Consiliul J. S. este cel care deține dreptul de administrare asupra terenului aferent rampei de deșeuri menajere C., și acesta a demarat procedura pentru obținerea Autorizației de mediu pentru funcționarea rampei de deșeuri menajere (f. 87-88), astfel încât nici pe acest considerent obligația de obținere a autorizației de mediu nu îi mai revine reclamantului. Cererea privind suspendarea efectelor Notei de constatare până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri a fost admisă, întrucât suspendarea actelor administrative vizează după caz, întreruperea vremelnică a producerii efectelor juridice, în situația în care actul atacat este în vigoare, sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice. În cauza dedusă judecății, suntem în situația prevăzută de art. 15 alin. 1 din L. nr. 554/2004 în conformitate cu care ,,suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."; Aceste dispoziții prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 21, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele dosarului, instanța a reținut că reprezintă caz bine justificat acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, situație care este de natură de a argumenta cazul bine justificat. Instanța a constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. R. C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei civile nr. 1. pronuntat de T. S.,pentru motivul prevazut de disp. art. 8 C. Proc. Civila intrucat " instanta a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic a actului supus judecatii", și judecarea recursului in baza art. 304 1 C.proc. civila În motivare, pârâtul a arătat că intimatul-petent in calitate de titular al depozitului de deseuri din loc. C., avea obligatia de a solicita si obtine autorizatia de mediu pentru administrarea depozitului de deseuri, in conformitate cu prevederile HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor, a Ordinului Ministrului A.or si Protectiei M.lui pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor nr. 1147/2002 , HG nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor cu completarile ulterioare, OUG 78/2000 privind regimul deseurilor cu modif. si completarile ulterioare, aceste acte normative fiind transpuse din Directiva nr. 999/31 /CE , OUG 195/2005 privind protectia mediului cu modif. si completările ulterioare si Ordinului nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizatiei de mediu. Sustine ca actele depuse de intimatul-petent in probatiune, respectiv contractul de concesiune nr. 17146/(...) incheiat cu SC AVE E. SRL, actele aditionale contractului, corespondenta ulterioara acestui an calendaristic, respecta legislatia de mediu, insa nu o exonereaza de raspundere juridica. Avand in vedere ca depozitul de deseuri de la C. a fost infiintat inca din anul 1980 si retinand si prevederile actelor normative precizate, care au fost promulgate din anul 2000 si 2002, rezulta ca intimatul-petentu avea obligatia de a solicita autorizatia de mediu pentru activitatea de administrare a depozitului de deseuri, imediat dupa aparitia acestor acte normative. Pentru solicitarea autorizatiei de mediu, intimatul-petent avea obligatia de a respecta art. 8 din Ordinul nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizatiei de mediu, fiind obligat sa depuna o documentatie tehnica, inclusiv plan de incadrare in zonă si plan de situatie privind depozitul de deseuri. D. tehnica se analizeaza si se aproba, dupa caz, de un C. de A. T. constituit in cadrul Agentiei pentru Protectia M.lui, din care fac parte reprezentanti aiinstitutiilor publice, specialisti in domeniu ( Directia A.or, G. de M., P.). Procedura de analiza a documentatiei tehnice, precum si programul pentru conformare se emite in baza disp. art. 9-13 din Ordinul nr. 1798/2007. Dupa obtinerea autorizatiei de mediu, titularul autorizatiei de mediu, trebuia sa respecte disp art. 14, 15 si 16 din prezentul act normativ, privind revizuirea autorizatiei de mediu si refacerea programului de conformare , avand in vedere contractul de concesiune nr. 17146/(...) incheiat cu SC AVE E. SRL si obligatiile car rezulta in acesta. De asemenea, onoratul Tribunal Salai nu a retinut disp. art. 13, din OG nr. 2/2Q01, respectiv ca fapta contraventionala s-a constatat la data de (...), iar aplicarea sanctiunii se aplica in termen de 6 luni, de la data constatarii, "In cazul contraventiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatarii faptei. " Prin urmare, potrivit acestui art. din prezenta OG, data savarsirii faptei contraventionale este data constatarii. Asadar, adresa nr. 1757/(...) emisa de C. J. S. prin care s-a trasat intimatului-petent ca in termen de 6 luni de la primirea prezentei adrese, depozitul sa fie autorizat din punct de vedere a protectiei mediului, nu ar fi trebuit sa fie administrat ca proba, deoarece chiar si controlului de mediu, se pot trasa masuri cu noi termene de realizare, chiar daca priveste aceeasi masura. Precizează ca efectuarea controlului de mediu din (...) a avut la baza verificarea respectarii prevederilor legale din domeniul protectiei mediului referitoare la autorizarea depozitului de deseuri, astfel ca nota de constatare incheiata este temeinica si legala. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 iulie 2011 (f.14-17)reclamantul M. Z. a solicitat instanței de recurs să dispună respingerea acestuia ca tardiv în ce privește suspendarea măsurilor dispuse prin N. de constatare atacată și ca netemeinic și nelegal în ce privește anularea Notei de constatare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Cu referire la excepția tardivității recursului în ceea ce privește soluția privind suspendarea executării actului administrativ atacat, Curtea face trimitere la practicaua prezentei decizii prin care s-a soluționat această excepție. 2. Sub aspectul motivelor de recurs, Curtea reține că recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ. Dispozițiile art. 304 pct. 8C.pr.civ. instituie ca motiv de recurs cazul hotărârii susceptibile de modificare dacă prin interpretarea greșită a actului dedus judecății s-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs, pleacă de la premisa că deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului juridic dedus judecății, ori înțelesul acestuia, instanța a cărei hotărâre este supusă recursului a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. În speță, recurentul nu a încadrat motivele de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. invocate expres, mai precis nu a arătat sub ce formă instanța de recurs a reținut un alt act juridic sau ar fi dat alt conținut ori efecte actului juridic dedus judecății. D. această perspectivă, Curtea urmează a respinge ce neavenit și neîntemeiat acest motiv de recurs. Sub aspectul analizei cauzei în recurs dedusă din aplicarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că nici acest text legal nu se vrea a fi panaceu pentru remedierea eventualelor greșeli de judecată produse în hotărârea judecătorească atacată ci este legat nemijlocit de cadrul și motivele expuse în recurs. D. această perspectivă, Curtea va reține, în limitele recursului, că soluția cu privire la suspendarea executării actului administrativ atacat nu a fost recurată, în cuprinsul recursului neregăsindu-se nicio critică cu referire la acest aspect. D.colo de această statuare, pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinciă, cercetarea judecătorească efectuată în cauză fiind completă, relevând o stare de fapt bazată pe probele administrate în cauză care au fost corect administrate și interpretate. Așa cum s-a relevat cu prilejul cercetării judecătorești din fața instanței de fond, la data controlului activitatea de administrare a depozitului era în sarcina unui terț, respectiv a concesionarului SC AVE S. E. SRL aspect care, contrar celor reținute de organele de control ale recurentei, rezultă din actul adițional nr. 7 de prelungire a contractului de concesiune nr. 17146/(...) până la data de (...). Analizând corect dispozițiile legale de ansamblu privind regimul deșeurilor, depozitării acestora și cele privind regimul salubrizării localităților, cu trimitere la înscrisurile de la dosar, instanța de fond a ajuns la o concluzie corectă în ceea ce teza conform căreia la data actului de control obligația obținerii avizelor/autorizațiilor necesare funcționării depozitului de deșeuri municipal aparține operatorului de salubritate căruia i s-a concesionat acest serviciu de către intimatul reclamant, obligație pe care de altfel acest operator și-a asumat-o în momentul participării la licitație și al semnării contractului de delegare a gestiunii, inclusiv a obținerii autorizațiilor de mediu necesare. Statuarea instanței de fond că nota de constatare atacată prin care reclamantul a fost sancționat deoarece nu a obținut autorizația de mediu este nelegală, este corectă și legală și sub acest aspect soluția de anulare a acestui act administrativ este pertinentă. De asemenea, raportat la efectelor actelor administrative din care reiese că în prezent titularul dreptului de administrare al rampei este Consiliul J. S., acesta demarând deja procedura de obținere a autorizației de mediu, conduce și întărește concluzia anterioară. Nu în ultimul rând, Curtea reține și conduita de bună credință a intimatului care pentru a stabili cu certitudine cui îi incumbă obligația de obținere a autorizației de mediu a apelat la organul superior recurentei și a obținut un răspuns elocvent cu trimitere la dispozițiile L. nr. 1. care astfel o absolvă de orice responsabilitate privind obținerea unei atari autorizații. Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art.20 alin. 3 din legea nr. 554/2004 să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât și drept urmare va menține în întregime sentința atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâtul C. R. C., împotriva sentinței civile nr. 1206 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2011. { F. | PREȘED.TE, L. U. JUDECĂTOR, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. K. M.
← Decizia civilă nr. 3084/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1954/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|